Diversificarea: Cum mi-am făcut viața mai ușoară și am câștigat niște timp (P)

La 2 săptămâni după debutul diversificării, am simțit că nu mai pot. Mi-am luat copilul și am plecat la mama. Eram în pragul depresiei. Și nu glumesc. Soțul meu și-a dat seama că nu știe cum să mă ajute (el are un full time job destul de solicitant, eu nu am bonă sau nici un alt fel de ajutor), așa că a sprijinit plecarea.

După 2 zile de stat doar în pijama, mi-am dat un reset și am încetat să iau lucrurile atât de personal. E greu, copilul nu mănâncă, tu îi gătești oricum, ba mai ai și treburile obișnuite de până atunci, plus de strâns după tine. Așa îți dai seama că orice implică două mișcări extra poate intra în categoria extrem de complicat.

Dacă până atunci nu îmi era greu să pun de un pireu și la doișpe noaptea (se întâmpla, că suntem fani), de atunci orice presupune mai mult decât spălat alimentul, tăiat și mâncat … devine cum ziceam mai sus..foarte, dar foarte greu.

Dacă nu eu, atunci cine?

Am fost nevoită să învăț să-mi fac viața mai ușoară. Nu aveam nici un ajutor în afară de mama (ocazional) și soț (doar seara). Trebuia să supraviețuiesc de la o masă la alta, să nu-mi vină să fug de acasă la cum arăta bucătăria în perioada diversificării.

Pe lângă răbdare, multă răbdare, am găsit de mare ajutor 4 chestii, pe care le-am ilustrat în acest video.

(Pentru cei care nu pot urmări clipul, iată un rezumat:)

  1.  Am pus mâncare în porții mici la congelator – foarte util, pentru că nu mai trebuie să gătești de 3 ori pe zi.
  2.  Am înființat ținuta de mâncat – un set de haine de sacrificiu, de care am decis că nu îmi va mai fi milă când se pătează și pe care nici nu mă voi mai strădui să le curăț de pete.
  3.  Am luat un aspirator deștept, fără fir, care are și aspirator de mână pentru o curățenie rapidă și eficientă. Asta, fiindcă îmi era aproape imposibil să curăț masa, scaunul și gresia după masă… cu un bebeluș atârnat de gât și cu aceste firimituri care parcă au picioare!
  4.  Am cerut ajutor de la soț. Aspiratorul de mână e cea mai nouă jucărie a lui. Abia așteaptă să vadă vreun fir de praf prin casă 🙂 e plăcerea lui. Iar seara am convenit ca el să strângă din bucătărie. Adevărul e că nici nu mai știu cum se bagă la spălat.

Aspiratorul din clip este Dirt Devil Cavalier, pe care am fost invitată să îl testez zilele astea.

Ce mi-a plăcut:

  • Nu are fir, deci, adio, aplecat după prize!
  • Stă pe picior, așadar, vine fără dureri de spate
  • E foarte ușor, are 2 kilograme! – nu mă așteptam, fiindcă aspiratoarele cu motorul pe picior sunt foarte grele de obicei (are bunica mea unul…și e din ăsta modern). Vedeți și în video că pe Cavalier îl manevrez cu ușurință cu o singură mână.
  • E foarte puternic – la cât e de mic, zău că nu crezi până nu vezi. Își merită numele.
  • Are și aspirator de mână, doar îi schimbi țeava cu una mai scurtă.
  • Nu are sac, recipientul în care se adună mizeria poate fi golit direct la gunoi. Că mi-e o silă de saci…

Ce nu mi-a plăcut:

  • Că nu stă singur în picioare. Are un suport care poate fi prins în șuruburi, ca să îl pui acolo, dar aș prefera fără găuri în perete, dacă se poate.
  • Că trebuie încărcat 5 ore și jumătate pentru 24 de minute de autonomie. Apoi, mi-am dat seama că nu am o bucătărie atât de mare, încât să aspir douăjde minute, oricât de mare mizerie ar fi :))

Preț și detalii tehnice găsiți aici. M-aș bucura să vă inspire experiența mea. Și să știți, un aspirator din ăsta prinde bine la casa omului și la câțiva ani buni DUPĂ ce s-a diversificat. Este ideal pentru întreținerea curățeniei.

imagine via Shutterstock, bebeluș diversificare

Articolul anterior

De ce medicii dentiști NU RECOMANDĂ benzile de albit dinții

Articolul următor

Prioritate pe bază de #BebeÎnBurtică

22 Comentarii

  1. Cris

    Si stii care e partea mai haioasa? cand cel mic se face un pic mai putin mic, il foloseste el :)) A mea puica a fost mereu fascinata de aspirator, asa ca acum ea, la 2 ani si ceva, manueste aspiratorul de mana (baby aspirator ii spune ea) prin bucatarie si e tare mandra de asta.
    Nu il avem pe asta, avem ceva mai micut, doar de mana, alta marca.

  2. Simo

    Aspirator la indemana – DA! Sotul meu e minutios, sa spunem, ii place tare sa tina aspiratorul, mopul etc stranse frumos in cutiile lor dupa fiecare folosire. I-am explicat ca mi-ar usura treaba si as castiga timp daca le-ar lasa LA INDEMANA :)) Pana-n vara poate il conving, acum dupa ce-i voi arata articolul tau.

    • E foarte misto sa il ai acolo, sa nu te mai apleci dupa el, sa il scoti, al nostru cel putin al mare sta ori in debara dosit, ori pe balcon, imi e greu si numai gandul sa ma duc sa il iau. Faza e ca un aspirator din asta mic e de intretinut curatenia, nu de facut curatenie. Desi, ca putere de aspirare e asemanatoare cu ala mare al nostru, nu tine bateria sa faci o curatenie in toata casa numai cu el.

      • Simo

        Me happy! In sfarsit l-am comandat! Imi spune R: sa stii ca si Miruna il recomanda. 😀 Acum, asteptam cu bucurie diversificarea… haha.

  3. Larisa

    Chiar eram in cautarea unui nou aspirator… Multumesc!

    • Chiar? O sa iti placa mult!

      • Larisa

        Da. Si imi place mult ideea ca se transforma in aspirator de mana. Din ciclul “eu nu am sa inteleg faza cu diversificarea pana cand nu o sa incerc cu propriu-mi copil”, eu eram tare nedumerita de ce nepotelele mele erau bagate in cada dupa fiecare masa diversificata.

  4. haoleoo, unde ai fost acum multi ani? eu curatam ad labam totul… bon, nu am avut de ales, nici bona, parinti, sotul in delegatii, asa ca ne distram.
    Cu portiile de mancare mici si congelatul m-a salvat la carne (aia de tzara o aveam rar si cum deseori o refuza…ma apuca plansul). Cu mancarea dupa o perioada am invatat sa scot din oala mea de mancare si sa o incerc cu un morcov fiert, brocolli fiert, dovlecel/ardei etc- ce gaseam prin oala, adaugam si un pic de iaurt etc. Cand am constientizat cat de simplu si de usor poate fi, imi venea sa imi dau pumni in cap ca am insistat sa ii gatesc separat doar sa fie mai igienic!!!

    • sorinam

      Exact, fie ca vrei sa ii gatesti separat sau nu, vine o vreme cand va vrea sa manance si din oala/farfuria ta…vrea sa incerce lucruri noi, iar gatitul separat nu isi mai are rostul. Si atunci vine alt hop… Ca treci de la gatit piureuri la mancaruri un pic mai complexe, zilnic… Si asta ia si mai mult timp decat niste legume aburite.

      De o saptamana avem si noi un aspirator de mana, nu stiu cum am trait fara el pana acum😊

    • O femeie, la inceput nu poti sa nu gatesti separat. Eu de abia acum am inceput sa ii dau incet-incet de la mine din oala.

  5. Suzana

    Aspirator din asta vertical ne-am luat si noi recent, e foooarte util, mai ales in bucatarie. Ce bine mi-ar fi prins cand am inceput diversificarea, dar atunci nu-mi statea capul decat la ce sa mai gatesc 🙂

  6. Vreau si eu aspirator! Si mic si mare! Eu am curatat cu servetele umede tot. Ca alea erau singurele la indemana si care prindeau si frimiturile si mancarea cazuta pe jos.

    • De fiecare data cand ma aplecam sa curat cu servetele umede pe jos, Tudor isi baga mainile murdare de mancare la mine in par. Yey! 🙂

      Iar servetelele umede fac minuni, dar cred ca masuta de pe care mananca bebelusul ar mai trebui clatita si doar cu apa din cand in cand. Mie imi intra in nas mirosul asta de servetele

  7. Nu-mi dau seama cum e sa strangi mancare fiarta cu aspiratorul – cred ca trebuie sa il curati imediat, nu? Pentru mine asta ar fi o problema – nu ar avea cine sa curate aspiratorul :)).

  8. Rodiq

    Miruna, ce tipuri de mancare congelezi? Supe, tocanite etc?

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 179 queries in 0.426 s