Lucruri pe care nu le înțelegeam înainte de a avea copii (6)

depresie postnatala

De ce există depresia postnatală

Nici înainte de a avea un copil, nu îmi imaginam că e tocmai floare la ureche să fii responsabil de o altă ființă umană și să ai grijă să fie hrănită, curată, distrată, fericită, dar nici nu înțelegeam foarte bine de ce nașterea unui copil pe care ți l-ai dorit te poate duce în pragul disperării. Doar ți l-ai dorit, nu?

Ei, însă:

Oboseala cu adevărat nu a omorât pe nimeni, însă a torturat generații întregi de mame.

Omul e de asemenea natură creat, încât femeia e cea care le face pe toate. Bărbații pur și simplu nu pot, nu că n-ar vrea. Nici măcar să încerce.

Nașterea nu e deloc ca în filme: intensă și scurtă.

Sprijinul partenerului e o poveste din cărți. În realitate, viața femeii se schimbă total. A bărbatului, nu prea. Tocmai fiindcă o are pe ea.

Timpul așa cum îl știai s-a terminat.

Și nici hormonii nu sunt de partea ta.

imagine via Shutterstock, depresie postnatală

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

 

 

 

 

 

 

Articolul anterior

De ce, ca dentist, nu pot face reclamă unui alt medic dentist

Articolul următor

Presiunea mămicească în kilometri coloană de mercur

47 Comentarii

  1. din pacate e mult mai complicat, contribuie si bagajul psihic anterior (relatiile proaste cu partenerul, lipsa de incredere si de suport, etc. toate astea ies la iveala in momentul x ), experienta proasta a nasterii ( nu, nu mi-a picat bine cand mi s-a zis in travaliu: “nu mai urla” ) etc.

    F. interesant ca Olanda are cea mai mica rata a depresiei postnatale din lume. Si acolo sunt hormoni si oboseala si timpul e acelasi, dar …. ceva e rupt din ritm.

  2. Liana

    Credeam ca ne povestesti experienta ta 🙂

  3. Carmen

    Sunt și bărbați care au grija foarte bine de copii, de la naștere începând , cunosc foarte bine câțiva. Unul dintre ei a preluat în totalitate creșterea copilului, nevoit fiind de depresia severă a soției (născuse un copil fără viață, apoi nu și-a revenit deși au avut apoi un copil sănătos). Nu mă refer la un casnic aici ba dimpotrivă, tipul are o funcție cu responsabilitate enormă, continui să fiu surprinsă de ceea ce reușește să facă.
    La partea cu hormonii nu știu ce să zic, mi se pare că prea se aruncă vina în cârca lor. Or fi și ei de vină în sarcină și lăuzie dar apoi nu prea mai cred.

    • Hai ca nu se face primavara cu un singur tip pe care il stii tu… Cred ca multor mame nici nu le-ar placea ca sotul sa le ia locul, insa putin ajutor nu dauneaza sanatatii mintale 😉

  4. Cristina

    Eu locuiesc in Olanda, de 12 ani. Va asigur ca sunt multe mame care sufera de depresie postnatala si multe dintre cele care nu, au o detasare de copii lor formidabila. Mămicile din Ro se implica mult mai mult.

    Aici copilasii se duc la cresa de la 3 luni, alaptat la san sau nu. Programul este de 7.30-18/19.

    Cumnata mea care lucreaza intr-o cresa-gradinita mi-a povestit ca sunt parinti care au intrebat-o daca au cumva program deschis si de Craciun sau daca pe la 18-19 cand vin sa ii ia acasa nu ar putea sa le dea o gustare de cina si cand ajung acasa dupa o ora, doua sa ii puna la somn.

    Evident, nu toate mamicile sunt asa dar o buna parte sunt pt ca fac un copil ca si accesoriu pt viata lor de cariera, casa, grup de prieteni, familie. Cum s-a exprimat o mamica “I ticked this box as well but I didn’t realize that it will open so many boxes for the next 18years”

    Evident, sunt mămici dedicate, care se implica si care scap nevatamate psihic si da, partenerul si suportul familiei conteaza enorm.

    “Sistemul” olandez in general incurajeaza sa fii increzatoare in tine si iti bate la cap ca nu e mare scofala sa nasti, ca atatea femei au facut-o si ca tu poti sa faci multe ca doar esti o femeie Independenta (cu i mare si emphasis). Dar, in acelasi timp sunt tot felul de mecanisme puse la punct care te invata ce si cum: kraamzorg = dadaca speciala pt familie dupa nastere(4.15euro/ora pt 24-80ore), central pregnancy screening (in fiecare luna, 2h din care un consult rapid de inima bebe, greutate-tensiune-private stuff de 5min si dupa 90min de

  5. Cristina

    Discutii despre luna in curs si alte intrebari de tot soiul.

    Dupa ce se naste copilulul este luat in evidenta de un consultant care-ti va evalua copilul periodic si dupa o anumita varsta trece oficial doar la medicul de familie.

    Ai consultanta in alaptare si nu te judeca nimeni pt nici o alegere atata timp cat e inca sanatoasa pt copil.

    Primesti consiliera psihica daca e necesar DAR sunt f calvinisti si pana nu dai cu capul de tavan nu se arunca cu diverse tratamente. Nici pt tine si nici pt copil.

    Nu vreau sa laud sistemul olandez pt ca spre exemplu la ultima intalnire de centering am realizat ca nu am aflat nimic nou si am fost mustrata pt ca am indraznit sa o intreb de eczema dezvoltata pe baza sarcinii (deh 5mim sunt 5min) si cand I-am zis ca vreau o programare separata aproape ca s-a ratoit la mine ca de ce…si nu, nu stia ca e destul de des intalnita eczema dezvoltata pe timpul sarcinii…eu doar nu stiam ce as putea folosi sa fie safe…

  6. Cristina

    Dar am vrut sa explic faptul ca cel putin mie, chiar daca sunt doar eu si prietenul, chiar nu am senzatia ca sunt de capul meu, singura. El isi da toata silința sa-mi fie alaturi dar stiu sigur ca are multe limitari fizice. Chiar nu ma astept sa ma simt ca o zana si daca ma paleste vreo depresie o sa o scoatem noi la cap cumva. M-am scos singura din depresie, adica fara ajutor medical, acum cativa ani. O sa reusesc si acum pt ca parca e altfel cand lupti pt altul decat pt tine…m-am luptat cu monstrul responsabilității pt viata unui alt om, copilul meu cu ani inainte sa raman gravida. Spre sa fie de folos macar un pic.

    • da, este. mulțumim pentru comentarii. Nu cunosc sistemul olandez, dar l-am văzut pomenit adesea în ultima vreme.

    • ECARULAN

      Din comentariul asta imi dau seama ca desi e o tara mica, Olanda e foarte variata. Poate din cauza asta sistemul e interesant, pt ca permite mai multa flexibilitate. Cel putin in mediul in care traiesc eu, cele mai multe mame olandeze lucreaza 2-3 zile pe saptamana si unele chiar deloc. Eu lucrez full-time si mi se spune ca bine ca bine ca poti sa lucrez de acasa din cand in cand.
      Am auzit si eu ca au o rata mica a depresiilor post-natale, dar nu stiu care sa fie motivele – poate ajuta si faptul ca au viata mai ‘relaxata’ in general.

  7. Laura

    Eu m-am luptat 8 luni cu depresia post natala. Cred ca 80% a fost cauzata de faptul ca aveam asteptari nerealiste de la mamicie. Relationam foarte bine cu copii, aveam rabdare cu ei, trageau la mine. Am crezut ca va fi floare la ureche… cand au trecut insa cele e ore pe zi si am vazut ca trebuie sa am rabdare constant, ca somnul este o amintire vaga dintr-o viata anterioara lucrurile s-au schimbat. Clar ca ajutorul partenerului ar fi facut totul mai usor. La fel la depresia mea a contribuit faptul ca toata lumea imi spunea ca exagerez. Ca nu sunt prima femeie care are un copil. Bine ca a trecut 🙂

    • Deci ai reusit sa intri pe blog!!! Da-mi voie sa ma bucur. Apoi sa spun ca sunt in pragul unui episod din asta, daca nu in plin miez al sau. Sper sa treaca repede.

  8. Livia

    Pt. mine a fost cea mai mare problema lipsa somnului.
    Mama venea in fiecare zi si prelua bebelusul ca eu sa pot dormi.
    Bebelusul are 23 de ani acum. Al doilea copil a dormit cu mult mai bine si nu am trecut prin teroarea lipsei de somn ca la bebe nr. 1. Mult succes dragele mele – ce ma bucur ca am trecut de aceasta perioada.

    • Asta cu somnul e dubașă. Eu nu pot dormi decat daca il stiu pe bebe langa mine si nu pot scrie decat cand il stiu ca doarme. Nicicum nu prea iese castigator pentru mine.

  9. Nu știu ce să zic cu povestea asta din cărți despre sprijinul partenerului. Uite, tipul despre care se vorbea mai sus plus tipul pe care îl cunosc eu și îl am acasă… deja sunt doi, un pas înainte către schimbare :).

    • Ana Maya

      Plus tipul pe care il am si eu acasa :)..Sincer si eu era sa dau in depresia postnatala la care au contribuit mai multi factori: bebe nu mai vroia sa vina, iar eu eram in saptamana 43…am fost internata la ginecologie in niste conditii neigienice (eu fiind obsedata de curatenie), am fost nevoita sa fug pe ascuns pt cateva ore din spital sa pot face si eu un dus intr-o baie decenta, am prins si Rusalile in spital, deci era cam pustiu, nu tu vizite medicale, nimic.Eram de 3 nopti internata..marti urma sa plec acasa in viziunea mea vesnic gravida dar in noaptea dintre luni spre marti m-au apucat durerile…am avut parte de un travaliu lung de peste 12 ore cu dureri insuportabile plus un tratament indiferent din partea cadrelor medicale si un bebe neasteptat de mare: 3,880 gr si 56 cm (eu am 1.50 cm si 48 kg), evident urmarile au fost vreo 12 copcii dintre care 8 pe uter plus varice pe uter. Si cum toate astea nu erau de ajuns bebe avea leucocitele crescut asa ca am mai stat 12 zile la maternitate sa ii faca antibiotic ca apoi medicul sef de la pediatrie sa spuna ca nu era necesar. Plus programul de la maternitate foarte aiurea (il lasa doar pe sotul o ora pe zi), nu aveam nici un ajutor, nici cu alaptatul nu mi-a explicat nimeni cum sta treaba, iar bebe a meu mare ii trebuia sa manance non stop, mi-au adus sa ii dau complectare si uite asa eu am avut tot mai putin lapte, pe cand cosmarul spitalului s-a incheiat si am ajuns acasa, l-am lasat pe bebe in grija lui si am dormit neintrerupt o zi intraga,sincer nu am mai stiut de mn, nu dormisem de vreo 14 nopti , toate astea pt mine au fost traumatizante, ma trezeam noaptea si plangeam, plus aveam tot mai putin lapte si ma simteam vinovata pt asta, am incercat de toate pt stimulare dar probabil oboseala, depresia si greselile facute inca din spital isi spuneau cuvantul, bine ca sotul meu e o persoană deosebita, m-a ajutat si m-a inteles foarte mult, fara ajutorul lui nu imi reveneam . Acum bebe are aproape 3 luni si am scapat si de colici Si suntem fericiti.:)

  10. Cred ca esential este sa ai ajutor, un sistem de sustinere, cineva sa faca curat, mancare, etc, daca stii ca astea sunt importante pentru tine si managementul asteptarilor sau mai bine zis sa nu ai asteptari. Oricum, nimic nu se intampla cum te-ai astepta.

    Pentru barbati de multe ori e mai usor cand copilul vorbeste, nu cand plange, cand vorbeste e mai amuzant. Cand e mic, oricum nu poate tatal alapta, nu-l poate calma. Al meu i-a leganat pe amandoi dar e clar ca acum ca cel mai mare vorbeste, se distreaza altfel

    • Barbatilor le plac copiii oricand numai cand plang nu. Sau cand se caca. Sau cand au nevoie de ceva 🙂

      • Eh dar tot te ajuta. Al meu îl ia in brate pe ăl mic si nu mai plânge, ii canta cântece porcoase cat sa fac eu o pauză, îl scoate la plimbare-alergat cat sa fac un dus. Doar ca ăla mai mare e mai fun si mai usor cu el, dar o sa fie la fel si cu ala mic, si apoi sa vezi pauza pe mama lor

      • dia

        Aici contrazic, al meu a schimbat probabil la fel de multe scutece ca si mine si il calmează pe bebe in brațe imediat cum plange:)) poate e excepția ce confirma regula

  11. Si eu am fost intr-o usoara depredie dupa nasterea primului copil. Motive- oboseala, dificultati in a ne conecta (de ex. plangea neconsolat de la colici sau reflux si nu reuseam sa o opresc, ma asteptam sa ma simta cumva, pur si simplu a durat ceva pana ne-am atasat), nesiguranta si anxietate. Si, foarte important si legat de tot ce-am enumerat, o minunata tiroidita autoimuna dezvoltata postpartum de care am aflat, printr-un noroc, cateva luni dupa nastere. Sunt bine, nu am nevoie de medicatie de substitutie, rog toate mamicile sa-si faca testele de TSH, FT4, ATPO, AntiTg. NU se fac de rutina, iar printre cunoscute e epidemie de tiroidita Hashimoto!

  12. Livia

    Copiii au dormit in camera mea in patutul lor sau linga mine. Cum spuneam au trecut 23 de ani si as face asta exact la fel si recomand mamelor sa nu se separe de copil. Eu nu aud sau auzeam cind afara tuna si era furtuna. Insa copiii ii auzeam intotdeauna in somn. Cunosteam fiecare foiala si stiam/simteam in somn inainte sa pun mina pe ei sau sa ii aud plingind ca ceva nu era in regula. Dar cind mama prelua copiii ca eu sa dorm sau chiar sa plec de acasa aveam 100% incredere in ea. Din pacate traind in G. am lucrat si eu foarte repede. La 5 luni dupa Copilul 1 pe 1/2 norma pina a implinit 1 an apoi cresa si 100% norma.
    La copilul nr. 2 am lucrat dupa 2 luni pe 1/2 norma (atit aveam conc. de maternitate atunci) + 1 luna conc. meu de odihna. De 2-3 ani pot mamele in G sa stea 1 an acasa si tatii 2 luni. Primesc parca 75% din salariu. Nu stiu insa exact nu vreau sa impart informatii false. Pt. un comentariu anterior, referitor la parintii care duc copiii asa mici la cresa. Nu este posibil intotdeauna sa traiesti fara un salariu sau sa traiesti cu teama ca pierzi serviciul. Nu este posibil intotdeauna sa reduci norma.
    Miruna – cum ar fi decurs la tine viata cu bebe in Anglia?

    • Daca nu m-as fi intors la munca atunci cand bebe avea 4 luni, as fi pierdut jobul teoretic. Practic, cei de la cabinet mi-au zis ca ei m-ar fi asteptat inca 3 luni. Dar mi s-a parut o gluma proasta, nu cred ca l-as fi lasat la cresa de la 7 luni. Doar ca in Anglia, pentru jobul meu nu e problema, as fi gasit imediat altceva. Inca si acum primesc zilnic mailuri ca se cauta dentisti. Faza era ca mi-ar fi parut rau sa pierd pozitia aia, fiindca era un cabinet bun, pacienti faini, personal minunat. Iar in Anglia probabil as fi innebunit mult mai repede, ca acolochiar as fiavut ca ajutor doar pe sotul meu, care a primit 2 saptamani concediu de paternitate. Atat!

      • 2 săptămâni e bine. Ce te faci când primește 1 zi si desi are zile libere de luat e workaholic…
        Stiu pe cineva care a luat 2 ani concediu de paternitate dar nu e ptr toti tatii si uneori nici ptr toate mamele. Uneori si ce-i prea mult strică

        • și eu știu tați care și-au dat demisia ca să stea cu copilul, fiindcă mama câștigă mai bine și ei funcționează grozav așa

  13. dia

    Dragelor, eu m-am întors la lucru la nici 9 saptamani de la naștere…ca nu am avut alternativa. Dupa 2 saptamani am mai luat inca 2 luni pauza ca mi-am terminat training-ul si s-a putut… Si uite asa am reușit sa stau 4 luni si un pic cumulat cu bebe acasă.. Cam asta e in majoritatea țarilor dezvoltate din Europa( Franta, Italia, Elveția, Belgia etc). Cand trebuie sa te întorci la lucru, o faci fara prea multe plânsete ca nu ai ce face. Vezi altfel lucrurile si prioritizezi. Si asa treci mai ușor peste tristeti si rata depresiei e mai mica la mamele ce lucrează decat la cele ce stau acasă..cand stai acasă intri intr-un cerc vicios imi pare mie in care inafara de copil si casa nu prea faci altele( sunt excepții). Acum lucrez cam 6 ore pe zi, câteodată mai aduc lucru acasă pentru cand doarme bebe si reușesc sa vin mai repede dar vin cu asa dor ca nu ma dezlipesc de el. Trebuie sa mărturisesc ca in cele 4 luni de stat acasă am avut momente in care eram trista. Acum nu. Altfel vad si pretuiesc fiecare clipa cu el. Si noaptea cand mănâncă la fiecare 2-3 ore?Asta nu inseamna ca încurajez mamele sa meargă la lucru la 4 luni cand pot sta 2 ani, Doamne ferește, doar am împărtășit din experiența mea…întorsul la lucru nu e neaparat un lucru negativ.. Dar depinde mult si de suport..

    • Foarte adevarat ce zici. Cred insa ca e foarte important si cu cine lasi copilul, sa nu te simti vinovata etc. Iar mamele se pricep de minune la a se simti vinovate.

      • dia

        Ai dreptate…creșa nu e soluția optima, dar uneori doar asa se poate si e ok.. Nu or creste toti copiii europeni niste anxioși si neiubiți.. La noi a rămas tata.. Si bunica, cu schimb…deci mare noroc…

  14. dia

    Si da, un job care sa iti placa si sa iti facă bine sănătății psihice…

  15. nu stiu cum se face, dar nici n-am lucrat, nici nu m-am deprimat, cred ca la romance care traiesc in Romania nu se aplica 🙂
    Noroc ca nu locuim in vreo tara dezvoltata din Europa( Franta, Italia, Elveția, Belgia etc

  16. Cristina

    Am nascut acum 4 luni si tot de atunci ma lupt cu depresia. Experienta din spital a fost oribila, lipsa de somn m-a doborat (am migrene groaznice cate 2, 3 zile iar oboseala si nesomnul sunt triggerul perfect). A trebuit sa vin la parinti pr ca fac atacuri de panica daca raman prea mult timp singura cu bebe. Sotul meu ma sprijina si ma ajuta enorm, insa munceste foarte mult si as fi ramas singura cam toata ziua. Ma doare ca sunt departe de el si ne vedem doar in week-end, ma doare ca sunt trista desi bebe e bine, am tot ce imi trebuie, ma doare ca nu pit sa imi revin singura, ma doare ca mi s-a schimbat complet viata si mi- e greu sa ma regasesc in ce e acum, ma doare ca desi imi iubesc copilul enorm am momente de nervi si plictiseala ca fac aceleasi lucruri si nu-s prea multe si evident ma simt foarte vinovata ca ma dor lucrurile astea. Ah si alaptarea este o continua lupta pe care o duc in fiecare zi, si da sunt femei care nu au suficient lapte, desi am incercat cam tot ce se poate.

    • Cristina, inteleg exact ce simti. Spune-mi cum te pot ajuta?

      • Cristina

        Multumesc de raspuns, ma ajuta sa mai scriu despre asta ca acum si sa vad ca mai sunt si alte persoane ca mine. Mai ales ca, nu stiu cum se face, prietenele mele nu par sa fi trecut prin asta, sau nu vb despre asta. Totul e minunat sau a fost la vremea respectiva, nah a mai fost si greu dar frumos…mda. Am hotarat sa incep terapia cu un psiholog/psihiatru in functie de ce va fi cazul si sper ca imi va ajuta. Alta cale nu vad, nu pot sa ies singura. In rest te citesc cu drag si interes 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 231 queries in 0.503 s