Luna: September 2014

4 săptămâni de domnie

Sau luna viroza noastră de miere, cum zicea ieri Raluca la telefon. Ce-ai făcut, Miruno? Păi, nu prea multe, că n-am avut loc de tuşit. Pe lângă o depresie ca la carte, m-a buşit şi o mega-răceală post-nuntă, de n-am mai pomenit aşa ceva în toată viaţa asta. Tuşesc la minut, la parfum, la orice. Dar asta e altă poveste.

Despre viaţa de copilă măritată, v-aş povesti că e cu spălat vase şi gătit mâncăruri simple, dacă ar fi dat un asemenea noroc peste bărbatu-mio. Dar cum eu m-am împăcat cu gândul şi nici el nu mai speră, ne putem ocupa de altele. Adică, de fix aceleaşi lucruri ca înainte de măritiş. Doar tusea e nouă, din păcate.

d2fd8fe19b4d50fa3891def482fc2404

N-am vrut să fiu acel gen de om, care-şi ţine respiraţia tot anul, că, vai, facem nuntă! Dar, iaca, o să fiu acel gen de om, care se va gândi tot restul anului, că, vai, a trecut nuntă… Sunt încă în filmul ăla, visez flori şi rochii, buchete şi şampanii. Dacă închid ochii, încă îmi simt rochia pe talie şi voalul pe umeri. Când mă gândesc la iubit, îl văd cu papion şi emoţii. Îl aud ce mi-a şoptit la ureche şi-mi simt sângele cum inundă obrajii. Când mă uit la poze şi-mi văd prietenii şi neamurile, mă întreb de ce, oare de ce n-am povestit mai multe. Sau altceva. De ce n-am pus şi melodia cutare şi de ce am dansat doar cu domnii. Mă întreb de ce am dormit în noaptea aia toate cele două ceasuri jum’ate şi cum de i-am lăsat să plece.

Mi-am revăzut atâţia prieteni dragi şi rude chiar de suflet. Pe unii, după atât de mult timp, încât nu-mi pot explica prea bine cum de mi-a părut că parcă nu ne-am mai vorbit de ieri. Au fost acolo oameni care s-au bucurat sincer şi din tot sufletul lor. Pentru noi.

L-am simţit pe fiecare. Şi oricât aţi cârcoti, bucuria asta n-o faci din obligaţie.

foto

 

Ghidul unei nunţi fără regrete

După experienţa numită organizat de nuntă, am tot felul de idei în cap, diverse regrete şi câţiva nervi. Numa’ cât să le folosească celor care sunt în toiul pregătirilor, că din greşeli învăţăm cu toţii. Per total nunta noastră a fost un succes pe toate planurile, în toate categoriile de vârstă şi de gusturi. Ne-a cântat Mircea Vintilă, care a fermectat de la colegi până la bunici. Am avut candy bar de la Chocolat, care a făcut senzaţie cu cele mai bune prăjituri şi macarons de pe piaţă. Şi dacă eu n-am gustat macarons la viaţa mea, apăi nimeni nu a. Din ţară şi de peste hotare. De la vreo 2 cofetării din Braşov, care le vindeau la kilogram, mi s-a făcut o greaţă perfectă, iar, ca mie să mi se aplece de la ceva dulce, trebuie ca dulcele ăla ori să fie expirat ori cu ouă stricate. Ori macarons la kilogram, vai de papilele noastre gustative!

De fapt, succesul major a fost dat de 2 chestii: local şi muzică. Iubitul meu ar zice că şi mireasa a fost frumoasă, dar el e subiectiv.

IMG_6457

A fost … toată povestea de nuntă făcută la munte (în Poiana Braşov, la hotel Aurelius Împăratul Romanilor): fără bunici obosite de la bătut covoare ori tăiat prăjituri, cu oaspeţi cazaţi un etaj mai sus decât petrecerea, cu mâncare bună şi invitaţi aleşi după suflet, nu după importanţă. Sau obligaţii.

Muzica a fost senzaţională, iar asta s-a văzut pe feţele tuturor. A fost petrecere! Şi habar n-aveţi ce emoţii mi s-au întâmplat cu privire la trupă, fiindcă i-am găsit de pe net, i-am ales după nişte clipuri pe youtube. Nici o recomandare, nimic. Doar puterea internetului! Mulţi ne-au spus că suntem nişte nebuni, că luăm aşa, fără să ştim ce. Ce nu am ştiut însă e că live sunt şi mai frumoşi, iar vibraţia se transmite mult mai bine în direct!!! E vorba de trupa UNDERCOVER din Buzău. Îi recomand cu toată încrederea. Se distrează ei pe scenă, asta se vede şi se propagă. Nu fac concert, ci atmosferă. Nu sunt ei starurile, deşi scena e a lor. Vă spun, eu atâta am dansat, că nici nu-mi mai păsa la un moment dat că mă dor picioarele, că-s roşie în obraji, că-mi calcă lumea rochia. (Trupa e formată din 12 oameni, dintre care cu gura cântă 3: un băiat şi două fete. Sunt talentaţi, nu se lălăie, ascultaţi-i şi vă îndrăgostiţi! Îşi merită fiecare bănuţ copiii ăştia, promit.) Plus, pe parcursul pregătirilor de nuntă, am ţinut legătura cu dl Marian Ionescu, managerul trupei, care a avut un efect optimist asupra psihicului meu de mireasă de la distanţă. M-a ajutat cu sfaturi şi idei, pe care le-am desfăşurat în conversaţii lungi pe facebook. Mulţumesc încă o dată! (Îi găsiţi la tel: 0721 233 945 sau 0762 695 856)

Am câteva sfaturi pentru viitoarele mirese (doar ele vor avea, probabil, răbdare să citească):

Continuare

Ca să le facă şi doamnelor plăcere

Oameni care se ştiu orienta mai bine în capetele altor oameni decât pe străzile patriei, oricărei patrii, am mai văzut. Vorba ceea, tocmai m-am măritat cu unul. La noi în familie, toată orientarea turistică s-a adunat la mine, ăsta nu mai e nici un secret pentru nimeni.

Oameni care să fie atât de tineri şi să danseze atât de contratimp n-am crezut că s-au inventat pe lume.

Am fost la 2 nunţi luna trecută. Şi-am observat oamenii, deşi n-ai fi crezut c-am avut timp. E vorba de cum dansează. De cum se mişcă pe acordurile alea, oricum ar fi ele. Şi sunt unii, domnule, care nu le nimeresc nici să-i pici cu ceară, însă nota 10 pentru străduinţă! Nota 11 pentru dezinhibare, că mai sunt şi acei câţiva care se ştiu mai nepricepuţi, dar pe care atât de puţin îi interesează, încât ei tot dansează, şi anume, ritmul lor!

Apoi, sunt prietenii lui tata. Cu oscilaţiile de vârstă +,- 15 ani. Domn’e, dansează perfect. N-ai văzut aşa ceva. Şi mă refer la bărbaţi, căci cu femei n-am avut onoarea. Şi nevestele lor, tot aşa, superbe. Ritmul ăsta nu se învaţă nici pe net şi nici pe calculator. Ritmul ăsta are ceva viu în el, ca aerul proaspăt de munte. Când te uiţi la ei cum ţopăie în armonie, îţi vine să intri-n pământ de ruşine. Că la tine-n cap şi, mai ales, în picioare, cam toate melodiile-s la fel.

Să vă mai spun una. Am făcut la viaţa mea vreo 3 cursuri de dans profi, dacă nu 4, că Ada, prietena mea din America, se jură c-am mai făcut unul şi-n copilărie pe vremea când încă stătea pe strada mea. Cu atât mai grav. Patru, oameni buni, întrebaţi-mă ce s-a lipit de mine! Că n-am insistat atâta de bună ce-am fost… No mistakes in the tango, all right!

tango-peinture-tango-img

Oare de ce nu se transmite şi bucuria asta de dans, ar trebui să fie o lecţie lângă primii paşi şi primele cuvinte. Oare de ce mi-a făcut mai mare plăcere să dansez cu prietenii lui tata decât cu ai mei? (No offense celor vizaţi, ştiţi că-mi sunteţi dragi până la urechi, dar ăsta-i adevărul.) Un talanga-balanga de pe-un picior pe altul îţi face plăcere eventual în clasa a5-a când cea mai tare senzaţie e să-i numeri celuilalt respiraţia de-aproape şi să nu-i ghiceşti gândurile nici pe departe. Tot ce vine după, dacă nu e pe ritm, pentru o femeie e aiuria şi, pentru un bărbat, umilitor. Plus, după ce te-ai măritat, se schimbă radical respiraţia! 😉 Faceţi bine de puneţi mâna şi piciorul ăla pe ritm! Ca să le facă şi doamnelor plăcere.

foto

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.268 s