Norocoasă să fiu și mamă de băiat și mamă de fată

E duminică, așa că am invitat-o pe Cristina Oțel să scrie un guest-post pentru noi. Cristina a intrat rapid pe lista bloggerilor mei preferați, fiindcă scrie cu foarte multă căldură. Are un blog curat și senin, se potrivește de minune cu glasul și chipul ei. Are și o familie ca-n povești, despre care am rugat-o astăzi să ne povestească.

Când eram în liceu vorbeam des cu prietena mea cea mai bună despre cum ne imaginam fiecare viața de familie. Eu spuneam mereu că voi avea doi copii, un băiat și o fată, că băiatul va fi primul născut și că vor fi 2 ani între ei.

Azi sunt mama a doi copii blonzi și veseli, un băiat și o fată, Alex și Sara, născuți la aproape 5 ani distanță unul de celălalt. Close enough.

Sunt mamă de băiat de aproape 6 ani și marea majoritate a lucrurilor despre a fi părinte le-am învățat cu și de la el. Când am aflat că urmează să devin mamă de băiat mi-am făcut griji (scurt) că nu voi ști să mă joc cu el. Evident că m-am descurcat. O fi ajutat și faptul că am doi frați mai mici decât mine. Cu ajutorul lui Alex am redescoperit joaca, cu mașinuțe, mingi,plușuri, cuburi, Lego, castane, ghinde, pietre, bețe, frunze și alte cele, dar și bucuria timpului petrecut în parcul de joacă, am învățat să mă hârjonesc și am descoperit frumusețea cititului împreună. Avem o relație frumoasă, cu multe zile pline de râs și de îmbrățișări și cu unele în care îmi vine să îmi iau câmpii.

“Cariera” de mamă de fată mi-am început-o în urmă cu un an și lucrurile abia ce au început să fie interesante. Sunt sigură că ne așteaptă multe experiențe faine împreună. Deocamdată mă minunez la fiecare nou comportament de fetiță pe care îl descoperă: când zâmbește cu capul înclinat într-o parte, când se rușinează și își bagă bărbia în piept zâmbind, când ia plușurile în brațe și își lasă capul pe capul lor și când se cuibărește la pieptul meu și mă îmbrățișează strâns. Toate îi vin atât de natural și le face cu atâta gingășie că pe mine mă uimește. Vom avea o relație frumoasă, cu multe zile pline de râs și de îmbrățișări și cu unele în care îmi va veni probabil să îmi iau câmpii.

Viața mea, în perioada asta, e ca un carusel ce se învârte în viteză. Acum mă joc de-a roboții, de-a lupte cu scuturi, sulițe, praștii și catapulte, pictez mașini și învăț despre dinozauri, vorbesc despre tot felul de personaje din desene și super puterile lor, mă iau la trântă, citesc povești tot mai lungi, fac experimente sau joc vreun board game, doar ca peste câteva minute să mă resetez și să trec la joaca liniștită pe covor, cu cuburi colorate, răsfoiesc cărți senzoriale pentru bebeluși, mă joc cu plușuri, cu jucării care cântă, cu forme geometrice și mingi colorate sau îmi explorez casa, cu sau fără voia mea, când fetița atomică decide că a stat suficient într-un loc și îmi întinde mânuțele să mergem la plimbare.

Cel mai mult îmi place când putem face lucruri împreună, cu amândoi, să ne jucăm, să râdem, să o mai învățăm pe Sara câte ceva, să văd cât de mult se iubesc, cum se studiază și se descoperă unul pe celălalt, să mă uit la ei cum se joacă împreună, asta până nu se plictisește Alex și nu începe să o supere.

De la bun început mi s-a părut foarte cool să fiu mamă de băiat, chiar dacă vor veni și vremuri în care poate eu îl voi înțelege mai puțin și va avea nevoie mai mult de tatăl lui. Mi se pare fascinant să fiu mamă de fată și știu că, indiferent de cât de “fata lui tata” va fi, există foarte multe lucruri pe care doar eu i le voi putea explica și că eu o voi înțelege mereu altfel.

Mă simt norocoasă că mi-a fost dat să fiu și mamă de băiat și mamă de fată. Îi iubesc pe fiecare așa cum simt că vor să fie iubiți, cresc odată cu ei, învăț despre ei și despre mine și mă străduiesc să fiu mama de care au ei nevoie.

imagine via Shutterstock, mamă cu fiica și fiu