Cum m-au crescut fără pedepse, povestea unui copil fericit

Nu țin minte să mă fi pedepsit vreodată părinții. Deși prostii oi fi făcut la viața mea. Nu am ascuns niciodată o notă proastă. Nu fiindcă nu am luat-o, ci fiindcă nu am crezut că-i nevoie. La primul 9 care a aterizat la mine în carnet, mama și-a lipit spatele de sobă, s-a uitat lung la carnetul de pe masă și mi-a zis: Ce urât e scris nouăle ăla printre atâția de zece frumoși.

Și gata, asta a fost.

Când am auzit prima dată pe un coleg de-al meu că l-au prins părinții că a luat 4 fiindcă a mințit, am fost complet bulversată. E drept că în lumea mea nu înțelegeam de ce ai lua 4 la școală, dar nici de ce ai minți despre așa ceva.

Eu pur și simplu nu m-aș fi gândit la asta.

Apoi a fost acea seară în care am venit cu notă mică la mate (eram deja mare cred, în gimnaziu). Luasem un 8. Am mers cu mama la Metro, unde și-a dat ultimii bani pe o pereche ultramodernă de blugi pentru mine. Dacă am fi luat mâncare, după care ne duseserăm inițial, oare aș mai fi ținut eu minte ce salam am cumpărat? Dar pe blugii ăia și pe sentimentul că mă iubește orice-ar fi nu îi voi uita niciodată. Deja eram suficient de mare să îi înțeleg gestul și rațional. Mi-am dat seama că mă simțeam puțin vinovată, dar că mama mă iubește atât de mult, încât nu vrea ca eu să mă simt și mai nefericită decât oricum eram. Un opt în clasa a 7-a poate fi o tragedie când tu ești obișnuit cu altceva.


Astea se întâmplau acum mulți ani. Părinții mei nu au avut acces la cărți, la Alfie Kohn sau Laura Markham. Ei au mers pe instinct. Care se confirmă astăzi prin numeroase studii care spun același lucru:

Pedepsele dăunează grav educației

Ele funcționează strict pe termen scurt și sunt o formă de forță aplicată asupra copilului. Cercetările dovedesc și faptul că cei crescuți cu pedepse nu dezvoltă comportamente mai cooperante, ba dimpotrivă.

Eu consider pedeapsa un fel de violență care nu lasă urme pe față, ci doar în suflet. Părintele are impresia că așa își disciplinează copilul, însă tot ce înțelege acesta este că nu poate face ceea ce își dorea din cauza părintelui. Oare copilul se simte iubit în momentul ăla? Înțeles? Oare îl place pe părintele său? Ce va face în viitor copilul -va avea grijă ca părintele să nu afle ce face el, ce vrea să facă, pentru a nu îi mai putea interzice lucruri.

De ce copiii disciplinați prin pedepse nu vor fi mai ascultători :

(traducere de pe ahaparenting.com)

  • Când e pedepsit, copilul se concentrează mai degrabă pe ”consecințele” suferite, în loc să înțeleagă consecințele comportamentului său asupra altei persoane, ceea ce îl face mai egocentrist și puțin empatic.
  • Un copil pedepsit crede despre sine că este un ”copil rău”, va începe să se comporte ca atare și să repete comportamentul nepotrivit.
  • Cea mai evidentă lecție pe care o învață e că data viitoare trebuie să nu fie prins (prin minciună sau omisiune). Pe principiul ”stăpânul te învață hoț”.
  • Pentru că unui copil, pedeapsa i se va părea precis nedreaptă, el va învăța că ”cel mai puternic învinge” și că abuzul de putere e ceva ok. Ceea ce nu o să îi încurajeze un comportament moral.
  • Pedepsele sau ”time-out”-ul sunt metode care ne strică relația cu copilul, pun o distanță între noi, îi arată că nu suntem de partea lui. Și, cu cât se îndepărtează mai mult de părinte, cu atât mai haotic îi va fi comportamentul.
  • Pentru că pedeapsa nu rezolvă, de fapt, cauza și emoțiile care au dus la comportamentul-problemă, aceste emoții sunt pur și simplu reprimate pentru moment. Însă vor ieși la suprafață altă dată prin repetarea comportamentului problematic.
  • Fiindcă pedeapsa îl face pe copil să se simtă nedreptățit, el îi poate purta pică părintelui și va fi mai greu ca cei doi să se împace.
  • Pedeapsa îl face pe copil să îi pese doar de el și să dea vina pe alții, în loc să înțeleagă cum comportamentul lui îi afectează pe alții.
  • Atunci când e pedepsit, copilul are impresia că părintele e responsabil să îl facă pe el să fie cuminte/ să se poarte bine, în loc să se simtă singur responsabil de comportamentul său

Cum ne putem crește copiii fără pedepse?

  1. Ne controlăm propriile emoții. Astfel, și copiii noștri vor învăța să le controleze pe ale lor. Educația prin exemplul personal. Nu acționăm sub impuls, nici când suntem supărați. Tragem aer adânc și așteptăm să ne calmăm ca să rezolvăm situația.
  2. Empatizăm cu copilul. Atunci când el e foarte nervos și îi fierbe adrenalina în sânge, nu are nici un rost să apelăm la rațiune și logică. E cel mai prost moment pentru ținut morală. Copilul nu va auzi nimic și mai rău se va enerva. În schimb, putem doar să rămânem alături de el, să îi recunoaștem sentimentele și să le acceptăm. Astfel, ne reconectăm și îl facem să se simtă în siguranță să își dea drumul la emoțiile pricinuitoare. După ce criza trece, copilul se va simți mult mai aproape de noi.
  3. Îi oferim suport, ca să învețe. Aici repetiția e cheia, până devine rutină. Un exemplu bun e renunțarea la scutece. La început, suntem foarte implicați noi, ca părinți, apoi copilul preia tot mai mult din responsabilitate, până când se descurcă singur. Așa e și cu învățatul să spună te rog și mulțumesc, să-și facă patul, temele, să se spele pe dinți, etc. Rutina e fundamentul pe care copilul poate construi niște aptitudini de bază. E schela pe care urmează să se formeze o clădire. Poate că ne enervăm că iar și-a pierdut umbrela, dar țipând nu îl ajutăm să aibă grijă de ea data viitoare.
  4. Ne conectăm înainte să îl corectăm: Ne uităm lui ochii lui și spunem, ești foarte supărat acum. Punem o mână pe umăr și spunem, ești speriat ca să-mi spui despre teză. Ne așezăm la același nivel și spunem, ești furios, spune-mi de ce ai nevoie. Îl luăm în brațe și spunem, of, nimic nu merge bine pentru tine azi, așa-I? (Ține minte, copilul se poartă urât atunci când nu e conectat cu părintele, când e ignorat, când nu se simte băgat în seamă).
  5. Setăm limite cu blândețe și empatie. Normal că avem nevoie de reguli. Dar e important să ne punem și în papucii copilului și să încercăm să îl înțelegem. Vrei să mai desenezi în loc să te îmbraci să mergem la doctor? Bun, luăm creioanele la doctor. Pui problema în așa fel, încât să fie și copilul împăcat. ”Nu mușca! Ești foarte furios și supărat, dar trebuie să îi spui fratelui tău în cuvinte.
  6. Îl învățăm că lucrurile pot fi reparate. Prima lecție în acest sens e că putem strânge jucăriile după ce ne jucăm. Că putem curăța după ce mâncăm, după ce vărsăm cafeaua pe jos. Îl încurajăm să facă tot mai mult singur treaba asta, fără a-l certa vreun pic dacă varsă niște lapte pe covor sau sparge un pahar. Continuarea acestui comportament este: după o ceartă cu sora, urmează împăcarea; poate ea vrea o îmbrățișare, un desen, să se joace un joc.
  7. Ținem minte că orice ”prostie” făcută de un copil este exprimarea unei nevoi neîmplinite. Întotdeauna există o explicație pentru comportamentul copilului, chiar dacă e una care nu ne convine la prima vedere. Realitatea e că nu contează decât ceea ce simte el și că, dacă vrem să rezolvăm problema, trebuie să umblăm acolo. Poate copilul are nevoie de mai mult somn, de mai mult timp împreună cu părinții, de mai puțin timp împreună cu părinții și frații. Atunci când înlăturăm cauza, va dispărea problema cu totul.
  8. Formulăm cerințele în expresii afirmative. În loc de ”nu arunca pâinea pe jos” spunem ”pune pâine pe masă”, în loc de ”nu călca în baltă” – ”ocolește balta”. În felul acesta, putem evita multe situații neplăcute.
  9. Petrecem timp special. Cel puțin 20 de minute, cel mult toată ziua. Timp în care ne închidem telefonul și suntem 100% prezenți și disponibili pentru copilul nostru.
  10. Compasiune pentru noi înșine/ însene. Prima condiție pentru a fi niște părinți buni este să fim niște părinți fericiți. Nu niște părinți perfecți. Fiindcă drumul spre perfecțiune e tapat cu multe frustrări. Copiii noștri se bucură de noi cel mai mult când suntem odihniți și puși pe distracție, iar asta putem fi doar atunci când ne iertăm și acceptăm așa cum suntem. Întotdeauna vor exista mame în aparență mai bune decât noi sau tați mai implicați. Însă niciodată nu e prea târziu să reparăm o relație. Putem începe azi. Iar când totul pare că se năruie, luăm o pauză, o gură de aer și ne ținem copilul strâns la piept. Doar atunci putem câștiga, când suntem amândoi în aceeași echipă 😉

 

Am fost un copil crescut cu libertate totală și bună înțelegere, cu iubire necondiționată și fără pedepse. Au fost niște riscuri pe care părinții mei și le-au asumat. Dar Miruna e altfel, zicea lumea despre mine. Și știți ceva? Nu era deloc altfel, deloc specială. Era doar un copil care se simțea iubit. Tot timpul, fără excepții, fără condiții.

Nu țin minte să mă fi pedepsit vreodată părinții, asta mi-aș dori să spună fiecare copil când crește mare și își amintește de copilăria lui.

imagini via Shutterstock, copii fericiți și copii pedepsiți

 

Articolul anterior

Definiția bărbatului devenit soț și tată (deși rămas un copil)

Articolul următor

Care-s concluziile după primul an în România. Astăzi tragem linie.

80 Comentarii

  1. Simo

    Nu particip la concurs (nu stiu daca reusesc sa ajung), dar raspund la punctul 2.
    Cel mai pregnant mi-au ramas in minte doua lucruri legate de parenting: 1. conectarea inaintea corectarii si 2. treaba cu “copilul ascultator”, asa cum, poate, am fost crescuti o buna parte dintre noi; faptul ca unii parinti se asteapta la un copil docil, care sa nu le iasa din cuvant, iar mai tarziu, copilul poate ajunge in situatii periculoase pentru sanatatea sa – de ce? pentru ca a ramas acelasi copil docil, doar ca pe masura ce a crescut, a “ascultat” de diversi “prieteni” si nu de parinti. Ideea principala era ca, copiii sa fie invatati sa decida ce e bine pentru ei, sa aiba incredere in sine si sa creezi, asa cum ai zis si tu, un mediu propice incat sa aiba incredere in tine ca parinte sa se sfatuiasca la nevoie.

  2. Andreea

    Ar fi fost chiar CULMEA sa te certe părinții pentru un 9 și un 8… Cred ca mai interesant ar fi de aflat cum sa reacționezi când ai un copil mereu pe muchia corigentei. Cu un copil atât de conștiincios nici nu e greu sa aplici toate tehnicile de iubire necondiționată din lume…

    • Liliana

      Nu e chiar așa, să știi. Eu am avut în liceu (în liceu, da?!) o colegă care era terifiată dacă lua un 8, un 9 sau mai puțin decât atât. Maică-sa o impunea să “aducă” acasă doar note de 10, ceea ce era imposibil pentru un elev. Țin minte și acum câtă “terapie” făceam cu ea, eu și celelalte colege, după ce lua note mai mici de 10 și cum încercam să o liniștim, lucru care era aproape imposibil. Fata zicea că se sinucide, se apucase de fumat cică să scape de stres, pleca de acasă, își făcuse prieteni dubioși etc. Deci nu, faptul că ai un copil conștiincios, nu face munca unor astfel de părinți mai ușoară. Chiar sunt părinți care își terorizează copiii să fie prefecți și astfel, își fac lor și copiilor lor viața un coșmar. Pentru că, nu-i așa, noi, românii, suntem mereu în căutarea perfecțiunii.

  3. parintii tai sunt minunati. Probabil au aplicat principiul stramosesc: “daca mie nu imi place, de ce sa fac altuia? ” dar uitat de unii…

    • da, cred că s-au luat după multe chestii de bun simț. Doar că e destul de greu să le aplici când ești obosit și cu nervii întinși. word.

      • Din experienta, intaresc ce spui cu greul. In teorie sunt mama perfecta, in realitatea de seara uit si imi ies din rabdari 🙂 Toata admiratia pentru parintii tai, sunt absolut speciali!

  4. in rest, pot sa zic un lucru: ca adult am nevoie sa ma educ ca sa pot sa educ. Fiecare evolutie e in primul rand pt mine.

    • și pentru viitorul meu. Știi vorba aia: cum îți așterni, așa dormi. Așa și cu copiii. Cum îi crești, așa îi ai.

  5. După ce mi-am șters mucii de la porția de plâns pe care am tras-o după ce am citit intrul de pe Facebook al acestui articol hai să mă bag la concurs. Nu o cunosc pe The One dar vrea să o cunosc pe 13 Mai alături de tine.

    10. Compasiune pentru noi înșine/ însene. Prima condiție pentru a fi niște părinți buni este să fim niște părinți fericiți …

    Eu încă mă gândesc cum pot părinții mei să mă ignore? Tata e orfan deja, iar mama doar de mamă. Mă întreb de ce nu-și mai joacă rolul de părinți? De ce nu mă sună? De ce nu vin la mine în vizită?

    Pentru mine, de când am devenit mamă, două lucruri m-au dat pe spate în ceea ce privește parentingul.
    1. Metoda ”Cercul siguranței”
    2. Principiul: Conectare-Deconectare-Reconectare

    Eu, ca și copil, am nevoie de reconectare cu părinții, mei, dar din păcate toți trei ne scăldăm în apele tulburi ale deconectării.

    Tot ce ai punctat tu de la 1 la 10 funcționează, iar pentru mine 10 este BAZA pe care se clădesc celelalte 9.

    • Simo

      Hm, nici parintii mei nu au fost/sunt pe principiul conectarii cu noi, al timpului de calitate petrecut cu noi, al dezvoltarii emotionale (de-asta imi doresc sa fac eu asta cu al meu copil). Nici pe noi, fetele lor si nepoti, nu ne viziteaza decat o data in an (eu stau in oras cu ei, sora-mea la 30km – nu asa departe). Ne telefonam cam saptamanal, dar nu pentru a sta la “povesti d-alea” intre copil si parinte.
      Imi pare rau pentru experientele tale.

    • Irina, esti minunata si Isabella e o fetita tare norocoasa!

  6. Deci nu fără bătaie, ci și fără pedepse! Woaaaa!
    Pentru mine e de parcă vorbești de avioane! Căci la mine nu prea exista năzbâtie fără pedeapsa si implicit bătaie.
    Mă înclin părinților tai!

    • Da, stiu. Asta fara pedepse e the next level. Cinste celor care pot practica o asemenea educatie. Si eu ma inclin in fata parintilor mei, nu stiu cum au reusit, desi eram acolo.

  7. Corina 2

    Si eu ma declar norocoasa cu parinti care m-au educat cu blandete, fara bataie sigur, iar de pedepse nu-mi amintesc…
    Acum, citind carti de parenting, mi se pare ca pot da si un nume ‘stiintific’ diferitelor situatii pe care le-am trait si pot aprofunda unele chestii pe care doar le intuiesc ca mama. Totusi, sunt inca destul de multe AHA-uri pe care le descopar insa nu prea reusesc sa le sintetizez nici pentru mine (constient) 😛
    Mi-ar placea o invitatie la conferinta! 🙂 Multumesc

    • ce mă bucur când văd că mai există copii crescuți cu blândețe. Nouă ar trebui să ne fie mai ușor să dăm binele ăsta mai departe, nu? 🙂

  8. Cand am fost mica am fost si pedepsita si am luat si bataie. Mereu a fost pe buna dreptate. Asta pana prin a 7 cand au zis ca nu are rost ca oricum nu ma interesa. In afara de clasa a I nu am fost niciodata un copil premiant sau care sa il intereseze parerea altora.
    Cand am crescut le -am si spus ca daca imi si explicau de ce nu e bine altfel era situatia. Probabil daca as fi fost crescuta cu povete numai acum locuiam in o cutie. Vorbesc strict pentru mine. Fiecare om e diferit si nu poti folosi aceleasi tehnici si nici sa obtii acelasi rezultat.

  9. oana

    Eu cred ca Tudor are noroc sa aiba o mama asa minunata ca tine! 🙂

  10. Adina 4

    Daca e sa fiu norocoasa aleasa o sa fac tot posibilul sa ajung.
    Legat de treaba cu parenting-ul, mie mi se pare cea mai tare chestie faza cu conectarea. In cazul fetitei mele se aplica de minune, cand are paharul plin, cum se spune, e cel mai intelegator copil si cel mai receptiv. Cum nu mai e conectata, cum deraiaza si nu ne mai intelegem.

  11. claudia

    Am fost un copil crescut cu bataia cu cureaua si cu prea multe pedepse. Greselile mele erau ca rupeam o clanta, ca mancam in sufragerie, ca luam o nota de 8. Fraza: “nu te mai iubesc ca ai gresit nu stiu ce” o aud si acum la 31 de ani. Desi “te iubesc” nu am auzit vreodata de la ei. De aceea m-a bulversat cand am citit parenting neconditionat, prima carte de parenting. Cand avea copila mea vreo 3 luni. Si asa mica cum era i-am zis ca nu o mai iubesc ca plange. Cum am putut sa ii zic asa ceva, nu pot sa imi imaginez acum.. au urmat multe alte carti dar si instincul de Mama, ca eu sunt oglinda ei sau ca nu pot lovi nici macar cu un deget pe cineva atat de lipsit de aparare. Sau ca nu imi pot jigni copila pentru ca jignindu-o ea va invata ca asa e rea, lenesa, etc. Invat alaturi de ea sa fiu mama si sper cu iubire sa fiu mama de care are ea nevoie.

  12. claudia

    Am uitat sa zic ca nu pot participa la concurs. Desi mi-as dori imens sa vin, nu am cu cine sa las copila asa mult timp.. si felicitari pentru parintii tai!!

  13. Violeta Suciu 5

    Salut, eu sunt in Bucuresti pe 13 mai si vreau la conferinta, imi doresc sa am parte de un curs AHA despre parenting. Mie mi s-a aprins beculetul la 2 chestiuni:
    1. Daca il pedepsesti, copilul va crede ca tu esti responsabil pentru comportamentul sau si nu el insusi.
    2. Orice comportament nedorit are la baza o nevoie neimplinita a copilului.

  14. Cristina 6

    Buna! Eu mi-as dori sa particip la concurs.
    Am fost un copil pedepsit si tin minte si acum “ura” pe care o simteam pt ai mei in momentul cand auzeam:”esti pedepsita”. Probabil asta a fost motivul pt care eu mi-am spus ca nu voi face asta cu al meu copil inainte sa citesc carti despre parenting si sa particip la cursuri si seminarii de dezvoltare personala.
    Eu am mers la terapie pt a invata sa nu ma mai pedepsesc ( invatand bine metoda pedepsei in copilarie cel mai bine o aplicam pe mine) si sa invat sa imi accept greselile.
    Este binevenita aceasta conferinta si imi doresc sa ajung la ea pt ca “beneficiarul” nu sunt doar eu, ci si copilul meu de 1 an si jumatate, si viitorul meu copil, si sotul meu etc.
    Multumesc

    • Cristina, esti minunata. Asta ar fi trebuit sa intreb: sa povesteasca cei care au fost pedepsiti si acum sunt adulti, cum se simteau atunci! Ce tema minunata de articol.

  15. Ela 7

    Mie cel mai tare lucru, mi se pare ca noi avem sansa sa fim parinti mai buni, avem atatea informatii, putem merge la cursuri si avem sansa sa constientizam greselile pe care le facem.
    De curand, am fost cu fetita mea la psiholog, pentru o evaluare legata de inceperea sau amanarea inceperii scolii si am avut revelatie dupa revelatie….Am constientizat ce greseli am facut si in primul rand am constientizat ca le pot corecta, mi-am vazut copilul din alt unghi si m-am bucurat din tot sufletul meu de copil speriat ca pot face asta:) niciodata nu e prea tarziu sa fii un parinte mai bun, chiar daca poate ai facut greseli, dar daca iti doresti sa fii mai bun, este primul pas spre reusita…
    Fiecare curs, carte, vorba spusa de un parinte, reprezinta un prilej de invatare si imi doresc ca atunci cand fetita mea va fi mare sa aiba amintiri precum cele pe care le ai tu, legate de parintii tai:)

    • Asa este. Stiu ca parem multi, dar sunt si mai multi care inca nu au acces la informatia asta. Dar na, tot e bine sa incepem de undeva.

  16. Off, Miruna… Daca ai sti cat ma bantuie si pe mine aceasta prblema a pedepselor… Am fost crescuta cu pedepse (foarte rar corporale, tata m-a plesnit “numai” de vreo trei ori toata viata), ci mai ales verbale. Tata e un tip dur si exigent (sau cel putin a fost in copilaria mea) si nu trebuia sa ii iesim din vorba, nici eu, nici frate-miu. Interdictiile, educatia cu tonul ridicat si frazele de genul “faci asa ca asa spun eu!”, fara alte argumemente, lasau rani in suflet. Si cred ca au ramas pana acum, chiar daca nu imi dau seama mereu de ele… Acest mod de parenting ma bantuie in relatia cu copilul meu si evident, fac constient eforturi de apropiere si de a-l educa cu blandete. De multe ori reusesc, alte ori nu prea… Insa ma confrunt cu modul de gandire al sotului meu si al socrilor mei, cu reprosurile lor, care imi spun ca din cauza mea e razgaiat, tipa si isi permite orice (nu e asa, dar asta se vede la ei), caci eu i-am dat voie, i-am dat voie si sunt prea permisiva cu el… Evident, eu nu sunt de acord cu observatiile lor.
    Asta as vrea sa invat: cum sa pui limite cu blandete, cum sa te faci inteles ca parinte, fara sa primesti inapoi tipete si proteste la orice “nu”, cum sa iti cresti copilul fara crize de nervi (ale lui, care ajung in final sa tulbure toata familia)… cum sa fiu un parinte bland si calm si intelegator.
    As vrea sa ajung la conferinta Laurei Markham, daca nu cu invitatie, imi iau si bilet (m-am inscris in grupul tau cu reducerea). Vreau sa citesc, sa aflu si sa aplic ce invat in relatia cu Victor. Eu cred ca parentingul se poate face si cu blandete, ascultand si intelegand, cu empatie, trebuie doar sa invatam, noi, ca parinti, sa ne controlam emotiile si sa fim dispusi sa ne comportam altfel cu copiii nostri decat s-au purtat parintii nostri cu noi.

    • E minunata cautarea ta. Din ce imi povestesti, problemele sint mai degraba presiunea pusa de sot si bunici, mai putin de comportamentul copilului. Sper sa ne vedem la Laura! Multumesc pentru mesaj.

  17. Codruta 9

    Fii tu asa cum vrei sa fie copilul tau!
    Asta mi-a spus sora mea care are 4 copii si spune tot timpul ca ar mai fi facut încă 3, daca era mai tânără.
    Eu am doi copii si recunosc ca uneori mi se pare greu in sensul ca-mi dorec sa cresc 2 adulti fără traume, cu încredere si stima de sine etc. Pe mine nu m-au pedepsit parintii si nici nu m-au recompensat niciodată. Ce cred eu despre pedeapsa este ca, poate fi considerata de către copil ca si plata pentru greseala făcută. Adica el e împăcat: A primit pedeapsa, a plătit pentru greseala făcută. Sotul meu a fost pedepsit si recompensat. Si acum isi aminteste cum fugea de acasa prin liceu fiind constiet ca-l asteapta o bătaie la întoarcerea acasa. Dar si-o asuma 😃, ba chiar i se părea ca-s chit (el cu mama-sa).

    M-as bucura sa fiu printre norocoasele care merg cu tine 😊

  18. Pa 10

    Ce a avut un impact foarte mare pentru mine a fost faptul ca, in primul rand, trebuie sa ne vindecam pe noi adultii de frustrarile pe care le avem din copilarie. Si ca trebuie sa facem asta, pentru a evita sa le transmitem si copiilor nostri.

  19. Denisa 11

    Ce frumos ar fi sa castig o invitatie!
    Am citit mult si mult mai am de citit! Inainte sa nasc eram convinsa ca pedepsele (excluzandu-le pe cele fizice) aplicate corect nu au cum sa dea gres. Ma gandeam la un sistem din asta de fair play in care copilul face ceva gresit si eu ii voi limita accesul la lucrurile ce ii fac placere.
    Cand l-am avut in brate mi-am dat seama ca nu voi putea sa ii refuz nimic niciodata. Ca asa de mult il iubesc si asa de frumos este incat orice greseala ar face nu ar avea cum sa intreaca dragalasenia lui.
    Si-am ajuns sa citesc sa aflu ca da, asa e. Iubirea neconditionata nu face casa cu pedepsele. Si este asa de trist ca de-a lungul timpului societatea a promovat educatia prin pedepse, cumva ajungand astfel sa anuleze instinctul oricarei mame de a nu-si pedepsi copilul. Ca sunt convinsa ca toate avem acest instinct, doar ca suntem incurajate de parinti, de vecini, de rude sa NU actionam in baza lui.
    Ce-as mai adauga la ce spui tu mai sus si ce cred ca starneste si mai multe controverse printre parinti si educatori e ca si recompensele (verbale sau materiale) sunt tot un fel de pedeapsa. Asta mi-a ramas intiparit in minte dupa ce am citit Alfie Kohn si m-a surprins. Dar cred ca asta face o tema separata pentru un articol pe blog caci sunt multe de explicat si aspecte de discutat.
    Bebe are 9luni acum si doarme de vreo 2 ore in timp ce-ti scriu. M-ai facut sa ma gandesc din nou la cat de drag imi e si-mi vine sa ma duc sa-l trezesc ca sa il pupacesc.

  20. Bunica cu bundita

    Azi ,m-am simțit din nou mama “negociator”(cum ma striga o buna prietena a ta)și nu bunica cu bundita!Minunat sentiment!Mulțumesc ca m-ai adus în lumea noastră din nou!

  21. Andrama 12

    Cea mai recenta si puternica revelatie in calitate de parenting este ca am invatat sa fac distinctia intre ce mi doresc eu pentru copilul meu si ce si doreste el in acel moment, intre fricile mele si nefricile lui. Asa ca a trebuit sa renunt la cursurile de germana la care il taram dupa gradinita (nu a amintit o data de ele). De curand am fost surprinsa sa vad ca el nu a fost traumatizat de experienta internarii 5 zile intr un salon cu 8 paturi, a privit o ca pe un soi de “tabara”. Fricile mele si temerile mele sunt ale mele si ma lupt cu ele sa le dobor, iar pentru germana mi am instalat niste aplicatii si le butonam impreuna uneori.

    • Cata intelepciune! Chestia asta cu fricile proiectate o vedeam adesea in cabinet, cand parintele isi panica de acasa copilul.

  22. Ecaterina Zeyno 13

    Ce mult îmi doresc sa pun in aplicare tot ce știu despre parenting. Din păcate însă in ultima vreme stresul a început sa își spună cuvântul si m-am trezit țipând la bietul copil. Nu îți spun cum ma simt din cauza asta… Dar da, trebuie sa ne educam mai întâi pe noi înșine, sa fim capabili sa ne înțelegem si controlam propriile emoții înainte de a avea pretenții de la copii, indiferent ca au 2, 10 sau 16 ani.
    Cât despre invitații ar fi super dacă m-as afla printre norocoase 🙂

  23. Diana M 14

    Mie mi-a dat mult de gandit partea cu nevoile mamei. Avand modelul mamei mele care nu se gandea niciodata la ea, l-am preluat repede. Asta la inceput, acum lucrez mult cu mine sa nu ma simt vinovata cand fac lucruri si pentru mine. Sunt constienta ca sunt o mama mai buna daca am grija si de mine. 🙂

  24. Extraordinar articol. Cat de bine ar fi daca fiecare viitor parinte ar citi aceste randuri inainte de a incepe educatie celor mici. Problema e ca la majoritatea lipseste rabdarea si interesul. Toti se cred atotcunoscatori cand vine vorba de copiii lor si se mira cand li se spune ca baiatul sau fetita nu e tocmai bine crescuta. Si dau vina pe sistem.
    Mi-a placut punctul 6. Sa invatam copiii ca lucrurile pot fi reparate. Problema e ca ar trebui ca noi sa intelegem asta in primul rand.

  25. Laura

    Pe mine punctul 5 m-a bagat in depresie 🙁 Asta cu limitele impuse cu blandete ori nu am inteles-o eu, ori nu functioneaza. Ideea e ca daca eu am incercat sa impun limite cu blandete defapt n-am impus nici o limita si acum e scandal pt orice 🙁

    In extragere nu vreau sa intru ca nu am cum sa ajung la Bucuresti si nu vreau sa rapesc sansa altcuiva :*

    • Știu, asta cu limitele e abia la început la noi și îmi este extrem de greu să explic, am senzația cu nu ajunge feedback la el. Dacă folosesc un ton serios, se supără, dacă râd, i se pare nostim și e încurajat. Auzi, eu articolul ăsta l-am scris din postura de copil , nu de părinte :))

  26. Elena16

    Am doua fetite foarte apropiate ca varsta (1 an jumatate diferenta). La prima fetita fara sa-mi dau seama aplicam aceleasi principii de educatie pe care le-am primit si eu de la a mea mama care, saraca in conditii foarte grele a crescut 4 copii. Asa am vazut in casa, asa incepusem sa fac si eu: sa tip, sa pedepsesc, sa caut de fiecare data vinovatul, etc. La un moment dat, cand a inceput si cea mica sa se miste prin casa, am vazut pur si simplu ca tot ce faceam eu pana atunci, fetita mare copia si aplica pe surioara mai mica: pedepse, tipete etc. Parca cineva imi pusese o oglinda in fata si ma vedeam pe mine in persoane fetitei mari. Atunci am zis: STOP. Nu e in regula. Am inceput sa citesc, sa merg la conferinte de parenting, etc. L-am descoperit pe Alfie Koln (carte pe care a trebuit sa o citesc de 2 ori ca sa invat sa si aplic), Laura Markham, Otilia Mantelers, etc. Am incercat si lucrez in continuare la acest aspect sa-mi schimb comportamentul iar rezultatele s-au vazut imediat: atat in relatia dintre surori care acum sunt nedespartite, si cele mai bune prietene, cat si in relatia mea cu ele. Fetita mare care in perioada de “pedepse”-sa-i zicem – se refugia toata ziua in bratele tatalui, acum suntem cele mai bune prietene si este foarte cooperanta. Imediat ce am inceput sa-mi schimb comportamentul, crizele ei de furie au disparut…
    Vreau sa merg la conferintele Laurei si voi merge oricum pentru ca mai am multe de invatat, sper doar sa obtin o reducere de grup pentru a putea merge in ambele zile.

    • Elena, ce poveste frumoasă! Ești pe grup, da? Așteptăm să vedem cine câștigă 2 invitații și apoi ne organizăm pentru reducere. Ne-am strâns aproape 30 de persoane, nu încă 30, dar cu puțin noroc obținem o reducere consistentă! Rămâi pe recepție 🙂

      • Elena

        Multumesc Miruna, da sunt pe grup. M-as bucura mult sa castig o invitatie, desi nu imi pun mari sperante. Legat de reducerea de grup: n-am inteles prea bine; reducerea se aplica de la suma de 290 lei pe ambele zile? Pentru ca 290 lei vad ca e deja cu reducere…

        • cred că da, însă voi întreba să fim siguri.

        • Elena, am vorbit acum. Într-adevăr, discount-ul de grup se aplică la prețul mare, la 340 de lei. Dar tot am ieși mai ieftin, mai ales că ne-am strâns destul de multe. Hai, succes, îți țin pumnii! 🙂

          • Elena

            Ok atunci astept tragerea la sorti iar daca nu am noroc voi cumpara cu grupul. Singura problema ar fi ca nu voi fi in tara saptamana viitoare (pana pe 27 lipsesc). Am rugamintea eventual cand achizitonati biletele de grup sa-mi dai un mesaj pe tel/whatsApp pentru a intra pe net sa fac plata. O sa-ti dau un mesaj privat pe fcb. Multumesc.

          • Am primit mesajul tău, mulțumesc tare pentru interes. Drum bun pe unde mergi!

  27. Andreea 17

    Copilul din mine. El ma ajuta sa ma imprietenesc cu fetita mea, sa o inteleg, sa fim egale. El ma ajuta sa-mi amintesc cum percepeam diferite situatii, cum ma simteam si de aici sa-mi dau seama ce pot sa schimb ca sa fie mai bine. Am incercat pe cat posibil sa tin viu copilul asta, sa nu-l trimit la culcare acum ca sunt adult, si iata, s-a activat complet acum ca are o noua prietena 🙂 Uneori isi fac de cap sub nasul meu, comploteaza si-mi fac in ciuda. Alteori adultul ii pune la punct pe amandoi 🙂 Mai sunt multe de invatat…asa ca mi-ar placea sa vin la conferinta.

  28. Adina G 18

    Ce părinți grozavi ai Miruna! Eu am crescut si cu pedepse, si ceva bătaie – nu ațâța cat alții- si comparații! Dar esențial este ca am făcut pace cu trecutul si cu părinții mei care acum sunt susținătorii mei nr.1 in creșterea nepoților lor! Deci, ar fi 2 lucruri esențiale din parenting care m-au ajutat pe mine; primul e menționat mai sus, sa faci pace cu trecutul, sa- l accepți pt ca revolta si aruncatul vinii pe părinți nu te face un părinte mai bun ci unul mai furios si încărcat emoțional si al doilea ca suntem ființe imperfecte deci si părinți imperfecți. Astfel ca inevitabil vom greși așa ca e cazul sa începem sa fim mai empatici cu noi si sa învățam sa ne iertam si sa deprindem abilitați si strategii de a repara ceea ce am stricat in relațiile cu copiii (si nu numai) – rupture and repare îi zice principiului.
    Sa- ti mai spun cat de mult îmi doresc sa merg la conferință???

    • ești și pe grup, da? 🙂

      • Adina G

        M- am înscris deja la Raluca si nu stiu daca e ok sa dublez! Depinde participarea la concurs de asta?

        • Adina, nu depinde participarea la concurs, doar ca, stiu ca Raluca a dat listele dej si a cerut seriozitate. Sfatul meu e sa ramai acolo sau, daca te bagi in concurs, o anunti pe Raluca, sa nu incurci socotelile. Te primim cu drag la reducerea noastra, in cazul in care nu ai castiga, sa zicem.

          • Adina G

            Am vorbit cu Raluca Loteanu si, din punctul ei de vedere, pot sa particip la concurs! Mulțumesc si bafta tuturor.

          • Super atunci! succes!

  29. Vasile Irina 19

    Bună. As vrea și eu sa particip la concurs. Mi se pare fascinant modul în care ne putem vindeca pe noi, ca adulți, pt atâtea răni care s au produs la un moment dat în interior, din pricina pedepselor și a lipsei de informații pe care părinții noștri au avut o… dacă unii au avut parte de părinți care nu au recurs la pedepse din instinct, ei bine, sunt destul de multi care au resimțit consecințele pedepselor… eu sunt mama de puțin timp și caut sa îmi educ băiețelul cu blândețe și respect, și sa îl tratez ca pe un individ, nu sa ii minimizez rolul și importanta doar pt ca e un pic mai mic de înălțime decât noi adulții. E o lupta pe care o duc cu adulții din viata mea…bunicii, străbunicii, care deseori nu înțeleg ca și copilul are nevoi și plăceri și neplăceri exact ca și un adult… și ca trebuie sa le respectam ca atare…
    Fascinant mi se mai pare ca acum noi avem atât de mult de învățat din lecturi de specialitate și experiente de viata de la oameni care practica blândețea și respectul în creșterea zilnica a copiilor…

    Mult succes tuturor!
    Irina, mama lui Cazimir (1a2l)

  30. Paula 20

    Provin dintr-o familie un care copilul nu era luat in brate cand era bebelus, pe principiul ca “se invata prost”. Mai tarziu, era ignorat, pus la colt si pedepsit cand gresea pentru ca ” devine manipulator” si “e hot, te joaca pe degete”, etc.
    Eu sunt al treilea copil in familie si cumva cel mai privilegiat, pentru ca a avut grija de mine sora mea, asa cum s-a priceput ea la cei 9 ani ai ei.
    Amintirile mele din copilarie sunt un mix de locuri idilice (am crescut la tara, pe dealuri, prin paduri si poiene) si un munte de frustrari. Momentele de frustrare treceau citind mult, tot ce-mi pica in mana. Mereu m-am identificat cu personajele mai mult decat ar fi trebuit din simplul fapt ca era mai usor sa pretind ca sunt alcineva uneori.
    Nu-mi placea sa merg la scoala pentru ca mereu era o competitie intre mine si cei care luau note mai bune. Am invatat doar de frica de a nu ajunge la oi (de cate ori luam o nota proasta eram aspru certata si mi se spunea ca imi vor cumpara un card de oi ca sa am grija de ele) si pentru ca vedeam in asta o optiune de a pleca de acolo pt totdeauna.
    Am plecat la liceu de acolo si mereu i-am mintit pe ai mei legat de ceea ce fac si unde merg, pentru ca n-aveam incredere in ei sa le spun adevarul. Asa ca le-am spus ce stiam ca vor sa auda.

    Acum a trecut de mult timp perioada aia insa daca stau sa ma gandesc la modul cum am reactionat in diferite momente din viata…multe au legatura cu sentimentul ala de singuratate, frustrare si abandon care m-a insotit toata copilaria.

    Acum am si eu un bebe micut si incerc in fiecare zi sa fiu o versiune mai buna a mea, sa ii ofer ce are nevoie pas cu pas, sa il tin in brate non stop daca asta vrea (momentan nu vrea prea multe, in brate si sanul ii sunt de ajuns). Am primit sfaturi de la familie legat de lasatul in patut, sa mai planga ca “face plamani”, sa nu il iau in brate ca “se invata prost”, sa ii dau si biberon ca nu se satura…le ignor pe toate si fac cum simt eu ca e mai bine.

    Insa legat de multe aspecte ale dezvoltarii lui si a lucrurilor pe care le pot invata si imbunatati in relatia mea cu el, simt ca mai am multe de invatat.

    Si vreau sa particip la conferinta Laurei pentru ca stiu ca ne-ar aduce multe informatii utile.

  31. Raluca Loteanu

    Miruna, iti multumesc pentru mentionare! Este foarte fain articolul si mi se pare minunat ca esti blogger oficial la conferinta Laurei! Mie mi-a placut enorm anul trecut, chiar m-a influentat mult ca parinte si mi-a prins bine ca am fost la conferinta ei.
    p.s. In timp ce citeam blogul tau astazi, Bogdan a venit langa tableta, s-a uitat putin si a spus: “Mami, asta este bogul meu pefelat” (adica “blogul meu preferat”). L-am intrebat de ce spune asta si a spus ca este un blog unde sus poti sa colorezi. :))) Vazuse header-ul tau cu creioane si l-a tinut minte imediat! Asa ca ai un nou fan pe blog, probabil unul dintre cei mai tineri fani! 🙂

    • Iti multumesc! M-am inspirat de la felul in care te-ai organizat tu cu aceasta conferinta, adica am copiat intocmai :))
      Si sunt onorata sa fiu pe lista lui Bogdan de bloguri preferate 🙂 Tu iti dai seama ce onoare?

  32. Tistea Ancuta 21

    Si eu consider ca, partea cea mai importanta in parenting, este Conectarea cu copilul, inaintea corectarii, si implicit cu aceasta masura luata, sa se acorde timpul necesar cu copilul..pentru a-l asculta, a-l intelege, a-i fi alaturi atunci cand are nevoie de tine,mereu.. si in felul acesta, consider ca partea conectarii cu propriul copil va fi mult mai usoara, caci, un copil ascultat (urmarit sa se observe ce doreste in cazul unui bebelus) va fi un copil inteles, si totodata, va fi un copil usor de corectat, dupa conectarea cu el..
    Eu asa consider ca este normal sa se intample..practic, sa fii mai atent la copilul tau, pentru a-l putea asculta si intelegandu-l, in asa fel incat, sa se poata evita orice pedeapsa, care inevitabil il va marca pe micut/a, mai devreme sau mai tarziu..
    E bine stiut ca, de cele mai multe ori, teoria cu practica sunt putin diferite, datorita faptului ca si copii sunt toti diferiti si unici in felul lor, si speciali..asa cum si noi suntem (datorita copilului din noi), si in acest caz, trebuie, parerea mea, sa invatam sa ne ascultam totodata si pe noi, ca sa putem sa ne intelegem copilul din nou, ca in acest fel, sa ne fie mult mai usor sa punem in practica teoria, aceea de a ti putea asculta, intelege si repara copilul conectandu te cu si la el..
    Din pacate, aceste lucruri nu s-au intamplat in copilaria mea, si traind experientele proprii, am ajuns la concluzia ca, intr adevar, acesti pasi mai sus mentionati, fac o reusita in construirea unui viitor adult, fara sechele, care poate da un astfel de exemplu in continuare copiilor lui..
    Se spune ca, in rezolvarea oricarei probleme, se merge mai intai la cauza, pentru a avea efectul scontat, de a rezolva problema..asa ca, a fi atent si a te asculta pe tine inainte de toate, vei invata sa o faci cu propriul copil, ca sa-ti fie natural, sa-l intelegi si sa-i oferi ceea ce are nevoie, reparand si rezolvand tot ce e mai important pentru el..pentru ca, ce e cel mai important pentru propriul copil, este si trebuie sa fie, cel mai important lucru din lume si pentru tine, ca parinte.. Adica, in cuvinte putine si concret, trebuie sa iubim neconditionat, ca sa oferim toata aceasta iubire pura, in mod intelept, copilului nostru, cel care a iesit, din “copilul din noi”..
    Trebuie, sa ne iubim pe noi insine, ca sa fim iubiti si de cei din jurul nostru, si in felul acesta, negresit vom reusi sa luam mereu deciziile cele mai bune si sa rezolvam problemele corect si intelept si cu propriul nostru copil, care il iubim ca pe noi, insine..

    Multumesc, pentru ocazia avuta, de a-mi expune parerea si gandurile.. si in felul acesta, avand totodata si o sansa, in a castiga si o invitatie in acest concurs, la conferinta mult asteptata despre conceptele parenting-ului cu Laura Mercham..

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 299 queries in 0.534 s