Poveste cu o cerșetoare, o blondă și-un parbriz murdar

Era chiar înainte de Crăciun, la semafor, cu mașina ilegal de murdară, parbrizul nenorocit.  Apare o tanti cu o sticlă de 2 litri și racletă magică în mână. În mod normal, nu aș fi lăsat-o să se apropie de parbriz, dar, de data asta, chiar era nevoie. Adică, mai rău de cum era nu mai putea fi. Pentru că: porumbei. Și na, femeia fericită și ea, că în rest, toți coparticipanții la roșu îi aruncau ignore prin fereastră ori o amenințau gesticulând din ștergătoare.

Doar că, rapid îmi dau seama că nu am nici un fel de mărunt la mine. Ce mărunt, nu aveam nici un ban! Doar card-ul prins în husa de la telefon. M-am căutat de 50 de bani prin buzunare, prin torpedou, nici măcar o banană rătăcită nu aveam prin toată mașina! De obicei, nu încurajez astfel de activități, dar, de data sta chiar îmi prindea bine un parbriz curățat. Doar că, după ce-am consimțit marea spălare, am constat că n-am bani să plătesc. Era ca și când îți comanzi pizza acasă, dar o vrei gratis. Mi-a fost atâta de rușine și un pic de frică, recunosc! Deja mă pregăteam pentru valul de înjurături de mamă pe care-o să mi-l aud când bag scuza aia cu “n-am, pleacă d-aici”. Deși eu chiar nu aveam deloc.

Cu sfială, am coborât geamul de la mașină, m-am uitat drept în singurul ei dinte din gură și i-am zis dintr-o suflare, îmi pare foarte rău, chiar nu am nici un ban la mine. Și parcă am închis strâns ochii în capul meu, de teamă că-mi voi primi și-o palmă peste nas. Surpriză, femeia mi-a zâmbit și a zis: -Nu-i nimica, doamnă. Să fiți sănătoasă și să aveți sărbători fericite.

Nu vă puteți închipui cât de mică m-a făcut să mă simt gestul ei simplu, în mașina mea decorată de porumbei. Și nu vă puteți imagina câtă speranță mi-a dat gestul ei simplu, în mintea mea întunecată de prejudecăți.

Pe oamenii buni îi putem găsi oriunde.

imagini via Shutterstock, maini cersetoare si masina iarna

Articolul anterior

Nu vă certați pentru șosete + alte motive stupide pentru care să nu te superi pe bărbat

Articolul următor

Ce rețetă am eu pentru fericirea copilului meu? Notițe de la conferința cu prof. Florian Colceag

18 Comentarii

  1. Genul asta de oameni merita sa ai aibe tot ce isi doresc!

  2. Nu ma asteptam la asta, recunosc.

  3. mihaela

    Wow. Ai avut noroc.

  4. A fost un cadou, frumos si simplu.

  5. Domnitza, asa stii tu sa ne emotionezi. ce cadou frumos! Speram ca viata ii returneaza cersetoarei.

  6. Alekxandra

    Am patit si eu asa, dar cel care mi-a sters parbrizul era un baiat de vreo 14-15 ani… chiar ma asteptam la orice reactie din partea lui, mai putin cea pe care a avut-o – sa inteleaga cu o maturitate necaracteristica varstei si sa accepte…. a doua zi am trecut special prin acel loc din nou, pentru a ma revansa… i-am dat doar bani, fara a-l lasa sa-mi mai stearga parbrizul… nu se astepta 🙂

  7. Minunat.Mie mi s-a întâmplat cu un nene de la ecosal (salubritatea orașului Galați) care dădea cu lopata la zăpadă la trecerea de pietoni,iar eu am alunecat,mai mai să cad.A avut o super reacție și m-a prins de mână să nu cad.Mi s-a părut un gest frumos,mai ales că era concentrat la lopată,avea rucsac în spate,frig,vânt;nu m-aș fi așteptat să aibă reacția asta.

    • E incredibil cum poti sa ajungi intr-un singur moment din pozitie de putere (erai pe doua picioare) intr-una inferioare, cu picioarele in sus. Si cum cineva iti poate intinde o mana sa te salveze. Frumos!

  8. bunica cu bundita

    Acestia sunt oamenii frumosi pe care desi ii intalnim, nu ii vedem!Dar o astfel de intamplare te poate face mai bun!

  9. Asta nu era deloc finalul la care ma asteptam, Cred ca ti-a inseninat ziua 😀

  10. Oamenii buni atrag oameni buni 😊🖐🏻

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 167 queries in 0.437 s