Ce cadouri îmi aducea Moș Crăciun pe vremea când credeam în el (p)

Geamul de la bucătăria noastră avea un colț în dreapta, îi văd și acum rama de lemn cu vopsea albă și un pic scorojită, pe unde eram convinsă că se uită Moș Crăciun. Atunci când nu mâncam tot din farfurie, căci ăsta era cam maximul de prostie pe care îl făceam. În rest, am avut o copilărie fără boacăne celebre, doar cu prea multe poezii învățate și prea puțini genunchi zdreliți.

Nu înțelegeam eu exact cum vine asta că el știe tot ce faci și te vede, dar îmi convenea, într-un fel, fiindcă puteam să termin tot din farfurie, dacă asta era condiția de a-i fi pe plac. Eu nu mâncam nu din răutate, ci din dorința de a nu-mi pierde timpul cu astfel de prostii. Așa că, toată luna decembrie eram mirunica-grăsunica, haleam exemplar, de se crucea bunica, ce fetiță cuminte eram!

Apoi, în fiecare zi din decembrie, deschideam cu tata câte o fereastră din calendarul meu cu ciocolată. Foloseam o agrafă subțire de păr, ca nu cumva să stric ceva cu degetele mele nerăbdătoare. Eu țineam calendarul și tata meșterea cu agrafa. Uneori împărțeam ciocolata cu el, de cele mai multe ori, nu. Nu știu dacă-mi plăcea mai mult ciocolata sau faptul că făceam ceva cu tata. Iar după ce rămânea goală fereastra, adulmecam urmele de ciocolată din locul în care nu mai era. Și îmi imaginam oare cum o să fie când o vom deschide pe cea mai mare în 24, oare ce formă va avea și cât de tare îmi va plăcea. Rezistam cu stoicism să nu le devorez pe toate dintr-o înghițitură. Nu mi se întâmplă cu nici o altă ciocolată, nici în ziua de azi!

În seara de Ajun, mama îmi prindea părul în codițe, iar eu repetam poeziile în gând. Deși eram sîsîită și lumea se distra cam de orice ziceam. În casă mirosea a cozonac proaspăt și covoare curate. Aveam o fustă tricotată și niște ștrămpănei care mi se adunau în genunchi. De câte ori o fi venit moșul la mine, eu mi-l amintesc doar într-un singur an. Însă magia din jurul lui e foarte clară la fiecare Crăciun: geamul de la bucătărie, calendarul cu ciocolată și ștrămpăneii pe genunchi. Mama care cântă colinde frumoase și tata care scoate jucăriile din cutii. Știu exact că în perioada asta, adormeam cu ochii deschiși, holbându-mă fermecată la un glob din brad, strălucitor.

Mulți ani mai târziu, mi-am dat seama că moșul nu se uita la mine prin geam, ci prin ochii părinților, mari și lipiți de mine. Minunați de cât de frumos mâncam, de câte poezii spuneam, de câtă bucurie trăiam. De asta e bine să credem în Moș Crăciun și să ne învățăm și copiii s-o facă. E un strop de magie care aduce altă magie. Pe cea a propriei noastre copilării.

Vedeți, Crăciunul nu e doar despre cadouri. Însă nici cu mâna goală nu îl putem aștepta. Nu sunt genul organizat, care începe să se pună pe cumpărat din septembrie, însă, de data asta m-am orientat. Și aș vrea să vă arăt ce mi-ar plăcea mie (să primesc și să ofer) de pe iLUX.ro, unde am găsit multe cadouri de Crăciun.

Asta îmi doresc să fie o poză de-a mea, dintr-un viitor. Așa o masă îmi doresc, așa m-aș potrivit într-o poveste. Cu detalii frumoase, cum sunt aceste sfesnice minunate si aceste inele de șervețele care mă duc cu gândul la casa pe care o să o avem într-o zi, la masa de Crăciun pe care o voi pregăti cu drag și pricepere pentru copiii mei și bunicii lor.

Dintre toate, cadourile pentru bărbați sunt parcă cel mai greu de ales! Mai ales că sunt niște pretențioși, care nici nu se feresc să îți spună dacă nu i-ai nimerit bine. Verbal sau non-verbal, și tot îți dai seama! Dacă avem un purtător de ceasuri, i-am face o bucurie precis cu o cutie de ceasuri. E echivalentul cutiei de bijuterii pentru noi. Nu e ceva necesar, dar tocmai despre asta sunt cadourile: un răsfăț pe care nu neapărat ți l-ai face din banii tăi. Cred că e cadoul perfect pentru orice soț, chiar dacă nu e un fîn cunoscător de ceasuri. Toți bărbații apreciază ceva de calitate și cască ochii atunci când cineva din cercul lor apare cu un ceas deosebit. Soțul meu îmi spune că el își dorește unul anume, pe care nu doar să îl aibă, ci de care să aibă grijă pentru generațiile care vor veni.

Portofelele Anuschka sunt muuuult mai frumoase decât în poze. Vă spun, fiindcă le-am văzut cu ochii mei (iLUX are sediul vecin cu mine și m-am dus la fața locului), le-am pipăit cu mâinile mele și le-am mirosit cu nasul meu. Sunt din piele și pictate manual în cele mai vii culori din lume. Nu aș fi crezut că ar putea să-mi placă atât de mult, fiindcă aveam în minte modelele de pe tarabe. Însă Anuschka e altceva, pe cuvânt de onoare. I l-aș face cadou nașei mele, o corporatistă rafinată și sofisticată, dar nonconformistă în același timp. Adică genul care nu se ferește să fie altfel și să asorteze la costumul ei office ceva în culori vii și cu flori vesele desenat.

Pe vremea când credeam în el, Moșul îmi aducea un decembrie cu tata, bucuria de a ști că sunt cuminte și momentul magic din jurul unui brad. Ia faceți un excercițiu de memorie și vedeți, ce vă amintiți de la Crăciunurile din copilărie? Și-o să vă dați seama: nu e doar despre cadouri! Că eu știu și vreo două păpuși pe care le-am primit, dar amintirile tare sunt mai multe de atât.