Nu știu pe la alții cum e, dar în UK e clar o modă cu treaba asta, ”să fie o surpriză”! Deși avem mijloace clare în zilele noastre, care nu pot spune încă de foarte devreme dacă așteptăm băiat sau fată, unele cupluri aleg ca totuși să nu afle.

Eu am știut că vreau să știu. Dintotdeauna. Nu credeam că mă bucur mai mult dacă aflu sexul copilului doar la naștere și mai puțin, dacă, înainte. Ba nici nu îi înțelegeam pe cei care alegeau asta. Nu le găseam nici măcar un argument, până ieri.
Cea mai mare idioțenie pe care am citit-o pe vremea când căutam”semne băbești pe internet ca să afli sexul”, era ceva de genul că, dacă mamei îi e rău în timpul sarcinii, sunt 50% șanse să aibă o fetiță. Și explica autorul cum extra estrogenul ăla poate cauza grețuri și vărsături. Doar că acel jumi-juma a spulberat orice credibilitate. Dar instantaneu! Asemenea non-informație sper să nu-mi mai fie dat să citesc vreodată! Auzi, 50%…

Există 2 posibilități de a afla sexul copilului, înainte de naștere:

1.  de la 9-10 săptămâni de gestație: un test genetic din sângele mamei. Se văd exact cromozomii. Se numește Harmony sau Panorama, costă în jur de 600 euro. Acesta dă informații și legate de cele mai frecvente sindroame cromozomiale. Voi reveni cu un articol mai amplu pe subiect, doar că îmi e foarte greu să-l scriu. Deocamdată.
2. de la 12-16-20 de săptămâni: ecografia. În funcție de poziția în care se află copilul și experiența medicilio, uneori putem afla și din săptămâna a 12-a. În UK, exografia de stabilire a sexului copilului nu e niciodată mai repede de 16 săptămâni, din motive medico-legale. (Când a venit mama la noi, prin săptămâna 14, a vrut să-mi aducă ecograful portabil în loc de prăjitură cu măr :)))

Afiș din maternitatea din Sheffield: în traducere, politica maternității spune că se dezvăluie sexul copilului DOAR dacă mama își dorește această informație.

Am închis paranteza.

Ieri, vorbesc cu o amică, însărcinată în 15 săptămâni. Care a aprins lumina în capul meu egocentrist. A zis că își duce și fetița de 4 ani la ecografia de sex, că nu i-a spus încă despre sarcină. Vrea să-i facă surpriză și să o lase pe ea să decidă dacă vrea să afle ce va avea, frate sau soră. Și-am întrebat-o, cu uimire, fiindcă o știu femeie cu scaun la cap: ȘI POȚI REZISTA SĂ NU ȘTII??? La care mi-a răspuns că… la prima sarcină, nu a vrut să afle dinainte sexul copilului. Că își dorea băiat. Că era convinsă că va avea băiat. Că nici nu concepea să nu aibă băiat. Când colo, ce să vezi, minune! La naștere, moașa i-a zis că are fetiță. Cică i-a picat fața și a mai întrebat de câteva ori. Că, între timp, nu-și imaginează cum ar fi fost cu băiat, că o iubește pe fiică-sa până la stele și înapoi.

Dar, că dacă ar fi aflat din timp că nu e băiat, ar fi dus toată sarcina dezamăgită. Așa, i-a picat fața, și-a adunat-o, a strâns copila la piept și s-a îndrăgostit iremediabil. De fetița ei.

A doua oară, speră tot la băiat 😉

 foto 1, foto 2 din arhiva personală

Știu că nu sunt nici prima, nici ultima femeie cu primul copil în burtă. Știu că ceea ce mi se întâmplă e o chestie normală, întâlnită și la animale. Nu sunt cu nimic mai specială decât absolut nimeni pe lumea asta.

Decât pentru iubitul meu, pentru care sunt prima femeie care-i poartă copilul. Decât pentru părinții mei, care-și așteaptă primul nepot. Și decât pentru mine, care sunt convinsă, în ciuda tuturor dovezilor științifice, că ceea ce mi se întâmplă e un minune. O potrivire fantastică de momente, oameni și iubire. Vedeți, ceea ce știu e foarte diferit de ceea ce simt și felul în care le simt pe multe. Și mai cred că nu sunt singura care se crede așa ”de specială”.

În primele luni, mi-a fost un rău groaznic. Grohăiam ca la ușa cortului, mega-magic, ce să zic. Apoi, ne-am dus în concediu, unde am dat primele borăcătoșeli. Așa, ca la carte. Era frumos și romantic, doar eram pe Coasta de Azur cu iubirea vieții mele. Cu mențiunea că n-aveam chef de nimic, nici măcar de înghețată. Dar și răul ăsta îmi era cu un soi de drag, trebuie să recunosc. Parcă era semn că e adevărat ce se întâmplă. Apoi, am învățat să-mi cunosc stările, să mănânc mai des decât copiii și să gestionez situația. În primele 3 luni, am slăbit câteva kile. Noroc că aveam de unde.

Între timp, grețurile au trecut, aștept kilogramele să se întoarcă. Burtica a crescut și a început să umble.

Pe primele mișcări le-am simțit într-o noapte, pe la 17 săptămâni și ceva. M-au trezit din somn. După care n-am mai putut adormi vreo 3 ore. De bucurie, de emoție, de binecuvântare. M-am rugat și am mulțumit Cerului. I-am vorbit puiului meu, uneori sunt sigură că nu împărțim doar același sânge, ci și aceleași gânduri. Doar că, dimineața, când i-am raportat cu entuziasm soțului cele întâmplate, mi-a zis că și el l-a simțit pe micuț mișcând, probabil o fi fost de la cina din seara precedentă…

Ce dezamăgire! Mai ales că am fost chiaună toată ziua la serviciu. Știam că e cam devreme. Toate articolele pe care le citisem spuneau că primele mișcări se percep după săptămână 20-22, la prima sarcină. Din săptămâna a 16-a, să se aștepte la asta doar mamele care poartă a doua oară un prunc. Așa că doar mama m-a crezut. Deși, între timp, și eu începeam să mă îndoiesc. Oi fi visat, oi fi mâncat stricat?

La nici 2 zile, iar s-a întâmplat. Cred că cineva a dat cu capul de ceva :)) Și de atunci, îl simt zilnic, de mai multe ori. Îl simt noaptea, îl simt ziua, acasă și la cabinet. Ieri, făceam o extracție într-o poziție mai ciudată, când a început micuțul să repete coregrafia subacvatic. I-am zis, gata, că acum muncim. Dacă o mai ții mult așa, eu mă topesc de dragul tău aici, la om în gură! Și dinții nu se scot cu mângăieri, crede-mă, am încercat de multe ori :)))

Alaltăieri, am văzut burta cum sare. Într-un loc mai fără straturi de ciocolată, dar am văzut-o cum sare! Ar trebui inventat un cuvânt pentru felul în care te simți când ești copleșit de senzații. Nu-mi dau seama dacă-l simt pe dinăuntru, pe dinafară ori pe toate părțile. E ciudat cum e parte din mine și, totuși, el însuși un separat.

O să mă topesc de drag și de iubire, e clar. Sper doar ca nici un pacient să nu fie vătămat în timpul filmărilor topirilor.

foto