Cea mai urâtă zi din viața mea: aveam 3 ani, când mama a fost diagnosticată cu sora mea.
Eu sunt copil singur la părinți. Nu-mi amintesc să-mi fi dorit vreodată frați. Prieteni, da. Vecini, da. Sufeream că nu stăm la bloc, de exemplu. Dar că nu am o soră sau un frate, nu, nu îmi amintesc. Știu precis că am conștientizat destul de devreme avantajul de a fi buricul pământului în familia mea și mi-am văzut interesul. Pe mama o voiam doar pentru mine, nu aș fi suportat să o împart cu altcineva.
Acest articol face parte din seria post-conferință ”Copilul Invizibil”, organizată de Mână în mână cu fericirea la Sibiu, în 26 noiembrie. Celelalte articole sunt: Ce-i spun copilului meu despre moarte si homosexuali și Despre diversele etape de dezvoltare și tipuri de atașament.
A urmat întrebarea cum gestionăm situația pentru primul născut, atunci când apare al doilea. Pentru cât mai puțină suferință pe pământ. Gaspar a răspuns foarte foarte onest. Și recunosc că am plâns în mintea mea un pic, deși întotdeauna am fost copil singur la părinți.
A zis că e normal ca părinții să nu îi iubească pe amândoi copiii la fel. Iar copiii să simtă asta. Că e firesc cel mare să se simtă abandonat și gelos în anumite momente. Însă, egal de important e felul în care noi, ca părinți, gestionăm asta. Că principala noastră greșeală e să încercăm să-l convingem pe fratele cel mare că nu are dreptate, că nimeni nu face diferențe între frați și că ceea ce simte e greșit. Nu! O abordare mai corectă ar fi ca prima dată să îi validăm și acceptăm sentimentele. Că e important să petrecem timp doar cu cel mare și să încercăm să vindecăm suferința prin joc. A dat 3 exemple:
- copilul cel mare e bebelușul, iar noi avem grijă numai de el, îl ținem în brațe, îi oferim toată atenția.
- ne prefacem că noi suntem copilul cel mic și oferim posibilitatea celui mare să ia o pernă și să lovească în noi, descărcându-și astfel toată furia acumulată pe surioară. E grozav dacă și copilul intră în joc. (Gaspar a zis că el nu a auzit de copii care să facă rău și fizic fraților mai mici, eu am auzit însă de o familie, unde copilul cel mare -de 4 ani- a fost surprins deasupra bebelușului cu o pernă încercând să îl sufoce. De până și părinții se minunau, ce legături face un copil de 4 ani! De unde știe el că, dacă îi pui perna unui om pe față, acesta nu mai respiră și moare? )
- Iar, în ultimă instanță, îi putem chiar spune copilului că el este primul născut și că asta nu se va schimba niciodată. Ceea ce, în fapt, așa și este.
Apoi, a adus un bărbat și două femei în față și ne-a adus în fața ochilor o scenă (pe care o cunoșteam ca poveste, dar nu o văzusem niciodată atât de grafic): atunci când vii cu un bebeluș acasă la primul tău născut, e ca și când soțul tău ar aduce acasă o altă femeie și ți-ar spune că, de acum, ea face parte din familie, că o veți iubi și pe ea la fel.
Poate, în prima fază te bucuri, că te gândești că te ajută la curățenie și poate face mâncare bună (echivalentul că se bucură copilul cel mare că are cu cine se juca) însă îți vei da seama rapid că nu e doar asta.
sursa foto
Alta Miruna
Am un frate mai mic cu 11 ani. M-am bucurat enorm cand mama mi-a dat vestea ca voi avea un fratior. A venit cu el acasa… era superb. Am simtit ca il iubesc din prima secunda. Stateam si ma uitam la el incontinuu cand dormea, o ajutam pe mama cu schimbatul, spalatul…. apoi, am inceput sa aud niste lucruri. Mai intai rudele: si cum… nu e geloasa? E imposibil. Sigur se preface, ai grija- ii spuneau mamei. Apoi, vecini: vai cum se uita la el, sigur e geloasa. Cum nu??? Nu exista asa ceva. Bai si atunci am inceput in mintea mea de copil sa ma gandesc de ce zic toti oamenii astia asta. De ce nu simt ce zic ei? Poate sunt defecta. Aaa ia uite cum il leagana mama..hm. Trebuie ca sunt geloasa. Si uite asa s-a nascut in mine o chestie ce nu exista. Adultii strica mult fara sa isi dea seama.
o femeie
same for me.
Eu cred ca gelozia e indusa si de parinti, de facut diferente intre ei, dar si de sufocat primul copil si stat non stop cu el si apoi ruptura dramatica. Copilul copie reactiile la adulti.
o femeie
cu asta vrei sa ne anuntzi ceva? ;;)
Bianca
Din postura de sora mai mare (cu 2 ani) pot sa spun ca nu am simtit niciodata gelozie, l-am iubit si il iubesc maxim. Aveam grija de el, imparteam totul (era smecher si isi manca ciocolata, iar apoi cerea si jumatate din portia mea). Odata chiar am plans la gandul ca ce m-as face daca ar pati ceva.
Diana
doamne, ce ma bucur ca scrii asta, caci in ultima vreme am senzatia ca nu citesc decat despre cum traumatizezi pe viata primul copil daca ii faci un frate/o sora. Ma bucur ca mai sunt si oameni care pot povesti ca nu au trait asa ceva. Eu am un frate cu 4 ani mai mic, de cand l-au adus parintii acasa l-am iubit enorm. Eram trista cand mama nu ma lasa sa il schimb, sa il tin in brate, desi era evident ca era mult prea greu pentru mine. N-am simtit niciodata ca sunt geloasa. Ca mi-a furat iubirea parintilor, etc. Am fost un copil foarte iubit, inconjurat de toata familia (parinti dar si matusi, bunici) si n-am simtit niciun fel de ruptura dramatica cand a aparut fratele meu. E drept ca nici nu eram genul de copil care sa faca chestii “numai cu mama”.
Ne-am mai ciondanit din cand in cand ca si copii, dar cand am crescut mari am inceput sa fim best buddies si sa ne sprijinim enorm de mult.
Miruna
îți mulțumesc și eu că ai lăsat acest comentariu! E important să știm că se poate și altfel!
Cricket
Singura la parinti si niciodata nu mi-am dorit frati. Intrebarea copilariei mele era daca nu mai vreau un fratior sau o surioara la care raspunsul meu soca: Nu. Oamenii insistau ca nu e bine, sigur mai vreau sa pun zahar pe balcon ca vine barza. Nu inteleg nici acum de ce oamenii vor sa-ti bage pe gat normalitatea lor. Nu voiam si gata, cu toate ca cele mai bune prietene cu care petreceam f mult timp sunt surori si au o relatie f buna, deci am vazut partea frumoasa in a avea frate/sora. La randul meu nu-mi doresc mai mult de bebele pe care il am.
Anonim
Oamenii, din tarisoara asta cel putin, au o placere sadica de a se baga in intimitatea oamenilor mari si mici. Si nu au limite.
Miruna
Esti foarte tare! Eu ma gandesc ca nici nu as sti probabil cum sa ma port cu doi sau mai multi copii, neavand un exemplu in familie..
Anonim
Nu-mi amintesc daca ma intreba cineva daca imi doresc frati sau surori. Am crezut ca nu mi-am dorit niciodata un frate sau o sora, dar la un moment dat mi-am dat seama ca ii spuneam celei mai bune prietene “sora”, ca as fi vrut sa fim surori, ca sufeream ca ea ma trata “doar” ca pe o prietena. Mi-am dat seama ca as fi putut avea frati si surori, dar ca n-au apucat sa se nasca. Cumva, parca i-am simtit pe acesti frati/surori nenascuti.Daca s-ar fi nascut, as fi fost geloasa pe ei.Afectiunea oricum a fost mult prea putina pentru nevoile mele. Dar asa au primit si parintii mei, ei insisi singuri la parinti, si asta au dat mai departe.Golul.Mie cei cu frati si surori mi s-au parut mai puternici prin relatia avuta, mai bogati prin puterea relatiei, si mereu m-au intristat cei care presupuneau de cate as fi beneficiat eu, cand eu stiam cum sta treaba la mine si mi se parea mai decent sa tac. Ideea e ca, singur la parinti sau cu frati, important e sa fi crescut cu ceva iubire la pachet. Unde dragoste nu e, nimic nu e. Fiecare cu provocarile vietii lui. Intr-un final, important e sa devenim oameni si sa avem relatii bune cu cei din jur, indiferent de gradul de (ne)rudenie. Si Gaspar a supravietuit necazului de a avea o sora si acum cred ca e chiar fericit. Baiat destept 🙂
Miruna
Gaspar? Baiat foarte destept!
E foarte interesant ce spui despre potentialii frati, a caror prezenta ai simtit-o. Foarte interesant.
Anonim
Ada Petre-Demirgian isi linistea fata mai mare aducandu-i aminte ca ea a avut-o ca mama doar pentru ea niste ani, in timp ce a doua nascuta nu are sansa asta. Oamenii sunt diferiti si vad ca unii copii sunt incantati sau acccepta mai usor decat altii fratele/sora. Extraordinara mi s-a parut reactia lui Max (cam 6-7 ani), fiul Marei, la vestea sarcinii… Nu mi-as fi imaginat ca se poate asa ceva.Dar comparatia bebelusului cu amanta nu era pentru cei in situatia asta favorabila.
Miruna
Nu stiu cine sunt mara si max, ne povestesti?
Anonim
Max este fiul Marei de la me&mymonkeys si a fost foarte bucuros ca o sa aiba o surioara. http://meandmymonkeys.ro/index.php/2011/12/29/reactia-lui/
Miruna
merci
Mihaela M
Complicat! Fetita noastra are 11 luni si ne mai dorim copii, dar mie mi-e teama fix de ceea ce ai mentionat si tu in articol. Legatura intre frati/surori nu se compara cu nimic, e speciala.
Miruna
Poate fi speciala si intr-un sens neplacut.
Mihaela M
Adevarat, dar eu nu stiu nici macar o relatie intre frati/surori care sa fi fie cu probleme si cand spun asta ma refer la cei ajunsi la maturitate. Nu zic ca nu ar fi, doar ca numarul lor e nesemnificativ.
Miruna
Nu te-ai mai uitat la Acces direct de mult timp înseamnă.
Mihaela M.
Am cativa ani de cand nu ma mai uit la tv…
Miruna
glumeam, ziceam doar de exemple unde nu se au bine frații. știi tu telenovele de la tv, adică ți le imaginezi. nici eu nu mă uit la acces direct.
Maddame
Hop si eu, ca vad numai cazuri ideale pe aici. 2 copii, diferenta 2 ani si-un pic intre ei.
BINEINTELES ca ala mare e gelos. N-a fost de la inceput asa, dar am avut momente cand nu ii puteam tine in aceeasi camera, trebuiau descaierati tot timpul.
A refulat atasandu-se foarte tare de tata, pe care nu accepta sa-l imparta cu nimeni (eu o alaptez pe cea mica, deci automat trebuie sa ma imparta cu ea).
Am facut 3 chestii bune, si probabil o suta gresite. Sa le zic pe alea care au functionat:
– Avem o iubire speciala pentru Andrei, care ramane intreaga, indiferent cine mai e in familie. Ana are iubirea Anei, Andrei iubirea lui Andrei.
– Esti gelos pe Ana? Da! Bine, hai sa facem ceva special numai noi doi!
– Ii fac sa se coalizeze impotrivs mea. Daca se cearta pe o jucarie, le iau jucaria si fac scandal. Ca sa invete sa fie uniti. Prefer sa se supere pe mine (copiii iarta si uita), decat unul pe celalalt.
A, si inca una: ii laud tare si ma bucur vizibil cand se joaca unul cu celalalt, cand se iubesc.
Cel mare are 3 ani si 2 luni, cea mica 10 luni. E greu cu doi, ai un sentiment permanent de vinovatie ca nu le oferi destul (atentie, timp, cateodata si dragoste), dar cand ii vezi cum se iubesc, parca ai mai face 2-3.
PS – Si eu, copil unic.
Miruna
Madamme, ai doi copii??? Felicitări, să îți trăiască! Doamne, cum trece timpul! Ce surpriză plăcută că mi-ai scris 🙂
Foarte utile sfaturile tale, mi-a plăcut aia cu coaliția fraților împotriva părintelui.
Ioana
Si eu le vorbesc la plural cand se incing lucrurile, chiar dacă unul a împins, le zic ceva de genul Baieti, nu-mi place când va împingeți, certati, etc.
Miruna
Bun asa, desi pe cel partial nevinovat cred ca il enerveaza;))
Ioana
Hmm la asta nu m-am gândit. Desi cel mic, care e si cuiul lui pepelea de multe ori, nu e decât parțial vinovat. Nu pot sa mă iau mereu doar de unul din ei, apoi ala mare isi zice ca-i i-au partea ăluia mic. Oricum o iei, tot nu e 100% bine.
Miruna
Aia clar! 🙂
mihaela
eu am o fetita de 5 ani si baiat de un an,fiica-mea inca face niste crize de gelozie pe el hmm…dar si momente foarte frumoase intre ei,la ce concluzie am ajuns pana acum?ca relatia si iubirea dintre frati o cultiva parintii,fratele mai mare nu il iubeste dintr-o data pe cel mic,asa cum e la parinti,fratele cel mare il va iubi cu timpul,sper ca m-am făcut inteleasa.
Miruna
da, cred că ai mare dreptate. Deși există și excepții, sunt sigură.
Snow Flow
M-am saturat sa aud de la “specialisti” cum (sa) ne iubim copiii. Cum e dragostea, cum e rivalitatea, cum “trebuie” sa facem noi.
In Europa peste tot cred, dar am observat fenomenul in Elvetia, exista familii de evrei pe care ii remarci de la o posta. Ei, si familiile acelea au intotdeauna multi copii. Ce lectie de parenting pe viu am primit! Copiii mai mari ai familiei au mereu grija de cei mici. Nu este deloc neobisnuit sa vezi in excursii doar copii (fetite nu mai mari de 12-13 ani) cu un card de fratiori si surioare pe langa ele. Sau la magazine sa se duca fetita de 9 ani cu 2 gemeni bebelusi in carucior si inca o fetita de 2 ani pe langa. Si nu va inchipuiti ca le neaga cineva sentimentelor celor mari sau ca sunt abuzati emotionali, copiii sunt puternici, destepti foc, intr-o tara cu istoria Elvetiei nu isi permite nimeni sa nu se poarte ca la carte cu copiii. Cumva parintii aceia reusesc performanta de a creste niste copii uniti, deosebiti si care au mare grija unii de altii. Si cei mici asculta de cei mari, fara probleme. Am vrut sa aflu secretul lor dar inca nu am reusit in timpul petrecut acolo.
Iar eu, de cand a venit al doilea copil, am petrecut mereu timp special cu cea mare, nu i-am dat-o in grija pe cea mica, am dus-o in continuare la playdates si aniversari fara sora-sa, i-am ascultat emotiile, ne-am conectat, i-am oferit tot ce se putea la nivel de sensibilitate si sentimente. Si inca nu e bine, e foarte greu chiar.
N-am nevoie de nici un Gaspar sa imi spuna ca e normal ca parintii sa isi iubeasca copiii diferit, nici nu s-a pus problema de asa ceva si daca parintii cu multi copii ar face asta cu siguranta ca ar fi suferinta la greu. Le iubesc de mor pe amandoua dar NU mai cred ca toate sfaturile astea functioneaza.
p.s. Sunt singura la parinti, am multi prieteni dar am vrut cel putin doi copii si daca ati vedea cum sunt intalnirile din vacante dintre mine si prietena mea cu trei copii….ramanem mereu uimite de cum ne surprind copiii.
Doar ca…..m-am saturat de sfaturile intelepte a oamenilor care cel mai probabil habar nu au cum e sa traiesti cu servicii full time, cu copii la scoala, cu atatea de facut si atat de putin timp.
Miruna
hei, îți înțeleg supărarea, dar să știi că tot Gaspar spune că nici o carte de parenting nu funcționează 100% pentru toată lumea, tocmai fiindcă și copiii și părinții sunt ființe unice, cu comportamente atât de diferite! Și da, normal că îți iubești ambii copii până la sele și înapoi, dar relația cu ei e diferită, tocmai fiindcă și ei sunt persoane diferite. Asta nu înseamnă că pe unul îl defavorizezi. Pur și simplu e diferit, nu e un păcat să recunoaștem asta.
Snow Flow
Ei, eu sunt suparata din mai multe motive :))) nu e vina nimanui 😛
Sigur ca ii tratam diferit conform nevoilor lor, fara sa ii dezavantajam pe vreunul. Dar de asta ma intrebam, cum de in familiile acelea in care cei mari au grija de cei mici iar cei mici ii asculta pe frati par mult mai fericite, functionale si independente decat noi care avem ataaata grija sa nu care cumva sa se simta cel mare amenintat, gelos, etc.
Nu sunt deloc pentru a incarca programul celor mari cu grija fratilor mai mici, dar nici nu cred ca extrema opusa e folositoare in vreun fel pentru relatia lor.
Miruna
Nu stiu daca in familiile de care zici tu, lucrurile functioneaza bine si armonios doar la exterior sau si la interior. Cine are timp sa il intrebe pe fratele mai mare ce simte, cand are de hranit vreo 7 guri la o masa. Sa fim seriosi :))
Snow Flow
Nu stiu sigur sigur, dar la scoala ar afla ei daca astia mai mari sunt abuzati emotional. Par cele mai faine ever, eu una am ramas impresionata de cum interactionau.
Cred ca cel mai fain lucru dintre frati este modul in care imediat isi iau apararea in fata parintilor (sau coalizeaza) desi cu doua secunde inainte se certau cu tipete. Sau cand vrei sa ii iei ceva copilului mic care nu te lasa sa pleci pana nu ii iei si celui mare “la fel”. Astea sunt din repertoriul personal.
Miruna
aaa, ce frumos! 🙂
o femeie
si eu am remarcat asta la evreii traditionalisti in Londra sau in Anvers. M-am intrebat cum se descurca, ca sunt f. calmi si par modest imbracat. Am stat vreo 2 ore de joaca in parcul cu copii plin de evrei traditionalisti si am ramas uimita: sunt uniti. Asta vad. Asta e comunitatea.
Dragostea si rabdarea si ura se invata, se propaga.
Snow Flow
Da, foarte modesti si pe copii i-am auzit vorbind in trei limbi (cel putin).
Roxana
In familie am unchi care dat de jur imprejurul casei cu benzina si a pus paie, l-am prins un vecin cand vroia sa aprinda chibritul, alta data a batut bebelusul pana cand l-a surprins mama, bebelusul era vanat de plans…si cred ca au mai fost cateva incidente.
De la pishoterapeut am aflat despre un copil care si-a aruncat fratele bebelus pe geam, ca sa se duca de unde a venit…
Sunt cazuri extreme si probabil se intampla cand parintii chiar nu acorda nicio importanta acestei mari schimbari din familie, plus lipsa supravegherii.
Dar si eu sunt copil unic si…greu sa inteleg dinamica relatiei dintre frati, ma uit la copiii astia ai mei si nu as suporta, sa fie mereu cineva in sufletul meu, sa puna mana pe tot ce e al meu, sa vrea tot ce am eu, sa impart tot.
Simo
Noi suntem 4, eu cea mai mica. Ne mai intreba lumea daca ne certam cand eram mai mici si ramaneau tare surprinsi cand auzeau ca mereu ne-am inteles bine. Pe vremea aia, sau cel putin parintii nostri, nu practicau tehnici de parenting, pur si simplu am fost apropiati ca frati.
Fraza cu amanta ca si comparatie am citit-o prima data la Printesa si m-a marcat, in eventualitatea de a avea pe viitor mai mult de un copil. Dar vorba ceea-om trai si-om vedea.
Miruna
mie mi-a spus-o cineva, că i-a zis-o un medic din Anglia. Dar e bine că se poate, cred că fratele sau sora cea mică e mereu favorizată.
Ioana
Mi se pare ca e din siblings without rivalry. Ceea ce îmi amintește ca. Vreau sa comand cartea si încă una.
Narcisa - Maria
Am citit multe articole pe această temă pe blogul Creștem oameni, http://crestemoameni.ro/tag/rivalitatea-intre-frati/
Mi se par interesante, în special cum încearcă mama să creeze o relație bună între frați, mai ales că fata mea mare este foarte geloasă pe frățiorul ei.
Miruna
merci pentru link!
Adriana C.
Noi suntem 3 surori. Crescute fiecare de catre cine-a putut la momentul respectiv…care de bunicii de mama, care de ceilalti, care vanturata de a unii la altii, in fine, o harababura. Mai mult am fost straine decat surori. Azi, cand suntem toate trecute de 30 de ani, suntem atat de unite si ne intelegem atat de bine ca ne minunam si noi. Locuim si aproape, ne ajutam. Au existat si tensiuni, firesti de altfel, dar mama ne-a invatat ca sangele are un glas atat de puternic incat acopera vocile firave ale certurilor marunte. Geloziile n-au avut cand sa apara intre noi, copii fiind, ca nu prea ne intalneam. Acum ne mai alintam cand vine mama in vizita si ne “certam” pe ea. 🙂
Diana
Cred ca in familile mari si de tip traditional(extinse), sibling rivalry nu creeaza asa traume, pentru ca acolo nu e doar mama sau tata care acorda grija si este un simbol securizant. Mai este cel putin o bunica, un bunic, o matusa care da o mana de ajutor in cresterea copiilor. Si grija asta se perpetueaza generational, cei mari sunt dadaci pentru cei mici pentru ca invata modelul acesta. Nu vorbesc aici de abuz sau child slavery in familie, ci despre invatarea responsabilitati si unor valori fundamentale. Si cum suntem noi, majoritatea familii moderne desradacinate de parinti, cu ajutor cand si cand din partea lor. Totul cade pe parinti, the village is gone.
Alina
Am 2 copilasi cu diferenta de 3 ani si 1 luna intre ei. Vroiam doar un copil pentru ca avand frati, eram speriată ca o sa fac aceeasi diferenta pe care mama a facut-o intre noi si ca nu o sa pot iubi mai un copil. Total fals. Îi iubesc la fel de mult pe amandoi si a venit natural, iar cu diferenta intre ei am fost atenta inca din prima zi acasa a bebelusului. Pe langa faptul ca i-am explicat fetiței mari, inainte de a naste, tot ce se putea spune despre un bebelus, am implicat-o foarte mult la schimbat, imbracat, spalat, ect. bebelusul. Si nu a fost greu deloc. Nu există, sau cel putin nu a manifestat gelozie fata de fratiorul mic deloc. Am fost atenta sa nu am comportament preferențial fata de cel mic. Daca o tragea de par sau îi indoia cartile de colorat il “certam” pe cel mic (de doar cateva luni) pentru a vedea cea mare ca, doar pentru ca este mic nu are dreptul de a o supara pe ea si ea pentru ca este mare trebuie sa indure ca asa fac cei mari. Am ajuns la concluzia ca noi adultii conducem fratii mari la gelozie prin vorbele sau acțiunile noastre.
Dana
Sunt singura la parinti, cu toate ca mi-am dorit intotdeauna o sora mai mica. Bineînțeles că sunt avantaje sa fii singur la parinti, dar cel mai greu e cand esti singur, cand se face noapte si trebuie sa mergi la tine acasa singur, iar prietenii tai care au frati se pot juca impreuna pana adorm. M-am gandit întotdeauna ca voi avea doar un copil, de frica sa nu fac diferențe, neavand exemplu in familie. Imi faceam tot felul de ganduri: ca nu o sa ma mai pot ocupa atat de mult de micuță, ca ea va suferi daca nu va mai avea toata atenția…dar a venit pe lume si un fratior dupa 4 ani jumate. Vreau sa va spun ceva: ca mama, dragostea nu se imparte la 2, ea se înmulțește cu 2. O sa aveti timp de toate. Clar ca e mai greu cu 2 copii decat cu unul, dar satisfactiile sunt duble. Merita tot timpul si efortul!
Mari
Si eu am un frate cu 11 ani mai mic decat mine si am avut cateva deceptii, printre care si acela ca el era soarele in jurul caruia se invarteau toti satelitii din casa.,,Pe ce pune mana C., e sfant” – asta la un fel de mancare pregatit de el. Inducea tot felul de situatii , mintea si eu trageam ponoasele. Eram eu privita ca mincinoasa in casa.Nicio parere de a mea nu era buna. Cu timpul, si cumnata mea ma trata ca pe ultima zdreanta. Sa nu mai zic de parintii ei…Nici acum nu stiu de ce ma priveau cu atata ura, insa din atitudinea lor imi era clar ca nu ma vorbea de bine. Am avut grija ca fetele mele sa fie altfel crescute. Diferenta dintre ele e de 2 ani si 2 luni, nu mi-a fost usor, dar a fost frumos sa le vad crescand impreuna. Cand au mai crescut, i-am spus celei mici ca ea e sufletul meu, iar cea mare e inima mea. Cea mica a stat sa cantareasca valoarea fiecareia si i-am spus razand ca nu as putea trai fara suflet sau fara inima 🙂 Si le-am spus si asta, ca oricum, pe cea mare o iubesc cu 2 ani si 2 luni mai mult, ceea ce chiar nu se poate schimba ! ( Oare mezina s-o fi intrebat de ce n-a ales sa vina ea prima ?! )