Regina gafelor mulţumeşte pentru aplauze

Ştiţi faza clasică: eşti în oraş cu cineva, îţi sună telefonul, îl ignori. Mie mi se pare că priorităţile în viaţă şi la telefon sunt ca în trafic: bazate pe poziţie geografică.

   În principiu, prioritatea de dreapta e sfântă, adică ăla care e realmente acolo cu tine are dreptul să se bucure de prezenţa ta fizică şi psihică şi nu să te admire cum stai la taclalale interminabile cu altul la telefon. În fine. Mă sună o tipă, care ştiam că DE FIECARE DATĂ MĂ ŢINE LA TELEFON CU ORELE, să-mi spună toată drama vieţii ei de la adam şi eva. Era tocmai într-un triunghi amoros interminabil şi aproape de perfecţiunea cercului vicios. Ştiam ce urmează. Aşa că, mă uit la telefon, menţionez că voi suna eu înapoi, fiindcă asta cere TIMP, după care ignor elegant.
Normal, tipa era fix în spatele meu, pe terasă.
5 Miruna Siminel
Şi ce să mai zici de-aici încolo, Miruno, că doar te-ai făcut de mândra minune! Ceva am îmbrobodit, da’ nu zic încă ce, vă las pe dumneavoastră să vă stoarceţi creierii până mâine.
Întreb asta în contextul campaniei “Scapă din orice situaţie fără transpiraţie”. Lady Speed Stick şi Mennen Speed Stick au lansat această campanie, prin care vor să scoată în prim-plan situaţiile jenante din viaţa de zi cu zi cu care ne confruntăm cu toţii.
 E vorba de un concurs, care durează până joi. Premiul cel mare îl primeşte cea mai haioasă replică pe care aţi fi dat-o dv şi constă într-un eco make up case. Mai sunt alte două premii (pe care le stabilim prin extragere prinRandom.org): truse Lady Speed Stick şi Mennen Speed Stick.

Pentru inspiraţie, vizitaţi site-ul www.scapadinsituatie.ro  – acolo mai găsiţi premii. Atenţie, nu pentru Regine ale gafelor, ci pentru isteţe şi isteţi care ştiu cum să le evite din start.

Articolul anterior

Scandalul Atrium, din Sibiu

Articolul următor

Cum am scăpat eu din situaţie

13 Comentarii

  1. Nu ai de ce sa iti ceri scuze. Unii oameni sunt needy si trebuie sa li se zica de la obraz ca nu ai mereu timp de ei. Cand nu am timp zic ca nu am si gata.

    • Manuel, tu eşti băiat. Nu se pune. Femeile doboară recordurile la fire înroşite la telefon. ZILNIC!

      Geta, haha, da, e bună asta. Mută vina şi atenţia pe altcineva :)) nu mai suntem în prea multe relaţii, dar din cu totul alte motive. Deşi telefoanele bat şi până în Anglia, da’ na…

      Alina, da’ tu chiar câştigai?

  2. Geta

    Prietenul la nevoie se cunoaste :))) Ma intreb doar daca mai sunteti inca in relatii de telefoane.
    Eu as fi zis probabil
    “Ce, te faci ca nu ma vezi? De 10 minute astept sa vad cand vii sa ma saluti odata!”

  3. Alina

    NU SE POATEEEE!!! Si mie mi s=a intamplat exact la fel!!! Doar ca eram pe scarile rulante, si mai penibil!
    I-am zis ca tocmai ma certam cu barbatu-mio si castigam. Deci nu puteam intrerupe momentul :)))) a luat-o asa, inca suntem prietene.

  4. Nicu

    Hmmmm….interesanta situatie. Si apoi ea ti-a atras atentia sau ai vazut-o tu?

  5. Claudia

    “Hai să fim serioase fatăăă, te văzusem, mă pregăteam să îţi fac o surpriză! Ce rost avea să consumăm minutele aiurea? Aaa, chiar nu ţi-a spus ospătarul că sunt aici?”

  6. ”Ma gandeam sa nu iti consumi toate minutele si sa te sun eu inapoi”

  7. dorina

    Eu de obicei nici nu raspund la telefon cand stiu ca suna o vorbitoare de “cursa lunga”, dar ma apuca transpiratiile cand ma intalnesc cu persoana si imi spune:”Niciodata nu raspunzi la telefon”Dar tot asa de repede imi trec .Prietenii stiu de ce !

  8. teodora

    Raspuns:”Te-am vazut dar am vrut sa vad daca transpiri la nervi,ca am leac pentru transpiratie”

  9. i-ai tyrimis si un mesaj sa-i spui ca nu poti sa vb ca esti la munca, intr-o sedinta?

  10. G

    Am râs la ce a zis anca. În schimb, mă întristează fazele astea cu așa doză de ipocrizie. Adică de ce mama naibii te dai drept prieten dacă nu-i poți spune niște lucruri simple și să stabiliți de comun acord niște reguli simple? Cam ce fel de “prietenie” e acolo? Vorba aia: ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani știu s-o fac. Și apoi, pare cam trasă povestea, poate ar fi fost cu râs la mine dacă n-ar fi fost în campania asta… fesul ăsta, fie frig, fie cald, tot purtat ca de obicei… :-). Chiar așa, că tot ai dat-o cotită la Nicu, spune-ne Miruna, și nouă, cum ai dat replica aia? A venit “prietena” la tine, sau te-ai dus tu la ea la masă? Sau să mă aștept la un răspuns tot ipocrit? Sau să nu ma mir, din moment ce blogul se bazează pe o minciunică? – blonda noastră are de fapt părul natural șaten deschis, nicidecum blond. Sau n-o să accepți replica mea, că te ofensează, cum a ofensat-o pe “grasă” sfatul medicului de familie?

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 159 queries in 0.232 s