Îi facem fiindcă ni-i dorim sau avem impresia asta, îi facem fiindcă sunt drăgălaşi, îi facem din curiozitate, din întâmplare, din tradiţie, din obligaţie, din multe, multe motive, fiecare pentru el. 

Andrei Cismaru scrie un articol pe tema asta: Dacă nu vă plac, de ce mai faceţi copii? Articolul e echilibrat şi enumeră cele mai multe categorii de părerişti despre cum se schimbă viaţa ta după ce apare copilul. Că se schimbă e normal, e şi bine să fie aşa, doar nu vei merge în continuare noaptea în club şi lăsa copilul acasă cu pisica. Ori nu vei băga tutun şi alcool zilnic, că doar ai mai văzut tu mame drogate cu copii sănătoşi.

Se schimbă viaţa, e normal. Ceea ce nu ştie nimeni însă e felul în care reacţionezi tu la schimbare. Unii înnebunesc, alţii turbează. Unii o iau razna şi cumpără tot dezinfectantul din farmacie. Alţii sunt relaxaţi şi nici măcar nu ţin jurnal de câte mese şi ce cantităţi 😛 . Unele mame fac depresii, altele fac petreceri. Unele merg imediat la serviciu, altele nu ies nici în parc. Unele se îngraşă necontrolat, altele slăbesc nesperat.

Însă Andrei are dreptate. Învârtindu-mă în cercuri de mame, taţi şi bebeluşi proaspeţi, pot confirma că primele poveşti sunt plângeri din astea, de parcă să faci şi să ai bebe e cea mai grea sarcină de pe pământ.

Când ne-am dus la cursul ăla antenatal din maternitate, tipa care-l ţinea a început prin a ruga pe fiecare gravidă să spună ce îî place în sarcină. Ce îi place, da, aţi reţinut. Şi dă-i cu lista: mi se umflă picioarele, nu mai dorm noaptea (deja!), mă doare spatele, m-am făcut cât malul Chinei şi mai am vreo 2 luni, din astea. Când mi-a venit mie rândul, am întrebat dacă am înţeles oare corect întrebarea. Că ceva dădea cu virgulă, eram în filmul greşit?

E aşa o minune să ai un copil, uitaţi-vă la cei care se chinuie de ani de zile să facă unul. Vă invit să citiţi acest articol exact pe tema asta:

Dear Pregnant folks and Parents,

Dear Pregnant Couples and Parents,

I am writing on behalf of my infertile friends and allies. I can say with the utmost certainty that your lackadaisical comments and behavior drives us mad.  So instead of screaming I am going to bestow upon on you a few nuggets of wisdom and hope that you savor every word and let it marinate. This are not to say its not okay to have feelings, what I am saying though is you are privileged. Be aware of your privilege before typing away, while in line at Starbucks, at parties, etc.

O să vă schimbe puţin atitudinea faţă de picioare umflate şi greţuri matinale. Nopţi nedormite şi scutece schimbate.

Citeam mai demult un studiu, nu mai ştiu unde ca să pun link, era înainte de a-l avea noi pe Tudor. Respondenţii erau oameni cu şi fără copii. Concluziile au arătat în felul următor, că, deşi părinţii au declarat că au mai puţin timp să citească, să asculte muzică, să se uite la filme, că, deşi vacanţele celor cu copii erau mai puţin exotice şi chiar mai rare, că, deşi dormeau noaptea considerabil mai puţin şi mai întrerupt, că, deşi cheltuiau mai puţini bani pe haine pentru ei , la întrebarea finală “sunteţi fericit?” mult mai mulţi dintre părinţi au răspuns “da”, comparativ cu cei fără copii. Care, deşi aveau mai mult timp, mai mulţi bani, vacanţe şi ieşiri, nu erau atât de fericiţi precum ceilalţi. Realizatorii chestionarului au fost bulversaţi.

Ca să răspund şi eu la întrebarea lui Andrei, acum după ce am copil, constat încă o dată că societatea primeşte mult mai uşor şi empatizează mult mai bine cu necazul omului decât cu bucuria. Cum să povesteşti despre cât e de minunat să îl ţii în braţe? Să îi simţi mânuţele pe pielea ta? Să îi miroşi respiraţia dulce dimineaţa? Să îi faci baie şi să-i ronţăi degetele pufoase de la picioare? Să te trezeşti în gângurit de bebeluş? Cum să povesteşti despre cum e să plângă, să-l iei în braţe şi să-i treacă, despre sentimentul din momentul ăla? Despre cum îl pui la sân şi ai sclipurici sub piele? Cum să povesteşti despre cum se uită la tine? Despre câtă bucurie s-a mutat în casa ta?

Discuţiile astea sunt fără rost, fiindcă: nimeni nu are o problemă, deci nimeni nu poate sări cu sfaturi. Atunci când expui o problemă, te plângi de ceva, automat celălalt simte nevoia să împărtăşească propria experienţă şi să bage câteva sfaturi. Să fie, că nu ştii când ţi-or trebui.

Alţii se plâng, fiindcă lor chiar le este greu, le pare rău că au făcut un copil, doi trei, că i-au făcut aşa devreme, că n-au mai aşteptat un an, doi, zece. Deşi n-ar recunoaşte niciodată. Şi ei îşi iubesc pruncii, însă reacţionează diferit. Ăştia sunt oamenii care au făcut copii din ambiţii, din tradiţii, din bife sau din întâmplare. Oameni care nu au fost pregătiţi, deşi şi-ar fi dorit să fie. Nu cred că sunt foarte mulţi. De fapt, sper.

Andrei, celor mai mulţi dintre cei care îi fac, deşi se plâng, le plac copiii. Îi iubesc de se topesc, ar fi în stare să-şi dea şi pielea de pe ei, de-ar fi nevoie. Doar se simt mai confortabil să se vaite decât să se laude cu clipele de bucurii. Ia întreabă-i tu, data viitoare când ţi se plâng şi-ţi dau avertismente, ia pune-i să-ţi povestească şi celelalte părţi.

Cele frumoase <3

imagini via Shutterstock, părinţi

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.