Din punct de vedere al raporturilor şi măsurătorilor, toată lumea ştie că Barbie e un concept de păpuşă care e cam “greşită” din punct de vedere anatomic. Gâtul ăla subţire şi lung nu poate exista, nici talia minusculă, decât dacă eşti făcută din plastic.

Din punctul meu de vedere? Nici Cenuşăreasa nu există, dar parcă nu m-aş apuca acum să spun tuturor fetiţelor că prinţii reali îs nişte mincinoşi curvari şi să se ferească mai ales de băieţii de bani gata. Plus, într-o eră în care obezitatea ne stă ca un pistol la tâmplă, soluţia nu vine din resemnarea în faţa măsurilor XXL. Bine, Barbie asta nouă nu e XXL nici vorbă, dar în curând se va găsi unul care să o construiască în varianta medium, large şi extra large şi lumii întregi să i se pară normal. Exact ca americanilor porţile de la mcdonalds. Acolo nu există conceptul de small ca standard. Simplu şi trist.

Săptămâna trecută, m-au uimit 2 ştiri la radioul britanic.

• Una spunea că s-a modificat recomandarea pentru câte porţii de legume/fructe să consumăm pe zi. Mai exact, de la 5 la 7. Şi comentariile erau că guvernul trebuie să facă ceva pentru asta! (Hai, serios, de parcă nu s-ar vinde şi spanac în supermarketuri, vine tot în pungi mari, doar că oamenii le confundă cu chipsuri… tot guvernul e de vină??? eventual să scoată pizza în afara legii…)
• Cealaltă era despre obezitate, zicea o tanti la microfon că ne obişnuim cu mărimi tot mai mari, pe stradă, ambulante. Şi că, încet-încet, se schimbă standardele de “normalitate”. Doar fiindcă, să-i spun unei colege care are douăzeci şi un pic de ani că e “grasă, frate” la cele 120kg purtate pe-un metru şi-un zâmbet e o ofensă. Ştiu caz concret, altă persoană, care s-a dus la medicul de familie, ăla i-a spus să aibă grijă -după ce a cântărit-o, că s-a cam îngrăşat, că e la limita superioară spre obezitate şi că na, să aibă grijă. Ce-a făcut domnişoara? S-a simţit mega jignită, s-a plâns în public şi s-a consolat cu o ciocolată, normal. Drept vorbind, spunea asta în timp ce şedea lângă cele 120 kg şi zău că nici mie nu-mi mai părea aşa de superioară limita aia. Prin contrast, evident.

Deci tristă ziua în care nu vom mai tinde spre idealuri, ci spre realităţi. This doesn’t hurt anybody’s feelings, so they can die happy. Uneori cu ateroame, alteori cu hipertensiuni sau diabeturi, de cele mai periculoase ori – cu toate combinate. Mergeţi de băgaţi nişte spanac, cică face bine la artere.

sursa

Ca mireasă, n-o să-mi pun unghii cu sclipici, nici gene false, ba nici n-o să chem pe vreun artist să mă picteze la sprâncene. O să le fac pe toate singură şi-o să las strălucirea să iese din priviri, din pori şi alură. Multă lume a zis că-s nebună, ieri am mai descoperit o mirună ca mine, care exact aşa a zis. Că-şi face unghiile cu lac incolor şi-şi pune un strat de mascara pe gene. Singură şi gratis, cum ar veni.

Ca dentist, nu-mi mai pudrez nasul zilnic de-o vreme, cam de când m-am prins că mai mult pudrez masca de protecţie decât nasul. Şi mai mult de atât, că mă aleg şi cu nişte dungi deloc elegante pe figură, de la atâta echipament de protecţie la locul muncii. Ştiţi dumneavoastră, ca-n orice fabrică. Adevărul este că… mi-e lene. Dimineaţa mi-e lene să orice, pentru că somn. Şi pentru că mă trezesc abia pe la al doilea sens giratoriu, asta nu mai e un secret pentru nimeni, şi pentru că în ţara asta încă nu e legal să conduci şi să-ţi suceşti genele-n oglindă.

Weekend-ul ăsta m-am trezit (vorba vine) să-mi achiziţionez un nou fond de ten, de parcă n-aş avea destule chestii pe care le-am cumpărat şi nu le folosesc. Pe număratelea, 3 perechi de pantofi şi 2 sacouri, cu etichetă şi praf. Fără speranţe.

Dacă l-am luat, normal că l-am şi folosit. Un

pic aşa, că oricum mi se părea enormă zugrăveala. Şi unde n-am făcut nimic în plus faţă de cum făceam de răposatul obicei, iubitul meu a ţinut să menţioneze că el nu înţelege rostul machiajului. Că, în loc să te facă mai frumoasă şi să-ţi ascundă nişte treburi, îţi pune-n evidenţă porii căscaţi cât cepele şi ridurile conforme cu buletinul. Sinceritatea la noi în cuplu a fost mereu apreciată, deşi m-a costat destul de mult acest nou Le Teint Touche Éclat Foundation. Doar că deştepţii de la YSL au întrerupt producţia de Teint Radiance, fondul meu de ten, preferat. Cică l-au îmbunătăţit. Poveşti.

Mă dădusem şi cu lipgloss, iar când am vrut să mă retrag la toaletă ca să-mi refac botul, iubitul m-a rugat cu sinceritate să-l las mai bine natural şi mirosind a proaspăt îngurgitata supă de ceapă, franţuzească şi ea. Ca fondul de ten 😀 Cică-s mai frumoasă aşa. Şi supa mai ieftină, sincer. Şi decât rujul. Şi decât jum’ate din el.

Percepţia bărbatului de lângă noi e foarte diferită de a noastră. Ce e frumos pentru noi nu e la fel de frumos pentru ei. Ce e gras pentru noi poate fi la fel de slab pentru ei. La fel ca anul trecut, vreau să zic. Sau nu. Şi atunci ACEEA este o problemă.

Până una-alta, vă invit să vedeţi aceste clipuri impresionante, reclame la nişte cosmeticale. Două domnişoare care pun machiajul în altă lumină, fără a se pune pe ele în spatele lui.

Cu ocazia asta, să sperăm că s-a încheiat era în care toate cremele promit tinereţe fără bătrâneţe şi toate dietele – slăbire fără înfometare.

foto 1, 2