Mereu îi atrag atenţia soţului meu (şi când îl arăt cu degetul pe el, mă bag şi eu de cealaltă parte a degetului, de parcă, prin glasul meu se diferenţiază o raţiune supremă care ne învaţă cum să terminăm cu copilăriile şi să fim părinţi mai cu ţiglele pe casă), să vorbească frumos. Şi corect. Adică, să explic. omul nu e vreun agramat, ci-şi are toate cratimele la el, însă noi am dezvoltat de-a lungul vremii un soi de limbaj româno-adaptat, cu multe excepţii acceptate şi plin de licenţe din astea miruneşti de toată groaza.
Luna: June 2016 (Pagina 2 din 4)
De când a venit căldura, observ că trebuie să acord o şi mai mare atenţie pielii unde găzduieşte pliuri adorabile de bebluş pufos. Fiindcă omuleţul transpiră şi el mai mult, acolo se adună praful şi alte mizerii, stă mereu piele pe piele şi e un fel de reţetă ideală pentru o opăreală ca la carte.
Mama zice că se poate face “carne vie” şi că doare ca naiba, deci mare-mare grijă. Mai bine prevenim decât să tratăm.
Cum a fost mai întâi un gând, pe vremea în care nici nu ştiai din ce zări aduce barza bebeluşii. Cum nu înţelegeai de ce copiii nu pot avea copii şi de ce-i musai să mai aştepţi atâta.
Noi am zburat la Sibiu și weekend-ul ăsta, ne-au cam ajuns căldurile din București. Nu mă plâng, am aer condiționat acum și, vorba lui H, cred că-l mai oprim la toamnă!
Sibiul însă s-a făcut mare.
Un prieten mult mai deştept şi citit decât mine mi-a povestit de curând ceva şi mi-am amintit de el în seara asta, înainte să mă culc. Mi-au răsărit în minte vorbele lui ca o lumină pentru zilele care-or să vină.
A zis: Ştiţi, oamenii sunt de 2 feluri pe lumea asta: oameni-muscă şi oameni-albină. (Noi vorbeam despre perfecţionism.) Cu toţii vrem să fim albină, normal, însă cum suntem, de fapt, e cam diferit. Şi-a continuat.
Ieri am fost toată ziua supărată. Nu am mai vrut să postez nimic fiindcă am citit un comentariu foarte răutăcios, care m-a indispus exact ca-n articolele alea despre cum facebook provoacă depresii.
