Mă liniștesc, mami! -Cum reacționezi când alt copil e agresat în restaurant

copil-abuzat

Eram într-un restaurant, când, la masa de lângă noi, o fetiță de vreo 5-6 ani a început să plângă zgomotos. Drept vă spun, până atunci observasem doar că există un copil în încăpere, dar nu am sesizat nimic ieșit din comun.

Ei, acum fetița plângea cu suspine, în timp ce maică-sa începuse să îi pună haina pe ea. Tatăl încă mânca. Farfuriile erau pline. Și copila implora:

-Dar mă linișteeeeesc, mami! Promit că mă liniștesc.

-Taci odată, zice mamă-sa în timp ce îi mai trăgea o mânecă pe ea.

– Dar promit, maaaami. Te roooog.

Hohote. Suspine.

De obicei, mă enervează niște copii urlători. Mă enervează de-mi vine să-i arunc pe geam, genul ăla de enervare.

Dar.

Fetița asta, domnule, plângea un plâns îndurerat, nu urlete ca de la nebuni. Doar lacrimile i se vedeau de sub căciulă, obrajii îi străluceau pe dedesubt.

Mă liniștesc mami – era o implorare sub formă de promisiune, iar mie mi se făcea inima bucăți.

Nici un copil niciodată nu ar trebui să plângă așa. Mai bine să urle ca un descreierat. Mai bine să facă pe nebunul ca un Goe modern. Să bată cu furculițele de masă și să tragă toate paharele pe jos. Dar să nu plângă așa, nu ca fetița asta din restaurant.

Acest copil nu fusese bruscat nici o clipă. Nici agresat, nici lovit. Aș fi observat. Nu cu palme, nu s-a folosit forța fizică. Însă ceva totuși s-a întâmplat, un alt soi de bruscare, o agresiune sub formă de amenințare, niște cuvinte care au lovit exact unde trebuia. Un pericol real, pe care fetița prea bine îl cunoștea.

Femeia s-a echipat și ea de iarnă (afară era un frig de crăpau pietrele) și au ieșit amândouă pe rând. Din nou, fără forță, doar în lacrimi și implorări.

S-au întors după multe minute, deși nu m-am uitat la ceas. Nu știu nimic din ce s-a discutat la masa noastră în tot acest timp, parcă tot zgomotul ăsta a devenit de fundal. Eu auzeam doar copilul ăsta minunat cum plânge afară, probabil în față la restaurant.

Tată-său a rămas în continuare la masă și a halit toată mâncarea caldă și bună. În tihnă, că vorba aia, înăuntru nimeni nu-l mai deranja.

Să fi chemat poliția, să fi mers să iau pe cineva de păr? Cu ce drept, ca ce chestie?

Nu știu de ce plângea acel copil. Însă plângea așa cum nici un copil nu ar trebui să plângă niciodată. Ăla nu era un plâns de răzgâiat, nici de răsfățat. Iar comportamentul părinților, săgețile trimise din priviri, cu vorbe puține, panica fetiței și implorarea ei repetitivă mi-au sfâșiat inima până acum.

Copilul a plâns încă mult afară, credeam că tatăl va termina de mâncat și vor pleca acasă. L-am urât pentru felul în care înghițea fiecare îmbucătură liniștit, mă întrebam oare cum îi poate aluneca pe gât, în timp ce copilul lui suspină în frig și suferință. Am urât-o și pe acea femeie, fără să o cunosc și fără să îi știu contextul, mi s-a părut un suflet de călău într-un chip de mamă.

Au revenit după o vreme, fetița avea ochii încă roșii, s-a așezat la masă și n-a mai scos o vorbă până au ieșit.


Nu știu ce a fost acolo și nici nu vreau să îmi imaginez c-aș ști. Însă acela nu era un tantrum clasic. Nu era un copil care se dădea cu genunchii de pământ. Nici cu capul de pereți. Iar părintele era un dușman în carne și oase.

Spuneți-mi, ce trebuia să fi făcut.

imagine via Shutterstock, copil abuzat

Articolul anterior

Ce cadouri îmi aducea Moș Crăciun pe vremea când credeam în el (p)

Articolul următor

Haideți să votăm, chiar dacă nu avem pe cine!

42 Comentarii

  1. Hmm greu de tot, nu stiu ce sa zic. Poate sa te fi dus afară gen, fumezi o tigara invizibilă?
    Să-ti zic ce am făcut eu deunăzi. Ma duceam să-l iau pe cel mare de la grădinița, impingeam agale la cel mic, cand vad si aud o fetita pe jos, plângând, bunica tipa la ea ca încetează! Ridică-te ! Dintr-astea. Bunicul se uita molcom, ea clar cine cânta la ei in casa, parcă erau ai mei. Si merg mai departe dar ma întorc, fetita nu făcea un tantrum, nu vroia cu ei, bunica urla, o speria. Si ma opresc in fata fetei, ma cobor la nivelul ei si ii zic Hai cu mine! Ea da din cap ca da, printre suspine. Bunica fierbea cred, a zic ceva gen asa, du-te cu tanti. Si am început sa vb cu fata, sa o întreb de scoală, să-i zic de al meu, avea si ea vreo 4 ani, să-i curat frunzele de pe căciulă. Bunicii ziceau ca vroia sa o ia tatăl de la grădinița. Nu le-am făcut morală, le-am zis ca e mai usor când nu e copilul tau, ca si mie mi-e greu cu ai mei uneori. Apoi am plecat, a plecat si ea, ii pusesem mănușile, desi bunicul bâiguia ca nu e atât de frig dar era clar ca bunica insista. Si parcă am avut mai multa răbdare cu ai mei in seara aia.

    3+
  2. Cricket

    Off…imi pare rau de fetita si nu inteleg cum pot fi unii oameni atat de…nu stiu cum sa zic…rai, nepasatori. Cum sa fi parinte si sa iti chinui psihic copilul, poate asa or fi patit si ei cand erau mici. Inainte sa am copil nu prea bagam de seama chestiuni din astea, dar acum mi se rupe sufletul. As sta in cap pt a mea, i-as da si inima din piept doar sa nu sufere vreodata. Si inca mie imi e foarte greu sa ma adaptez la viata de mama, dar iubirea pt ea este de nedescris. Offf ce oameni. Nu stiu ce ai fi putut face, ce ar putea fi facut in situatii din astea. Mi-e greu sa inteleg cum pot unii oameni sa fie atat de rai.

    0
    • Nu stiu, probabil si mama respectiva isi iubea fiica, doar ca in acele momente ceva se intamplase. Am incercat sa nu judec, desi e greu.

      1+
      • Da, mie mi se pare ca ai judecat totusi:)

        1+
        • noroc că nu-mi poți citi gândurile, ca să zic așa. E inevitabil, știi. Reacția când vezi un copil că suferă e ceva vegetativ așa, din stomac, nu îți poți spune, Miruna, acum să fim toleranți și politically correct și din astea. Ți se strânge inima și urgent ai găsit un vinovat. Chiar dacă nu e neapărat așa, dar asta simți, asta îți trece prin cap. Crede-mă.

          2+
      • Cricket

        Iubire de genul asta in care copilului ii e frica de tine…nu stiu ce sa zic. La ce trebuia sa iasa afara sa stea in frig…eu nu ma pot abtine si da judec, chiar daca stiu ca nu ar trebui.

        1+
  3. andreea

    aud expresia ca a fi parinte e cea mai grea meserie din lume…cred ca a fi parinte e mult mai mult dcat o “meserie”! e sentiment pur,e dragoste si suferinta dar mai presus de toate e renuntarea la tine pentru acea inimioara care iti cere iubire…

    0
  4. Din pacate nu cred ca aveai ce sa faci, atata timp cat nu cunosti contextul. Sunt intradevar parinti care fac tot felul de gesturi si probabil mai tarziu vor suporta consecintele. Oricum ar fi gresit copilul, nu trebuie maltratat nici fizic nici emotional.

    0
  5. greu 🙁 nu stiu ce ai fi putut sa faci, ce ar fi putut oricine sa faca…practic, nimic!

    1+
  6. maddy

    absolut nimic. nu ai ce sa faci in asa situatii, nu te poti baga in treaba omului. nici tie si altor bloggerite de parenting nu va place cand alti oameni va dau diverse sfaturi nesolicitate si exprima opinii asa din senin. nu stii ce e cu familia aia, o fi fost doar o scena izolata, intr`un context anume, nu inseamna ca parintii`s niste bestii care tortureaza psihic copilul in mod regulat.
    singura situatie in care e ok si moral sa intervii este daca cineva isi bate copilul in public.

    7+
    • dar niciunei mame nu îi plac sfaturile nesolicitate, nu trebuie să ai blog pentru asta! :)) nu știu dacă e să intervi nici atunci când copilul e bătut. Și-o va lua mai rău acasă.

      0
  7. din pacate 60% din copiii romani din jur sunt asa. Greu.
    Eu intervin cand lovirea/jignirea e vizibila.

    0
    • păi și ce zici? oare nu mai rău îi va fi copilului acasă, când e singur și total lipsit de apărare? Sau oare o intervenție din asta îi schimbă părintelui multe moduri de abordare a situației – said no parent ever
      habar nu am, chiar întreb

      0
      • De obicei vorbesc frumos si degrevez situatia cu replici: e greu sa fii parinte, copil. Mai discut cu copiii (ca doar am si eu copil).
        Dar intr-un caz i-am zis mamei ca e abuz si copilul e abuzat. A fost o trezire pentru parinti, s-a imbunatatit dar nu a devenit totul de vis.

        Din pacate uneori reactionam in virtutea copilariei si experientei: adultii aia au fost si ei abuzati la randul lor si nu stiu sa functioneze/reactioneze decat cu bota/frica si asta fac mai departe.

        0
  8. Andreea

    Mai, eu consider ca nu ai de unde sa știi ce a fost acolo și, deci, nu ai dreptul să judeci. Atâta timp cât nu a fost agresata verbal sau fizic nu poti spune ca fost un soi de agresiune. Acum serios chiar toti părintii trebuie sa educe copii la fel? Poate ca a făcut ceva nasol copila și mama ei a vrut sa ii arate care sunt consecintele acestui fapt. Poate ca mama avea dreptate, de unde știm noi? Eu cred ca am devenit prea interesati de cei din jurul nostru și uitam sa privim în propria ograda. Chiar nu mi se pare o drama ca o mama și-a scos copilul afara sa îl liniștească ca sa nu deranjeze un restaurant intreg!

    7+
    • da, știu, deja era chiar o scenă acolo, toată lumea se uita.. însă abuzurile nu sunt doar cele atunci și acolo. Unele pot fi pe termen lung, poate copila știa exact ce o așteaptă din experiențe anterioare, era prea multă panică în plânsul ăla. Plus că a venit așa, dintr-o dată, nu s-au certat înainte, nu s-a spart nimic, dintr-o liniște de seară într-un restaurant semi-ocupat din Sibiu.

      0
  9. Liliana

    Eu înțeleg că mămica a procedat așa cu fetița ca să o pedepsească. Probabil “greșise” cu ceva și mămica s-a grăbit să îi arate care sunt consecințele. Fetița conștientizase că se întâmplase ceva greșit, dar a promis că se liniștește. Deci, era dispusă să coopereze, să comunice.
    Agresiunea emoțională e tot agresiune și, din proprie experiență, doare mult mai mult decât bătaia.

    2+
    • Mămica a mutata practic scandalul afară, ceea ce nu e atât de greșit. Însa scandalul a continuat afară minute bune. Repet, nu știu ce se întâmplase. Știu că există copii care plâng fiindcă vor ca roșia să fie verde. Deși mă îndoiesc că era cazul aici. E mai degrabă cum zici tu.

      0
  10. Ancuta

    Buna Miruna, iti citesc blogul de mult timp si te felicit pt naturaletea cu care scrii. Eu astazi insa m-am decis sa iti scriu deoarece mi-a intamplat si mie o situatie asemanatoare…Violenta psihologica (si uneori chiar si cea fizica). Prietena fratelui mei are 19 ani, se cunosc de aproximativ 2 ani…Au o relatie cam ciudata deoarece parintii ei sunt extrem de agresivi, au fost mereu asa. Fata aceasta traieste intr-un continuu stres si mai ales frica. Nu de putine ori au batut-o, ca sa nu mai vorbim de insulte…Chiar daca are 19 ani nu are puterea sa spuna Stop. Vreau sa specific faptul ca sunt persoane instruite si cu o conditie sociala decenta, deci nu ignoranta este de vina in cazul lor. Am ajuns la concluzia ca acesti oameni nu s-au nascut pt a fi parinti, sunt persoane violente care nu se vor schimba niciodata… Pt ei educatia inseamna frica si teroare. Chiar daca interveneai tu (sau eu, in cazul prietenei fratelui meu) poate in acel moment nu o certa sau batea, insa mai tarziu se intampla oricum. Nu poti sa-i schimbi pe acesti oameni deoarece violenta face parte din caracterul lor. Singura consolare a mea e ca acesti copii vor creste si intr-o zi vor pleca din acest mediu si vor invata (din pacate pe propria piele) ca bataia nu insamna educatie.

    2+
    • Doamne, măi, 19 ani?! E cumplit ce îmi povestești.

      1+
    • Dar cand vor pleca vor purta toata viata niste urme extrem de dureroase. Din pacate, nu stim solutiile. Am asistat si eu la fel de neputincoasa si de impresionata la ceva faze similare, in autobuz. Tot asa, mi se rupea inima si nu stiam ce sa fac. Era o rautate cumplita in voce makes.

      0
  11. Diana

    Weekendul trecut intr-o librarie am vazut ceva foarte similar. Nu am stiu ce sa fac. (Nu are rost sa povestesc tot, dar tatal a concluzionat cu “dupa asta nu mai vreau sa aud nimic de la tine azi”). Imi venea sa ma rastesc eu la parinti, dar nu ai cum sa reactionezi in astfel de situatii. Iar acum un an am vazut cel mai tare raspuns de la un copil intr-o astfel de situatie. In magazin, tatalui i-a sarit tandara si s-a rastit la copil. Copilul de nu mai mult de 3 ani a raspuns foarte duios: “Please don’t shout, it is not nice!”
    Cred ca tatal nu o sa uite toata viata!

    0
    • băi, copiii ăștia sunt excepționali când răspund așa. Mi se pare că și-au format deja niște mecanisme grozave de apărare. Ceea ce e foarte, trist, de fapt.
      Pe de altă parte, în apărarea părinților, copilul nu ar ști de unde să răspundă așa dacă nu ar fi auzit pe cineva sau dacă nu l-ar fi învățat tot părinții la un moment dat cum să răspundă. Na, ca să mai vedem și cealaltă față a monedei.

      0
  12. Laura

    Buna, e prima data cand comentez, dar vreau sa povestesc cum se vede “din partea cealalta”. Acum un an si ceva, eu, sotul si tzancul din dotare la restaurant. Avea cam 2 ani jumate, tantrumuri in floare. Voia neaparat sa rastoarne sarea si piperul de pe masa. Si da-i cu alternative, si da-i cu colorat si etc samd. El nimic, vrea sa rastoarne sarea si piperul. Brusc se arcuieste, incep urletele si se “scurge” din bratele mele, avand ca destinatie podeaua, unde sa-si poata trai tantrumul in voie. Eu il tin, sa nu cada, deh, moment in care incep niste utlete sfasietoare: “nu loviiiiii, mamiiii, nu loviiiiii pe mine!!!”. Eu si sotul moment de panica – gen, pe asta de unde a mai scos-o???? Ne-a luat o secunda sa ne redresam, l-am luat pe sus si am plecat. Copil neatins cu o floare, vorba aia. Ulterior am deslusit itele. “Nu lovi” era de fapt “nu tine”. Locuim in UK, dar eram intr-un oras cu f multi romani, deci sanse mari sa fi fost inteles si de altii. 1-0 pt Luca
    La ceva timp dupa, intr-un weekend, face un mega herpes pe buza de jos si ia si o clanta de usa in obraz, vanataie. Luni dimineata, lasat in graba la gradi, uit sa le zic educatoarelor. Nu-i nimic, le-a zis el: “mummy hit me”. Whaaaat???? Repet, locuim in UK, deci panica maxima. Sunt asistent social si, desi nu profesez aici, stiu cat de stricti sunt pe safeguarding (ceea ce e minunant, mai putin cand esti tu vizat, si fara motiv). Nu au existat repercusiuni, dar sunt sigura ca e notat incidentul in dosarul lui. 2-0 pt Luca
    Din alt registru, acum vreo 2 saptamani a povestit la gradi cu lux de amanunte cum m-am rasturnat eu cu masina, de era cu rotile in sus. Masina mea intacta, dar se “certa” cu mine, ca cum nu mai stii, mami, dimineata te-ai rasturnat cu masina. Zau ca mai sa ma convinga, dar in dimineata aia nici nu il dusesem eu la gradi si masina statea frumos pe cele 4 roti.
    Concluzie nu am, nu zic, Doamne feri, sa nu credem copiii, abuzurile se intampla si sincer nu stiu cum e mai bine. In vara am fost acasa, la Bacau, si am ramas cu un gust amar dupa vizite prin parcuri. Am intervenit pt o fetita care se ratacise de bunica in parc si era super speriata. Reactia bunicii la revedere: mana la ureche si “nesimtito, fac 10 din tine”. Am intervenit eu si un cuplu, mai ales sa o linistim pe cea mica, dar nu stiu daca acasa nu cumva i-a fost mai rau. Oricum, m-a intristat in general comportamentul parintilor si bunicilor fata de copii, amenintari peste tot, nu sari ca o sa cazi, nu alerga ca transpiri, nu fa aia ca o iei samd. Deci cred ca e si o chestie de “turma”, un stil impamantenit de a creste copiii. Clar sunt si multi oameni destupati, care citesc sau doar din instinct isi cresc copiii cu respect, dar din pacate nu sunt majoritari. In cazul de fata, nu cred ca aveai cum interveni, desi sigur iti rupe inima un copil care spune ca se linisteste, printre suspine. Dar la fel stiu ca oricine l-ar fi auzit pe fii-miu urland sa nu il lovesc ar fi zis ca e copil maltratat.

    4+
  13. Diana

    Imi dau seama ce ai simtit, maternitatea face asta. Dar chiar nu poti sti ce a fost acolo. Al meu de ex are un talent deosebit de a face din tantar armasar si da, se poate jelui si plange cu o suferinta sfasietoare, ca cea descrisa de tine, fara sa-l fi traumatizat nimeni cu nimic 😃
    Tot de cealalta parte a baricadei, intr-o joi am fost cu niste prieteni si copilul intr-un restaurant, a doua zi nu avea scoala, deci ne-am intins pana pe la 8 juma, aproape 9. Astia isi culca copiii la 7.30, deci se uitau la noi ca la urs si cu niste priviri dezaprobatoare de imi venea sa pun o placuta cu maine nu are scoala si pe oamenii astia ii mai vedem peste 6 luni. Deci na, nu toate lucrurile sunt ce par a fi 😊

    2+
    • dada, pe asta cu privirile sfâșietoare încep și eu să o simt. Ba taică-meu mă muștruluiește că îi dau copilului jucării nespălate de pe jos și că îl las să pună mâna, zice că nu sunt suficient de protectivă etc. Mă enervează toți, dar tata cel mai tare. Fiindcă părerea lui contează mai mult decât a altora, cum a fost și la tine cu prietenii respectivi.

      Știi care e faza? Nimeni nu respectă toate regulile. Și, mai ales, nu respectă regulile celuilalt. poate într-o familie e acceptabil ceva ce în altă familia ar fi de neconceput și invers. La mine, de neconceput: să mergem nespălați pe dinți la culcare!
      glumesc 😛
      sau nu? 🙂

      1+
      • Diana

        Fix la spalatul pe dinti ai sansa sa vezi o scena sfasietoare. Nu-i place, dar nu se discuta si ma ofer sa-l spal eu, nici asta nu vrea, ei si atunci ii zic ca oferta e valabila pana numar la 5, dupa care tot se spala, dar singur. Oaaaa, sa vezi ce suferinta acolo, implora agatat de poalele mele si na, eu sunt fix ca tatal ala rau, mananc linistita (pe naiba ) , whatever, faza e ca tin la reguli, imi aleg bataliile, dar nu-mi intorc cuvantul chiar daca e tragedie mondiala. Din exterior insa uneori pe bune ca poate parea nasol
        tin minte insa ca am vazut intr-o vara niste faze pe care le-am rumegat mult, daca e abuz emotional sau nu, eram in vacanta, un copil de vreo 4 ani, maica-sa il lua deoparte si il punea sa se gandeasca 3 min la ce a facut -pana aici suna f bine, nu? La orice rahat, deci unele chestii nici macar nu erau gresite, gen a sarit de pe a treia treapta, a tipat mai tare, ma rog, mie mi s-a parut f creepy. Dar ei pareau f ok, petreceau absolut fiecare minutel impreuna, na, inca nu inteleg, dar mie mi se parea cam de psihopupu toata treaba

        1+
        • psihopupu? >)))) asta cu spalatul pe dinti e important, mai, dar e important si sa ii faca placere copilului. faza e ca, daca el e obisnuit sa se simta curat pe dinti, nu ii va placea cand e mai mare sa se simta cu mamaliga de 2 degete
          cred si sper, adica

          0
          • Diana

            Nu stiu eu sper sa devina un automatism, cum a devenit spalatul pe maini dupa ce foloseste buda. Deocamdata vad ca desi opune rezistenta suficient cat sa ma urc pe pereti de multe ori, daca uit imi aminteste el ca nu s-a spalat pe dinti. Eh, la 6 ani we are messing with each other’s mind :))

            0
          • haoleo, Diana, cu spalatul pe maini dupa buda avui discutie socanta cu fiica mea. Ii zic:
            – bravo ca te-ai spalat pe maini.
            -Nu m-am spalat pe maini.
            -Cum nu? hai la spalat.
            -Nu mami ca nu am kk pe maini.

            Emoticon cu mine tragandu-mi parul blond din cap.

            1+
  14. Diana

    Ce ai fi putut sa faci? Nu stiu, dar uite ce as fi facut eu: cu o voce neutra, as fi intrebat mama fetitei daca ar fi ok ca fetita ei sa se joace cu copilul meu, la masa noastra. DPMDV ar fi fost a win-win-win situation. Parintii ar fi avut timp sa se calmeze (hopefully) si sa discute situatia intre ei iar fetita ar fi fost afara din zona de razboi. Iar tu ai fi aflat ce s-a intamplat, care a fost contextul situatiei ciudate. 😀

    1+
  15. Eu am fost un copil agresat fizic de tată și, mulți ani după ce am plecat de acasă, când vedeam câte un copil plângând îmi venea să fug la el, să-l iau în brațe și să fug iar și iar și iar, să nu mă prindă nimeni și să-l scap pe copil. Nici nu-mi păsa dacă avea vină copilul – lacrimile lui erau răni pentru mine. Ca și în învățământ: dacă un copil are note mici nu reflectă prostia lui, ci incapacitatea profesorului de a-și explica materia, în viața în familie – plânsul copilului nu arată impertinența lui, ci lipsa de tact a părinților.
    P.S. Poate nu a fost prea la obiect, dar asta mi-a venit în cap citind articolul.

    0
  16. mai

    uite cum sta treaba … nu cred ca e bine sa fim chiar in halul asta de paranoici. reactia mamei a fost normala. ar fi fost si mai de apreciat daca nu isi aducea copilul la restaurant, e un chin pentru ei, se plictisesc, poate ca de aia plangea.
    o dam prea usor in extreme, in ziua de azi ne temem si de o amarata de musca. nu e cazul.

    0
    • Auleu, eu imi duc copilul la restaurant si e mult mai mic de atat..

      0
      • Si eu imi iau copila la restaurant de mica (cred ca de pe la 4-5 luni asa). Nu am mers noi des dar cum nu avui cu cine lasa (sa ma duc singura la restaurant si sa stea sotul cu fata acasa… nu imi place) asa ca am luat-o. Am ales sa fie echilibrat pt toti: si meniu, si ore, si conditii. Nu avuram crize. Acum mare se cam oftica daca nu gaseste pastele in meniu 😀

        0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 214 queries in 0.399 s

Inline
Inline