Mersul în club și copiii de-acasă

Vine o vreme în viața unui om, când e momentul să petreacă. Vedeți, eu nu cred în arderea etapelor. Că se întorc mai rău împotriva ta, pe la patrujde ani, când ar fi vremea să te confrunți cu piei lăsate și prima chelie, nu cu dudui minore ieșite la agățat.

Pregătiți-vă, urmează niște vorbe dure.

Adică, voi mai mergeți prin cluburi? Vă rog să se abțină de la această întrebare toți cititorii sub 25 de ani. Nu că asta ar fi limita maximă de vârstă la care devii penibil să mergi în club. Nici vorbă, eu deja mă certam cu prietena mea cea mai bună pe la vreo 19 că nu prea mai îmi ardea de înghesuieli nocturne cu niște iluștri necunoscuți prin diverse pivnițe întunecate din Sibiu. Eu preferam cafele și muzică-n surdină. Era atât de îngrijorată pentru mine, încât la ceva ocazie ori de ziua mea, mi-a făcut cadou cartea ”Cum ieșim din depresie și intrăm direct în club”. Glumesc, nu așa se numea cartea, dar era ceva tratament psihic pentru mintea mea deja obosită destul.

Apoi a urmat perioada facultății, în care am profitat din plin. Anul 1 mi l-am petrecut în sala de lectură și Obsession (un club celebru al vremii). Nu știu dacă în ordinea asta. Piața aia din centru, cu statuia lui Avram Iancu am văzut-o pe zi prima dată în luna martie a următorului an.


Luni seara, mă pregăteam să ies la lansarea unui nou brand de make-up. Voiam să port o rochie de demult, cu decolteu frumos, care-mi alungește un pic fața rotundă și picioarele de-un metru și-un zâmbet. Era și singura pe care o aveam în București, de fapt. O îmbrac. Uiuiuuuuuuui, ochii cât cepele.

-Uită-te la mine, soțule. Nu pot ieși așa din casă.

Ochii lipiți în decolteu:

-Mi se pare o idee bună.

M-am schimbat într-o rochie la baza gâtului și-am scos fața mea rotundă-n lume și-n deplină acceptare.


Acum, aud pe unii și pe alții că ies în club. Prima mea reacție e să sun la Protecția Copilului, fiindcă nu prea știu bone să lucreze sâmbătă noaptea. Ori, o fi România plină de filipineze și n-a ajuns una și pe la mine. N-am copil de dat, doar multe vase de spălat, niște haine de călcat, iar ajutor nu refuz niciodată.

Treaba e simplă. În club, mergi cu două scopuri: ori la agățat, ori la băut.

Și exceptând acele cazuri care chiar au grămezi de bani de cheltuit pe licori scumpe consumate în spații publice, nu prea înțeleg. De ce nu ne-am aduna într-un bar să bem? Poate am ieși mai ieftin. Ori la cineva acasă. Putem sta chiar și în pijamale.

Cât despre agățat, nu am multe argumente. Nu e ca și când te pot trimite la bibliotecă, poate prinzi ceva.

Așadar, ne rămân toți acei oameni la casa lor, cu nevastă, copil, cățel și purcel, cu toate țiglele pe casă și slujbele la biserică, oamenii ăia cam ce-ar căuta în club? Lămuriți-mă. Sunt într-o mare dilemă. Nu știu dacă să-mi arunc rochia decoltată la gunoi.

imagini via Shutterstock, cuplu dansand

Articolul anterior

Și-a lăsat serviciul pentru a se juca cu copiii. Într-un atelier de creație și gospodărie din Sibiu

Articolul următor

5 greșeli frecvente la instalarea copilului în scaunul de mașină. Iată cum le poți evita

53 Comentarii

  1. Mary

    Eu sunt in Spania si am constatat ca femeile de aici isi fac de cap in cluburi pana se marita.Intra in repaus cand apar copilasii si revin apoi la vechile obiceiuri cand le pleaca odraslele la facultate!!

  2. Cris

    Nu am fost o mare amatoare de cluburi nici eu, imi placeau cele cu muzica live si unde se dansa. Acum, sunt babuta :))) nu imi doresc sa merg in cluburi, as prefera un loc cu muzica buna, ceva bun de baut si stat de vorba cu prieteni. Deci citeam pe un blog al unei mamici, ca ii e dor de mers in club si de abia astepta sa aiba cu cine lasa copiii seara pt a merge. Cred ca fiecare are placerile lui. Si rochiile cu decolteu – pastreaz-o pt o iesire cu sotul. si eu le am pastrate, le mai impachetez, dezpachetez, ma uit la ele si atat deocamdata pana depasesc faza de sexy hipo style :))

  3. Catalina

    Pentru mine si prietenii mei, scopul clubului e sa ai unde sa dansezi, ca in bar nu prea poti. Si mai sunt si concertele, dar aia e categorie separata.

    Poate sunt amatori de dans, poate copiii sunt la bunici peste weekend si isi fac si ei iesirile sociale, printre care si club.

    Si nu pot sa cred ca ai zis “cu toate țiglele pe casă și slujbele la biserică”, asa conservatoare sa fie blonda?

  4. Lorelai

    Eu mai ies in club pur si simplu ca sa dansez pe atmosfera si sunet mai bune decat la mine in sufragerie 🙂 in grup de prieteni e chiar distractiv. Imi amintesc si ca tanara fiind (20+) faceam iesirea in club mai mult pt dancing, nu musai pt baut (o bautura cred ca ma ajunge 3ceasuri :)) ) sau agatat (de multe ori ma distram grozav cu prietenu’, alteori chiar numai cu fetele ). Cred ca dansatu’ e un al treilea motiv pentru care mai iese lumea in club, ah … si cu persoanele potrivite e si o retraire a vremurilor trecute 😉

    • da, asta era și scuza mea: dansul :p
      glumesc, ai dreptate. ba cred că acum e și mai fain să dansezi în aer curat. Uite, poate voi încerca odată. Înainte de 50 de ani.

  5. Mie uneori mi-e dor de cate un club unde se danseaza si-i muzica faina. Imi amintesc asa, nostalgic, de Music Pub-ul din Cluj, vremea studentiei (ma ustura ochii numai cand ma gandesc la fumul de acolo, de la subsol) si de timpurile cand eram la master, la Viena si semnam condica de prezenta in Flex in fiecare miercuri si in Chelsea in fiecare sambata :))
    Chestia ciudata e ca doar oftez de dorul vremurilor alora, nu prea punem nimic in practica, cu toate ca de cand ne-am intors in tara si avem bunica next door (la propriu) ar fi loc de iesit in lume…

  6. Ultima oara cand am fost in club, acum vreo 2 ani, cumva obligata de circumstante, am dormit a doua zi pana la 7 seara. Eram terminata, auzeam numai bumți-bumți în cap. Cred ca de la o varsta nu se mai potriveste cu metabolismul :)))) Asa la restaurant, intr-un bar, la un vin fiert in bucatarie stau si pana la 4-5 dimineata, fara probleme. Dar, in club…Nu mai e ca la 20 de ani, fara griji si fara bani :))))

    • știi, cred că ăștia ca noi care ajung în club caută, de fapt, o vârstă acolo. pe ei la 20 de ani. n-ai să vezi. cred că-mi donez rochia.

  7. Vreau eu rochia, n-am unde merge cu ea, nici macar la Avon n-am fost invitata :), dar imi place sa tin haine multe p-acasa 🙂

    • Ție îți e mică pe undeva pe unde mi-aș fi dorit să îmi fie și mie, că, na, la împărțirea genelor, natura a fost mai generoasă cu unii, s-o zicem așa mai frumos.

  8. eu nu vreau rochia, dar sa stii ca am facut-o lata intr-o noapte: pleca o prietena din tara si ne-am lasat sotii cu copiii si … eu baui un pahar dar celelalte fete mai mult, fiecare isi aducea aminte de vreun bar cu muzica in zona, asa ca le-am cautat.

    La 6 juma dimineata treceam tiptil prin casa prin dreptul usii dormitorului copilului. N-ai sa vezi, m-a mirosit, se ridica in fund si zice adormita: “acum vii acasa??????” .

  9. Nu am mai iesit in club de cand s-a dat legea cu fumatul si nimeni nu mai vrea sa mearga :))) Imi place sa merg in club pentru ca uneori imi prieste sa fie muzica data tare si sa ma batai si altundeva decat in casa. In conditiile in care abia daca beau alcool, nu bifez niciuna din motivatiile mentionate de tine 😀

    • auleu, eu fix de asta m-aș duce acum. Să înțeleg că mergeai în club ca să fumezi sau fiindcă toată lumea mergea, care acum stă acasă? :p

      • Pai ar fi cam dubios sa ma duc de una singura in club, mai ales ca scopul meu nu e sa agat… Fumatorii nu sunt foarte entuziasmati sa iasa afara din club, mai ales acum cand e rece (sauna in club, ger afara, raceala garantata). Pentru nefumatorul grupului iar e dubios, ca toata lumea iese concomitant afara sa fumeze o tigara si ramane aiurea pe acolo. Uite asa nu mai are chef nimeni sa se chinuie :)))

  10. Mie chiar îmi place să merg în club. Cu soțul şi/sau cu prietenele. Dacă aş avea cu cine lăsa copilul, aş merge mult mai des. Nu beau alcool pentru că alăptez. Merg, dansez şi mă umplu de energie pozitivă. Dansez şi în confortul sufrageriei mele cu bebe, dar nu este acelaşi lucru :)))

    • știm că nu este același lucru. de la dansatul în club te dor picioarele și îți trece după o noapte de somn. de la dansatul cu bebe te dor șalele și n-ai nici o șansă la o noapte întreagă de somn :)))

    • Victoria

      Daca ai avea 2 copii mici, i-ai lasa acasa cu sotul si ai merge sambata de sambata cu fetele in club si te-ai intoarce dimineata pe la orele 3-4?

  11. La 31 ani cluburile mă mai tentează puțin spre deloc :)) Merg ocazional, 1-2 ori pe an când mai face cineva vreo zi de naștere sau la petrecerea de Crăciun de la muncă. Cu grup mare de prieteni mi se pare fain, dar să zicem că nu prea mai e genul meu de distracție. În facultate mergeam destul de des (mai ales în anul 3 când am fost cu Erasmus în Spania), dar acum simt că a trecut vremea aia. Oricum, și atunci mi se păreau cu mai mult farmec petrecerile acasă/pe la prieteni când știai cam cine vine, sau sperai măcar să vină și tipul ăla de care îți plăcea 😀

  12. x-a

    Comentariu la cald : articolul asta a fost pentru mine ca o pereche de palme din senin.
    Eu am 35 de ani si da, inca imi place sa ies in club, atunci cand am ocazia si oamenii potriviti.
    N-aveti idee cat va invidiez (si pe tine, si pe ceilalti care au comentat deja) fiindca se pare ca n-aveti nici cea mai vaga idee despre ce inseamna singuratatea. Si cat de mare prilej de bucurie este sa te regasesti intr-un loc unde oamenii n-au (macar aparent) nicio grija.
    Sau si mai simplu, sa te regasesti printre oameni, punct, fara sa trebuiasca sa porti masti.

    Ceainaria, biblioteca etc, sunt locuri in care poti iesi singur, si-s locuri faine, da, dar acolo oamenii sunt permanent incorsetati in masti. Si distantele sunt uriase intre oameni, in locuri ca astea. Nu, nu ma refer la distante fizice.

    Iesitul in club nu-i doar pt alcoolici sau pentru agatat, chiar si dupa o anumita varsta. Bineinteles, asta presupune si faptul ca acel club trebuie bine ales. Poate fi o ocazie de a te regasi printre oameni veseli, optimisti si un loc in care, macar iluzoriu, distantele se micsoreaza. Sa dansezi in multime si sa n-ai nico grija pe lume…

  13. Laura

    Perfect de acord! Asta cu “ies in club cu prietenii sa socializam” nu tine, pt ca in club numai sa socializezi nu poti. Poti sa urlii, dar oricum singurul raspuns va fi un dat din cap afirmativ, nu doar ca nu te asculta, dar si daca ar vrea, tot nu te-ar auzi. Apoi mai e motivul ala cu dans…. hmmmm…. am fost si eu in cluburi prin facultate, dar numa dans nu era pe acolo. Pt cei care merg sa bea in club, vorba ta, se poate bea si intr-un bar unde mai schimbi si o vorba la pahar sau la cineva acasa. Mai ramane motivul “merg la agatat”, “ma duc sa ma vada lumea” si inca unul, la care nu te-ai gandit, si anume: “ma duc la spionaj”, pt ca vezi tu… sunt multe care considera ca un barbat “luat” sau chiar o femeie “luata” nu mai are ce cauta in club fara “jumatatea lui/ei” si atunci se mai trezesc unele sau unii in club, cu o falca in cer si una in pamant, ascunsi pe dupa boxe, sa vada, oare ce cauta “jumatatea” in club 🙂

    In alta ordine de idei, si eu am fost intodeauna fan muzica in surdina si o vorba buna, board games pana dimineata, canaste, rent si wist…. geek… I know 🙂

    • Geek dintotdeauna, babă sper ca doar recent :))))
      Adica tie nu ti-a placut niciodata in club? O sa inceapa. Dupa 40 :))) it’s true

  14. Ramona

    Si eu sunt mamica de 6 ani.Am 34 de ani.Copilul il lasam la mama soacra si da,iesim la club.Ne strangem o gasca de prieteni o data la 2-3 sapt ,mergem sa mancam iar dupa ora 11 dansam.Si este tare frumos.Si ne distram chiar si fara rochii decoltate 🙂

    • omg, Ramona, îmi dau seama că am scris ca o babă. Ca atunci când faci chef noaptea și îți bate vecinul în țeavă. Eu sunt vecinul ăla :))) dar eu chiar așa simt…
      bine, nici nu am o gașcă de prieteni, nici cu cine lăsa copilul. Faza e că și să le am, aș prefera un restaurant sau o cafenea sau o cabană…

  15. Irina

    Club? A, locul ăla unde mergeam când eram tânără 😊 Și ce, nu pot dansa și în casă în pijamalele mele decoltate pe ritmul de la “Un motan cât un pisoi”? 😆

  16. ține rochia! păstrează și silueta! O vei mai purta 😀

  17. Alta Miruna

    Nuuu cum sa arunci rochia? O porti prin casa pana te incumeti sa o scoti in lume 🙂

    • Prin casa?! L-ar umfla si rasul pe sot! Culmea e ca rochia asta nu era asa o sexoșenie mare la viata ei, am chiar purtat-o de cateva ori. Vezi, ,cum se schimba onul si scrie articole de băbăciuni.

  18. Niciodata nu am fost amatoare de cluburi, în facultate munceam sau stăteam cu nasu-n cărți și net. Sunt 0 barat la dans deci nu dansam nici la petrecerile corporatiste, alcool nu beau, de fumat nu fumez. Ca să nu par totuși așa plictisitoare, am niște vicii secrete 😛

  19. Jual

    Pe vremea mea, acu’ 105 ani, se zicea discoteca, nu club. Cred ca as putea sa numar mai bine ca Ghita Pristanda si tot nu mi-ar da mai mult de 10 experiente d’astea.
    Vorbeam cu un tip care a implinit anul trecut 40 ani. Zicea ca de-abia de atunci a inceput sa-si faca de cap. Odata cu sotia din dotare, tot de 40 ani si cu care e impreuna de la 19 ani. Pina cind s-au sesizat copiii si i-au intrebat cind au de gind sa se calmeze cu iesirile.
    Jual

  20. Eu am o mie de alte activitati pe lista de “as vrea sa fac daca as avea timp” inainte de iesit in club. As prefera sa citesc, sa dorm, sa vad un film, sa dorm (am mai zis asta?!), sa ies la un restaurant. Si daca ies in club inseamna sa stau treaza o noapte, dar cine are apoi timp sa recupereze?!
    Nu vad niciun motiv sa merg sa dansez, desi dansul in sine imi place.

    Cand esti mai tanar cred ca ai mai mult timp liber si mai putini bani si iesitul in club e o varianta buna de distractie. Dansezi, bei (de cati bani ai) si a doua zi dormi cat ai chef.

    Problema nu e de bona noaptea, iti zic eu, ci si pentru a doua zi cand ar trebui sa te refaci. 🙂

  21. maddy

    am 33 de ani, 2 copii. nu cred ca mai am ce cauta in club, din respect pentru persoana mea de 20 de ani care a fost in cluburi si s`a distrat la vremea ei. cand vedeam din astia mai batrani ma gandeam ce cauta acolo? nu s`au distrat la vremea lor? mi se pareau ca nu`s in elementul lor.

    • ce nebună ești :)) știi care e faza, că toți oamenii ăștia care încă merg se simt bine, ei sunt în elementul lor. Asta contează. Deși mie mi se pare ca ție.

  22. Pavangiri

    In ceea ce le priveste pe cumnatele mele, 2 la numar, surori se stie: in fiecare weekend, fara nicio exagerare, de vineri pana duminica copii merg la bunici pentru ca ele sa se poata iesi in cluburi, puburi sau baruri.Una dintre ele cel putin recunoaste acest lucru, dar la cealalta nu stiu cum sa intampla ca ba are de varuit, ba are de facut curat, ba de gatit. Unde mai pui faptul ca vacantele, nu putine la numar si le fac toate fara copii. Si de Revelion copiii au fost la bunici, iar parintii la distractie. Tocmai anul trecut, cand fetita avea 8 ani si baietelul 4 ani una dintre “cumnatele” i-a lua cu ei in vacanta pentru prima data. Cu toate astea, ce m-a socat pe mine cel mai mult a fost sa aud ca atunci cand cel mic inca sugea la san si nu fusese intarcat au plecat o saptamana la mare, lasandu-i la niste unchi! Inca nu avem copii si sunt constienta de faptul ca fiecare este liber sa faca ce vrea, dar mi se umple sufletul de iubire si recunostinta (iarta-ma ca sunt siropoasa) cand ma gandesc la scumpii mei parinti care pentru nimic in lume nu ne-ar fi lasat nicicand singuri, pe mine si fratele meu.

  23. Simone Demouvoir

    Total nepotrivit mersul în club după ce vin copiii. Mă gandesc la o mie de motive pentru care nu m-aș duce, unul din ele fiind faptul că fiecare vârsta are etapele ei. Altul că oricum sunt terminată de oboseală și cum zicea cineva mai sus, am o lista lungă cu lucruri pe care le-aș face dacă vreodată aș fi atât de masochista încât să decid eu singură că nu dorm o noapte. Ha! Ha ha ha! Mă ia râsul. Ah și mai e ceva. Fiică-mea e mică, abia face 10 luni, nu aș lipsi de lângă ea noaptea nici să mă bați, cum să traiesc fără fața ei de marmotă de dimineață și fără spatele ei cald lipit de burta mea noaptea?! Cum? Asta e… Oi fi overattached… Ce sa zic… Aaaaaaa, da. Aruncă rochia.

  24. Silvia R.

    Si eu tot o cina la restaurant sau o discutie intr-o cafenea prefer. Am iesit si eu la vremea mea in cluburi, unde imi placea sa dansez pana dimineata. De aici mi se zicea si “Duracel”. Dar de pe la 23 ani, cand am inceput sa merg la serviciu, nu am mai agreat cluburile. Si de fiecare data cand eram “obligata” sa merg, pe la 11 seara, cand clubul era inca aproape gol, eu ma plangeam ca e muzica prea tare si intrebam ca un copil: “mai stam? Dar eu vreau acasa!”

  25. Cricket

    Am fost in cluburi cand a trebuit, ehee ce vremuri cand din club ne duceam la munca, ce i drept dormeam vreo 2h. Acum, simpla idee de a pierde o noapte intr-un zgomot infernal, frecandu-ma de multi oameni ca sa ajung la baie ma oripileaza. De baut nu beau, de fumat prefer sa o fac pe terasa mea alaturi de sot la un pahar ( de cola) de vorba. Noi ca sa fim nebuni fugim la OMV la o cafea, noaptea. E o traditie de-a noastra. Acum, daca la o varsta mai matura vrei sa iesi in club e chestie de gust, fiecare face ce vrea in functie de limita penibilului pe care o are. Unii o au jos de tot, dar nah asta e alta discutie.

  26. Adela

    Ce club frate ? Ca eu sambata seara daca ne cheama prietenii la ei acasa, abia astept sa ajung acasa sa dorm cu baietii mei ☺ sau sa culc copilul si sa stau cu barbatu-mio la un film , ma rog , un sfert de film ca atat rezist…. si anul asta fac 30 abia… oare e grav ca nu mai simt nevoia de clubareala ? 🤔☺

  27. Ana

    Ieși în club din 3 motive. A treia fiind: să dansezi. Mie mi-e dor, să ies in club cu fetele. Dar deocamdată rămâne doar un vis,pentru că prietenele au și ele copii alăptați. Mi-e dor să dansez, fără griji. O singură ocazie cred că mi-ar ajunge un an întreg. Mama 30 ani, bebe 2 ani.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 242 queries in 0.223 s