Cum a fost la Social Media for Parents 2016

S-a terminat şi Social Media for Parents 2016, sper că nu v-am umflat capul pe facebook. Eu am fost cu Tudor şi mama mea, care au stat pe-afară, la aer. Evenimentul a avut loc într-un spaţiu tare frumos, hotel Caro Parc. Vremea a ţinut cu noi, astfel încât copilul meu şi-a petrecut întreaga zi în aer liber, pe terasa de deasupra râului. O să vedeţi în poze.

Pun câteva idei cu care am plecat eu de acolo:

Mihaela Bilic: nu îndopaţi copiii, ei vor cere singuri de mâncare când le va fi foame. Grăsimile sunt importante în alimentaţia unui copil, nu există aşa ceva precum “cură de slăbire” la un copil, e bine să fim foarte atenţi ce relaţie dezvoltă cu mâncarea. Şi, în nici un caz, produse fără grăsimi la copii! Nu ştiu să fi zis ceva senzaţional de nou şi de nemaiauzit, însă e bine să repetăm aceste informaţii din când în când. Stăteam lângă Sofia Frunză pe scaun şi îi spuneam că vreau s-o întreb pe doamna doctor ce părere are despre autodiversificare, când am concluzionat cât e de complicat să-ţi hrăneşti puiul! Eu mai am câteva săptămâni de exclusivitate la sân, apoi să mă vedeţi! Nu am mai apucat s-o întreb, va trebui să-mi găsesc singură răspunsurile.

Oana Moraru: luaţi copiilor papuci cu şireturi! Şi puneţi-i să se lege singuri! Astfel îşi dezvoltă aptitudini manuale. Zicea că e foarte important să nu facem pentru copil lucruri pe care le poate face şi singuri. Mi-a plăcut mult, tocmai în contextul în care noi, ca părinţi, vrem să le oferim totul, dar ei nu au nevoie de totul, iar astfel riscăm să creştem nişte handicapaţi. Ei au nevoie doar de încrederea în ei că pot face lucruri, fiindcă ei chiar le pot. Iar asta se câştigă în primii 6 ani de viaţă.

Oana mai spunea că suntem mult prea preocupaţi să dezvoltăm inteligenţa emoţională a copiilor noştri, uitând că şi cealaltă e la fel de importantă. Să ştie copilul chestii. Să înveţe să numere, dar nu mecanic. Şi povestea de întrebările alea de la mate, unde explici felul în care ai ajuns la soluţie punând întrebări. Cică sunt copii, care se blochează la un moment dat. Pur şi simplu, spun “nu mai ştiu mai departe”. Mai sunt alţii care nu au răbdare să facă lucruri: să potrivească piese, să sorteze pe culori, să facă legături de cauzalitate. Nu e că sunt proşti, doar că nu au un creier antrenat pentru asta. Repet, cică până în 6 ani se poate creşte acest muşchi la “descurcatului” la copil.

Tot ea a explicat cum copiii au nevoie de imagini ale succesului. A povestit despre o fetiţă care nu ştia să citească. Şi profesorul ei i-a arătat o carte groasă şi i-a spus aşa: În 2 luni, vei citi singură toată cartea asta. Tu vei face asta! Tu singură! Se pare că asta e motivaţia, nu o notă bună, nu un premiu la mall. Sentimentul ăla de succes personal e empowering.

Şi a mai zis ceva, de mie mi-au dat lacrimile, să-i spui copilului aşa: Eu nu te las! Orice-ar fi, eu nu te las! Plângi, eu sunt lângă tine, te ridic. O auzeam pe maică-mea spunându-mi exact vorbele astea, pe vremea când eram eu grasă sau mă simţeam aşa (nici acum nu-s vreo slabă, doar că o scuză cât un copil). Mama mi-a spus vorbele astea, fiindcă aşa a simţit ea. Şi în multe alte ocazii, i-am simţit durerea ei pentru mine mai mare decât era durerea mea iniţială. E grozavă mama mea, pe măsură ce trece timpul nu mă mai pot minuna.

Mirela Retegan: nu-i spuneţi copilului “fii cuminte”, ci “fii fericit”! Jucaţi-vă cam tot timpul: în casă, în trafic, la cumpărături. Nu transformaţi timpul petrecut cu copiii în comenzi: trezeşte-te, spală-te pe dinţi, îmbracă-te, mănâncă, dezbracă-te, mănâncă, spală-te pe dinţi, te culcă. Surprindeţi copilul, nu mai fiţi aşa serioşi (de fapt, cred că voia să spună preţioşi 😛 ). Faceţi totul cu bucurie. Şi mai zicea ceva de jocuri de jucat în trafic. Plus, 2 recomandări de filme: Room şi La vita e bella.

Pe Mirela promit să o mai întâlnesc, m-am dus pregătită să îmi placă de ea, dar nu chiar atât de tare 🙂

Gaspar Gyorgy: e foarte important să ne străduim să înţelegem DE CE plânge copilul când mergem să îl liniştim. Plânge de foame, de sete, de frig, de teamă, de durere, de ce? Şi este important pentru copil ca noi să încercăm să-l înţelegem dar nu cognitiv, ci cu tot corpul. Astfel, mesajul transmis e că el, copilul contează. La fel şi nevoile lui. Că nu contează doar liniştea noastră de adulţi care-şi doresc un copil cuminte, liniştit, ascultător. Şi să nu confundăm nevoile noastre cu cele ale copiilor. Exemplu: copilul a plâns şi noi am sărit imediat în primele 4 luni, apoi ne-am cam dat seama că nu-i baiul aşa de mare şi-l mai şi lăsăm să plângă…

Apoi a vorbit de ataşament. Foaaarte, foarte frumos a vorbit. Aşezat, coerent, emoţionant. A întrebat că ce credem noi, care e factorul decisiv care determină tipul de ataşament al copilului faţă de părinte? Având în vedere că ataşamentul nu e determinat genetic, de temperament. Răspunsul este sensul pe care părintele îl dă experienţelor sale din copilărie. Şi a încheiat aşa:

Sorin Cadar, un tip doxă în homeopatie, de care mama îmi povestise de demult: lăsaţi copiii să fie mucioşi! E normal ca un copil să răcească. Nu fiţi cu şerveţele dezinfectante pe ei. La un moment dat, în pauză, se făcuse un cerc în jurul lui, ca la ceva teatru stradal. Omul vorbea şi toţi îl ascultam cu mâinile la spate.

Apoi, vă mai spun aşa, din ce ţin minte: Ioana, prinţesa urbană, a avut o prezentare cu nişte cifre, a îndemnat mult la scris. Scris, scris şi iar scris. Ioana este un exemplu de bun simţ şi profesionalism, toţi o admiră, toţi o laudă. Şi un exemplu de succes! Maria Coman a spus o chestia tare faină: că ea nu dă sfaturi medicale şi a explicat de ce. Bine punctat. Tily Niculae vorbeşte atâââât de repede, wow! A zis o chestie care m-a pus pe gânduri: că, în ziua în care blogul ei a atins 60mii de vizitatori, l-a rugat pe băiatul de la hosting să-l închidă. Pentru că pur şi simplu nu a vrut să aibă asemenea responsabilitate: 60mii de oameni sunt foarte mulţi. Şi da, am stat pe gânduri şi am apreciat şi mai mult comunitatea asta mică a noastră (deşi mare, nu suntem 60mii pe zi), felul în care am ajuns să vă cunosc: cutare e medic şi are bebeluşă în Germania, cutare e medic cu bebeluş în State, cutare scrie din Sibiu, din Bucureşti, unii îmi aduc gem de căpşune, alţii se împrietenesc cu mine fără interes, lucrurile astea frumoase ale prezentului meu. Plus, oarecum anonimitatea cu care pot ieşi pe stradă cu copilul meu. Bine, asta nu înseamnă că o să scuip seminţe pe stradă, înţelegeţi ce vreau să spun. Ana Maria Mitruş a vorbit despre etică, a ridicat nişte probleme interesante şi ne-a dat o temă de gândire:dacă nu e etic să foloseşti pozele altcuiva, să faci printscreen la un blog, de exemplu, cum e? Părerea mea: poza furată de la altul nu e ok, print screen-ul se acceptă numai şi numai cu menţionarea sursei şi link. Corectaţi-mă dacă greşesc.

În pauza de masă, am intrat live pe facebook cu Alex Negrea, puteţi vedea clipul aici.

Apoi, a fost dezbaterea la care am participat şi eu, cu bloggeri şi oameni din agenţii. Dintre bloggeri, 3 erau oameni de televiziune, să vezi acolo dicţie şi antrenament la vorbit 🙂 S-au discutat aspecte importante, cred că cel mai bine las pe alţii să îşi dea cu părerea despre cum a ieşit.

credit foto: Monica Jitariuc

Per total, mă bucur că am cunoscut şi revăzut mulţi oameni. Mi-a plăcut mult de tot hotelul Caro Parc şi terasa. Mâncarea a fost caldă şi gustoasă, îngheţata de top (Haagen Dazs), am primit mult detergent Omo, suzete şi o căniţă pentru Tudor de la Nuk (la marele fix, era următoarea chestie pe lista noastră de cumpărături, că biberonul nu-i trebuie), şi cred că e bine să menţionăm şi câţiva dintre partenerii acestui eveniment, ca să mai organizeze Cristi Manafu şi la anul.

Acum vă las, după astăzi îmi e un dor mare de Broscuţul meu, mi-am dat rujul jos şi ghiciţi ce facem? Recuperăm! 😉

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.