Palme pe care nu le voi da copilului meu

De comunitățile mamelor de pe internet mi-e frică, fiindcă sunt neînfricate, încăpățânate și întotdeauna deținătoarele adevărului absolut. De fiecare dată (din cele 2 dăți) în care am îndrăznit să am și eu o părere, mi s-a tăiat macaroana și orice drept la exprimare pe motiv că n-am copii, deci ”nu știu cum e”. Și mi-am amintit cum citisem undeva că poți studia struțul, poți ști foarte multe despre un struț și fără să fii un struț. Așa și cu mămicia. (Vai, ce cuvânt o fi și ăsta!)

Dar, fiindcă sunt la mine pe baricade, unde n-o să mă cert cu nimeni, nu fiindcă nimeni nu s-ar certa cu mine, ci fiindcă sunt în weekend și într-o fericire prea mare, iată:

1. Să-i dau bătaie. Ieri vorbeam la cabinet cu niște deștepte, una dentist și cealaltă asistentă și mamă de 3 băieți minunați, ele voiau să mă facă să înțeleg că bătaia nu e modalitate de educație, dar e binevenită din când în când. De exemplu, atunci când copilul nu pricepe. Cică o palmă face minuni.

Mie nu mi-a venit să cred că am această discuție cu niște contemporani, zău vă spun. Încă nu mi-am revenit.

Violența nu e niciodată metodă de educație. E o formă brutală de control, e un abuz în funcție. Să nu uităm că pruncii sunt ființe raționale, nu soldățeii noștri personali. Atunci când copilul nu pricepe, înseamnă că nu i-ai explicat destul, nu pe limba lui, că nu te-ai străduit suficient. Plus, nu vrei să învețe de mic să execute comenzi date de cineva care e doar un pic mai mare decât el. Fiindcă, în curând, va ajunge abuzat de șef, de nevastă, de vecini, de toată lumea practic. Pentru că acesta e modelul lui de viață. Și cu prima ocazie în care se va simți mai puternic decât altcineva, fie că e o gâză ori copilul lui, va ridica mâna și se va simți ca și când a desăvârșit modelul primordial. Nu cred că asta ne dorim.

Palmele date copiilor noștri reflectă doar furia părintelui, nu prostiile făcut de copii, nu urletele lor. Însă a da o palmă e cel mai ușor lucru. Iar pe asta cu ”i-am explicat de n ori și nu pricepe” nu o aprob deloc. Când eram în clasa a 2-a, era o problemă simplă de matematică, pe care nu o pricepeam. Cu Maria și Simona. De fapt, era o ecuație de gradul 1, dar în clasa a 2-a nu pricepi ce e ăla x și y. Mama a stat o zi întreagă și mi-a explicat. Cu desene, cu hârtii rupte și refăcute, cu o răbdare incredibilă. Mă întreba : ai înțeles??? Eu dădeam din cap, că mda… N-ai înțeles, zicea mama. De la capăt! Până la acel ”mda” însoțit de niște luminițe aprinse în ochii mei. Nu făcusem nici o prostie, dar era o problemă importantă ca eu s-o pricep. Și 3 ani mai târziu, într-a cincea, la olimpiada județeană, am luat locul 1. Ghici ce m-a ajutat? Fix metoda ”Maria și Simona”!

Iar dacă părinții mei au reușit să mă crească fără bătaie, înseamnă că se poate. Eu n-am nici o scuză să mă port altfel.

2. Să-i înfund suzeta pe gât (dacă nu o cere). În primul rând, suzeta e soluția miraculoasă când urlă copilul. Doar că el, de obicei urlă dintr-un motiv: foame, sete, pipi, caca, nevoia de atenție, răsfăț etc. După ce ai exclus și rezolvat toate posibilele probleme, ideal e să nu mai plângă. Probabil se va liniști. Suzeta e o chestie păcătoasă și dezvățul e greu. Dar tot parcă aș prefera supt de suzetă decât de deget. Că pe deget nu-l poate lua cioara, Zâna Măseluță sau alte personaje doritoare de suzetă.

Ce nu pricep e de ce părinții simt nevoia să înfunde suzete unor copii perfect liniștiți și silențioși?! Am observat acest comportament mai ales în cabinet. Vin oamenii cu bebeluși sau copii de 2-3-4! ani . Copiii n-au nici o treabă, rod suzeta, o mai scuipă (poate vor și ei să zică ceva!), părintele o ia și-o mufează la loc. De fiecare dată îi întreb, de ce îi dai suzeta când nu o cere? Știți care e răspunsul… Din obișnuință!!!

De asta e așa greu și dezvățatul de suzetă. Că și părinții trebuie să se dezvețe de ea.

3.Să-i spun că m-am săturat de el. O să spun că sunt obosită, că aș vrea o clipă de liniște și apoi are toată atenția mea, că îmi doresc o vacanță etc. Fiindcă acesta și este adevărul. O proaspătă mamă se poate simți cu ușurință așa: obosită, sleită, descurajată. Astea sunt niște senzații normale. Dar a te fi săturat de copilul tău e un sentiment oribil, îngrozitor. Tare aș vrea să nu le confund pe cele două. Copilul nu e niciodată vinovat pentru felul în care mă simt eu. El e doar copil și face ce face un copil. Felul în care eu reacționez ca mamă e o altă alegere. Cam ca atunci când ești pe șosea, treci printr-un sat, să zicem. Și ai pe un nebun în spate, căruia îi arde fundul să calce accelerația. E asta o scuză să încalci limita de viteză? Dacă accidentezi un pieton fiindcă n-ai putut frâna la timp, oare cine e de vină, tu sau grăbitul din spate?

11796233_516137578537644_7784489395141761190_n

4. Să-i spun că e rău. Deși copiii pot fi răi uneori. Însă răutate e atunci când rup o floare, nu când nu stau unde-i punem noi. Dacă îi repeți unui copil că e rău, timid, ai mari șanse să chiar crească așa. Pe de altă parte, dacă îi spui că e cel mai frumos și deștept din lumea asta, va ajunge un prost îngâmfat. Important e să-l faci să se simtă frumos când e, de exemplu, curat și deștept când are o idee bună. (eram cu o fetiță de 6 ani, a unor prieteni. Ne jucam un fel de x și 0 cu niște jetoane. M-a rugat din start să n-o las să câștige. Și mi-am zis, da, asta e atitudinea pe care mi-o doresc și pentru copilul meu! Am bătut-o de doar 2 ori și atunci, cu greu.)

5. Să-i interzic dulciuri și sucuri. Inițial, nici nu va ști că ele există. Ulterior, nu aș vrea să creadă că sunt interzise, fiindcă tot ce-i interzis e parcă mai interesat. Dar aș vrea să nu le găsească prin casă, la îndemână. Noi oricum trăim mai ciudat. La noi, nu găsești televizor în sufragerie și nici cola în frigider. Nu vreau să-mi frustrez copilul, normal, dar nici nu îi voi arăta de câte feluri poate fi ciocolata delicioasă și nici ce cantități impresionante poate mamă-sa mânca. Oricum, nu la 2 ani. Și nici la 4. Până merge la școală (sau grădiniță), controlul absolut al dietei e în mâinile mele. A scris Prințesa Urbană despre ”Negresă și grădinițe”.

before-i-became-a-parent

6. Să-l bat la cap ”să-și facă patul”. Sau ordine în cameră. Astea-s prostii. Chestii cu care nu aș vrea să-și ocupe mai mult timp decât necesar. Nici eu nu-mi fac patul în fiecare zi și asta nu mă face cu nimic mai puțin decât ceea ce sunt. Probabil singura perioadă din viața mea în care-mi făceam patul, era în căminul din Cluj, unde conviețuiam 3 fete într-o cameră mică. Și era cam tot un pat pe acolo, de, dacă-l făceai, aveai impresia c-ai făcut și ordine și curat înacelași timp 🙂 Dar aș vrea să înțeleagă diferența între dezordonat și nepăsător. Prima e când nu-ți pui pantalonii la loc în dulap, a doua e când îți lași șosetele murdare fix lângă coș.

 

Știu, sunt foarte drăguță și naivă. N-o să-mi treacă, vă promit.

foto1foto2

Articolul anterior

Sunt mamă de băiat: ce aș vrea să învețe de la mine

Articolul următor

Ceva mișcări?

20 Comentarii

  1. Mi-am propus multe inainte sa nasc. De unele m-am tinut, de alte mi-a fost imposibil. Si da, poti sa-ti dai cu parerea, sa ai propria viziune si daca inca nu esti mamica. Functia gandirii nu apare impreuna cu rolul de mama. Gandim si inainte, nu? Ca nu suntem patite pe propria piele, aia e alta poveste.
    Sunt tare de acord cu ceea ce spui si as mai putea adauga destule pe lista ta. Poate nu-s 100% de acord cu ordinea avand in vedere ca la mine facutul patului facea parte din responsabilitati si acum ii multumesc mamei pt asta.
    Legat de grupurile de mamici de pe net…sunt in cateva pt ca ma ajuta sa gasesc informatii pe care nu le am la indemana, dar sa te fereasca sfantu’ de unele daca vine vb sa intri in gura lor. Oricum tot acolo am vazut multtttaaaa dezinformare, nepasare, incapatanare, etc.

    0
  2. >))) mi-a plăcut asta cu funcția gândirii ! Mult de tot 🙂
    înainte de nuntă, am fost pe un grup de mirese pe facebook și am aflat multe chestii interesante de la fetele de acolo.
    Și ce-ai mai adăuga?

    0
  3. Legat de comunitatile de mame am avut si eu aceeasi experienta nefericita. Cum sunt insarcinata, am citit destul de mult in ultimele luni carti si articole despre cresterea si educarea copilului. Am indraznit o data sa-mi spun parerea si am fost pusa imediat la zid pe motiv ca nu sunt mama inca, nu stiu ce vorbesc. A fost prima si ultima oara cand m-am avantat intr-o discutie de mamiceala.

    0
  4. Bibi

    Felicitări pt bebe și sarcina ușoară! Pregătește -te pentru sfaturi nesolicitate, ca o sa tot ai parte. Ca astea de acu. 🙂 De asemenea, pregătește -te sa ți schimbi multe păreri. Nu zic ca nu gândești înainte sa ai copii, dar când iese al tău din tine, te schimbi atât de rapid in multe privințe, ca nu o sa te recunoști pe alocuri. Multe planuri și idei aveam și eu înainte sa nasc; la unele.am renunțat râzând în hohote (bebe doarme la el în pătuț, ce gluma buna) la altele fără să-mi dau seama (pedepse, consecințe, ăștia mici știu sa te Manipuleze și alte clișee). Anti-bataie am fost și rămân și vad ca se poate, dar am fost și în situația sa înțeleg impulsul de a-i da una (vârsta de testat limite, nu vorbim de bebelușie). Și iarăși cu frumos și deștept… Ma îndoiesc ca o sa fie fiică -mea o proasta îngâmfata ca ii zic ca e frumoasă și deșteaptă. Nu sunt singurele lucruri pe care i le zic. 🙂
    Te așteaptă atâtea lucruri minunate de nici nu știi! Și greutăți și oboseala și hormoni și nebuneli de proaspăta mămică. Lasa sfaturile sa curgă, alege ce ți se potrivește (ca unele sunt bune, chiar dacă pe moment par prostii), și bucură-te de sarcina cât poți!
    Și grupurile de mămici pot fi utile după ce nasti, ca sa vezi ca și altul partzie ca un om mare, scoate zgomote ciudate sau mai știu eu ce. And dear God, all the weird poop stuff. Bafta! 🙂

    1+
  5. Laura

    Felicitari, Miruna! Sa stii ca si eu am fost ca tine inainte sa am copil. Mi-am facut planuri despre cum il/o voi creste inca de pe la 21 ani. Si eu eram extrem de iritata de replici ca “lasa ca o sa vezi tu, cand ai copii, iti schimbi toate parerile!” si uite ca nu mi le-am schimbat chiar toate 🙂 Eu una sunt convinsa ca de pe lista de sus nu iti vei schimba nici una din pareri, dar tot asa sunt convinsa ca mai ai inca multe pareri si idealuri pe care va trebui sa le adaptezi personalitatii micutului. Cat despre grupurile de facebook… unele sunt de mare ajutor, cum sunt cele de sprijin pentru alaptare, de purtare a bebelusului sau de (auto)diversificare si te sfatuiesc sa analizezi piata si sa te alaturi celor care ti se potrivesc pentru ca sigur vei avea intrebari sau nevoie de ajutor si sunt multe mamici dispuse sa ajute, la orice ora… stai doar departe de cele “en gros” pe care mamici nu fac altceva decat sa anunte daca a intrat sau nu indemnizatia si sa se certe. Aaaaa… si legat de punctul 2 de pe lista ta: eu ca orice viitoare mamica constiincioasa, i-am cumparat evident si suzeta… nu am folisit-o nici o data (nici degetul nu si-l suge), la fel ca si patutul de altfel. Sa ai o sarcina frumoasa si usoara!

    0
  6. Miruna

    Frumos de tot – rezonez si aplic cu ambii copii. Asteptam o postare de acest gen si pentru sot. Nu il neglija, mai ales cand apare bebe!:)

    0
  7. Clau

    Tot nu imi dau seama ce ai aplicat la copiii tai fin ce ai spus.

    0
  8. Sorin

    Poti studia strutul si sa stii multe despre strut fara sa fii strut. Dar inainte trebuie studiata si o carte de gramatica…”poți știi foarte multe” nu e corect. Vroiai sa scrii peobabil “poti sti foarte multe”.

    0
  9. Eu le numesc “mamicile perfecte”. Mi.a placut articolul.

    0
  10. Ivona, învățătură de minte! :))

    Bibi, mulțumesc mult! Sfaturi nesolicitate primești oricum, eu mai puțin aici, probabil fiindcă sunt departe de mine. Dar, la fiecare, am încercat să țin cont că omul e întotdeauna bine intenționat când zice ceva. Ca să nu pățești și tu ca el, doar că experiența fiecăruia e diferită. Să-ți trăiască fetița!

    Laura, îmi scria cineva pe fb că există copii care nu sug nici degetul, nici suzeta!!! yey, mai există speranță! 🙂
    Normal că am voie să mă răzgândesc, dar, în lucrurile importante cred că e bine să perseverăm. Fiindcă deciziile de ”dinainte” sunt cele obiective. Restul sunt bazate pe niște reacții emoționale, manipulări etc. Așa că, ține-mi pumnii!

    Miruna, o idee foarte bună!!! Nu m-am gândit la asta..

    Clau, copiii mei nu s-au născut încă, de aia nu ți-ai dat seama 😉

    Sorin, mulțumesc, am corectat. Și nu mă supăr pe tine, fiindcă doar adevărul supără omul.

    Yo, pfff, nici să nu îndrăznești să le numești altfel :))

    0
  11. Pai tocmai eu sa pierd asemenea vesti si sa nu te felicit la timp?

    Ma bucur pentru tine. Sarcina usoara sa ai, nastere si mai usoara si un bebelus cuminte si frumos.

    Pupam familia in curs de marire si felicitari din toata inima 🙂

    0
  12. Congrats!!:):)
    welcome to club ;);)
    Xx,j.

    0
  13. Dana Elena

    Felicitari!!1
    Multa sanatate, sarcina usoara si numai bine!

    0
  14. oamenii sunt diferiti si reactioneaza diferit in situatii diferit

    cine nu vrea copii, sa nu faca

    eu una am 2 copii frumosi si sunt 100% de acord cu tine, nu i-am pedepsit niciodata, ci doar le-am spus ca daca nu sunt cuminti nu ii las sa se joace cu jucaria cutare sau cutare sau chestii din astea…

    0
  15. Interesant articol. mai ales prima parte, care e foarte adevarata. probabil treaba cu adevarul absolut e si din cauza hormonilor care au luat-o razna. nu stiu ce sa zic, dar numai cu o proaspata mamica sa nu tepui ! 🙂

    0
  16. Geo

    O intrebare am. Ai ajuns departe fara o palma la fund luata in viata ta? Sau altii care au fost astfel pedepsiti de parinti te-au depasit in multe privinte?

    0
  17. Ehe, dacă ar fi şi cu copiii aşa de simplu cum e cu struţii! Numa că nah, oamenii nu pot băga capul în nisip crezînd că problema dispare.
    Şi deşi nici eu nu am copii, aş fi în stare să pariez că toate mamele care se afişează ca nişte modele de parenting, tot au undeva ascuns adînc, nişte momente, de care poate au uitat sau nu mai vor să-şi amintească, dar care bifează fiecare punct adus în discuţie.
    Toţi vrem să ieşim mişto în poze, nu?

    0
  18. generatia noua de parinti sau cea care urmeaza a ramas cu sechele in urma tipului de educatie comunisto-agresiv, ceea ce mi se pare un lucru bun pentru ca batranii de azi au fost un exemplu “ASA NU” pentru noua generatie de parinti din ziua de azi

    1+
  19. nu inteleg parintii careu au avut o copilarie grea si vor neaparat sa isi chinuie si copii ca sa simta durerea lor sa vada prin ce au trecut

    0
  20. Tocmai am gasit un articol ce mi se pare ca explica frumos de ce unii lovesc: “Adultii care spun ca pedeapsa i-a format trebuie sa fie atenti la echilibrul si sanatatea lor emotionala si fizica. Parintii folosesc pedeapsa pentru ca la randul lor au fost pedepsiti si este singurul mod in care au invatat sa rezolve problemele.”

    Sunt de acord 100%: acestia au carente sufletesti dar si intelectuale… daca nu am invatat acasa alta metoda de educare, am descoperit-o citind.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 215 queries in 0.386 s

Inline
Inline