Haideți să votăm, chiar dacă nu avem pe cine!

iliescu-ranjet

Știți că nu fac politică pe blog și nu mă voi abate de la această regulă. Tocmai fiindcă alegerile trec, prieteniile rămân.

Cred tot mai mult că e adevărat că trăim într-o bulă. Că cine se aseamănă se adună, iar asta e de departe ceva care să facă cinste unor minți așa luminate ca ale noastre. Cele mai mari companii au decăzut fiindcă nu a fost nimeni să le critice, toți angajații fiind preocupați să pupe în fund. Până și pe blogurile pe care le mai citesc în timp ce alăptez bebelușul adorabil, văd aproximativ aceiași oameni care comentează. Ăștia suntem. O mână de oameni.

E drept că ‘om avea noi prieteni cu miile pe facebook și cititori deștepți cu sutele zilnic pe blog, dar tot puțini suntem. Față de ei. Tot nu vom conta noi, dacă ei se mobilizează și ies la vot. Și o vor face, să știți. N-ar fi prima oară, au experiență. Vorba ceea, nu te pune cu ei.

Am o prietenă care a participat ca observator din ăsta într-o secție de votare la alegerile prezidențiale. Și îmi povestește că a fost teribil și enervant, mai degrabă o probă de rezistență a vezicii urinare, atât de mult își doreau unii ca ea să se ducă, în sfârșit, la baie. Și nu s-a dus. Până nu s-au renumarat voturile și s-a depistat greșeala făcută din greșeală. Am mai mulți prieteni care participă ca observatori anul ăsta, cu vezici antrenate și tot.

Îmi veți spune, n-are rost să mergem, că oricum fură. Și nu v-aș putea contrazice. Dar măcar să fure mai greu! Măcar să ne putem plânge ulterior, că, da, domule, am făcut TOT ce ne-a stat în putere să nu mai vedem încă o dată pe toate canalele tv  rânjetul unui Iliescu mulțumit.

iliescu-ranjet

Scopul acestui articol nu e să vă convingă, ci să vă enerveze. Ia, merge?

sursa foto

Articolul anterior

Mă liniștesc, mami! -Cum reacționezi când alt copil e agresat în restaurant

Articolul următor

Alegerile trec, prieteniile rămân

20 Comentarii

  1. Diana V

    Pe 11 sunt la vot .. sper ca din toti răii sa iasă răul mai bun …

  2. Alina Smaranda

    Da, chiar m-ai enervat! Eu stau în Argeș, de câțiva ani s-a lucrat pe DN 73 , într-un final prin septembrie au început să lucreze la trecerile de cale ferata. Pe strada mea ,din cauza modificărilor făcute, nu s-a mai ridicat gunoiul de 3 luni,în schimb, strada primarului a fost terminată din octombrie, canalizare, asfalt etc, deci despre ce vorbim,în politica fiecare e ptr el. Eu m-am jurat, ca de data asta, nu voi mai merge sa votez.😐

  3. Mie imi pare ca votul e o arma ineficienta impotriva sistemului prea puternic, nu pledez pentru o revolutie, dar pentru o mobilizare colectiva care sa-l destabilizeze da. Impuls sa mergem la vot exista, unii dintre cei care cred in valoarea lui democratica participa activ la alegeri si totusi la numaratoare iese partidul celor trei trandafiri. Inca nu mi-am raspuns complet la intrebarea de ce, dar cred ca una dintre cauze e puterea celor de varsta a treia ,care, sunt vrajiti de ranjitul de mai sus.
    Nu cred ca am iesit din comunism cu adevarat, iar masa votantilor varstnici are o greutate incredibila.
    Eu una as da puterea de vot numai celor aflati in depline facultti mintale, capabili sa gandeasca lucid si transant si nu oricui.
    Maine merg la vot si eu si fii-miu avem nevoie de asta.

    • Nu putem sa luam dreptul la vot nimanui, cred ca e o panta foarte alunecoasa asta. Doar fiindca batranii nu voteaza cum credem noi ca e bine, nu inseamna ca suntem indreptatiti sa le luam acest drept. Desi eu sunt cu tine in simtirea asta, cred ca e important sa pastram votul universal. E baza democratiei.

  4. Poti sa faci un cadou prietenilor tai observatori, scutece pentru adulti. Ca nu e bine sa se tina.

  5. Da,m-ai enervat.Pentru că Galațiul e roșu de când mă știu eu…
    Normal că merg la vot.

  6. Adriana

    Cu acest articol m-ai convins sa merg!
    O sa iau piciul, sotul si pisica (as lua-o daca as avea) si ma duc sa stampilez si eu.

  7. Bunica cu bundita

    Bleahhhh…..ce m-ai mai scârbit cu pozele alea de-mi vine sa merg de azi la vot sa prind un loc în fata!Mi-ai trezit marea GREAȚĂ!!!!!

  8. eu am votat deja :D. Sper. Pt ca posta romana a pierdut jumatate dinn voturile prin corespondenta.

    Mergeti si votati cu oricine. Va rog sa contrabalansati voturile pro psd de la mine din familie. Eu facui tot posibililul, dar cu aia atasati de antena3 nu am ce sa mai fac (decat sa le intep firul de cablu cu un ac la urmatoarea vizita).

  9. Ela

    :))) Da, da, ai reusit sa ma enervezi. Oricum mergeam sa votez, dar acum o sa o fac mai cu pofta.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 179 queries in 0.177 s