Deşi ziceam că nu-mi doresc machiaj profesional, după o scurtă excursie la MAC, când aia mi-a pus doar fond de ten şi-a folosit vreo 5 produse, am hotărât că am nevoie totuşi de o mână de aur.

Doar că, să vezi minune, machioza asta a mea era o tipă din aia sistem grilă. Orice-i spuneai, ea zicea ca tine, dar făcea ca ea. Oribil, adică. Din start i-am zis că fondul ei de ten e pentru moartea-n vacanţă, nicidecum pentru mirunica-miresica. Eu ştiu că-s blondă cu pielea albă, dar, crede-mă, am încercat zeci de nuanţe pe pălizimea-mi naturală şi ştiu exact ce (nu) mi se potriveşte. Nu-mi vii tu acum cu revoluţia frumuseţii într-o sticluţă cu minciuni.

În fine. Când m-am prins că n-am cu cine mă-nţelege, am informat-o că genele mi le sucesc singură şi-mi pun mascara mea waterproof MARO şi am lăsat-o să-şi termine capodopera, că vorba aia, chiar nu era momentul să ne cunoaştem mai bine. După care, am început investigaţia.

Eu mă vedeam prea bine în oglindă, adică prea groaznic, dar ştiţi cum e… Totuşi speri ca după 3 milioane şi vreun ceas de pensulat şi tapotat, ceva-ceva tot se alege. Toată lumea îmi spunea că-i bine, că ce frumos arată-n poze şi pe film. Primul semn că nu-s nebună şi e chiar grav de tot în realitate a fost când Ştefi mi-a zis că “parcă e cam mult pe-acolo” şi-a făcut un gest pe toată faţa, au, ce m-am speriat. Apoi, a venit tata. Doar el era salvarea mea. “Tată, tu să-mi spui adevărat: cum e machiajul”. Tata s-a uitat prin ochelari, a zis că el nu se pricepe. Ăsta e textul standard când ştie că poate nu vreau chiar atât de mult să-i ştiu părerea. No, acum, l-am luat de mânecă şi l-am tras afară, pe balcon. “N-am timp de diplomaţii. Acum, aici: cum arăt??? Nu de alta, da’ fuge iubitul când apar.” Şi tata, când m-a văzut, şi-a cârlionţat sprâncenele a dezastru şi mi-a mai spus ceva, nu era de bine, direct am fugit la baie- Dă-i cu demachiante, că al naibii nu voia să se dea jos de pe faţa mea, femeia aia tot a făcut bine ceva -fixarea machiajului oribilesc. În fine, doar ochii i-am păstrat, în rest m-am şters şi refăcut cu mânuţele-astea două, spre disperarea fotografilor şi a cameramanului, care îmi tot arătau ce bine arătam pe ecran. No, ce păcat, acum voi arăta bine şi-n realitate, ba chiar şi la lumina zilei, asta da minune printre mirese!

Culmea e că aceeaşi machioză a executat-o şi pe naşă şi pe soacra mică, iar acolo chiar n-a dat chix. Ori sunt ele nişte grozav de frumoase, pe care nici o machioză cu două mâini stângi nu le poate greşi.

————-

I-am spus că o să ştiu după faţa lui dacă-i place de mine sau e speriat. De rimel, de tencuială, de jocul de umbre şi lumini. Şi-aşa a fost, am şi ştiut îndată. Şi-am ştiut înainte să-mi spună el. Se reconfirmă faptul că eleganţa nu e niciodată multă şi că simplitatea poate fi încă apreciată.

Părul l-am avut în coc simplu, foarte finisat, fără sărmăluţe. Nu mi s-a clintit nici măcar un fir toată noaptea, până dimineaţa, a stat incredibil, perfect! Şi-am păstrat şi voalul în păr până m-am dus la culcare. O mare bilă albă pentru Luciano şi multe mulţumiri că a venit până în Poiană pentru mine. E omul care ştie cel mai bine ce face când îşi bagă mâna în părul tău. Am o încredere oarbă în el şi numai în el. E îndrăgostit de ceea ce face, iar asta se vede şi se simte. (Când am făcut proba pentru păr, m-a ţinut până la 11 jumătate noaptea la salon. Mi-a zis, nu pleci până nu eşti mulţumită! Mi-a fost teamă că, după asta, nevastă-sa bagă divorţ.)

————-

După prima tură de pupături, nu mai aveam decât blush natural în obraji. Cred că am transpirat orice urmă de machiaj în primele 10 minute după ce-am început să dansez. Deja nu mă mai interesa… iar culmea e că unii m-au felicitat pentru machiajul invizibil. Habar n-aveau ei cât m-a costat… :))))

Paişpe mii de petale de trandafiri, două sute cincizecişi de invitaţi, şase domnişoare de onoare şi patru părinţi emoţionaţi. Un mire mai stresat decât pot tensiometrele să măsoare şi o mireasă mai fericită decât imaginaţia oricui, în orice împrejurare.

Doi naşi mai frumoşi decât în reviste şi mai buni ca în poveşti.

Prieteni dragi şi neamuri apropiate.

Două săptămâni mai târziu, sunt cu totul încă acolo. Nu-mi mai aparţin, de zici că m-a pălit prostia în moalele părului blond. Pe care- apropo- l-am tuns  fix în următoarea dimineaţă de după şedinţa foto Trash Love the dress. Refac filmul fericirii în tot al doilea gând. Încă nu mă pot desprinde; închid ochii şi văd doar buchete de flori, ochi înlăcrimaţi de bucurie şi curcubee răsărite printre nori.

Mi-am rugat fotograful să prindă un cadru cu un colţ de sân, unul de floare şi-n rest rochiţa cum se revarsă din mine. Exact cum se vedea de sus, din capul meu. Deşi nu cred că e pericol să uit asta vreodată.

Cei de la muzică (trupa Undercover din Buzău – a făcut chef, a înnebunit lumea. Până la 6 dimineaţa!!!) ne-au spus că a fost nunta anului la ei şi că suntem în top 3 nunţi ale tuturor timpurilor. Că s-a simţit că au cântat în Ardeal, că şi invitaţii au fost mai de calitate. Cei de la video ne-au spus că, pentru ei, a fost cea mai antrenantă nuntă dintre toate la câte au filmat. Invitaţii au avut doar cuvinte de laudă, nemulţumirile şi le-au ţinut pentru ei 😉

Nu ştiu alţii cum s-au simţit, dar eu ziceai că-s pastilată. N-aveam somn, nu mă durea nimic, parcă aveam arcuri în picioare. Am uitat să fac poze pe pod seara, să-mi pun o bentiţă în talie la rochiţă, să-mi dau jos mânecile de voal, să fac poze cu cam 80% dintre nuntaşi. Inclusiv cu domnişoarele de onoare. (Nu cred că avem o poză cum sunt cele la care salivam pe pinterest…)N-am mâncat nimic, nici apă n-am băut, la toaletă m-am dus cu prietena mea din copilărie şi dintotdeauna, am dansat şi când se servea mâncarea, am ratat emoţional primul dans cu soţul meu, vă povestesc eu ce şi cum, ăsta e articol de resemnare.

Că a trecut. Că simt nevoia să-mi plâng puţin de milă. Că am fost frumoasă şi fericită şi că ori trebuie să uit cumva repede, ori mai fac totul o dată, normal, numai cu acelaşi băiat.

—————

Revin cu un articol mai tehnic cu o cronică pentru viitoarele mirese. Poate vă interesează şi pe dumneavoastră. Niciodată nu ştii de unde sare iepurele.

foto

Noi ne-am cunoscut la o nunta. Clasic si aproape banal, daca ceea ce a urmat nu ar fi fost scos parca din filmele siropoase, la care te uiti zicand, ei, domn’le, asta n-are cum sa se intample in realitate!

Scriu de la cabinet, dintre pacienti (a inceput perioada de concedii pentru ei, nu si pentru dentisti), fiindca serile, cand ajung acasa, mi-e dor doar de dus si de pat, tastele nici nu le mai vad bine.

Despre Marile Intalniri am mai scris. Nu mai e mult, si urmeaza si nunta noastra. Clasica si aproape banala, daca ceea ce se va intampla acolo n-ar fi un mare moment in vietile noastre imediate. Nu stiu daca se va schimba ceva pentru noi (desi speram si asteptam, vara lui 2014 e ca un prag de trecut, nu doar personal, ci si profesional), dar tare am vrea sa dam binele mai departe. Sa inlesnim o Mare Intalnire pentru doi prieteni. Sau poate pentru 4, cine stie!

Las Universul sa ne surprinda, sa vina El cu idei mai bune decat mine, iar invitatii sa se gaseasca asa cum ne-am gasit si noi.

foto