După penultimul giratoriu înainte de casă, căci drumurile mele mai nou se împart pe repere simple și timpi preciși. De la penultimul giratoriu înainte de cabinet și până în cabinet, fac fix 7 minute, plus-minus treizeci de secunde, pe care le pierd dacă nimeresc să treacă elevii la școală.

M-am pierdut temporal. Preț de vreo clipă așa, nu am mai știut ce zi e astăzi. După care mi-am zis, da, întinerești, Miruno, crezând că sarcasmul salvează situația și trezește omul. După care-a mai trecut o clipă și eu tot nu știam. Întrebarea era dacă e marți sau miercuri, că miercurea avea cineva un examen greu. Și i-aș fi trimis un gând bun înainte, că așa-i frumos între prieteni. Doar că m-am pierdut.

Iar clipa aia a doua atâta m-a speriat, încât am sprintat în capul meu două ture de stadion. Să-mi caut alte repere. Să găsesc răspunsul. Să mă agăț de ceva.

Zilele mele la cabinet sunt identice, în afară de vineri, când am după-masa liber. Vin, plec, mă îmbrac identic, nu e nici o culoare. Lui H i s-a schimbat brusc o gardă, poate și asta m-a derutat.

Iar textul ăsta e deja de speriat și de plictisitor, cam cum eram și eu în cea de-a doua clipă. Apoi mi-am amintit că mama a avut cabinet la Sibiu astăzi și asta știu că face întotdeauna miercurea. Căci uneori întârzie și nu poate vorbi cu mine de pe drum.

un apoi care-ar fi trebuit să fie imediat.