Am întâlnit și medici români întorși în țară

De curând, Sebastian Dombi a deschis una dintre cele mai tinere clinici de medicină veterinară din Sibiu, Exclusive Vets. S-a întors în România, uimindu-ne pe mulți. Umilindu-ne aproape aș zice, că nu mulți au curajul său. Vă invit să citiți un interviu sincer, cu un tânăr medic român care-a plecat și s-a întors.

A fost colegul meu de bancă în clasa a 12-a. În orele de română, ne jucam spânzurătoarea cu termeni din biologie. Asta -când mai luam câte o pauză de la învățat pentru admitere. Eu am intrat la stoma în Cluj, el -la veterinară în București. Când m-am mutat și eu în capitală, stăteam la două străzi distanță în Timpuri Noi. După facultate, deși deja tratase câinii unor vedete din România, Sebastian și-a strâns toți așii din mânecă și-a jucat o singură carte: a plecat în Germania.

Ultima noastră cafea de la Sare și Piper, mai știi? Eu eram după sesiunea aia cumplită, îmi dădusem demisia de la ELLE și urma să plec în Anglia. Tu erai după câteva succese, multe nopți nedormite și urma să pleci în Germania. Habar n-aveam ce-o să se aleagă și unde va fi, pentru noi, lozul câștigător.

shutterstock_177316457

1.            Știu că în facultate erai ceva foarte deștept și implicat. Că, la un moment dat, ai fost solicitat să mergi cu câinele unei foarte publice persoane din România în Austria la operație (eu țin minte că mi-ai povestit câți bani ai luat pe chestia asta, pe vremea când și eu eram studentă la medicină, dar făceam bani din povești). Că nimic nu mișcă fără să fii și tu acolo. Și că, a urmat ceea ce era firesc: ai plecat din România. După care, te-ai întors. De ce?

Plecând încă din timpul facultății la diverse stagii practice în străinătate și, în special în Austria, văzând la ce nivel se practică medicina veterinară în Vest, da, asta mi s-a părut pasul firesc.
După absolvire, am plecat în Germania unde am locuit și muncit timp de 1 an.

Deși am acumulat foarte multă experiență și îmi plăcea ceea ce făceam simțeam totuși că locul meu nu este acolo.

Oricum nu credeam că o să mă întorc așa repede, dar venind în concediu în tară, mi s-au propus diferite proiecte în România, care m-au pus pe gânduri.
Judecând la rece am spus, păi ce am eu în Germania în afară de un serviciu și o geantă de haine?! Pe astea pot să le am și aici și să fiu cu cei dragi mie, lucruri pe care am reușit să le am chiar mult mai repede decât mă așteptam.

Acum am serviciul care îmi face plăcere, că îmi dă fiori uneori, mă pune la încercare și mă obligă să fiu tot timpul mai bun și sunt alături de familie și prieteni.

2.            Cum e business-ul tău în Sibiu?

Nu îmi place să vorbesc despre un business, cea ce fac eu este exercitarea unei profesii, de pe urma căreia trebuie să și trăiesc.

Sibiul este un oraș pe gustul meu, adică nici prea mare, nici prea mic, care -cred eu- poate să îmi ofere din punct de vedere profesional ceea ce îmi doresc.

Fiind la început de drum, numărul meu de pacienți este în creștere și îmi place să cred că mă aflu în faza când acumulez cel mai mult de pe urma cazuisticii si fac tot posibilul sa ajung cel mai bun  medic veterinar din Sibiu.

Împreună cu prietena și colega mea încercăm să oferim pacienților noștri o altfel de abordare, și mai prietenoasă, și cred că asta contează foarte mult pentru proprietari.

În afară de asta am reușit, datorită muncii mele în Germania, să încep cu o dotare  bună pentru o clinică aflată la început de drum, iar în continuare reinvestim în aparatură medicală. (Ultimele 3 dăți când am vorbit cu el mi-a spus cât e de fericit că și-a luat aparatura pentru anestezie inhalatorie. Când și-a luat un telefon nou habar nu am avut…)

3.            Ești unul dintre puținii stomatologi veterinari din țară. Și câiinilor le e fricムde stomatolog? Ce pacienți ai și ce le faci? (eram curioasă)

În timpul stagiului de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena am cunoscut un stomatolog și medic veterinar român, cu care am și rămas foarte bun prieten. De la el am prins drag de stomatologia veterinară, pe care încerc să o practic la un nivel cât mai ridicat în clinica noastră.

La animale, ca și la oameni, probleme stomatologice sunt prezente și variate. În afară de câini și pisici, problemele apar și la rozătoare de diverse specii:  iepuri, porcușori de Guineea, hamsteri.

exclsive vets

4.            Spune-mi despre urgențele non-stop.

Este un serviciu pe care noi îl acoperim,  deoarece încă avem disponibilitate, cel mai probabil datorită vârstei și entuziasmului cu care ne exercităm profesia.

Din păcate sunt și proprietari care nu înțeleg că și noi suntem oameni și avem problemele noastre și avem nevoie de odihnă, iar când citesc cuvântul Non-Stop ne confundă cu chioșcul de la colțul blocului, în care este întotdeauna cineva să le dea o bere. (Deși precis are multe povești la capitolul ăsta, știu că s-a întâmplat să fie și nevoie să intre în sala de operație, în miezul nopții, cu un câine care altfel ar fi murit.)

5.            Când a fost cățelușul meu bolnav, ai mers la noi acasă. Faci și domicilii la pacienți?

 Da, facem și deplasări la domicilul pacientului, deși este destul de greu cu timpul, iar foarte multe cazuri necesită totuși o vizită la clinică. Medicina fie și ea veterinară nu se mai face cu o seringă și un termometru. De aceea preferăm să vedem pacienții în clinică, unde avem cu totul alte mijloace de investigație.

 6.            Văƒd cムai investit într-o paginムweb a clinicii tale. Ai pe cineva care te ajutムcu partea asta? Cum te promovezi în Sibiu? Cum aflムlumea de ține?

Trebuie să mărturisesc că în planul meu de „business” nu am prevăzut deloc acest aspect, eu fiind medic nicidecum om de afaceri.

Pus în fața faptului împlinit, eram foarte fericit că am reușit să găsesc o locație care se potrivea nevoilor mele din punct de vedere al spațiului, cu aparatură pusă frumos la locul ei cu clinică deschisă, m-am lovit brusc de acest aspect.

Prin urmă cu vreo 3 luni de zile, google-ul a fost cel mai bun prieten al meu, citind de adwords, SEO și alte prescurtări care nu îmi spuneau nimic. Îmi place să cred că acum am scos un pic capul la lumina și folosesc aceste instrumente în ajutorul meu.

Încă ne promovăm pe internet, nefiind nici unul dintre noi din Sibiu, asta a fost rampă noastră de lanasare, dar acum cred că am ajuns acolo unde orice și-ar dori să se afle, când vine lumea recomandată la tine, că i-a povestit un prieten, o cunoștiință ce experiență bună a avut cu animalul la noi în clinică.

 

Cred că lui Sebi îi e bine. Sunt mândră de realizările lui, cred că am dreptul ăsta, ca o colegă de bancă la bine şi la greu. Şi la română şi la chimie. Dacă sunteţi din Sibiu şi aveţi vreodată nevoie de un medic veterinar, el e omul. Îl găsiţi aici veterinar sibiu.

credit foto: Shutterstock

Articolul anterior

Nunta nu se face cu plicuri, ci cu oameni

Articolul următor

Marile intalniri, sa dam binele mai departe

10 Comentarii

  1. Ce tare! Felicitari colegului tau.
    Nu am mai auzit de medic veterinar stomatolog, nici nu credeam ca exista asa ceva.
    Cu siguranta o sa merg acolo cu cainii si pisica, cand va fi cazul

    Mersi de info !

  2. Stiu! NIci eu nu ma gandisem pana nu mi-a povestit el. Catei cu dureri de masea :)))

  3. Ma bucur mult ca ai abordat acest subiect, Miruna, si ma bucur sa citesc despre veterinari buni in orice parte a Romaniei.

    Ma mai bucur ca s-a intors colegul tau si ii doresc sa fie din ce in ce mai bun si sa aiba parte de pacienti docili si intotdeauna “rezolvabili”.

    Sigur ca exista veterinari stomatologi, oftalmologi, sectia de obstetrica-ginecologie, probabil acopera intreaga umbrela de specializari, ca in cazul oamenilor. Le-am enumerat pe cele 3 pentru ca acolo am avut “treaba”, de-a lungul anilor, de cand cresc animale (in special caini).

    PS – Miruna, cand vii in Bucuresti, daca ai curiozitatea, putem merge impreuna la Facultatea de Medicina Veterinara, am dat de doctori si studenti de nota 10 de fiecare data cand am fost, e situata langa parcul Izvor.

  4. Matrioshka, cand vin in Bucuresti, nu mai bine ar merge o cafea ? 😉
    Probleme de sanatate sper sa nu avem nici noi si nici catelusii nostri.
    Dar pe Sebi e bine sa-l cunosti.

  5. Miruna, eu visez la cafeaua aceea de cand ai plecat si mai abitir de cand nu ne-am sincronizat in Sibiu. Oricand esti in Bucuresti, dorinta ta primeaza in fata propunerilor mele cam profesionale, se pare. Pfff, ce intelectuala :))

    Daca ne mutam vreodata la Sibiu (hmm, ce idee!) sau daca vine Sebi in Bucuresti, cu siguranta ne cunoastem, cu mic cu mare.

  6. Exista o gramada de doctori buni care aleg sa plece peste hotare. Ii putem intelege. Sunt multi doctori excelenti care decid sa ramana aici. Ii felicitam si ni-i dorim sa-i intalnim atunci cand avem nevoie de ei. La FMV sunt, intr-adevar, o gramada de medici competenti dar lipsesc resurse si banii. Salariile sunt mici-mici, iar ei abia isi acopera necesarul lunar prin niste ore luate pe la clinici private. Probabil ca o solutie, dificila, temporar – pana cand statul roman va decide sa plateasca in mod corespunzator cei ce ne intretin si repara sanatatea, ar fi reorganizarea necesitatilor. Iata o propunere: http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/04/regandirea-necesitatilor.html

    Stiu ca nu-i usor, dar decat sa aruncam banii aiurea, care si asa sunt putini, nu-i mai bine sa-i mai salvam?
    Multumesc.

  7. daca nu ar fi fost plecat presupun ca facea mai greu banii de clinica, oricum pentru gestul lui de a se intorce in tara avem numai cuvinte de lauda, cine stie poate intr-o zi sistemul medical din Romania va aprecia adevarata valoare a mediclior si nu v-or mai pleca asa de usor!

  8. Alexandra

    Cel mai bun medic veterinar din Sibiu. E singurul in care am incredere si il recomand de fiecare data cu drag…in cazul in care plec in alt oras cu cainele meu si mi se imbolnaveste, il duc la veterinar in orasul respectiv, iar daca ii da tratament, primul lucru pe care il fac inainte de administrare e sa il sun pe Sebi sa il intreb daca e ok.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 143 queries in 0.454 s