Cum am scăpat de hemoroizi fără medicamente

Eram în săptămâna a 6-a de sarcină și mă dureau rău. Știam care-i tratamentul pentru a ieși din criză și aveam pastilele în casă, dar aș fi făcut ORICE ca să nu iau nimic, dat fiind că eram însărcinată.

Făcusem câteva crize până atunci, adică până la vârsta de 29 de ani. Hemoroizii nu erau ceva nou în viața mea, luasem și Detralex de urgență, făcusem și tratament îndelungat. Sportivă nu am fost niciodată. Ba singura mișcare pe care o făceam era adesea din casă până la mașină, care era de obicei parcată fix în fața casei. Iar ca să ajung la cabinet, parcarea de acolo nu mă ducea mai mult de 30 de secunde de mers pe jos. Un fel de egal cu zero, cum ar veni.

La job ședeam în 90% din timp pe un scaun special de dentiși, comandat special pentru binele spatelui meu, în formă de șa. E un scaun MI-NU-NAT, care a costat o mică avere, dar care a meritat fiecare bănuț! Doar că… mă ținea într-o poziție nefavorabilă pentru hemoroizii în dezvoltare.

Știam toate lucrurile astea, la fel cum știam și că există o componentă ereditară care mă predispune la astfel de probleme. De asemenea, mă temeam de o sarcină, care vine la pachet cu niște situații din astea dureroase prin anumite părți esențiale. De naștere, nu mai zic. Dar mi-am zis că oi trece cumva și peste asta.

Și ajungem în săptămâna a 6-a. M-aș fi așteptat la asemenea probleme prin săptămâna 30. Adică, acum era ca și când nici nu eram însărcinată. Mă refer la faptul că burtă nu aveam deloc în faza asta, deci nici nu putea fi vorba de vreo presiune. Și m-a luat criza. Rău de tot. Într-o miercuri. Joi și vineri n-am mers la cabinet, am stat doar alungită pe canapea sau în poziția lumânare (gravitația ajută la circulație, sunt șanse mai mari să se întoarcă sângele venos din hemoroizi). Deja sâmbătă dimineața luam în calcul serios varianta de a începe să înghit Detralex cu lingurița. Durerile erau mari spre foarte mari. Știam teoria pe de rost, ce am de făcut, ce nu am, mâncasem spanac cu iaurt dimineața, la prânz și seara, ca să-mi fie evacuarea mai ușoară, durerile persistau. La începutul weekend-ului, mi-am propus să îl petrec în poziția lumânare și să trag concluziile duminică seara. N-aș mai fi lipsit de la job, dar nici medicamente nu voiam să înghit. (Deși Detralex e permis în sarcină, cu acordul medicului, iar eu aveam depozit oricum.)

Sâmbătă seara, deja eram disperată. Aș fi stat și în cap, ca fata din poză. M-am dus la cutia cu Detralex și am fost la un pas de a înghiți 4 pastile. Dar mi-am zis, până duminică. Și am sunat-o pe mama.

Care vine cu o idee salvatoare. După ce încercasem toate cremele posibile și imposibile permise în sarcină, îmi zice să aplic un pic de strugurel la fața locului. Mă rog, ”fața” e un fel de-a spune 🙂 Nu mai aveam nimic de pierdut, așa că, duminică, m-am executat. În câteva ore, nu mai aveam nimic. Ieșisem din criză și eram cea mai fericită EVER! Scăpasem de a lua medicamente în sarcină. Și de chinurile cele mari. Sunt groaznice durerile.

Cum am învins hemoroizii în 6 pași grei

De atunci, după ce-am ieșit din acea criză, ca să previn crizele hemoroidale, am pus la punct o rutină care m-a ajutat pe toată durata sarcinii și nu am mai avut probleme cu hemoroizii nici măcar la 40 de săptămâni.

(Acest articol nu e ca să vă dau sfaturi, fiindcă nu este specialitatea mea. Vă spun doar ce a funcționat la mine, poate vă este de folos.)

  1. fără săpun – da, am citit că trebuie evitat ORICE irită zona; spălat după fiecare scaun (fără excepții!)
  2. cu apă călduță – nu fierbinte, fiindcă nu ajută la inflamație
  3. atenție la constipație – am găsit acele alimente care îmi ajută digestia și am avut grijă să le consum de câteva ori pe săptămână ca să previn constipația. La mine funcționează spanacul, iaurtul.
  4. redus timpul petrecut pe toaletă – poziția aceea nu ajută deloc hemoroizii, ba dimpotrivă, pune foarte mare presiune pe venele din zona anus și rect
  5. strâns din fund, la propriu: exerciții asemănătoare cu Kegel, doar că pentru zona posterioară; contracții și relaxări. Le făceam de obicei în mașină, în drum spre cabinet. După o vreme, am început să uit și le-am oprit de tot.
  6. strugurelul cu aloe vera și jojoba.

Asta e povestea mea, despre cum i-am terminat pe hemoroizi înainte să mă termine ei pe mine. Scriu asta aici în ideea că poate ajunge la cineva care are nevoie, care e disperat așa cum eram eu. Sper să fie de folos.

p.s. Strugurelul poate fi achiziționat prin distribuitori ai companiei Forever Living Products. Dacă aveți nevoie de el și nu cunoașteți pe nimeni, îmi ziceți mie și vă trimit.

foto via Shutterstock, femeie cu picioarele in sus

Articolul anterior

Cumpărăturile de Crăciun: ce să alegi atunci când nu ai nici o idee

Articolul următor

Ce să NU faci când stai cu copilul. Ghid pentru proaspeții tați

42 Comentarii

  1. ghidul bloggerului:
    – ai scris asta fără să fii plătită.
    – nu.
    – atunci nu scrie deloc.

    • Õana

      Rautatea e gratuita….

    • Mie mi se pare misto ca a scris, excelent chiar, fara sa fie platita. Dupa tine, nu merita sa scrii nici despre menstruatie, despre pilozitate, vad ca nici despre hemoroizi. Zic asta dupa alte comentarii ale tale de pe net. Dar stii ca femeile se confrunta cu toate cele de mai sus. De ce sa nu vorbim despre asta? De ce o treaba medicala e “rusinoasa”? Daca ai trecut prin sarcina, si hemoroizii fac parte din viata ta. Asa si?

      • Chiar tu ziceai, Vali, la Webstock ca subiectele astea considerate “delicate” sunt binevenite, fiindca nu scrie multa lume despre ele. Iata! Si acum, ma certi.
        Iar daca va veni ziua in care voi recomanda lucruri exclusiv pe bani, va fi o zi foarte trista.

    • Valceanu R.

      Poate ai treaba prin alta parte…

  2. Lorelai

    Mersi de sfaturi, eu am folosit cicatridina supozitoare, la mine functioneaza like a charm dar problema e ca trateaza efectul mai mult nu si cauza, asa ca… la spalat, mancat fibre si stang din fund 🙂

    • Stii cum e, odata formati, cam asta e. Riscul de recidiva e for a lifetime. E bine ca ai in remediu si ca l-ai impartasit. Sharing is caring. Pe tine cine te-a platit? :)))

  3. carmen elena

    Oare nu e nici o varianta in care ei sa treaca…sa fuga, sa nu mai apara vreodata….. Nici nu mi a trecut prin cap ca o sa am astfel de “bube”. Sa curga leacurile, remediile, totul merita testat.

    • Nu stiu, sincer. Inteleg insa disperarea 🙂

    • Anastasia

      Eu chiar sunt disperata, e un an intreg de cand nu mai pot iesi din durere. Am facut tratament cu elastic de 4 ori si apoi mi-au dat o crema speciala pentru 2 luni dar nu functioneaza.
      Multumersc pentru sinceritatea cu care ai scris, am sa incerc si strugurel.

      • Multa sanatate! Nu stiu daca strugurelul e pentru situatia ta, pare totusi ceva mai serioasa. Iti tin pumnii, multa sanatate!

  4. la mine aparitia a fost..post partum. Doctorul mi-a dat o crema dar nu mai tin minte ce. Realmente plangeam pe toaleta ca nu stiam ce ma durea mai rau epiziotomia sau fundul. Dupa o luna au trecut dar regimul alimentar il respect ad literam sa nu risc. De ex. micul dejun de catvea sapt.sunt merele (si pere).

    • Traiasca perele. Baga si niste spanac. Works like magic :))

      • I hate mister spanac, cel mult crud in salate :D, mai bine beau apa cu oleaca de sare de magneziu o zi, atat de tare urasc pe mister spanac.

        In rest, bravo ca ai abordat problema maro. Multa lume evita asta, dar cu chimizarea si sterilizarea modului de viata, bacteriile de acolo s-au rarit, am uitat de importanta probioticelor naturale (iaurt facut in casa, muraturi de casa, bors de casa etc) si miscarii zilnice, factorii astia prietenosi cu tranzitul cel de toate zilele.

        • Aaa, eu iubesc spanacul in orice forma! In UK mancam cate o punga de baby spinach la o masa :)) cu avocado, creveti/somon si sos de soya, niste seminte de orice fel pe deasupra, te lingi pe degete! Era pranzul meu cam de 3 ori pe saptamana.

    • Eszti

      La fel mi s-a întâmplat și mie post partum, spuneam ca nașterea nu a durut deloc in comparație cu durerea de la hemoroizi, mi-a trecut tot așa după vreo luna de tot, a fost îngrozitor .. sa nu mai aud pe nimeni ca “ii doare in f*nd” de ceva, cu durerea aia nu se glumeste

  5. Aurelia

    Crema tip unguent de galbenele / sunatoare de la Cera Sibiu. Aplicata la “fata locului”. Ingredientele: vaselina, lanolina, ceara si sunatoare / galbenele. Actiune: antiseptica, cicatrizanta, stimuleaza refacerea tesuturilor. Adjuvant in : arsuri, rani, ulceratii, eczeme, hemoroizi.
    Cu placere!

  6. mihaela

    Hai, mai Miruna, nu te supara pe Zoso! Cumpara-i si lui un strugurel din asta mai bine…mai ii mai trece…:D

  7. Util articolul, dar mai utile comentariile. Si hazlii! Ma duc sa imi iau strugurel!

  8. Am trecut si eu prin asta dupa nastere in urma cu foarte multi ani, mai exact 27, si a fost cu atat mai rau pentru ca nu stiam ce se intampla cu mine, auzisem vag de hemoroizi dar cum eram foarte tanara si ignoranta am crezut ca hemoroizii sunt niste paraziti :)))
    Traiasca internetul!

  9. oana

    Capsule cu ulei din seminte de in sau chiar ulei de in simplu, cui ii place la gust. Pe langa multe alte beneficii, inul este de ajutor si in aceasta problema.

  10. Irina

    Bună. Sper sa vezi mesajul meu.. Am găsit postarea, căutând disperata un remediu împotriva lor…Sunt i sarcinata în 6 săptămâni, în Thailanda, într – o vacanta minunata și brusc au apărut. Nu știu ce sa fac! Nu am mai avut probleme cu ei din sarcina anterioara. Recomanda – mi te rog un remediu compatibil cu primul trimestru de sarcina. Merci

  11. mihaelat

    buna , cum ma poti ajuta si pe mine cu o bucata de stick cu aloe ?
    ms mult

  12. poate ajuta si pe altcineva

    se poate si fara dieta, tratament, etc.
    se poate sa mergi pe bicicleta, sa mananci iute, sa ai o viata normala.
    dupa ce m-am chinuit mai bine de un an incercand tot felul de metode si eram gata sa merg la medic pentru o procedura specifica am incercat si altceva si a functionat aproape de la inceput … au disparut usturimile, sangerarile, excrescentele s-au diminuat (fara sa dispara), dar le invit sa treaca inapoi si sunt ascultatoare.
    metoda mea este simpla, dupa fiecare defecatie spalat bine “exterior – interior” (ca la masini :)). Da, neaparat interior … clisma cu apa pana iese curata.
    Fac asta de mai bine de doi ani si parca nici nu as avea probleme cu hemoroizii (cam o data pe luna mai folosesc o crema – hemorzon – cand zona este prea sensibila). Nu m-am vindecat, dar hemoroizii raman intr-un stadiu nederanjant fie ca fac sport, fie ca mananc foarte iute.

  13. Snack

    Sunteți duși. De hemoroizii nu scapi decât cu argilă…. de la 2 metrii adâncime. 😁😎

  14. Alina

    Buna a luat cineva cicatridina supozitoare in primul Trimesteu? Asta foloseam si pana acum si era perfect dar acum sunt in dubii daca afecteaza sau nu sarcina 🤦🏻‍♀️🤦🏻‍♀️

  15. Nico

    Păcat ca acest strugurel de la Forever conține parabeni. Altfel l-as fi încercat si eu.
    O varianta mai este Carpicon crema sau supozitoare, dar nu stiu cat de utila e in situatii mai grave.

    • cred că vorbiți despre hemoroizi din filme. Altfel, când te doare de te urci pe pereți, ai hali parabeni pe pâine.

  16. Adi

    Are cine-va detralex de vanzare va rog?

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 224 queries in 0.206 s