Bonă sau creșă? O decizie înțeleaptă pentru un copil fericit

În curând, mă voi întoarce în câmpul muncii și va trebui să găsesc o soluție pentru a lăsa copilul fie la o creșă de încredere, fie cu o bonă minunată. Multă lume mă întreabă când mă întorc la muncă (no pressure!). Dacă îmi e dor de cabinet. Și ce-o să fac cu copilul? Care copil are 9 luni aproape, iar viața mea e atât de frumoasă împreună cu el acasă, încât mi-e teribil de greu să îmi imaginez că va veni ziua când nu va mai fi așa. Cu mintea de acum nu pot concepe, vă rog să mă credeți pe cuvânt, că nu așa va fi tot restul vieții mele.

Îmi e greu să înțeleg că, de fapt, asta e excepția, asta e vacanța, asta e și se va termina într-o bună zi. Nu vă imaginați că sunt ca în stațiune, îmi cresc singură copilul 10 ore pe zi. Mă ajută doar soțul după serviciu și mama când poate și ea. Mi-e greu și mie, uneori mă dor oasele de oboseală. Alteori îmi e dor de pacienți și visez dinți noaptea. Probabil, scrisul pe blog mă scoate puțin din ale mămicelii sfere și îmi dă un pseudosentiment de utilitate în alte direcții. Și câteva satisfacții mici, fără de care cu siguranță aș înnebuni.

Însă timpul trece și va trebui să iau o decizie împreună cu soțul meu. Cel mai important factor va fi ce este mai bine pentru copil. Ce l-ar face pe el mai fericit. Așa că, l-am întrebat asta pe Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, cu specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă.

Ce alegem: bonă sau creșă?

 Întrebare simplă cu un răspuns particular care poate varia de la caz la caz. Înainte de vârsta de doi anișori în mod cert eu recomand ca părintele să rămână acasă cu copilașul – fiind perioada extrem de importantă pentru formarea atașamentului. Desigur că viața nu este perfectă și prin urmare, părinții nu pot să răspundă întotdeauna la aceste nevoi „ca la carte” și realitatea ne arată că adesea apare în mediul de viață al copilului o altă „persoană de atașament” – un bunic, o bonă, o rudă etc. Consider că este esențial ca „surogatul” pentru părinte să fie o persoană caldă, empatică și care să vorbească pe limba copilului.

Studiile de specialitate ne arată că un pui de om poate dezvolta un atașament sănătos și cu alte persoane, decât părinții, dacă acestea dau dovadă de disponibilitate emoțională și flexibilitate psihologică. Este adevărat că în timp copilașul se va atașa de o astfel de persoană, dar legătura cu părintele nu se pierde, mai ales dacă vorbim despre o familie cu adulți conștienți care cunosc pașii conectării și deconectării față de copil. Adesea în astfel de situații părintele simte o pierdere, copilul simte, de asemenea, o pierdere și cu toții trăiesc prima durere a despărțirii, dar aceasta este parte din procesul relațional caracterizat de conectare-deconectare-reconectare.

Inteligența emoțională și relațională a părintelui este extrem de importantă în această perioadă, deoarece copilașul încă nu are strategiile de gestionare a pierderii șlefuite, motiv pentru care s-ar putea să manifeste un comportament de protest față de părinte – iar aceste manifestări trebuie interpretate cu atenție, fără să ne imaginăm că ne manipulează, șantajează sau profită de noi. Copiii răspund la pierdere în variate moduri prin respingere, prin retragere, prin agățare sau plâns – recomandare mea este ca părintele să valideze emoțiile copilului, să-l curteze și să vadă în spatele acestor comportamente iubirea care vine din partea copilului.

Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă nevoia de interacțiune socială a acestuia crește, iar familiile au de ales din nou între un adult în grija căruia să rămână cel mic sau o alternativă educațională cum este creșa. Eu personal nu sunt adeptul creșelor și nici al grădinițelor cu program prelungit, însă familiile aleg de obicei varianta care li se potrivește cel mai bine. Este adevărat că nici nu consider că unui copil îi este mai bine într-o familie în care părinții îl ignoră emoțional și nu-i respectă drepturile psihologice; în astfel de situații particulare cred că este o salvare creșa sau grădinița pentru copil. Dar dacă ne referim la familiile în care adulții sunt conștienți de nevoile de dezvoltare ale copilului și sunt interesați de arta parentingului atunci un părinte surogat (bunic, bona etc.) ar putea fi o alegere mai bună din perspectiva cultivării atașamentului și a atenției față de starea de bine a copilului.

imagine via Shutterstock, fetiță în brațe la tată