Atenție, câine rău

La coadă la alimentară, un domn din fața mea prinde portofelul între incisivi, în timp ce-și bagă cumpărăturile în ghiozdan.

La poștă, o doamnă rupe o pungă cu caninii de pe partea stângă și cu foarte mult dispreț. Deși cred că punga era nevinovată. La fel și dentistul ei.

În benzinărie, vânzătorul plimbă un pix printre molari, de zici că el a căștigat premiul ”Drama Intelectualui Neadaptat”.

De câte ori văd chestii din astea, mă gândesc la bieții dentiști ai acestor nefericiți. Fiindcă știu cum am bibilit acum câteva ceasuri la o obturație frontală. Ori fiindcă știu de câte ori am întors coroana aia la laborator, fiindcă mai mergea un pic optimizată, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. De până și pacientul s-a plictisit.

Și fiindcă mai știu cât te chinui să izolezi corect un dinte, ca să nu-i pice plomba la primul vânt mai puternic, știu cât te chinui să cureți tot necazul din smalț, apoi din dentină, știu cât belești ochii să te asiguri că n-a rămas deloc, dar și că n-ai luat prea mult cât să-i ajungă-n suflet.

N-ați fi crezut, dar și dinții au suflete. Știu și ei când ne purtăm urât, când mușcăm din bere sau când ne e lene, în fiecare seară… Îi doare și pe ei.

La fel ca pe dentistul vostru.

Tutorial: Cum să deschizi o sticlă de bere cu dinții Cât să fii de cretin. Plus comentariile. Te doare bila, ca să păstrez același registru stilistic și inteligent!

Articolul anterior

GPeC Summit, evenimentul anului in e-commerce

Articolul următor

Foodpanda.ro m-a convins sa scriu din nou

8 Comentarii

  1. lobont

    Bietii dentisti care iti iau bani pentru fiecare “chinuiala” sunt foarte fericiti cand iti distrugi dintii. Asta.i culmea, sa ii compatimim pe dentisti ca le merge negotul.

  2. Ce să te mai faci și cu o astfel de gândire. Întâi ne gândim la cât se îmbogățește dentistul și abia apoi la cât e de idiot ăla care mușcă din bere.
    Așa e, domnule lobonț, dentiștii-s de vină. Că muncesc și sunt plătiți pentru asta.

  3. Nu-mi dau seama ce e așa de rău în a ține un portofel cu dinții.

  4. Eu ma bucur ca exista astfel de tampiti, am o matusa dentista. Face la bani gramada, imi ia cadouri misto, e tare tipa! Asa ca, baeti, muscati cat mai des! Din orice! :)))

  5. Unii spun chiar ca inteligenta sta in dinti ! ca dupa ce pierdem dintii de lapte uitam amintirile din copilaria primara si ca dupa ce ne cad dintii de tot la batranete devenim senili !

  6. Poate daca “geniile” care au impresia care au in dotare dinti de lup s-ar gandi la ce ii paste peste cativa ani (sau ca le scoti un nerv fara anestezie :)))) s-ar mai gandi o data inainte sa bage toate prostiile in gura 😀

  7. Si eu am unii dinti distrusi, dar nu e pentru ca nu am grija de ei, caci ma spal pe dinti cel putin o data pe zi, e pentru ca la mine in familie toata lumea are dinti slabi, deci e ceva genetic 🙁

  8. eu cunosc oameni acre nu au trecut pe la dentist pt ca nu au nevoie. Si da, rontzaie acadele (si in fata mea!!! de femeie cu 10 plombe in gura…), rod si pixuri ( ce tupeu! – eu si din morcov ma feresc sa musc) si desfac si dopuri cu dintii.

    Deci astia nu fac in ciuda dentistului, pt ca astia NU AJUNG la dentist.

    Cel mai trist moment a fost cand am realizat ca fetita ma mosteneste. Puteam si eu sa ii las mostenire o casa/masina, ea nu si nu, a luat si smaltul ce sare …

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 142 queries in 0.142 s