Anul: 2015 (Pagina 1 din 4)

Prima zi în concediu de maternitate

Port un pulover pe care-l am din clasa a 11-a, cumpărat dintr-un mall din Berlin, care până acum, îmi amintea de Roxy, de toate parfumurile pe care le testam diminețile în Douglas, apoi de zilele în care-l îmbrăcam, mândră, la liceu.

E un pulover de lână, cu nasturi în față și singurul în care-mi mai încape fosta burtica -actualul burtoi. Ai fi crezut atunci când l-ai cumpărat că o să-l porți însărcinată, m-a întrebat H. aseară. Pfff! Pe vremea aia, alergam după băieți și parfumuri, nu-mi închipuiam viața DUPĂ liceu și nici că aș purta un pulover 11 ani mai târziu. E drept că a pierdut un nasture între timp, însă, în rest, e impecabil!

timthumb (1)

Jurnal de sarcină

Cel mai greu mi-a fost că durează 9 luni. Mai am un pic, deși răbdarea mea s-a terminat cam de când testul îmi arăta 2 liniuțe. Îl vreau în brațele mele, să-l miros, să-l simt, să-l învăț pe de rost. Lui îi spun mereu cât de drag îmi va fi să-l țin și pe dinafară, dar îl rog să mai stea cuibărit o vreme-n cuptoraș.

Mi-a fost rău cam până prin luna a 5-a, dar nu un rău din ăla groaznic. Poate vomam o dată la 2 zile. Am și slăbit, noroc că aveam de unde. Am tras și niște mici și mari sperieturi, de am ajuns în urgență la spital. M-au verificat ăia, totul era în regulă. Eu m-am simțit bine pe tot parcursul celorlalte luni. Ba aș fi putut lucra încă vreo 2-3 săptămâni fără probleme, dacă nu ar fi fost sărbătorile. Burta nu m-a încurcat, nici acum nu mă încurcă.

Dorm bine. Mi-am luat un șarpe din ăla de pernă, în forma literei G. Ajută fiindcă mă ține într-o parte, nu mă lasă să alunec pe spate. ”Pe spate” fiind pozitia mea preferată de somn. Doamnelor gravide, recomand o asemenea pernă. Cică e utilă și apoi, la alăptat. E foarte bună de proptit spatele când citești în pat, pentru cele care mai practică sportul ăsta.

Nu am răcit deloc, deși la cabinet toată lumea a fost cu tuse, cu indigestii și tot felul de viruși ciudați. M-au apucat doar mucii un pic săptămâna trecută, după ce i-am lucrat un ceas întreg unei doamne super-răcite. Dar ne-a trecut și mie și ei, cu succes.

Am fost foarte obosită. Toată sarcina, extra obosită. Mai ales în primele luni. Nu rar m-am culcat la 8, la 9. De la o vreme însă, au început insomniile. Cică e normal. Vă dați seama, că mi-e o ciudă, mai ales de când sunt în concediu.

Au început și durerile de spate. Săptămâna trecută, vorbeam cu doctorul despre travaliu și naștere și mi-a zis să nu îmi fac prea multe gânduri că, la femeile ”slim-fit” oricum lucrurile se întâmplă mai ușor. Nu știu unde o fi văzut el slim, dar fit nu am fost nici când eram mică. L-a surprins această informație (când mă vezi așa, par o tipă suficient de isteață încât să dețin un abonament la sală. De fapt, eu am deținut mai multe de-a lungul vremii, iar acum istețimea constă în a accepta că nu-mi folosește la nimic. Sunt o leneșă groaznică, știu. Vă rog nu dați cu pietre, am un copil în burtă.) Și mi-a zis că mai am 7 săptămâni să-mi lucrez spatele. Heheh, cu un prunc de 2kg+ la ghiozdan, o să fie o aventură!

Ce fac pentru durerile de spate în sarcină:

  • masaj
  • grijă mare la mișcări bruște: ridicat din pat pe o parte, menținut centrul de greutate distribuit egal (cel mai des uit și mă spăl pe dinți într-un picior, nu întrebați de ce. Acum mă concentrez și la asta.)
  • minge gonflabilă – pune musculatura în mișcare, tonifică puțin. Orice e mai bun decât nimic.
  • dormit cu spatele proptit în pernă
  • aplecat din genunchi, niciodată din mijloc
  • evitat statul în picioare, gătitul îndelungat ori spălatul vaselor
  • și -urmează- niște plimbări lungi, la sfatul medicului și al soțului.

Ajută toate astea? Uneori.

De acum înainte, nu mai am nimic de făcut decât să-mi aștept băiețelul. E cea mai cea anticipare din cate am trăit. Îmi umple orele și mă trezește din somn. Cât despre scris, țineți aproape. Presimt că mai urmează ceva 😉

foto

2 cărți de citit în sarcină

Am o colegă care -cât a fost însărcinată cu fetița ei- nu a pus mâna să citească nimic, dar absolut nimic despre asta. Unde mai pui că tipa e și vegetariană, parcă tot ar fi mers niște informație în plus. Și , ce să vezi, a născut o fetiță sănătoasă, toată lumea-i fericită! Iar proaspăta mămica s-a stresat considerabil mai puțin, fiindcă și-a pus fiecare întrebare la rândul și momentul ei. Iar informația și-a luat-o de la medic și moașă, nu de pe formuri și net. Bine, informația și-a mai luat-o și din pauzele de prânz de la cabinet, fiindcă au fost fix 3 gravide în ultimele 18 luni, eu sunt a patra, vin puternic din urmă. Plus că-s doar muieri acolo, deci vă dați seama cam despre ce se vorbește zilnic la masă 😀

Eu nu am rezistat tentației și mi-am cumpărat niște cărți. Am și primit câteva, un teanc doar de la mama 🙂 Înainte să rămân însărcinată, am citit mult despre hipnoză, regresii, reîncarnare, despre cum își aleg copiii părinții înainte de concepție etc. Încă nu m-am hotărât exact ce cred despre toate astea. Deocamdată mă documentez, mă bulversează, mă tulbură și mă reinventează.

Dintre toate, cele mai bune mi s-au părut astea:

  • Nutriție optimă înainte, în timp de și după sarcină, de Patrick Holford (traducerea îmi aparține, nu am găsit varianta românească)

51M1PawTDHL._SX309_BO1,204,203,200_

Continuare

Respectul nu are vârstă

Pacientă în urgență. 5 ani. Venită cu maică-sa. Că o doare măseaua. Pe fetiță, nu pe mamă.

Știam că fusese o măsea foarte cariată, avea o plombă uriașă, doar că toată lumea spera să mai reziste un pic. Trăgeam de ”picul” ăsta de vreun an. În fine, asta mică mi-a arătat care-i măseaua, mi-a zis că o doare și plânge. Deja nu mai era nimic de făcut decât de scos. Măseaua din gura omului de 5 ani.

Maică-sa, că să-i fac ceva să-i treacă durerea și apoi să-i fac trimitere pentru extracție sub anestezie generală. (Aceasta e procedura în UK pentru copiii anxioși. Părerea mea e că procedura e mai degrabă pentru părinții anxioși, că pruncii sunt ok, în majoritate. Dar asta e altă poveste… )

I-am explicat cum putem face, că avem 2 opțiuni: ori o scot eu atunci și acolo, ori îi scriu dentistului de la spital o scrisoare și o scoate el. Prima variantă e mai rapidă, doar că presupune două injecții mici, care o vor durea un pic. Ele ajută măseaua să adoarmă; apoi e foarte ușor. La spital nu o doare nimic, fiindcă doarme ea toată în timpul procedurii. Și, când se trezește, gata, măseaua nu mai e. Doar că, durează mult timp până ajunge scrisoarea la spital, plus adormirea asta a ei nu e una naturală, ci de la medicamente. Și că e o procedură destul de complicată, cam ca o operație mare, însă pentru o măsea mică…

Și mă uitam la ea, la pacientă, în timp ce explicam toate astea.

Deja mamă-sa începuse să-și frece palmele și să transpire. Cunosc tipul acesta de părinte, care-și dorește binele și cel mai binele pentru copilul său, dar nu poate trece peste niște frici și preconcepții personale.

Ok, vreau aici, a zis copila. (pauză de căzut fața)

Dar înțelegi că o să te doară un pic injecțiile? Doar cât o pișcătură de țânțar. Îți pot da cu un spray înainte, dar tot o să simți.

Da, înțeleg. Vreau.

😀

Mie-mi creștea inima pe sub pijamaua de serviciu, maică-sa își cam aduna mandibula de pe jos.

Cred că tocmai am obținut consimțământul de la pacient… i-am zis mamei, cam cu jumătate de gură. La care femeia și-a dat și ea permisiunea, tot cu jumătate de gură și bărbia tremurândă. Mi-a semnat hârtiile plângând pe sub mustăți și dă-i să sune!

Vă rog să mă credeți că nu a zis nici pîs asta mică. A stat atâta de cuminte la injecție și apoi la extracție, de ne-am minunat de la asistentă până la Zâna Măseluță! Dacă măcar jumătate dintre pacienți ar fi ca ea, noi am avea timp să fim mai mult dentiști și mai puțin mama-dolores.

Le-am felicitat pe amândouă, iar mamei i-am spus să aibă încredere în fetița ei. Că e un om în toată regula și că, iată, uneori ia cele mai bune decizii. Deși abia împlinise 5 anișori.

hats-off

 

foto

Sunt românii din UK mai fericiți decât cei din România?

Zilele trecute, cineva posta această întrebare pe facebook, pe un grup cu români în UK:

romani in uk1

Mi s-a părut foarte bună întrebarea, mai ales fiindcă se referă la ceva de care atât de mulți se feresc să vorbească: FERICIREA.

Știți, sunt de azi-mâine 4 ani în UK. Sunt cu iubitul meu, singurul și puternicul motiv care m-a adus aici. Că nu muream nici de foame, nici de frig, doar de dorul lui muream… Și, de fiecare dată când cineva mă întreabă dacă mă mai întorc în România, e automat acolo o întrebare despre câți bani câștig, nu despre câte sărbători am pierdut. E despre ce mașină conduc, nu despre cât cheltui pe avioane.

Noi ne întoarcem acasă, le spun.

Daaa??? De ce???

Păi nu ne place.

Cum adică???

Nu ne place. Adică, nu suntem fericiți.

Și nu mă înțelegeți greșit, sunt cea mai fericită că îl am pe el aproape, că nu mă bate săptămânal 😛 și că mi-a ieșit treaba asta cu iubirea mult mai bine decât dacă aș fi plănuit. Sunt mega fericită că am avut curajul să risc, că am lăsat toată viața mea, am reinventat o altă Mirună, mai câștigătoare, mai iubită, mai vie. Dar, împreună, nu suntem fericiți. Nu ne găsim locul, deși avem job-uri stabile. Nu ne place mâncarea, deși frecventăm restaurantele cele mai bune. Nu ne plac oamenii, deși nu ne învârtim în cercuri primitive.

Da, câștig mai mulți bani decât probabil 90% dintre colegii mei rămași acasă. Precis și muncesc mult mai mult decât ei. Da, îmi permit să-mi cumpăr o limuzină de lux și, cu toate astea, conduc o mașină care valorează mai puțin decât chiria noastră pe-o lună.

Da, Anglia a venit și cu avantaje. Am crescut mult și am învățat o grămadă. Inclusiv să gătesc bine 😉 Soțule, depui mărturie! Pe parte profesională, îmi place fiecare zi și nu-mi e greu să mă trezesc dimineața. Pe parte personală, îmi place și mai mult: sunt împreună cu iubirea vieții mele, zilele ne sunt pline și vii. Însă mai este o parte, cea socială. Unde, parcă nu existăm pe o hartă a lumii… Deși, tot mai avem câte-un prieten bun pe aici, pe colo, prin punctele esențiale. Însă familia nu poate fi înlocuită cu nimeni altcineva. Iar tot liniară e viața noastră.

Culmea este că majoritatea răspunsurilor date de români era pe același ton: suntem mulțumiți, ne permitem concedii în Spania, dar… fericiți? Parcă nici chiar așa.

romani in uk

Alte răspunsuri ale românilor din UK:

Alex: niciodată nu te vei simti ca acasa si cat de dura ar fi fost viata acasa iti lipsesc momentele petrecute cu cei dragi! 😉

Cristina: esti fericit daxa ai pe cineva drag cu tine dar nu vei fi niciodata 100% fara familie lasata in urma in tara

Daniela: Eu da, asta pentru ca am langa mine persoanele cele mai importante pentru mine ! De distrat, avem si aici unde !!!

Iuliana: Cred ca fericirea are si ea un pret, fie ca o traim aici fie ca acasa.Nu poti fii pe deplin fericit cand ai lasat acasa familia , prietenii etc.Aici suntem impliniti dar nu pe deplin fericiti.

Lavinia:  Nimeni nu este fericit departe de casa si de familie. Nicaieri nu e mai bine ca acasa.

Sorin: pentru majoritatea asta e fericirea. haha, ce fraier e ala, si eu am BMW. din Romania a emigrat cu preponderenta pleava sau elita. p-aia nu ii vezi aici. foarte putini de mijloc, cu aspiratii de dezvoltare ca individ si cu idei de integrare. cei mai multi inca isi fac socoteli cat au castigat saptamana trecuta in lei.

Cezar:  și eu când am venit în UK am venit pe un post de necalificat la betoane. Și datorita ambiției am fost promovat pana la funcția de inginer, pe un salariu ” de neam prost ” -adică foarte mare. Am familia aici, am adus și multi prieteni. Asa și? Părerea.mea sincera sincera este ca prietenii mei de acasă sunt mai fericiți decât cei pe care i-am carat eu aici. Sistemul asta bine pus la punct cu thank you,sorry, please etc. Și faptul ca efectiv nu am unde sa ma pish. Și dacă ma mai prinde pisarea în trafic și mai rău. Ma simt un roboțel sincer…Totul e atât de previzibil repetitiv și tot asa. Un om plin de viata simte nevoia sa se aranjeze zilnic, sa iasă peste tot, sa vorbească etc etc. Aici oamenii își pierd aceste calități și se închid în ei. Multi devin falși și foarte falși. Asta e ceea ce vad eu.

 

 

Eu: Într-o zi, ne întoarcem acasă. Poftim, negru pe alb.

A ști sau a nu ști sexul copilului

Nu știu pe la alții cum e, dar în UK e clar o modă cu treaba asta, ”să fie o surpriză”! Deși avem mijloace clare în zilele noastre, care nu pot spune încă de foarte devreme dacă așteptăm băiat sau fată, unele cupluri aleg ca totuși să nu afle.

boyorgirlswirls

Eu am știut că vreau să știu. Dintotdeauna. Nu credeam că mă bucur mai mult dacă aflu sexul copilului doar la naștere și mai puțin, dacă, înainte. Ba nici nu îi înțelegeam pe cei care alegeau asta. Nu le găseam nici măcar un argument, până ieri.
Cea mai mare idioțenie pe care am citit-o pe vremea când căutam”semne băbești pe internet ca să afli sexul”, era ceva de genul că, dacă mamei îi e rău în timpul sarcinii, sunt 50% șanse să aibă o fetiță. Și explica autorul cum extra estrogenul ăla poate cauza grețuri și vărsături. Doar că acel jumi-juma a spulberat orice credibilitate. Dar instantaneu! Asemenea non-informație sper să nu-mi mai fie dat să citesc vreodată! Auzi, 50%…

Există 2 posibilități de a afla sexul copilului, înainte de naștere:

  1.  de la 9-10 săptămâni de gestație: un test genetic din sângele mamei. Se văd exact cromozomii. Se numește Harmony sau Panorama, costă în jur de 600 euro. Acesta dă informații și legate de cele mai frecvente sindroame cromozomiale. Voi reveni cu un articol mai amplu pe subiect, doar că îmi e foarte greu să-l scriu. Deocamdată.
  2. de la 12-16-20 de săptămâni: ecografia. În funcție de poziția în care se află copilul și experiența medicilio, uneori putem afla și din săptămâna a 12-a. În UK, exografia de stabilire a sexului copilului nu e niciodată mai repede de 16 săptămâni, din motive medico-legale. (Când a venit mama la noi, prin săptămâna 14, a vrut să-mi aducă ecograful portabil în loc de prăjitură cu măr :)))

12033708_10152975819380806_470283775_n

Afiș din maternitatea din Sheffield: în traducere, politica maternității spune că se dezvăluie sexul copilului DOAR dacă mama își dorește această informație.

Am închis paranteza.

Ieri, vorbesc cu o amică, însărcinată în 15 săptămâni. Care a aprins lumina în capul meu egocentrist. A zis că își duce și fetița de 4 ani la ecografia de sex, că nu i-a spus încă despre sarcină. Vrea să-i facă surpriză și să o lase pe ea să decidă dacă vrea să afle ce va avea, frate sau soră. Și-am întrebat-o, cu uimire, fiindcă o știu femeie cu scaun la cap: ȘI POȚI REZISTA SĂ NU ȘTII??? La care mi-a răspuns că… la prima sarcină, nu a vrut să afle dinainte sexul copilului. Că își dorea băiat. Că era convinsă că va avea băiat. Că nici nu concepea să nu aibă băiat. Când colo, ce să vezi, minune! La naștere, moașa i-a zis că are fetiță. Cică i-a picat fața și a mai întrebat de câteva ori. Că, între timp, nu-și imaginează cum ar fi fost cu băiat, că o iubește pe fiică-sa până la stele și înapoi.

Dar, că dacă ar fi aflat din timp că nu e băiat, ar fi dus toată sarcina dezamăgită. Așa, i-a picat fața, și-a adunat-o, a strâns copila la piept și s-a îndrăgostit iremediabil. De fetița ei.

A doua oară, speră tot la băiat 😉

 foto 1, foto 2 din arhiva personală

Cum s-a văzut lansarea de pe net

Ieri am fost la o lansare de carte scrisă de bloggerița mea preferată, Prințesa urbană. Cartea se numește ”O SĂ TE ȚIN ÎN BRAȚE CÂT VREI TU ȘI ÎNCĂ O SECUNDĂ” și poate fi comandată de aici. Am informații că e-book-ul va fi disponibil de mâine 😉

o-sa-te-tin-in-brate

Am sărit din pat la 8.20, direct să mă conectez la live streaming-ul de la lansare. Știam câte emoții are prințesa și cititoarele ei. M-am bucurat că a dat ocazia și celor de la distanță să fie alături de ea, m-am bucurat că m-am trezit și că netul mergea brici.
Live streaming-ul a mers fără reproș. Mi-am băgat căștile-n urechi și dă-i bătaie!

  • Prima dată l-am văzut pe ”Om”, îmbrăcat discret, cu un ghiozdan mic în spinare, încerca să se facă invizibil.
  • Ea purta o fustă lungă diafană, acel royal-blue, tocmai demn de o prințesă de rang înalt. Avea părul sucit și era toată o zdroabă. (Te gândești, cum poate femeia asta arăta așa bine după 2 copii și atâtea nopți cu colici?! Vedeți, se poate. Deci fără scuze.) Îmbrățișa cititoare, făcea poze și semna cărți.
  • La coadă, la autografe, erau și domni singuri, cu cartea în brațe. Fetelor, a înviat speranța!!!
  • Apoi a început: Prințesa a vorbit scurt, de introducere, era foarte emoționată, s-a scuzat că nu poate sta în picioare. Mică și prinsă-n talie cu fusta aia minunată, credeai că oricând poate leșina de emoție. Ceea ce s-a simțit, s-a transmis și prin wireless-ul meu de la Regină.
  • Am văzut-o pe Sofia!!! Era și ea acolo, în prim-plan, pe scenă. Scumpă, înaltă. Seamănă cu Prințesa doar la fustiță, în rest, e leită taică-său 🙂
  • Andreea Marin a vorbit mult, inițial, am crezut că pot merge să fac un duș până termină, însă surpriză! A emoționat publicul și pe Ioana, mai ales, când i-a spus că are atât de multă iubire de împărtășit, tot ce-i rămâne de făcut e să învețe să se iubească și pe ea!
  • Moment în care, bărbatu-mio -care citea pe canapea, la soare- îmi zice: Auzi, dragă, dar nu vrei să-ți sufli și tu mucii ăia? Ce ai, doar nu răcești acuma! Hm, nu, dragă, doar suspin pe sub mustăți. Sunt însărcinată și emoționată, am plâns și la documentare, ăsta e chiar un moment, deci ia mai give me a break :))
  • Apoi au început să curgă pasajele din carte, pe vocile Andreei Marin, lui Tilly Niculae și Veronicăi Soare. Mi-a plăcut ce am auzit, abia aștept e-book-ul ăla!
  • Tilly a citit un pasaj cu mult sex. Copiii erau prezenți, bunica Prințesei la fel, de la care și-a cerut scuze la final. hehehe, camera a făcut un zoom pe bunica, a fost simpatic momentul.
  • Iar aseară, la Observatorul de la ora 19 a apărut o știre despre lansare.

Felicitări, Ioana, ai organizat un super eveniment! Se vede cât ești de iubită, iar asta doar fiindcă îți iubești cititorii, la rândul tău. Iar ăsta e doar începutul 😉

p.s. Dacă vreți să comandați cartea, pe blogul prințesaurbană.ro va fi întotdeauna cu 30% mai ieftină.

p.p.s. Prințesaurbana.ro e un jurnal personal despre viața ca un platouaș cu de toate, ca o glumă care merită și trebuie împinsă cît mai departe.

foto

Pagina 1 din 4

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.210 s