Cum mi-am luat iubitul înapoi

Soțul meu e neurochirurg.

(În facultate, obișnuiam să glumesc cu faptul că niciodată nu m-aș mărita cu un doctor, fiindcă ar fi pur și simplu prea plictisitor! Știu vreo câțiva colegi care râd acum de mine, ce aglomerație medicală în viața mea… Părinții-mi sunt medici, eu mi-s dentist, în fine.)

Soțul meu e neurochirurg.

Cred că e prima dată când scriu asta despre el, deși am scris de-a lungul vremii mult mai multe și personale lucruri. Deși el e mai neurochirurg decât orice. Asta nu e de bine dacă ești nevastă-sa. De multe ori l-am bănuit că-și iubește pacienții mai mult decât pe mine, iar singurul gând care mă consolează în nopțile cu gărzi e că, poate, el are o misiune în viața asta și că nu oi fi fost nici eu chiar degeaba distribuită într-un rol…

Ultimele luni au fost de groază. S-a pregătit pentru un examen foarte greu, de care nu avea absolut deloc nevoie, dar care l-ar face fellow al ”Royal College of Surgeons”. Nu mă întrebați de unde l-au apucat ambițiile și nici cum de el mi-a picat cu tronc. (Primele noastre conversații la telefon constau în descrieri de aborduri chirurgicale și vise în gsm, eu nu înțelegeam cuvintele alea, dar eram vrăjită ca o copilă de 15 ani. Tot ce înțelegeam era Pasiunea. Și mi-a plăcut de el chiar mai mult decât dacă… Pasiunea ar fi fost pentru mine. )

S-a apucat de examenul ăsta, fiindcă specialiștii cu care lucreaza l-au încurajat. I-au spus că POATE și că nu are voie să fie dezorganizat. Unul dintre ei a zis în plină ședință că, dacă el ar avea nevoie de operație, doar pe mâinile lui H s-ar lăsa. Mai zi ceva.

De multe ori mă gândesc la mama lui, care nici nu știu dacă știe ce băiat grozav are.

Și examenul. A învățat mult, foarte mult. Volum mare și cuvinte îmbârligate. Nu vă pot explica, nu găsesc o comparație care să ilustreze grafic ce și cât trebuie să știe. Pentru prima parte a examenului, cea scrisă, zicea că învață cu plăcere, că simte cum crește, că-i place când doar el știe niște chestii la spital. Când învățatul se aplică pe creier, e minunat să ne placă! Și, cu siguranță e o condiție esențială pentru cei care-l practică. Învățatul, chirurgia și creierul.

La noi în casă e plin de cărți de neurochirurgie. Pe jos, pe sus și pe pereți. A trebuit să ne mai cumpărăm o bibliotecă. Iar săptămâna trecută și-a mai comandat o carte, motivul pentru care știu e că se livrează la cabinetul meu. Pff… Avem un craniu și o coloană în loc de lumânări parfumate și bibelouri prin casă. A venit o tipă să-mi probeze rochia de mireasă (apropo, o vând, dacă sunteți interesate), a crezut că suntem criminali în serie. I-am explicat că exponatele sunt de plastic, dar nu sunt sigură că m-a crezut…

Am pus mâna pe una dintre cărțile lui (să strâng de pe masă, că altfel n-am asemenea curiozități). Era compendiu din ăla ticsit, exact cu foi subțiri ca de biblie, la fel de mare și cam dublu de gros, cu colțurile coperților distruse. I-ai muncit și conținutul sau doar aparențele, am glumit de prost gust; probabil eram nemâncată. Pe el l-a umflat râsul și mi-a zis că aia e doar o introducere… Și, când m-am uitat înăuntru, mamă-Doamne, foițele alea transparente și multe erau subliniate și răs-subliniate. Prin diferite părți și pe toate părțile, că m-am uitat.

Postul ăsta îl scriu după ultima probă a ultimelei zile de examen. H e pe drum, rezultatele urmează săptămâna viitoare.

lily-ashbury-winner1

El e cel mai deștept tip pe care-l cunosc. Și m-am măritat cu el, sper să nu fi fost o greșeală. Examenul ăsta e o ambiție personală, strict pentru sufletul lui de chirurg. Nu ar fi avut nevoie de el.

Un titlu din ăsta îți dă încredere în tine. Și cunoaștere, multă cunoaștere, mi-a zis.

Bun, dar de atâta timp deja doar asta faci, mi-e așa de dor de tine…

Așa că, hai să-i dăm băiatului examenul și copilei, iubitul înapoi.

————

Acest post a fost publicat dupa aflarea rezultatelor. Si dupa sufletul meu. >)))

Sunt foarte fericita! Felicitari, iubitule!

foto

Articolul anterior

De ce o doare spatele pe nevastă-mea -studiu de caz

Articolul următor

Cum au murit Paștile în Occident

11 Comentarii

  1. Valeriu

    Daca nu era ambitios nu era sotul tau. Nimic nu e gratis, toti si toate au un pret. Acum ca il stii plateste. Si fii atenta, asta e doar inceputul. Greed is eternal. Daca vrei o poveste de dragoste fara sfarsit fa-l sa plateasca. Hard to get nu se termina la starea civila.

    1+
  2. “Nu ar fi avut nevoie de el.”

    Eu as zice ca a avut nevoie de el. Pentru unii oameni faptul ca au ajuns neurochirurgi a fost implinirea vietii loc profesionale, dar pentru cine e capabil asta e doar inceputul.

    M-as feri sa zic ce are nevoie sau nu din punct de vedere profesional mai ales ca omul nu vrea sa se plafoneze. Oricat de sus ar fi, unii oameni prefera sa traga mai tare. Daca poate si vrea, sustine-l sa ajunga și Presedintele Academiei Regale sau orice e functie mare pe acolo.

    Orice barbat cu o minima ambitie are in viata asta doua lucruri: femeia lui si datoria. Datoria este este lucrul profesional pentru care lupta.

    Este cea care il face sa se simta razboinic. Daca vrea sa atace armate intregi ie sa ia functii mai mari, sustine-l. Si nu-i spune ca nu are nevoie de ele 😀

    1+
  3. Mihaela Damaceanu

    Pe mine m-ai emotionat tare mult cu postarea aceasta, nu ca nu ai reusi de fiecare data! Si te rog sa ii transmiti felicitarile mele sotului tau, daca stie ca te-ai plans aici, la noi :))
    Si felicitari si tie, pentru rolul foarte important pe care il ai!
    Si mai am o idee si promit ca incetez, spune-i si mamei ce baiat minunat are, cu sotie asemenea.
    Al meu sot a trebuit sa renunte la toata medicina, dupa operatiile acelea pe ochi ce nu se mai terminau, iar acum percep subtilitatile pe care i le adreseaza copilului, poate ii continua el cariera. Eu nu as vrea deloc, imi pare prea greu.
    Daca aveam nevoie de rochie de mireasa, zau ca o luam eu!

    1+
  4. Valeriu, a fost un moment, la putin timp dupa ce ne-am cunoscut, cand a plecat de la un botez dupa vreo 2 ore, ca trebuia sa intre in sala cu proful. Era la Cluj pe atunci. Am facut spume, normal, iar el mi-a spus asa: Asta-s eu. Vin la pachet cu chestiile astea.
    Take it or leave it.
    Dar las’ pe mine, ca echilibrez balanta! 🙂

    Manu, frumos spus. Doar ca uneori datoria e in defavoarea femeii. Stiu caz concret!

    Mihaela, i-am spus mamei lui de multe multe ori !:)

    1+
  5. Andra Manea

    Buna! Stiu ca nu e treaba mea sau a altora sa comentez relatiile si sentimentele altora, dar daca tot ai scris aici public.. In opinia mea, you are wrong in so many ways… Stiu ca este foarte greu sa fii “singur” in mare parte a timpului, cand parte din inima ta face altceva. Dar cat de cumplit trebuie sa fie si pentru el cand stie ca poate face atat de mult din ceea ce doreste, dar isi supara cealalta parte a inimii. Nu te poti comporta ca un copil mofturos caruia mama nu i ia tot timpul inghetata dorita. Este o discutie ampla care nu-si are locul si sensul intr-un comentariu, dar daca-l iubesti cu totul si-i vrei binele, de ce sa-i tai aripile pentru ca tie nu-ti place cum zboara sau ca o face fara sa fii tu de acord. Intreab-o pe mama ta ce ar simti in situatia in care TU, copilul dansei, ti-ai dori sa inveti, sa calatoresti, sa vezi lumea, sa faci lucruri pentru altii, sa evoluezi si ai avea capacitatea si posibilitatile sa faci asta, dar te-ar opri sotul tau te-ar vrea intr-o gospodarie ingrijind de oratanii si plivind ceapa pentru tocanita 🙂
    Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar asa cum ai spus si tu, si el s-a insurat cu tine, si el poate spera sa nu fi fost o greseala?
    Iubiti-va mult!

    0
    • Tu oare unde ai citit ca eu vreau sa ii tai aripile? Tu oare stii de cate ori NU am iesit in oras ca sa nu-l tentez si pe el ori de cate ori mi-am facut de lucru prin alte parti ca sa nu-l distrag? Tu oare stii cum e sa traiesti dupa garzi, sa-ti organizezi noptile, sarbatorile si viata in functie de pacienti?
      Asta e viata noastra din ianuarie 2014. Nici un weekend nu a fost pentru altceva decat studiu.
      Si, crede-ma, ne iubim mult. Altfel nu am fi aici.

      0
  6. Andra Manea

    Nu, nu stiu. Dar e bine (pentru tine) ca spui toate astea. Grow up, viata nu este doar despre iesiri in oras, cine romantice si pisiceli. Vrea mai mult sa studieze, evolueze, decat sa-ti hraneasca tie orgoliie de adolescent egoist in weekend uri, sa te simti mai importanta decat pacientii lui? So what, e o perioada, accept-o si treci mai departe. Il iubesti, sustine-l. Este un OM capabil si dotat intelectual, dupa cum spui. Lasa-l sa traiasca, sa respire, sa evolueze, pentru ca POATE si are cu ce. Asa cum zici ca ti-a spus si el candva, take it or leave it. Nu tu decizi de ce are nevoie si voie sa faca, nu este copilul tau, tu nu esti mama lui, nu-l educi, nu-l formezi. Sustine-l, cred ca si el face acelasi lucru cu si pt tine.
    Eh, acum, esti nervoasa pe mine pentru ca mi-am permis sa-ti spun ceea ce cred, in urma unui post de-al tau public? Sunt un strain, vorbele mele nu conteaza. Poate ma blochezi, poate-mi spui “de dulce”, ca nu-i treaba mea, ca tu faci sacrificii pt el si nimeni nu stie. It’s ok! Sau poate peste un timp, cand lucrurile se vor aseza asa cum iti va fi si tie mai bine si nu vei mai fi atat de incruntata, vei avea alta parere vis a vis ce tot ce am scris eu aici… well… 🙂
    Toate cele bune!

    1+
  7. Andra Manea

    Si nu, nu stiu si nici nu-i treaba mea (sau a altora) sa stiu ce sacrificii se fac sau nu in cuibul vostru. Dar este treaba ta, a voastra, el te-a ales pe tine pentru asta si tu pe el. Stergeti lacrimile, inspira adanc si mergi mai departe!
    Aha, nu sunt unul dintre comentatorii care impaturesca frumos vorbele astfel incat totul sa para cat mai atragator, sclipitor si sa te perieze.
    Zambeste, uita-te in sus, iubeste!

    0
  8. Neaparat sa iti zic aici: ma bucur ca ai un sot asa, ca exista oameni care muncesc din pasiune. Ma pot mandri ca am cunoscut inca un roman din tara LucruluiBineFacut.
    Acu’, ca uneori iti pica greu, asta e viata! cineva mai tre’ si sa sufere 😀 .

    0
  9. Foarte fruomos ne-ati prezentat pasiunea pe care o are domnul neurochirurg 🙂

    Daca tot am dat peste postul acesta, m-am gandit ca ar putea fi un semn bun.. sau nu stiu daca mai pot crede neaparat in minuni dupa atata timp. Totusi cred ca este un om mai mult decat potrivit in locul in care se afla si as dori daca se poate sa-mi spuneti cum se poate ajunge la el? va las adresa mea de e-mail si daca veti gasi comentariul va rog sa ma contactati si va explic mai multe in privat.

    In rest.. articolul.. nu cred ca este de comentat! Imi place sa vad un om care stie ce inseamna transparenta, viata reala si nu se ascunde de critici :)) daca cele de sus pot fi numite critici! Mai degraba ar fi critici nejustificate sau cuvinte scrise la repezeala dupa ce articolul a fost citit pe diagonala 😛

    Alexandra

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 97 queries in 0.401 s