Bebelușul față cu tehnologia, varianta noastră

Desigur că nu sunt vreo expertă în domeniu, nici prea multe cărți nu am citit pe lume, deci nu vă povestesc cum ar trebui să fie, ci cum e la noi. Povestea asta cu bebelușul și tehnologia.

Suntem o familie fără televizor. Eu trăiesc așa de nici nu mai știu exact câți ani, doar cu soțul meu locuiesc de vreo 7. Nu avem TV nici în dormitor, nici în sufragerie, nici nicăieri. E o decizie asumată, nu ni-l dorim, nu simțim că ne lipsește. Compensăm cu informarea online punctuală, pe domenii care ne interesează. El mai mult decât mine. Nu aud știri cu violuri, nu mă interesează, nu îmi fac bine. Era o vreme când în fiecare dimineață la cafea, eram poluată de diverse necazuri. Cred că sunt mai fericită acum.

Urmărim filmele și emisiunile care ne plac tot pe internet, de pe laptop și e perfect așa. Dacă vreau efecte speciale, mă duc la cinema. Oricum, nici un televizor nu bate spectacolul de-acolo.

Ieri, mă uitam cu un ochi pe live-ul transmis de la evenimentul Social Moms, ”părinții, copiii și tehnologia”. (Vă recomand să urmăriți această comunitate, organizează în București o serie de conferințe interesante cu transmisiuni live, pe site și pe facebook. Încerc să ajung și eu la cea de săptămâna viitoare, despre cum setăm limite și evităm să spunem NU, detalii aici. ) Vorbise Otilia Mantelers, expert în parenting, niște lucruri de bun simț și, paf, vine întrebarea:

Ce părere ai despre familiile acestea exagerate, care nu au deloc TV în casă, e un trend în multe case. Sunt copiii lor dezavantajați?

Aproape că m-am bucurat, când am auzit ”în multe case”, dacă nu ar fi continuat cu dezavantajele. Niciodată nu m-am gândit în felul ăsta și pe cuvântul meu dacă văd în ce fel ar putea fi lipsa unui televizor dezavantaj pentru băiețelul meu de aproape 13 luni. O să-mi spuneți că sunt și emisiuni educative pe Discovery Chanel, nu numai violuri pe lista de programe. Lăsați-mă să vă spun cum e la noi.

Relația cu tehnologia a unui bebeluș cu o mamă superconectată la online

Nu cred că bebelușul meu are nevoie să se uite la televizor, la telefon, la desene animate. Așadar, nu se uită. Evident că nu sunt o nebună care să interzică ecranele pe pământ. Eu însămi sunt mai mult decât mi-aș dori cu telefonul în mână.

Însă, mă străduiesc să păstrez niște limite pentru el, fără a deveni o nebună. 

Televizorul

V-am mai spus că noi nu avem televizor 🙂 Dar, mergem la bunici, unde există acest aparat. Nu în camera în care dormim. Dar băiatul meu mai ajunge la joacă în camera bunicilor, unde tatăl meu îi arată pești la televizor. De exemplu 🙂 Nu mă opun, nu încurajez. Când ajungem la ceilalți bunici în vizită, de obicei, stingem televizorul, fiindcă vrem să vorbim unii cu alții, nu să ne polueze fonic și să ne distragă nimeni atenția.

Deci, televizorul are statut de tolerat, nu de încurajat. Cred că e important ca bebelușul să știe că există, nu să aibă un șoc la 4 ani când află, surpriză, ce e asta?! Dar nici să nu îl perceapă ca pe ceva interzis, fiindcă asta doar îi va stârni curiozitatea.

Telefonul

Copilul ne vede pe noi butonând.  Încerc să intru pe net cât timp el suge (nu e recomandat) sau doarme. Nu îmi iese de multe ori, dar mă străduiesc ca el să fie ocupat și distras când eu stau pe telefon. Se întâmplă însă și să vorbesc la telefon cu el în brațe, nu toate lucrurile pot fi amânate. Ori să intru pe laptop cât el se joacă singur. De ex, dimineața, ne trezim, ne iubim în pat după voie, apoi îl schimb, merg la baie și am nevoie de 5 min să îmi postez pe facebook. Uneori sunt 10. El stă și se joacă cuminte lângă mine. De telefon e atras parcă tot mai puțin. Mă vede pe mine, dar lui nu i-am arătat ce e acolo. Cântecele pe youtube le ascultăm doar, nu le urmărim. În schimb, urlă că vrea la peria de wc și nu știu cum să îi explic că nu are voie. Nu e ca o priză, dar totuși… e peria de wc!

Atâta vreme cât nu îi arăt filme sau desene pe youtube ori chestii mișcătoare, nu cred că îi va trezi interesul în mod deosebit. Momentan știe să apese pe butonul home și s-a mai întâmplat să apeleze prin facetime diverși oameni din agendă. L-am lăsat să facă asta și am observat un interes din ce în ce mai scăzut spre telefon. Sper că, dacă știe că are voie, vede că nu e mare lucru, ci doar un buton. Și sunt momente în care va lăsa telefonul singur din mână ca să se joace cu altceva. Linguri, sticle sau pungi, desigur, sunt infinit mai interesante decât orice jucărie.

Laptop-ul

Îi plac butoanele și o să le apese dacă prinde ocazia. Ecranul nu îl atrage în mod deosebit. Astfel încât, dacă el e preocupat pe covor, eu pot să răspund repede la un mail care nu mai poate aștepta sau posta ceva pe facebook. Sunt lucruri pe care nu le pot face de pe telefon, plus că încerc să-mi limitez mie timpul petrecut acolo. Așa că, laptop-ul e o variantă prin care conștientizez mai bine timpul pe care NU îl petrec alături de băiatul meu.

De fiecare dată când eu sunt la birou/cu telefonul în mână și el vine la mine cerând atenție, o primește necondiționat. Nimic nu e mai important decât asta, și nici nu sunt eu vreo Obama blondă.

Tableta

Copilul meu nu va fi crescut, hrănit, distrat de aceasta. Nu câtă vreme pot eu decide niște lucruri. Și, deocamdată pot. Nu vrea să mănânce? Nu-i nimic, înseamnă că nu îi e foame. Dar să îl păcălesc nu e cu siguranță o soluție. N-are chef să stea locului la restaurant până eu povestesc și beau cafele? Nu-i nimic, e bebeluș, fraților, avem alternative. Jucării luate în geantă. Șervețele rupte bucăți. Pâine molfăită. Și, atunci când le-am epuizat pe toate, vom avea un părinte la dispoziția lui.

Fără desene animate, fără radio, fără limbi străine în surdină.

Nu văd felul în care l-ar ajuta/ distra/ stimula. Cred că procesul de învățare e unul activ, iar nici una din aceste forme entertainment nu îl implică pe el. Sunt doar feluri de a-i închide copilului ”gura”, de a-l polua fonic fără motiv și de a câștiga eu un pic de răgaz. Deocamdată m-am descurcat și fără, el nu cere ce nu știe că există, deci se poate. Prefer să se joace singur cu o cutie și să o întoarcă pe toate părțile decât să stea ca o legumă cu ochii lipiți de Tom și Jerry.

• Îi voi prezenta desenele animate doar în momentul în care el va fi descoperit deja lumea din realitate, nu de pe un ecran. Doar după ce va ști sigur cum e viața, nu cum e reprezentată de cineva. Și fiindcă simt că el trebuie să aibă un plin făcut la capitolul nevoi satisfăcute, atenție primită înainte de a fi expus la aceste desene. Da, îmi e teamă că, la o vârstă fragedă, nu aș putea concura cu ele, nu aș putea fi la fel de interesantă, la fel de dinamică și mereu diferită precum sunt ele.
• Radio ascultă în mașină și nu prea, acolo avem muzica noastră și ne place așa. Sau, în drumurile spre Sibiu, de multe ori nici muzică nu punem, profităm și noi să mai stăm de povești. La radio sunt multe știri cu crime și violuri, multe reclame, care nu cred că sunt lucruri pe care un bebeluș ar beneficia să le audă. Creierul lui acum se formatează, nu cred că greșesc dacă sunt atentă cu ce informație îl hrănesc.
• Limbi străine în surdină am încercat, mai mult pentru mine decât pentru el. Ca să îmi amintesc germana, am pus câteva zile radio pentru copii pe fundal. Și mă enerva groaznic, mă bruia constant de la gândurile mele, de la poveștile noastre, de la cântece și jocuri. Știți, e atât de simplu să pierzi liniștea, încât e minunat să o păstrezi cât de mult în capul tău.

Oricum, tehnologia e pe noi, uitați-vă la mine. Simt că suntem un pic invadați. Iar copilul meu va avea destul timp (și exemple negative, am scris despre asta aici) să se bucure de ea mai încolo. Acum, altele îi sunt priorități.

imagini via Shutterstock, bebeluș tehnologie