Oamenii vor lucruri gratis, cred că treaba asta ne e înscrisă în ADN. Nu ne mulțumim cu ceea ce primim, mereu vrem mai mult și mai ieftin. Dacă se poate să profităm numai noi. Și asta gândim foarte mulți, indiferent pe ce parte a problemei ne situăm. Foarte des aud oameni care-și trag în piept practic angajatorii ca să ciupească niște ceasuri pe banii lor. Și mai des văd oameni care vând produse ori servicii cu principalul scop în minte: profitul.
Foarte rar întâlnesc oameni care judecă o situație dintr-un punct de vedere neutru, care să fie bine pentru toată lumea. Primul exemplu care îmi vine în minte e atitudinea cu care mergem la un interviu. N-am fost la prea multe la viața mea, e drept, deci vă spun doar cum mi se pare mie că ar trebui să fie. Când te prezinți la o discuție despre un job, te duci curat îmbrăcat și vorbești politicos, dar nu te vinzi mai bine decât știi că poți. Pe toți colegii mei medici care aplicau pentru job-uri în Anglia îi sfătuiam să spună exact câtă experiență au, ce au lucrat înainte, cât sunt dispuși să învețe. O angajare e un contract cu două părți implicate, așadar, e important ca nu numai angajatorul să plece ”fermecat”. Din punctul meu de vedere, și cel intervievat ar trebui să se intereseze de job, să vadă dacă i se potrivește. Să întrebe de echipă, de ce a plecat omul de dinainte sau de ce s-a înființat poziția pentru el. Un interviu nu e o situația în care eu am un produs, pe mine, și vreau să ți-l vând ție sub orice formă. Pe principiul că ”mai văd eu după aia”. ”Să văd câți bani oferă și mai discutăm”. Fiindcă toți banii din lume nu mă vor face să fiu grozavă la o muncă pe care o urăsc.
Revenind. Andreea scrie un articol care m-a inspirat. E vorba despre primele întâlniri cu clienții care vor consultanță. E tot un fel de interviu. Iar ea se întreabă cât să spui să fii convingător și cât să păstrezi pentru tine, cât să nu chiar dai idei gratis? Cred că puțini sunt cei care știu răspunsul la această întrebare.
Din vasta mea experiență de business (haha), pot afirma faptul că un client dispus să plătească vine la întâlnire deja convins. Unul care doar vrea să pescuiască idei și să-ți plătească o cafea va pescui cafele toată viața. Nu e genul de client pe care ți l-ai dori. La fel e și în medicină. Pacientul ăla care te respectă își face programare la consultație și vine pregătit să plătească (dacă e privat). Nu te roagă să îți dai cu părerea, nu te întreabă la telefon.
Noroc că la mine în stomatologie e mai greu cu consultațiile pe stradă, acolo chiar nu ai ce face fără ustensile. Dar crescând și respirând printre alți medici (mama, tata, soțul meu, tatăl lui – toți medici), știu foarte bine cum stau lucrurile. Am auzit atât de des PE STRADĂ, doar să vă arăt unde mă doare și, pac, o bluză ridicată, sau telefonul sunând sâmbătă dimineața la 8 cu ”voiam doar să vă pun o întrebare”, încât nici nu mă mai umflă râsul deja.
Știu, veți zice că oamenii ăștia, medicii, au depus un jurământ și au obligația morală de a fi la dispoziția pacienților necondiționat. Și sunt, unii dintre ei chiar sunt. Însă, dacă veți avea copii medici sau aveți deja părinți sau poate dumneavoastră înșivă sunteți, vei putea înțelege că răspunsul la ”doar o întrebare” se bazează pe experiența lor de o viață. La unii, o viață mai scurtă, cum ar fi la mine că-s tânără în meserie, la alții mai lungă și cu mai multe examene date sau gărzi nedormite. Și veți mai ști că orice răspuns, în medicină, poartă cu el responsabilitatea faptului de a fi fost dat. Dacă vrei o părere profesională, medicul ăla are nevoie să îți cunoască istoricul, să vadă niște investigații, să citească niște analize. Să te consulte. Știu că vrem răspunsuri simple și rapide, dar nu ne putem preface că așa ceva e posibil în zilele noastre. Haideți să nu uităm că și medicii au job-uri și facturi de plătit, haideți să presupunem că a răspunde la telefoane deloc urgente în zorii duminicilor nu intră în fișa postului lor. Mi-ar plăcea să nu mai auzim spunându-se ”nu-mi trebuie decât o adeverință”.
Și vă mai povestesc o întâmplare din Anglia. Apropo de cât costă timpul, părerea și întrebările puse unor oameni. Și apropo de mentalități.
Acolo, orice medic, farmacist, dentist etc poate legaliza copii după acte oficiale. Am avut un pacient care a venit să mă roage să îi legalizez o asemenea copie după pașaport. Recepționista i-a făcut o programare de 5 minute fix, omul a venit, am rezolvat problema a ieșit. La care, recepționista vine să mă întrebe cât să taxeze pacientul. Mi-a căzut un pic fața, recunosc. Pentru ce să-l taxeze? Că am semnat un document. I-am zis că nici vorbă, nu costă nimic și sănătate. Apoi, când a venit pauza de masă, femeia m-a luat și mi-a explicat că e ok să fiu amabilă, asta până mi se va duce vestea și voi avea câte 10 pe zi coadă la ușa mea pentru legalizări de diverse. Time is money, fair enough?
Nu mă gândisem niciodată așa. Apropo de mentalități.
imagine via Shutterstock, medic pacient
Mihaela
Adica sunt un fel de notari? Mereu m-am intrebat cum rezolva occidentul marea problema a copiilor legalizate.
Ioana
In Cehia, la poștă, e un serviciu, ii zice Czech Point. Sau la notari, dar costă mai mult
Miruna
Da, exact. Ca sa nu te mai duci la notar.
Roxana
Toata lume sare de fund in sus cand le spun ca mergem lunar la homeopat (ma rog, aproximativ), dar daca nu am merge in mod constant, cum as indrazni eu sa merg o data pe an si sa platesc o consultatie, iar in restul timpului sa stau linistita ca pot suna medicul la orice ora?! Cum pot oamenii sa gandeasca asa?!
Isi dau unii ochii peste cap si le pare stupid sa mearga des, sa mearga si cand nu au nevoie, sa platesca o consultatie doar pentru ca are copilul muci. Dar omul ala cum iti raspunda tie la orice ora la mail sau telefon? Asta pe langa faptul ca nici nu va sti cine esti, daca te duci si platesti o data pe an.
Miruna
Si cati gandesc ca tine?
Roxana
prea putini, uneori cred ca poate e mai bine ca la belgieni, nimic, dar stii ce e aia NIMIC fara programare, nici nu deschizi usa, nicaieri, nu la banca, nu la scoala, la medic…nici gand.
Tot citesc pe grupuri, dar de ce sa dau 100 de lei la consultatie doar pentru niste muci, pai atunci nu da, mergi la stat, nici acolo nu vrei sa stai la coada, atunci stai acasa, ca poate iti trec mucii. Dar de ce sa raspunda la tel un om care nici nu prea stie cine esti, ce muci ai, ce stare ai…
Miruna
Multi vor rapid si gratis daca se poate. Nu numai la medic, e o treaba generala asta.
Teodora
Don’t get me started, ca am doua surori medici :)))
Miruna
Don’t mind if you do.
Teodora
Nu, ca eu chiar nu ma mai opresc si o sa ma deteste toti cititorii cu exceptia celor care sunt medici sau rude de medici :)))
Zi drept daca nu vi se cer pareri chiar daca nu e specialitatea voastra si nici macar una sa spunem tangentiala?
Miruna
Dentistilor nu prea :)))
andressa
E o treaba foarte complicata relatia cu medicul. Cred ca numeroase experiente neplacute, uneori din cauza unui medic neatent, alteori din cauza timpul de asteptare sau in cauza lipsurilor din cabinet (de cate ori nu ni s-a intamplat in Romania sa fim trimisi sa cumparam manusi de latex pentru medic ca sa ne poata consulta sau seringa cu ac, pentru ca nu mai aveau?) oamenii ajung sa vorbeasca urat de medici. Asa cum si despre profesori se vorbeste urat (unii copii rad de ei ca sunt imbracati urat, culmea, desi salariile lor sunt foarte mici).
Ne crestem si copiii cu aceasta lipsa de respect si incredere (toti sunt corupti, toti vor spaga, nu merita banii) si uite asa vrem doar o parere rapida (Ca sa nu platim consultatia) sau vrem doar o trimitere (pentru ca nu avem incredere.)
Miruna
Cred si sper ca povestile cu trimis dupa “ceva” la farmacie se petrec la stat, nu in privat, vreau sa zic. Insa, ce oamenii nu inteleg e ca medicul , in afara perioadelor in care e la cabinetul de stat, e in timpul sau privat si ar putea foarte bine-merci sa taxeze “orice” parere. Nu ma refer in familie sau intre prieteni. Desi am patit-o si pe asta cu “am un prieten care a mai fost la un medic, unde a platit bani grei, nu ai vrea si tu sa arunci totusi o privire? Nu dureaza mult si eu i-am spus ca poate avea incredere in tine”. Ce sa mai zici?
cristina
Da, la stat te trimit la cumparaturi, in conditiile in care ai platit o viata intreaga contributia (cota) pt asigurare medicala. Aia nu sunt tot bani munciti si dati unui medic/spital pt o consultatie, diagnostic, tratament?
Daca nu era obligatorie mai ziceam.
Imi pare rau, dar in ultimul an am vazut clar cat de mari sunt “facturile” medicilor si cumva ei pretind ca au facturi mai mari decat pacientii lor care depind de ei.
Nu zice nimeni sa se faca munca medicala patriotica dar sa nu uitam realitatea si anume faptul ca sistemul medical romanesc si membrii sai sunt in stare sa taxeze dublu.
Respectul pt pacientul platitor de taxe unde e? Nu toti isi permit “la privat” dar contribuie serios pt cei ce studiaza medicina si practica la stat sa isi capete experienta pe care o vand la privat pe bani grei. Grei pt un roman simplu.
Iti inteleg punctul de vedere dar nu mi se pare echilibrat.
Miruna
Sunt subiectivă, pentru că sunt în situație. Și pentru că am lucrat în sistem public-privat și în Anglia. Cu toate astea, nici un pacient de-al meu indiferent dacă era pacient privat sau de stat nu avea numărul meu de telefon, nimeni nu și-ar fi permis să mă sune pe mobil! Ba mai mult, în zilele mele libere, nu îndrăznea nimeni să mă deranjeze cu chestii legate de pacienți! Uneori sunam eu, dacă se întâmpla se plec și să las ceva neterminat sau rugam recepția să sune un anumit pacient să vadă cum se simte. Dar era o regulă din asta (poate nescrisă, nu știu) – cât ești la muncă ești la muncă, după ce ai ieșit pe ușă, nu mai ești. Eu despre asta vorbesc. Tu ai luat-o cu sistemul de sănătate din România și ai mare dreptate, deși eu tot nu văd de ce dezstrul în care se află acesta justifică faptul că medicii ar trebui să fie disponibili necondiționat și la orice oră din timpul lor personal pacienților. Soțul meu tocmai a primit un telefon în seara asta de la cineva, era ora 10. Să întrebe când se poate programa. Sunt curioasă dacă ți se pare normal.
o femeie
La inceputurile in noul oras am mers de cateva ori la medic, probleme usoare (alergii in debut). Am platit de fiecare data, evident. Ne-a ajutat insa sa intelegem modul de functionare al medicului si am vazut ca e potrivit pt noi (da usor concediu medical dar nu da medicamente, apoi o dat analize medicale).
Relatia pacient medic se construieste. E o relatie ca si cu vecinii, rudele, prietenii, sotul, in unele cazuri ne “aliniem” si cautam potrivirea. Chimia logicii :D. Unul e mai inteligent si unul are nevoie de informatii si sa fie luminat de inteligenta.
Nu as schimba doctorul generalist pt nimic in lume, de la prima consultatie a reusit sa convinga sotul de unele lucruri (ce nu am reusit eu in 10 ani a reusit doar in 10min el 😀 ), ba chiar la cererea mea a dat si trimitere la analize sotului. De acum 9 luni. Da, trimiterea e inca acasa :D, cred ca o expirat :D.
La fel si la pediatru.
Rusu Delia
Nu am exemple pa langa mine care sunt medici, adica din familie. Dar tu si cu H sunteti exemplele. Asa ca am acum si pe cineva care sa ma “inspire”.
Miruna
Doamne, inca nu ti-a trecut? :))
Rusu Delia
Nu. Si nici nu o sa imi treaca. Vreau sa imi indeplinesc visul. Cand erai mica ce vroiai sa te faci? Eu vroiam “tunzatoare”. :)))))
Miruna
patroană :))
Rusu Delia
Frumos! Foarte frumos!
Simo
Sunt total de acord. Era si-un banc, ceva cu un mecanic care s-a uitat doua minute la masina si a rezolvat problema, iar clientul era suparat ca pentru atata lucru a platit bani grei.
Putini se gandesc cati ani de studiu (cu tot ce poate insemna asta: nesomn, naveta etc) – sau cat costa ustensilele necesare- au fost nevoie pentru a rezolva o problema asa repede.
Miruna
Dada, e un banc si in stoma. Cica vine pacientul la dentist: cat costa o extractie? Dentistul : $200. Pacientul: si cat dureaza? Dentistul: 2 minute. Pacientul: pai $200 pentru 2 minute? Dentistul: pot trage de dinte jumatate de ora, daca asta va doriti.
Metallicat
Sunt total de acord cu ce ai scris.
Ah, si cel mai mult sa aud din partea cuiva care are nevoie de un ajutor/favor (deci practic de bunavointa mea): “Dar nu te costa nimic sa imi dai un raspuns!” *slow blinking*
Miruna
Da, exact. Nu vede omul decat fiecare din perspectiva lui.
Roxana
“Și mai des văd oameni care vând produse ori servicii cu principalul scop în minte: profitul.”
Aici n-am inteles. Daca ma apuc sa vand produse ori servicii, o fac bineinteles pt ca imi doresc sa am profit, doar nu fac asta ca sa ies in pierdere…nu? Adica nu e normal asa?
Miruna
da, ai dreptate. Trebuia să zic ”singurul” scop. Era mai clar.