Scrisoare către mama sa, de la un adult crescut cu attachement parenting, co-sleeping și unconditional love (P)

mama si fiica

Draga mea mami,

Știi, când devii părinte, ajungi să apreciezi altfel multe lucruri pe care le-au făcut părinții tăi pentru tine. Când eram în sala de nașteri, cerșind după epidurala aia care nu mai venea, m-am întins la un moment dat pe-o parte, am închis ochii și-am încercat să ies din mintea mea. M-am plimbat cu gândul prin vacanțe și copilărie, prin alte dureri și alte bucurii, ca să-mi treacă timpul cât mai repede și să nu mor, mamă, acolo grămadă, înainte de a-l vedea pe fiul meu cum râde. Și să știi că m-am gândit la tine. La cum o fi fost acum 30 de ani, fără anestezii și pretenții moderne, doar tu cu broboanele de sudoare ca boabele de struguri și ochii ieșiți din cap… și eu, mică tare, cu capul meu pătrat făcându-mi loc dintre coapsele tale. O, da, altfel evaluez acum cât de grozavă ai fost și cum ai luptat pentru mine chiar înainte de a mă cunoaște.

Draga mea mami, îți scriu să-ți mulțumesc că m-ai purtat înainte de-a se fi inventat tot felul de ”sisteme”, fără să știi dacă e ergonomic sau greșit. Tu nu ai avut google, nici surse de informare altele decât inima ta. Și două brațe care nu se mai săturau de mine. Știi, cred că prima mea amintire e asta: alunița ta dreaptă de pe gât, văzută din ochii copilului pe care îl țineai aproape. O știu pe de rost pe alunița aia, fiindcă îmi era teamă să nu crească din cauză că io-s prea grea.

Lumea zicea c-o să fiu tot după fusta ta. Tu atunci construiai o relație. Iar eu prindeam rădăcini.

Draga mea mami, mai știi când plecai dimineața la serviciu și mă trezeam la 6 doar ca să stau cu tine la cafea? Mergeam încă la grădinița de la noi de pe stradă, deci nu aveam mai mult de vreo 5 ani. Și-mi amintesc cum mă luai în păturică, fiindcă dimineața mi-a fost întotdeauna frig, cum miroseai a cafea și-a iubire, apoi cum mă duceai la loc, eu mai dormeam vreun ceas și tu plecai la muncă. Îți mulțumesc că m-ai învățat cât de frumos e timpul atunci când îl petrecem împreună și-ți mulțumesc că mi l-ai oferit pe-al tău.

Lumea zicea să lași copilul să doarmă, fiindcă ea, lumea, se grăbește să plece de-acasă înainte de a se trezi copilul. Când tu făceai taman pe dos. Iar eu îmi creșteam independența.

Draga mea mami, îți mulțumesc din suflet că nu m-ai lăsat: La bunici, cu săptămânile (deși asta era moda vremii printre copii). Să cred că îți este greu vreo clipă (deși nici ușor nu cred că ți-o fi fost). Să dorm singură și abandonată. Deși lumea râdea de mine și, mai ales, de voi, de amândoi. Ce rușine, azi-mâine te măriți și încă dormi cu-ai tăi!

Nici o clipă nu am simțit că v-aș fi deranjat. Iar chestia asta nu m-a dezechilibrat și nici nu mi-a afectat relațiile viitoare. Iată-mă, femeie măritată, că nu mai dorm cu mama-n pat. Astăzi, există studii care arată că acești copii care făceau ca mine, adică dormeau cu părinții lor în pat, au mai mare încredere de sine, sunt mai puțin anxioși, devin independenți mai devreme, au rezultate școlare mai bune (1) și sunt mai confortabili cu afecțiunea (2). Plus, că au mai puține probleme psihiatrice (3). Să-I spui și lu’ tata, că precis nu știe nici el. Să-i spui că atunci mi-au crescut mie aripile, în anii și nopțile dormite cu voi.

Draga mea mami, îți mulțumesc că mi-ai păstrat toate secretele, indiferent că era vorba despre cum porecleam învățătoarea sau cum copiam la teza de la mate. Îți mulțumesc că m-ai iubit și-atunci când te-am rănit. Că mi-ai arătat că iubirea ta nu e pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt. Îți mulțumesc că mi-ai cumpărat pantalonii ăia scumpi din ultimii bani, deși fix în ziua aia luasem un 8. Eram la metro, ne-am dus să luăm de mâncare, mai știi? Probabil n-aș fi ținut minte ce-am fi luat de-ale gurii, dar așa pantaloni nici n-am mai mâncat vreodată!

Și-ți mulțumesc că nu mă trimiteai la școală. Că mă lăsai să stau acasă, dacă-mi era somn. (Asta e o treabă revoluționară, studiile sunt încă în desfășurare.) Câte telefoane nu-ți mai dădea dirigintele că prea mult lipsesc și, vorba aia, era păcat de mine. Și cum tu ziceai, că fix așa, că e păcat de mine să nu mă simt bine cât încă mai pot. Lasă ca a venit vremea după aia, când nu mai puteam lipsi de la program, nu îmi mai dădea nimeni scutire. Și n-am fost nici vreo proastă, nici vreo leneșă, nici vreo codașă. Ba am învățat să scriu (:P) și să citesc, am fost prima la Capacitate, am mers și la câteva olimpiade, am făcut și toată școala în limba germană. Aș zice că-s un experiment reușit.

Și, mami, îți mulțumesc cel mai mult că ai avut încredere în mine. Că nu m-ai lăsat să cad fără să mă ridic. Că ai fost acolo și când a fost bine, și când a fost rău. Că m-ai întrebat întotdeauna și ai ascultat ce răspuns ți-am dat. Că m-ai lăsat să iubesc și când n-ai fost de acord și ți-a fost teamă pentru mine. Că am făcut amândouă prostii, de care nu știe nimeni nici până azi: cum mergeam după pământ de flori, doar ca pretext să urmărim băieți pe stradă, cum organizam cure de slăbire și dădeam banii pe abonamente la săli. Ca să ajungem ulterior la pizza, fiindcă acolo puteam povesti fără să transpirăm.

Îți mulțumesc că m-ai sprijinit să mă mut la București, când eu abia începusem facultatea la Cluj. A fost debutul unui lung șir de lucruri bune pentru mine. Îți mulțumesc că m-ai susținut când am vrut să plec din țară. Da, știu, eu, fetița care era tot după fusta ta! Îți mulțumesc că m-ai iubit mai ales când nu meritam.

Iar de când sunt eu însămi mamă, îți mulțumesc pentru toate poveștile pe care mi le-ai spus despre tine ca mamă, despre cum m-ai dorit, așteptat și primit. Îți mulțumesc că nu mi-ai spus niciodată că ți-e greu, că abia aștepți să scapi de mine, să plec la facultate ori să mă mărit. Iar, recent, mi-ai făcut unul dintre cele mai frumoase cadouri din lume: primele două luni cu băiatul meu. Fiindcă ai fost acolo pentru mine, eu am putut fi acolo doar pentru el.

Sper să fiu și eu o mamă măcar pe jumătate la fel de bună ca tine,

Te iubesc dintotdeauna.


Acest articol a fost scris în cadrul campaniei SAMAS (Sănătate pentru Mame și Sugari), “Îți mulțumesc, mamă, pentru că m-ai alăptat.” Este dedicat mamei mele, o femeie excepțională, care m-a crescut după principiile parenting-ului modern, doar că acum 30 de ani. Fără manuale, fără Alfie Kohn, doar cu instinct și multă iubire. Întotdeauna mi-a spus că cea mai bună investiție e în copilul tău. Astăzi, ea e omul meu de suflet, de bucurie, de petrecere, de distracție, de necaz, de minuni. Îi mulțumesc că a avut curaj să mă iubească așa cum a simțit ea și nu cum a văzut la alții.

Vreau să vă invit și pe dumneavoastră să scrieți în comentarii o scurtă scrisoare deschisă către mamele dumneavoastră. 3 dintre autorii acestor scrisori (dacă vor fi mai mulți, voi alege eu 3 căștigători) vor putea participa la un curs despre alăptare susținut de Asociația SAMAS, oricând până la sfârșitul lunii septembrie. Aștept comentariile voastre până pe 4 august la 12 noaptea. Pe 5 august, voi anunța câștigătorii pe facebook și în acest articol, cu later edit.

Știu că vorbesc mult despre alăptat. Însă știți că România este pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește alăptarea exclusivă? Adică, mai avem mult până departe. Anglia, de exemplu, oferă mamelor care alăptează vouchere în valoare de 200 de lire pentru a le încuraja. Eu nu pot oferi aceste sume, însă permiteți-mi să vă amintesc beneficiile alăptării:

Pentru bebeluș:

  • Laptele matern e mereu la temperatura optimă, steril.
  • În laptele mamei se găsesc enzime și imunoglobuline care ajută la imunitate.
  • Scade riscul de diabet, alergii, astm, moarte subită, anemie, rahitism.
  • Conform unor studii, îi crește gradul de siguranță și dezvoltarea cognitivă (4)
  • Legătura psiho-emoțională dintre el și mamă este mai ușor de realizat în aceste condiții.

Pentru mamă:

  • Alăptarea exclusivă stimulează involuția uterină, ”burta” se retrage mai repede
  • Îi scade riscul de cancer ovarian și de sân
  • Scade riscul de osteoporoză
  • Pierde mai repede greutatea acumulată în timpul sarcinii (eu am din nou greutatea din liceu, yey, arăt mult mai bine decât atunci când am rămas gravidă!)
  •  Pentru mama care are diabet, alăptarea exclusivă ajută la scăderea cantității de insulină pe care o folosește.
  • Legătura psiho-emoțională dintre ea și bebeluș este mai ușor de realizat în aceste condiții.

Asociatia SAMAS este o organizație non-guvernamentală care a dezvoltat prima rețea națională de educatori perinatali SAMAS (din rândul asistenților medicali și moașelor), specializați în educația prenatală și postnatală, în nutriția mamei și copilului. Asociația insistă pe importanța primelor 1000 de zile din viața bebelușului, înainte și după naștere. Vă invit să urmăriți și pagina lor de facebook, sunt multe lucruri bune de învățat acolo.

Later edit: câștigătorii unui curs despre alăptare susținut de Asociația SAMAS în urma concursului din acest articol (care a bătut recordul la trafic, like-uri și vizualizari chiar și față de zilele în care pune Vali link către mine).
Aceștia sunt: Flavia, Roxana Moise și Tudor. I-am contactat personal pe fiecare din cei 3. Felicitări și tare mă bucur că avem și un tată printre cititorii blondelor și printre câștigători!


(1) P. Heron, “Non-Reactive Cosleeping and Child Behavior: Getting a Good Night’s Sleep All Night, Every Night,” Master’s thesis, Department of Psychology, University of Bristol, 1994.
(2) M. Crawford, “Parenting Practices in the Basque Country: Implications of Infant and Childhood Sleeping Location for Personality Development” Ethos 22, no 1 (1994): 42-82.
(3) J. F. Forbes et al., “The Cosleeping Habits of Military Children,” Military Medicine 157 (1992): 196-200.
(4) Arch Gen Psychiatry. 2008 May;65(5):578-84. doi: 10.1001/archpsyc.65.5.578. Breastfeeding and child cognitive development: new evidence from a large randomized trial. (via pubmed)

 

imagine via Shutterstock, mamă și fiică

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Semne de civilizație, pe care mi-aș dori să le avem și noi

Articolul următor

Să vorbim și despre copiii speciali

54 Comentarii

  1. Dana Elena

    Frumos ai scris, Miruna! Maine o sun pe mama :p. O seara faina!

  2. Simo

    Mi-au dat lacrimile! <3

  3. Mama

    Eu iti multumesc,ca m-ai ales din tot universul sa-ti fiu MAMA!

  4. Ce frumos ai scris, Miruna! Mi-as dori ca fiica mea sa creada si un sfert din ce ai scris tu despre mine! Si stiu ca o sa ma straduiesc mult pentru asta!

  5. Cât de frumos ai scris. Îmi dau lacrimile pentru că la fel am fost crescută și eu și la fel îmi cresc și eu pruncul doar că mama nu mai e să mă vadă. Cred că ar fi fost mândră de mine.
    Referitor la alăptare, nu știu cum e în România, însă aici în Spania unde am născut am primit atâtea laude că am decis să îmi alăptez copilul de parcă nu ar fi fost ceva normal. La maternitate înainte să nasc am fost întrebată dacă voi alăpta, ca și cum alăptatul era un moft de-al pacientelor, moașa care a asistat la naștere mi-a pus prima dată pruncul la sân la câteva minute de la naștere și a povestit că fiul ei de 4 ani încă mai vrea sân din când în când apoi pediatrul m-a felicitat în primele vizite, de 3 ori la rând.
    E minunat să poți alăpta, nu mă mai satur să îl privesc și să îl țin la piept.

  6. Alex

    Ce frumos ai scris, ce relatie minunata ai avut cu mama ta, ce femeie extraordinara pare sa fie! Mi-au dat lacrimile, pentru ca mi-as fi dorit sa am si eu parte de asa ceva. Dar le-am sters repede, pentru ca mi-am dat seama ca, prin faptul ca ma ignora, ca tipa la mine, ca ma trimitea la bunici, ca m-am simtit mereu parasita, mama mea mi-a dat cel mai bun cadou: m-a facut sa devin cine sunt, sa imi pese de ceilalti mai mult decat o pot spune cuvintele si, pe viitor, sa imi pese de un eventual copilas al meu si sa-l cresc astfel incat sa devina un adult echilibrat si independent!

  7. Andreea Dodoc

    Foarte frumos si emotionant… Mi-au dat si mie lacrimile.

  8. Sorina

    Iubire de la primul până la ultimul cuvânt! Emoționantă postare, una din acelea după care trebuie să-ți suni mama și să-i spui ce mult înseamnă pentru tine! Însă, mie mi-a mai rămas ceva în minte-“am făcut și toată școala în limba germană.” Eu studiez germana de aproape un an, iar singurul lucru pe care-l știu este că Dumnezeu a inventat veșnicia pentru ca eu să învăț această limbă “minunată”…sau măcar articolele…

    • E foaaarte frumoasa germana, sper sa ti se descopere in totalitate si cat mai usor !

      • Simo

        Sunt off-topic,dar daca tot a spus Sorina despre lb germana, poate cand ai timp ne dai ceva ponturi legate de asta.M-am apucat de doua ori sa o invat,dar din pacate nu am avut cu cine exersa si am cam uitat ce am invatat.Multumesc!

        • Am uitat si eu, care faceam comentarii la Goethe… Daca nu exersezi, nici o sansa… Apuca-te de seriale in lb germana.

  9. Andreea

    Foarte emotionant articol, nu sunt genul care apreciaza prea multe dulcegarii la un loc, dar unele ma mai patrund si pe mine.Eu am un singur amendament: si eu am dormit in pat cu mama, dar asta s- a intamplat datorita lipsei de spatiu si am asteptat cu sufletul la gura momentul in care sa pot sa dorm “singura si abandonata” in camera mea.:))

    • Si eu m-am cerut singura, dar doar atunci cand eram pregatita eu. Pana la momentul ala, de fiecare data cand incercam la mine in pat, in camera mea, simteam ca sunt parca intr-un sicriu.
      Poate ai fi apreciat si tu altfel dormitul ala, daca ar fi fost din alte motive. Oricum, co-sleepingul e dovedit benefic. Lucky us!

  10. Miruno, ce-mi faci de dimineata?!? Nu planuiam o dimineata lacrimogena. Parca ai descris relatia mea cu mama. Mor de dorul ei si Doamne bine ar fi sa o am mai aproape (stii tu cum e, nu trebuie sa iti explic).

    Iti las un fragment din ceea ce i-am scris mamei:

    Mama mea e super eroul meu. I-am multumit de-a lungul anilor asa cum am stiut eu mai bine, dar simt ca niciodata nu am reusit sa o fac indeajuns. Iti multumesc, mama, inca o data, pentru ca:

    Niciodata nu m-ai judecat, ci ai incercat sa ma intelegi, sa ma sfatuiesti si sa ma indrumi.
    Niciodata nu ai avut nevoie de motive ca sa-mi spui ca ma iubesti sau sa ma strangi in brate.
    M-ai sustinut si m-ai lasat sa am propriile greseli. Datorita tie astazi am incredere in mine.
    Mi-ai controlat din umbra libertatea pe care o credeam totala.
    M-ai pus mai presus de toti, mai presus de tine.
    Te-ai luptat sa ma scutesti de suferinte si mereu ti-ai sters lacrimile cu un zambet larg si cald.
    Ai stiut mereu sa-mi fi prietena si mi-ai fost alaturi in toate etapele vietii.
    M-ai crescut cu valori, principii si sentimente umane.
    M-ai invatat sa fiu femeie si mi-ai oferit modelul nepretuit al mamei care sunt astazi.
    … si as putea continua. Motivele nu lipsesc.

    Astazi, cand si eu sunt mama, te admir si mai mult. Ii multumesc lui Dumnezeu ca te-a ales sa-mi fi mama. Doua lucruri am sa ti le spun cu fiecare ocazie care se va ivi sau, pur si simplu, pentru ca noi nu avem nevoie de ocazii: „Te iubesc” deoarece, pentru mine, ai fost si esti cea mai buna mama si „Iti multumesc” pentru tot ceea ce esti si pentru ceea ce sunt.

  11. Carmen

    Miruna, îți doresc să primești de la Broscuț o asemenea scrisoare, când va crește.
    Și să îți salte inima de bucurie așa cum cred că a simțit mami a ta.
    Și cum am simțit și eu când fiică-mea mi-a spus că toți copiii ar fi fericiți să aibă o mamă ca mine.
    Norocoasa sunt eu, așa mă simt, pentru că îi am.

  12. Impresionant! Ai scris foarte frumos! Asa e, mamele noastre ne-au iubit si au trecut prin toate greutatile pentru noi, care nu au mai parut asa infricosatoare pentru ca ne-au iubit mult! Si ne iubesc la fel de mult in continuare!
    Te iubesc, mama!

  13. Alta Miruna

    Of, Miruno, uite cum plang eu pe ascuns in dormitor sa nu ma vada copiii, socrii, cateii si purceii… Mi-e dor de mama de nu mai pot.

  14. Roxana Moise

    Alaptez cu mare drag de 2 ani si 7 luni un copil minunat, nascut din iubire. A crescut in bratele mele, am mers impreuna peste tot, i-am povestit cate in luna si in stele si mai ales, i-am spus de mii de ori pe zi ca il iubesc si ca-l voi iubi intotdeauna, orice ar face el. Aseara, in timp ce-l alaptam, s-a uitat in ochii mei si mi-a spus:”Mami, e foalte bun lapticul de la tzitzi, ale gust delicios!” Apoi a adormit fericit, cu mana lui intr-a mea… Am decis impreuna ca-l voi alapta pana la autointarcare, el decide momentul!
    Si acum, ganduri pentru mama mea (careia si eu si Filip ii spunem ”mimi”:
    -Mimi draga, iti multumesc ca m-ai crescut frumos, c-ai fsot acolo cand am avut nevoie de tine,ca-ti faci griji chiar si acum (cand eu am 33 de ani) c-as putea raci daca nu port fular iarna, ca mi-ai spus tot timpul adevarul, ca ai avut incredere in mine, ca m-ai lasat sa zbor si sa fac alegeri, ca m-ai lasat sa si gresesc si-apoi mi-ai dat sansa sa-mi indrept greselile…
    Ca m-ai invatat sa raman ”OM”, ca m-ai indrumat sa invat limbi straine, ca mi-ai demonstrat ca e important sa-mi pese, ca nu e intotdeauna usor, ca rabdarea rezolva majoritatea problemelor, ca plansul ma poate elibera, ca somnul e important, ca cititul nu face riduri, ca trebuie sa stiu sa gatesc si sa calc camasi…
    Te iubesc, mimi si iti multumesc ca datorita tie sunt acum o mama buna pentru Filip!

    • Minunat! 🙂

      Oare Filip o sa-si aminteasca? Eu mereu am zis ca cel mai mult asta mi-as dori sa-mi amintesc: mirosul de la san, bucuria aia 🙂

  15. Marlanel

    Asta e din ciclul ” ce are sula cu prefectura ?” Din toata gargara aia emotionala, cu greu iti poti da seama ca e vorba de alaptat ( noroc ca se precizeaza la sfarsit ! ).
    Pana la urma nici nu e clar daca e vorba de emotionat in grup gen ” mamica draga” ( chiar daca nu mai am 5 ani ), ori invatat niste chestiuni functionale si rationale despre alaptat.

  16. Andreea

    Ce articol frumos Miruna, chiar frumos! Si sincer e in concordanta cu ceea ce scrii tu aici si cu felul in care esti in general (asa cum cred eu ca esti bazat pe ceea ce scrii in blog, deci e doar perceptia mea).
    Eu sunt Andreea, cea care trebuia sa scrie un text si sa ti-l trimita, dar n-am facut-o inca nu din lipsa de timp sau interes, ci pentru ca doare prea mult.
    Iti raspund la postul asta pentru ca eu nu am fost crescuta cu attachment parenting. Nici macar normal nu cred ca a fost.
    Am 33 de ani, sunt nascuta in comunism, pe vremea cu 3 luni de concediu de maternitate. Din ce mi-a spus mama, am fost alaptata 2 luni, iar la 8 luni lasata la o matusa. Parintii mei ma vedeau o data la 2 saptamani. Asta a fost pana la 2 ani. La 2 ani am venit sa stau cu ei. Mi-o amintesc pe mama mereu trista, parca ar fi avut mereu nevoie sa fie consolata. Si asa e si azi. Cand vorbesc cu ea, mereu imi spune necazurile ei. Niciodata nu ma intreaba de mine, sau daca o face trece repede peste ca sa aiba timp sa-mi spuna necazurile ei. Despre nastere mi-a povestit un horror story pe care mi l-am adus aminte in detaliu cand am nascut eu. Si ghici ce? Cu o zi inainte sa nasc am vorbit cu mama, din nou despre problemele ei. Si la moment i-am zis ca m-am saturat, aproape 30 de ani de ascultat probleme e destul pentru oricine. La scoala, profesorii erau niste zei, ai mei credeau price spuneau profesorii despre mine. Notele erau singurele lucruri care contau pentru ai mei. Mi-au indepartat incet, incet toti prietenii, care credeau ei ca nu sunt suficient de buni pentru mine. Cum am ajuns ca adult? Nesigura pe mine, sefii mei erau un fel de Dumnezeu pentru mine, nu am prieteni sau leg prietenii foarte greu, sunt workaholic. Am un baietel de 2 ani fata de care am gresit foarte mult inca de la inceput. Dar lucrez la asta. L-am lasat la 3 luni si n-am reintors la munca. De ce? Pentru ca asa e regula in Franta, acolo unde lucram. Nu m-am gandit nici o clipa sa conturnez sistemul. De ce? Frica de deci si faptul ca sunt workaholic. Muncind mult am castigat incredere ca pot fi buna la ceva. Asta ajuta la self esteem, care la mine in mod normal tinde spre 0. Baietelul meu a suferit mult dupa mine. Acum stiu asta. Am schimbat tara ca sa pot avea un job care sa-mi permita mie sa fiu happy fara sa obsedez si sa fiu mai mult timp cu el. Si Doamne cat ma iubeste! Si pe mine si pe tatal lui. Dar acum are mai multa incredere in el si arata asta. Credeam ca n-are sens sa schimb nimic, oricum nu l-am alaptat cat trebuie. Concluzia mea: copilul is iubeste parintii by default, daca acestia gresesc el asteapta si va reactiona pozitiv la o schimbare in bine pentru el, facuta fara sacrificiul parintilor. Eu inca astept ca mama mea sa ma asculte si pe mine…

    • mi s-a făcut pielea de găină. Să-ți fie bine, asta îți doresc. Eu primesc textul ăla oricând ești pregătită să îl scrii.îmbrățisări.

      • Andreea

        Merci Miruna. Si eu imi doresc sa-mi fie bine. Lucrez la asta. 28 de ani mi-a fost rau si nu stiam de ce. Acum sunt mai bine, mai bine decat acum 5 ani. Viata e frumoasa si nu trebuie sa fie grea. Invat zilnic de la puiul meu cate ceva. Copiii au atata dragoste in ei. Imi pare rau ca ti-a facut pielea de gaina textul meu. N-a fost intentionat. Am scris textul intre doua cursuri, in pauza de masa. Am incercat sa fiu obiectiva, chiar daca e greu.

    • dia

      Andreea, imi pare rau ca asa a fost copilaria ta.. Asta nu o poti schimba..insa nu te învinovăți prea mult cu reîntorsul la munca.. In multe tari europene dezvoltate concediul de maternitate e de 3-5 luni.. Asta nu inseamna ca acei copii ai căror mama s-a întors la 3-5 luni la lucru sunt traumatizați…cu tot concediul de maternitate de 2 ani din Europa, rata alăptării exclusive e, asa cum a spus Miruna, printre cele mai mici din Europa.. Cu tot concediul de maternitate de 2 ani, aproape jumătate din copiii de vârsta prescolara si școlarii mici suferă de un sindrom de anxietate sau de depresie.. Statul acasă nu te face mama mai buna.. La fel cum mersul la servici nu te face mama rea.. Totul e cum iti prioritizeze timpul ce il ai acasă cu copilul tău si încerci cat mai mult quality time…

    • dia

      Cat de alăptat.. Asta de la o mama care alăptează exclusiv in momentul de fata…mult prea multa presiune si un fel de stigmatizare exista fata de mamele care decid sa nu alăpteze ( cunoscând beneficiile) sau se opresc la un moment dat( tot decizia lor si nu din cauza unor factori care ar putea sa fie corectați). Știam pe cineva care dădea o sticla copilului noaptea ca sa se poată odihni( tatăl o dădea). Copilul nu a mai luat sânul si asta a fost.. Dar, cate critici a auzit mama respectiva..de parca somnul ei nu era o prioritate..deși studiile au arătat ca mamele ce alăptează dorm mai mult decat cele care nu alăptează nu se aplica oricui si fiecare face cum e mai bine pentru el si familia lui.. Părinții, si in special mama trebuie sa fie bine ca sa poată avea grija bine de bene. Da, alăptatul are numeroase beneficii. E importanta o acțiune de promovare a acestor beneficii astfel încât fiecare mama sa le stie.. Dar daca nu vrea sa alăpteze asta e decizia ei.. Se creste foarte bine si cu lapte praf.. Scuze Miruna ca scriu asta in săptămana alăptării dar vad/aud mame ce se simt sub orice critica daca opresc alăptatul din decizia lor informata…

      • dia, eu cred că acel caz în care mama voia să se odihnească e unul mai izolat. Multe, foarte multe femei care nu alăptează sau nu reușesc atât cât își propun ar putea alăpta, dacă ar avea sprijinul specializat necesar. Eu asta cred.
        La fel, nu cred că pruncii hrăniți cu lapte praf sunt niște cretini, îțeleg frustrarea mamelor, însă nu laptele din țîțe te face o mamă bună și nu asta îți face copilul genial. Însă da, dacă ai de ales (și cam ai, cu foarte puține excepții), e bine să te informezi și să alegi calea alăptatului. Însă nu cu prețul nervilor tăi, care înseamnă armonia și liniștea familiei tale. my 2 cents.

      • Andreea

        Dia, sunt de acord ca nu toti copiii a caror mama se intoarce la lucru dupa 3-5 luni sunt traumatizati. Exista copii neglijati de mame care stau cu ei acasa. Eu dupa 1 an jumate, nu mai stiam ce sa fac acasa cu copilul meu. Stiam doar sa-i cant si sa-i citesc povesti. Noroc cu health visitor. Atunci am inteles etapele de dezvoltare ale copilului si ce trebuie sa fac cu el. Am progresat mult cu el de atunci. Inainte cand lucram 12 ore pe zi nu aveam cum sa fac ce fac acum. Fizic nu era timp, cu toata bunavointa mea. Dar asta e alta poveste.

  17. Ilie Andreea

    Deși mama ma iubeste si m-a iubit întotdeauna, nu a stiut mereu sa o arate și, din păcate, amintirile rele cântăresc de multe ori mai mult decât cele bune, asa ca, oricât mi-aș dori, nu pot sa fac o scrisoare similara ptr mama. Însă aș putea face una ptr bunica mea, care din păcate, nu mai e le lume, dar care mi-a arătat că izvorul de iubire necondiționată poate fi uneori, de nesecat, pana la ultima suflare de suflet. Și tare rău îmi pare că n-am știut să o apreciez mai mult. Sper sa ma vadă de undeva de sus și sper să fie mândră de mine, devenită acum mamă…
    Cineva zicea o data, într-un anumit context, ca tata nu e cel care te face ci cel care te crește. Eu cred ca asta se aplică perfect și la mamă, căci am avut o bunica -mamă perfecta, care nu, nu m-a alăptat dar mi-a uns sufletul de iubire profundă.

    • normal că se aplică. Nu nașterea de prunci ne face mame. Mă bucur că ai avut parte de o bunică atât de grozavă!

  18. Andreea

    http://www.psychology.sunysb.edu/attachment/online/karen.pdf
    Un articol despre attachment parenting de la autoarea cartii “Becoming Attached: First Relationships and How They Shape Our Capacity to Love”
    by Robert Karen care are 4.2 scor pe Goodreads

  19. Cristina Matota

    Si mie mi-au dat lacrimile, ai perfecta dreptate. Asta am simțit si simt eu de cand am nascut. Acum am invatat sa apreciez ce sacrificii au fost facute pt mine. Si eu ii multumesc mamei mele pt ca a fost langa mine si a stat cateva saptamani cu mine dupa nastere. Ea m-a încurajat sa nasc natural si sa alaptez, din păcate doar partea cu alaptatul a iesit ok, natural nu s-a putut dpdv medical. Mama mi-a spus ca alaptatul te apropie de copil, ca e un sentiment unic si desi nu credeam asa este. A fost f greu la început, dar ea m-a încurajat si am reușit, iar Iulia creste f bine. Am ajuns la 5 luni prin alaptare exclusiva si graficul e f bun. Si da, am incercat patutul, dar e doar loc de joaca pt ziua si ocazional fata doarme dupa ce a adormit in pat (a san deobicei, care am inteles ca e un “prost obicei”, dar eu nu cred asta :)). Noaptea cand cauta titica prin pat, bebelusul e f simpatic, practic nu deschide ochii, e ceva natural, nimeni nu se chinuie: bebele sa plângă ca nu vrea in patut, eu sa atarn de patut. Dormitul împreună mi-a adus nopti linistite, chiar dc nu pline de somn pt ca bebe mănâncă, oricum dpdv psihic e un castig. E o experienta f frumoasa sa fii mama, dar sa fii o mama buna e ceva pt care trebuie sa muncim zilnic.

    • Felicitări! Nici la mine nu s-a putut naștere naturală, deși mi-am dorit și am încercat…
      Cât despre provocarea asta de a fi mamă bună, cred că e mult mai ușor acum, când sunt mici și orice problemă se rezolvă cu țîța 🙂 stai să vezi pe la 15 ani cum o fi… :))

  20. De fiecare data cand puterile imi sunt intinse la maxim inchid ochii si caut in amintiri chipul propriilor parinti. Daca ei au putut cu trei, pot si eu cu unul.

    “Stai cu fata ca pierzi ce ai mai drag pe lume.” imi spunea mama zilnic. Mi-a spus inclusiv cu o seara inainte sa se incline in fata vointei Providentei. Abia dupa ce mi-am mutat biroul in parc am prins talcul cuvintelor ei. Dorea sa fiu parinte, sa observ cu proprii ochi cum nepotica ei cea mica se bucura de fiecare noua ghidusie. Multam’, mama!

  21. irina pop

    Eu imi alaptez puii de 2ani si o luna si de 2 luni ,in tandem,e minunat,e mirific sa i auzi inghitind deodata sa le vezi privirile atintite in ochii tai.ma uit cand la unul ,cand la celalat ,i pup toata ziua siiii i ador,i iubesc neconditionat,as face orice pt ei

  22. Anonim

    Ce frumos ai scris, eu nu am avut parte de asa ceva.
    Sper sa fiu o mama buna pentru fetita mea din burtica si sa scrie si ea despre mine cum ai scris tu despre mama ta.
    Ma gandesc sa ii pun numele Miruna, sper sa fie de acords sotul 🙂

  23. Multam de premiu 🙂 i l-am daruit bunei mele sotii

  24. Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi mai mare, ai s- o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi. Relatia dintre mama si fiica, plina de pasiune si uneori incordata, graviteaza in jurul sfaturilor, pe care prima le da si cea din urma ajunge sa le accepte, dupa ce a comis propriile greseli.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 241 queries in 0.396 s