Top 3 grupuri de facebook pentru mămici

femeie pe facebook

M-am gândit să fac un top al grupurilor de mămici de pe facebook, de care e bine să ştie orice femeie pe cale de a porni în aventura asta de a fi părinte. Le-am întrebat chiar pe ele, iată ce au răspuns (ordinea e întâmplătoare):

  • Alăptează! – aici găsiţi suport mult, dacă vreţi să alăptaţi pruncul. Nu toate mamele sunt specialişti, dar au marele avantaj că sunt acolo, disponibile la orice oră din zi şi din noapte şi sunt gratis.
  • BLW Romania – baby led weaning – e un grup exclusiv despre autodiversificare, sunt multe resurse interesante aici
  • Poartă-mă – ajutor în BW – despre sistemele de purtare, am dat join în seara asta, deci nu am detalii prea multe
  • căutaţi şi variante locale ale grupurilor de mai sus
  • multe grupuri faine sunt închise ori secrete. Dacă aveţi prietene cu copii mici, întrebaţi-le pe ele în ce grupuri se învârt, s-ar putea să aveţi surprize plăcute

Acum, sfatul meu e să consumaţi totul cu moderaţie şi puţină lămâie. Mămicile pe facebook pot fi de super mare ajutor, se pot sprijini reciproc, dar pot fi şi mult mai periculoase decât vă imaginaţi. Citiţi regulamentul grupului şi respectaţi-l. Altfel, aveţi mari şanse de a zbura din grup. Nu jigniţi, nu faceţi reclamă, sunt chestii de bun simţ, dar şi chestii mai tipicare, de te miri cui îi sare ţandăra la voi.

De curând am intrat pe aceste grupuri şi am rămas uimită într-un fel de cât de bine sunt organizate. Fiindcă sunt mii de membri, aceste grupuri au moderatoare, care temperează discuţiile şi de multe ori fac pe “judecătorii” acolo unde părerile sunt împărţite şi spiritele încep să se aprindă. Doar nu te pui cu o mamă călcată pe nervi, care e oricum cel mai probabil nedormită şi nemâncată de te miri când. Să vă spun cum e. Fetele astea, moderatoarele, vin cu argumente susţinute de articole publicate pe alte site-uri relevante pe subiectul discutat. Chiar vorbeam cu cineva ieri, că asta e  o muncă la normă-ntreagă! Să stai să citeşti toate postările, toate comentariile, să fii pregătită să intervii, să echilibrezi, să tai, să spânzuri (dada, e distracţie în culise, fetele nu se plictisesc).

Pe “Alăptează!” am văzut o mulţime de poze super drăgălaşe, nu ştiu dacă am voie să spun asta pe post :)) Însă am văzut un suport imens pentru alăptat. Şi, mai mult, am văzut mesaje de mulţumire ale altor mame către cele din grup. O mamă spunea că faptul că nu s-a lăsat păgubaşă şi nu a trecut copilul pe formulă se datorează sprijinului pe care l-a primit acolo. E mare lucru, pe cuvânt. Tot aşa, citeam cu tristeţe cum medicii şi asistentele chiar încurajează laptele praf, una-două, dă-i cu formulă. Că-i mai simplu şi mai rapid. Pentru cine oare, mă întreb.

E minunat când mamele îşi dau mâna pentru binele bebeluşilor şi uşurinţa vieţilor lor în proaspătul rol.

Însă, vreau să vă atrag atenţia şi asupra altor aspecte. Se întâmplă foarte des ca mamele să confunde facebook-ul cu spitalul. Sau cu medicul. Se întâmplă să aibă mai mare încredere în alte mame ai căror copii au avut probleme asemănătoare, decât în proprii lor medici. Eu nu mă bag în discuţii din astea, însă vă spun un singur lucru: o mamă nu e expert într-un tratament după ce şi-a văzut copilul trecând printr-o problemă. Nici dacă şi-a văzut 5 copii trecând prin problema respectivă. Acea mamă poate empatiza cu o altă mamă, desigur, însă în nici un caz nu îşi poate asuma responsabilitatea de a da un sfat, de a recomanda un medicament. Cât despre cele care şi ascultă sfaturile de pe facebook, ce să mai zic. Un medic va avea întotdeauna avantajul de a fi tratat probabil mai mult de 1 pacient sau 5 pacienţi, precis mai mulţi decât are o altă mămă copii.

E drept, nu suntem întotdeauna mulţumite de sfatul medicului. Nu avem încredere în el? Căutăm altul. Avem impresia că a fuşărit consultaţia? Îl rugăm să se mai uite un pic. Nu ne-a spus ce voiam să auzim? Mai investim nişte timp şi spaţiu. Dar nu ne îndreptăm spre facebook, fiindcă e periculos. Acest tratament în stilul Olivia Steer se face pe spinarea copiilor noştri. Haideţi să nu ne întoarcem la faza de vraciul satului şi ierburile miraculoase.

Iar acum să vă dau vestea cea bună: eu însămi am văzut comentarii de genul “du-te, femeie, la medic, ce mai cauţi pe facebook”, “ascultă ce ţi-a spus doctorul” şi alte din astea.

Ca mame, vrem să fim informate şi echilibrate, însă n-avem întotdeauna hormonii de partea noastră şi adesea ne trezim că suferim de sindromul “Le-Ştie-Pe-Toate”. Fiindcă avem impresia că asta-i datoria unei mame în viaţa copilului ei: să le ştie pe toate, să-l apere de toate, să le rezolve pe toate.

Am vrea noi 🙂

imagine via Shutterstock, femeie pe facebook

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

Articolul anterior

Lucruri pe care nu le înţelegeam înainte de a avea copii (4)

Articolul următor

#smforparents16 live

5 Comentarii

  1. Cris

    Ai mare dreptate ca reteta e moderatia.
    Recunosc ca am incercat un grup, din acela secret, fain, la recomandarea unei prietene. Nu am avut rabdarea necesara: exact cum ai spus, multe cereri de sfaturi in loc de contactat medicul, mame care uneori sunt putin agresive/detin adevarul, sau posturi de lauda, cu oversharing de chestii muuuult prea intime. Si mi-am dat seama ca scroll-ul pe posturi imi mananca din timpul liber (si asa extrem de putin). Am renuntat la grupuri.
    Incerc sa am incredere multa in instinctul meu si in sfaturile prietenei mele care e medic pediatru si mama. Prefer sa citesc cele cateva bloguri preferate 🙂

    • E foarte adevarata treaba asta cu mancatul timpului. Eu am dezactivate toate notificarile din grupuri si, atunci, dispare tentatia. Tocmai fiindca si eu stau prost cu timpul.

  2. Marlanel

    Si blondele gandesc ? Daca erai cpabila sa gandesti, nu te apucai de fatat, sorry !

  3. Marina

    Blw Romania chiar e misto! Te gandesti la autodiversificare?

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 139 queries in 0.156 s