Era a doua noapte acasă. (Vreau să scriu asta undeva, să nu uit. Cea mai frumoasă declarație de iubire, de că totul are să fie bine și frumos. Și bine. )
După tot ce a însemnat nașterea băiatului nostru, care a fost cu multe emoții (mai degrabă din cele care fac fire albe de păr, nu tocmai fluturași în burtă) și puțin somn. Detaliile, cu altă ocazie. După ce-ai stat nedormit și nemâncat…să fi tot fost vreo 4 zile și nopți. După ce ți-ai ținut femeia de mână, de cealaltă parte a bisturiului. După ce-ai ieșit din sală nu îmbrăcat în chirurg, ci într-un tată fericit.
După tot consumul ăsta. De țipete pe dinăuntru, de exerciții de maturitate, de autcontrol.
De zero control.
Mi-ai zis că te-ai odihnit bine în toate cele 4 ore de somn. Din cele 2 zile, pe care nici nu mi le mai amintesc. Și că nu îți e foame. Probabil îți erau atâtea altele pe lângă, că foamea nu mai avea loc. Printre luminițele din ochi, se vedeau urmele grijii pe chipul tău. Noroc că finalul a fost fericit și am ieșit toți învingători. Căci era să ratăm victoria. De fapt, habar n-am dacă a fost chiar așa tragic, dar știu precis că așa am simțit. Oricât am încercat să te pregătesc pentru ce urmează, viața a bătut toate filmele mele.
Știu doar că era a doua noapte acasă. Că eu eram sfârșită de durere, de trei zile simțeam că nasc într-una. (Cu pauze scurte, doar cât să-mi amintesc cât de frumoasă poate fi viața când ai în brațe un prunc și pe bărbatul visurilor tale alături.) Mai știu că era Tudor între noi, stătea pe salteluța aia cu margini, că ne era frică să nu-l stropșim. Salteluța aia care nu i-a plăcut și de asta știu, că a fost singura noapte cu salteluța între noi. Te văd și-acum că ți s-au închis ochii în drum spre pernă, nu știu dacă au mai fost puteri de-un ”noapte bună”.
Când Tudor … a strănutat.
Haaa-apciu, cu glasul lui mic de doar 3 zile. După care s-a așternut liniștea.
Eu n-am putut, iubitule. Să reacționez în nici un fel. Până și gândurile mă dureau.
Atunci te-am auzit… un ”Norocel…” șoptit de printre vise. Pentru fiul nostru, atunci când toată lumea doarme. Atunci când mama lui nu poate. Când toată lumea doarme, ești tu acolo.
Cea mai frumoasă declarație de iubire, de că totul are să fie bine și frumos. Și bine.
imagine shutterstock, mama, tata si copil in pat
doina
Multa fericire sa va aduca puiutul de om! Chiar eram curioasa de cum a decurs nasterea, fara sa fiu indiscreta. Cumnata mea a nascut de doua ori in spital la Londra si de fiecare data a fost cu foarte mari emotii, chinuri groaznice, chiar inclin sa cred ca a avut noroc ca finalul a fost fericit, adica bebelusii sint bine. Din cele povestite, la noi ar fi bagat-o de urgenta in operatii (doua nasteri a avut)….
copila blondă
Multumim!
🙂 e diferit cum se naste in Anglia fata de cum se naste in Ro, in sensul ca sint incurajate nasterile vaginale si cat mai naturale. E o discutie aici… Important e cand totul se termina cu bine! Eu m-am dus cu mintea deschisa si am zis ca tot ce ma intereseaza e ca bebelusul sa fie bine, sanatos si sa nu sufere. Dupa 12 ore de travaliu, m-au bagat in sala si mi-au facut cezariana de urgenta. Dupa care o saptamana am chinuit niste dureri groaznice. Cam asta, pe scurt. O sa scriu si despre nastere, dar e nevoie de un articol mai lung 😉
Marie Jeanne Badita
Sa-ti traiasca! Sa-i dea Dumnezeu multa sanatate si mult mult noroc in viata 🙂
Tatiana
Ceva de neuitat, imi vine si mie a ma bucura de ceea ce s-a intamplat. N-a fost usor, dar ce inseamna cateva zile mai grele pentru o viata plina de emotie si placerea de a-ti vedea copilul crescand. Multa sanatate si fericire, sunteti minunati!
Miruna
Felicitari! Inceputurile sunt grele. Dar totul se uita atat de repede… ca maine te aud ca vine bebe 2:) Sa fiti sanatosi si iubiti!