Noua Barbie, cu vreo 5 kile în plus şi 10 cm în minus

Din punct de vedere al raporturilor şi măsurătorilor, toată lumea ştie că Barbie e un concept de păpuşă care e cam “greşită” din punct de vedere anatomic. Gâtul ăla subţire şi lung nu poate exista, nici talia minusculă, decât dacă eşti făcută din plastic.

Din punctul meu de vedere? Nici Cenuşăreasa nu există, dar parcă nu m-aş apuca acum să spun tuturor fetiţelor că prinţii reali îs nişte mincinoşi curvari şi să se ferească mai ales de băieţii de bani gata. Plus, într-o eră în care obezitatea ne stă ca un pistol la tâmplă, soluţia nu vine din resemnarea în faţa măsurilor XXL. Bine, Barbie asta nouă nu e XXL nici vorbă, dar în curând se va găsi unul care să o construiască în varianta medium, large şi extra large şi lumii întregi să i se pară normal. Exact ca americanilor porţile de la mcdonalds. Acolo nu există conceptul de small ca standard. Simplu şi trist.

Săptămâna trecută, m-au uimit 2 ştiri la radioul britanic.

• Una spunea că s-a modificat recomandarea pentru câte porţii de legume/fructe să consumăm pe zi. Mai exact, de la 5 la 7. Şi comentariile erau că guvernul trebuie să facă ceva pentru asta! (Hai, serios, de parcă nu s-ar vinde şi spanac în supermarketuri, vine tot în pungi mari, doar că oamenii le confundă cu chipsuri… tot guvernul e de vină??? eventual să scoată pizza în afara legii…)
• Cealaltă era despre obezitate, zicea o tanti la microfon că ne obişnuim cu mărimi tot mai mari, pe stradă, ambulante. Şi că, încet-încet, se schimbă standardele de “normalitate”. Doar fiindcă, să-i spun unei colege care are douăzeci şi un pic de ani că e “grasă, frate” la cele 120kg purtate pe-un metru şi-un zâmbet e o ofensă. Ştiu caz concret, altă persoană, care s-a dus la medicul de familie, ăla i-a spus să aibă grijă -după ce a cântărit-o, că s-a cam îngrăşat, că e la limita superioară spre obezitate şi că na, să aibă grijă. Ce-a făcut domnişoara? S-a simţit mega jignită, s-a plâns în public şi s-a consolat cu o ciocolată, normal. Drept vorbind, spunea asta în timp ce şedea lângă cele 120 kg şi zău că nici mie nu-mi mai părea aşa de superioară limita aia. Prin contrast, evident.

Deci tristă ziua în care nu vom mai tinde spre idealuri, ci spre realităţi. This doesn’t hurt anybody’s feelings, so they can die happy. Uneori cu ateroame, alteori cu hipertensiuni sau diabeturi, de cele mai periculoase ori – cu toate combinate. Mergeţi de băgaţi nişte spanac, cică face bine la artere.

sursa