Luna: July 2014 (Pagina 1 din 2)

Am întâlnit și medici români întorși în țară

De curând, Sebastian Dombi a deschis una dintre cele mai tinere clinici de medicină veterinară din Sibiu, Exclusive Vets. S-a întors în România, uimindu-ne pe mulți. Umilindu-ne aproape aș zice, că nu mulți au curajul său. Vă invit să citiți un interviu sincer, cu un tânăr medic român care-a plecat și s-a întors.

A fost colegul meu de bancă în clasa a 12-a. În orele de română, ne jucam spânzurătoarea cu termeni din biologie. Asta -când mai luam câte o pauză de la învățat pentru admitere. Eu am intrat la stoma în Cluj, el -la veterinară în București. Când m-am mutat și eu în capitală, stăteam la două străzi distanță în Timpuri Noi. După facultate, deși deja tratase câinii unor vedete din România, Sebastian și-a strâns toți așii din mânecă și-a jucat o singură carte: a plecat în Germania.

Ultima noastră cafea de la Sare și Piper, mai știi? Eu eram după sesiunea aia cumplită, îmi dădusem demisia de la ELLE și urma să plec în Anglia. Tu erai după câteva succese, multe nopți nedormite și urma să pleci în Germania. Habar n-aveam ce-o să se aleagă și unde va fi, pentru noi, lozul câștigător.

shutterstock_177316457

1.            Știu că în facultate erai ceva foarte deștept și implicat. Că, la un moment dat, ai fost solicitat să mergi cu câinele unei foarte publice persoane din România în Austria la operație (eu țin minte că mi-ai povestit câți bani ai luat pe chestia asta, pe vremea când și eu eram studentă la medicină, dar făceam bani din povești). Că nimic nu mișcă fără să fii și tu acolo. Și că, a urmat ceea ce era firesc: ai plecat din România. După care, te-ai întors. De ce?

Continuare

Nunta nu se face cu plicuri, ci cu oameni

Citeam articolul ăsta la bloggerița mea preferată, despre dezamăgirea produsă de niște multe refuzuri cel puțin ciudate de a participa la nunta ei cu Omul. Și mi-am adus aminte de o vorbă pe care-a zis-o tata, când ne-a luat febra pregătirilor: Cel mai important e ca noi, și după nuntă, să rămânem prieteni.

Așa-l țin minte, încât de fiecare dată când aud că cineva nu vine, indiferent din ce motiv, îl văd cu ochii minții și-l aud ce zice.. E adevărat că prieteniile adevărate au nevoie de încercări, iar una dintre cele mai mari este și a te bucura pentru și alături de cineva.

Însă, în România, în ziua de astăzi, o nuntă presupune că ”obligi la obligații”. Toată lumea știe asta, nu e nici un secret. Iar eu cred că e principalul motiv al refuzurilor din toate timpurile. Până când se va pune preț pe prietenia și prezența cuiva, tot vom avea parte de surprize.

E adevărat că prințesa nu de asta se plânge, ci de faptul că prieteni care s-au dat interesați, entuziasmați și confirmați au dispărut brusc de pe fața pământului. Adică au amăgit-o într-un fel mitocănesc, asemănător unor don juani de cartier.

printesa

Însă nu merită să vă supărați cu oamenii, cu neamurile ori cu prietenii. Pentru voi nu merită, că de ei vă ocupați mai târziu. Nu lăsați nimic să vă strice ziua, puneți prezențe și nu absențe. Nunțile trec, noi tot aici rămânem. Iar prietenii adevărați, rude, nerude înțeleg că o nuntă nu o faci cu plicuri, ci cu oameni.

p.s. Avem prieteni care vin de peste mări și țări la nunta noastră, alții care și-au reprogramat sau mâncat cu noi concediul, colegi la care noi n-am fost, dar ei vin, prietene care-au ținut cură de slăbire, altele care și-au lăsat părul să crească, ba una chiar era să ucidă o croitoreasă :)))) Rude care vin, deși ele nu au copii și nici perspective, un văr care nu se va căsători niciodată (fiindcă nu vrea, nu fiindcă n-ar avea cu cine :P), dar care mi-a spus că n-ar lipsi de la nunta mea pentru nimic în lume. Ăștia-s oamenii mei. Eu pe ăștia-i număr. Și atât de tare mă bucur că o să-i văd, încât nici nu știu unde-o să-ncapă toată emoția într-o singură mirună.

8a13a5566dd2454ec5837c889ccc8f84

foto 2

Să luăm o vacanţă fără antibiotice!

Cu cinci semne de exclamare: Cel mai nou protocol pentru îngrijirea pacientului după o extracţie de dinte menţionează şi subliniază faptul că nu se administrează antibiotice. Însă cum obiceiurile proaste mor greu, foarte mulţi pacienţi se enervează când nu vreau să le prescriu nimic, nici măcar după o extracţie mai complicată. NU. Nu luăm antibiotice preventiv, fiindcă fac mai mult rău decât bine. Unul dintre marile pericole care ameninţă omenirea este rezistenţa la penicilină, deci să ne revenim, oameni buni. (Normal, nu aş vrea să o luaţi personal decât dacă vă număraţi printre cei care iau antibiotice de la primul strănut.)

c832a8d8a6cb80fb2ae183f6499990d108e332b2

În cadrul campaniei personale „O vacanţă perfectă în 10 paşi simpli”, pe care o încep pe acest blog mereu când sunt cu gândul la vacanţă (la a dumneavoastră, că până la a mea mai este!), permiteţi-mi încă nişte sfaturi.
Nu luaţi antibiotice cu dumneavoastră, fiindcă s-ar putea să ajungeţi să le înghiţiţi dacă le aveţi la îndemână. Orice tratament pentru orice simptom ar trebui să fie aplicat pornind de la simplu la complicat. Studiu de caz: Otita medie acută.

Se utilizează total greșit, în durerea urechii, picături cu administrare locală, care conțin antibiotic sau antiseptic la recomandarea farmacistului , sau automedicație. Sunt total inutile sau chiar contraindicate în otita medie acută deoarece pot produce un dezechilibru al florei locale din ureche cu dezvoltarea unei candidoze locale, fără a avea efect în tratamentul otitei acute medii deoarece timpanul intact este impermeabil. Dar oamenii vor, nu înţeleg de ce ne simţim atât de în siguranţă ştiind că am luat pumnul de antibiotice. Parcă dormim mai liniştiţi.
Fapt concret: Antibioticele în administrare locală nu sunt recomandate în tratamentul otitei medii acute, ci în acela al otitelor externe!!! (marea parte a picăturilor folosite sunt uleioase, opacifiază timpanul și nu mai permit o diagnosticare corectă, mascând adevărul)

Otita medie acută se tratează spontan în 90% din cazuri utilizând un medicament ca OTIPAX cu acțiune analgezică și antiinflamatorie

Solicitați sfatul medicului înainte de utilizare. Otita medie cu timpan intact poate fi diagnosticată doar de către medic, nu de către mame, mătuşi sau bunici, excepţie făcând cazul în care careva dintre aceştia e medic.
OTIPAX
• calmează durerea în aproximativ 5 minute de la administrare
• câte 4 picături de OTIPAX în urechea dureroasă, de 2-3 ori pe zi.
Mai multe informaţii despre otita medie acută, la copii, găsiţi aici, într-un articol scris anul trecut.

sursa foto

Colivia -simbolul sinistrului la nuntă

shutterstock_168890951

Faceţi-mă să înţeleg. De ce şi cine a idilizat această încrengătură de sârme şi cui i se pare romantică o închisoare cu flori, fie ea chiar şi numai decor.

COLIVÍE, colivii, s.f.

1. Cușcă mică făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsările
cântătoare sau decorative. 2. Construcție de metal acționată mecanic, care serveşte
la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine. – Din sl. kul?vija.

Cuşcă mică, vergele, păsări decorative??? Cât de departe putem duce sinistrul! Păi vă spun eu cât de departe. Cam ca ăia care l-au luat pe Caragiale, săracu’, i-au pus nişte cuvinte-n gură şi-au compus text de invitaţie la nuntă. De te plesneşte brusc intoxicaţia alimentară de la exces de comic de limbaj, de situaţie şi decor.

Colivia simbolizează lipsa libertăţii, îngrădirea, nişte chestii la care nimeni, dar absolut nimeni citav la cap nu s-ar înhăma de bunăvoie şi nesilit de nimeni. Mai ales atunci când iubeşti pe cineva, îi doreşti libertate. Iar atunci când te iubeşte înapoi, se întoarce de fiecare dată la tine. Dragilor, nu gratiile ne ţin împreună, nici bucata aia de hârtie. Ştiu oameni care sunt foarte fericiţi cu sau fără, oameni care sunt căsătoriţi doar la primărie şi în capul lor, căci bucuriile şi le petrec separat şi le împart cu alţii. Mai ştiu pe unii care se tachinează ca nişte copii, au şi divorţat, dar tot nu pot sta departe.

Colivia e sinistră şi nu va fi niciodată cuib. Să nu le confundăm pe cele două. Dintr-o căsnicie poţi prinde aripi, dintr-o colivie nu-ţi folosesc la nimic.

shutterstock_113868265

credit foto: Shutterstock

Genele, sportul şi ciocolata

În cabinet, vineri după-masa. Intră o tipă bine, subţire, înaltă, aranjată. Căruntă şi parfumată, genul dusă şi pe la duş, nu numai pe la coafor. Purta o bluză roz-somon, destul de aprins, cu decolteu în V şi nişte pantaloni bleumarin, la dungă. Mi-am cerut scuze că mă lungisem cu pacientul de dinainte şi o făcusem să aştepte… vreo 8 minute să fi tot fost. (În general, îmi las pacienţii să aştepte mai mult de 8 minute, vorbesc prea mult, ăsta e defect genetic şi profesional. Că nu-s punctuală.)

La care-mi zice tipa, las’ că nu-i nimic, doar nişte muzică mai bună dac-aţi fi avut în sala de aşteptare. Cică avem doar radio acolo, iar ea e fan Sinatra. După care-mi spune, dar tu probabil nici nici nu ştii cine e Frank Sinatra, nu-i aşa. Păi nici NU-I AŞA, cum, Doamne-iartă-mă, să nu ştiu cine-i Frank Sinatra! Io, care nu ştiu bine s-o deosebesc pe Beyonce de Rihanna, am luat-o chiar drept o insultă. După care mi-am cerut scuze în politicosul stil englezesc (şi în cabinet tot radio din ăla oribil am, de-mi cântă aceleaşi 3 hituri în heavy rotation toată ziulica.) Ca să fac (încă) o paranteză, cel mai mult îmi place să lucrez pe muzică clasică, iubesc relaxarea aia şi classic.fm! La început doar asta ascultam în cabinet, până mi s-au plâns câţiva pacienţi, iar asistenta aproape a înnebunit.

Bun, o întreb dacă s-a schimbat ceva în istoria ei medicală de la ultima vizită. Mă întreabă doar dacă ştiu că a avut un accident cerebral acum vreo 3 ani, dar şi-a revenit bine, nici n-au ţinut-o în spital decât o zi. Şi că a cam început să uite, dar crede că asta e doar de când a împlinit 80 de ani.

Stai, 80 de ani?!?!?!?!

Nu ai înţeles bine, Miruno, e vineri şi eşti cu gândul la weekend, nu te mai concentrezi la doamne povestitoare şi nici la Frank Sinatra. Mă uit în calculator.

81 de ani.

Am amuţit şi eu şi asistenta.

Văd mulţi oameni într-o zi, foarte mulţi. Această doamnă arăta poate de 65, nicidecum mai mult. Jocul cu ghicitul vârstei pacienţilor nu mai e o provocare de mult, le cam nimeresc cu uşurinţă. Măcar prefixul cu siguranţă!

shutterstock_118009978

Cică a jucat tenis de performanţă, apoi badminton până la 70 de ani. Nu a fumat şi nu a băut. Iar cu puţin ajutor de la mama natură, stătea într-o vineri după-masa în faţa mea, tânără şi deloc obosită. La 81 de ani.

Ne-a umilit şi ne-a inspirat pe amândouă (asistenta mea e cea mai pofticioasă de ciocolată după mine, facem schimb de informaţii legate de cele mai bune şi mai noi lansări pe piaţa Kinder). Despre dinţi nu comentez, dar vă spun că mucoasele erau curate şi aveau un tonus cum alţii n-au la jumătate din vârsta ei. O avea şi IQ-ul vreun rol. (Am eu o vorbă, că unii-s atât de proşti, încât nu pot deschide gura. Promit, nu-s poveşti.) I-am spus c-a fost o plăcere s-o cunosc. Şi-o inspiraţie. Ea mi-a spus că niciodată nu s-a mai simţit atât de bine la dentist.

Eu am mai zis că ne vedem peste 9 luni, la următorul control.

Iar ea mi-a spus că speră.

credit foto: Shutterstock

Ultima lună de Miruna Siminel

Sunt amețită, împrăștiată, dezordonată și îndrăgostită. Îl visez noaptea de parcă n-ar fi lângă mine, mi se face încă dor de el, de parcă nici o apriopiere nu va compensa anii în care nu ne-am cunoscut. Se apropie un mare moment în viața noastră, iar eu nu mă pot aduna nici cât să pun literele coerent într-un cuvânt.

Uit să bag mâncarea-n firgider, nu mai țin minte dacă m-am spălat pe dinți. Aseară am uitat pâinea în toaster până a pornit alarma de incendiu. Îmi trec o mie de gânduri prin cap deodată, parcă pe autostrăzi fără ieșiri, unde se circulă peste viteza legală. Încă văd indicatoare și priorități, aștept doar să semnalizeze cineva RELAXARE.

Am niște emoții pe care nici nu știu că le am, nu cu mintea aia a mea deșteaptă, că aia nu mai poate de fericire. Mintea aia care nu-și explică de unde a apărut așa un băiat grozav în viața mea și nici ce i-a dat mama lui să mănânce când era mic. Mintea aia e liniștită, își repetă listele și bifează obiective pe măsură ce taie zilele din calendar.

Însă mintea celalaltă, ce ne facem cu ea? Aia care anulează alarma internă de pâine prăjită și așteaptă să urle cât să coboare vecinii. Aia care nu te mai lasă să te concentrezi decât la pacient. De zici c-ar trebui să duc cabinetul după mine acasă, poate așa mai punem și noi hainele alea-n dulap.

Am niște emoții care se manifestă vegetativo-haotic, tehnic și administrativ, sper să n-o iau pe contrasens până mă mărit. Și aici nu mă refer la autostrăzile din capul meu.

Că să mă împace un pic, mama mi-a spus că pe ea a chemat-o, în viața asta, mai mult ca pe tatăl meu decât ca pe tatăl ei. Mai mult ca timp, mai mulți ani adică. Și unde mai pui că, în primii 3-4-5 ani din viață, nici nu prea știi de capul tău, deci e și mai scurtă perioada de purtat numele de fată.

Când ne căzneam să stabilim data pentru căsătoria civilă, am citit că data în care semnezi actele e considerată cununia astrală. Nu știu ce importanţă are asta pentru dumneavoastră, eu voi afla în curând.

2083p-Wedding-Day-No-2

foto

Pagina 1 din 2

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 150 queries in 0.349 s