Luna: January 2014

Viaţa ca o compunere de întâlniri

Cred foarte mult în puterea momentului. Şi în valoarea unei întâlniri.

Şi mai cred că viaţa noastră începe şi se compune din întâlniri importante şi decizii mari. Prima Întâlnire vitală a fost atunci când mama s-a cunoscut cu tata. Şi de-acolo, timpul şi iubirea, două dimensiuni pe care ne amăgim să le fi înţeles şi cucerit, astea două s-au împletit romantic şi fructuos.

download (1)

Cred că există întâlniri care-ţi schimbă viaţa. Nu neapărat prin măreţia omului pe care-l întâlneşti, ci prin dispoziţia ta

de a înţelege momentul. Prin ceea ce devii în compania lui. Precis am dat mâna cu mult mai mulţi oameni grozavi decât am adunat învăţăminte. Adică, pe unii i-am ratat. Şi nu din cauza lor.

Şi-au mai fost câteva Întâlniri. Când cineva a crezut în tine deşi n-aveai decât 13 ani şi nişte idei cam încâlcite . Când altcineva ţi-a tradus o chemare a sufletului tău, de şi-acum te-ntrebi oare cum de ţi-a luat atâta timp şi-atâta dor să-nţelegi. Momentul acela când ai ştiut că nu mai poţi aştepta şi te-ai urcat cu 4 flăcăi într-o maşină mică, de la Cluj şi pân’ la Bucureşti. Şi-apoi întâlnirea cu tine, omul care puteai deveni. Tot ce-ţi trebuia ca să-nfloreşti era ghiveciul potrivit şi altă lumină.

Şi-au mai fost câteva Mutări importante. Inclusiv cele pe care nu ai fost lăsată să le joci după mintea de atunci. În ziua când am primit jobul de vis, pentru care bucuroasă-mi abandonam îngheţam şcoala, cineva m-a aşezat la o masă şi mi-a băgat minţile-n cap. Asigurându-mi gratis biletul către fericire .

———————

Acum 5 ani, pe vremea asta, nici nu bănuiam ce Întâlnire urmează-n viaţa mea. Eram pregătită pentru ceva măreţ deşi îl aşteptam din altă direcţie. Eram proaspătă şi blondă în Bucureşti, la volanul celei mai frumoase maşini din lume, simţeam că voi cuceri mapamondul. Ce nu ştiam e că eu voi fi cea cucerită. Până peste cap. Pe vremea aia, mâncam fără sare şi aveam o piele fină, ca-n revistă… Era o fază atât de bună, încât până şi cu cremă mă dădeam după duş.

——————–

Acest post a fost scris din recunoştinţă pentru fiecare Moment care a prilejuit Marile Întâlniri pentru mine. Mai aştept vreo câteva şi mă pregătesc nu cu şampanie, ci cu salate cât mai asortate.

 

Sărbătoriţi-vă Întâlnirile chiar şi doar în gând.

La cât mai minunate.

foto

Scrisoare către fotograful meu


648c843785515fe8f0ad7a5dc8801fbb

 

Dragă Radu,

Mi-am albit dinţii şi de vreo două luni fac foamea cu dulci întreruperi. Mi-am strâns poze, sute de poze, cu flori şi fete şi voaluri şi zâmbete. Mai nou se spune “pentru inspiraţie”, deşi drept vorbind e copiere. Vreau să ţi le-arăt. Că mi-ar plăcea să fiu şi eu frumoasă ca ele, doar fericită … ca mine. (Află că fotogenică n-am fost niciodată şi e cam târziu să-ncep acuma. Până şi-n pozele de bebeluş mă strâmb, am ochii-nchişi şi bărbie dublă.) Dar frumoasă ca-n filme. De o anumită parte din arătarea şi rânjetul din poze eşti direct responsabil. Tu şi lumina pe care cu atâta pricepere o intuieşti.

Habar n-am cum o să-mi fac părul şi tare mi-e teamă că mă va apuca o nebunie cu vreo lună înainte de marele eveniment şi-o să revin la freza mea iniţială de blondă reinventată, cu părul scurt, până la ureche. Nu de alta,

dar să fie tot nişte luni de când îmi las pletele să crească şi direct proporţional cu ele merge şi tensiunea mea arterială. De fiecare dată când mă uit în oglindă.

De machiat, îţi zic de-acuma să nu te bazezi pe vreun artist, decât pe mine şi pe trusa mea care mai conţine câte-un element expirat forte de prin clasa a 9a (tehnicile doar s-au mai actualizat). Da’, pssst, să nu afle mama, că deja-mi vede nişte alergii crescânde pe faţă. Nu vreau să-mi cumpăr zugrav sau mutră nouă pentru ziua nunţii, deşi ştiu cât de mult te-ar ajuta pe tine şi pe doamna Lumină. Nu vreau, fiindcă şi pudra mea ştie să pună zâmbete în evidenţă, iar de alte iluzii în ziua nunţii chiar n-am nevoie. E suficient că mă mărit.

Ca o prinţesă. Ca o naivă. Ca o copilă. De asta, dragă Radu, în ziua nunţii noastre, o să te rog să nu cauţi pe mireasă s-o fotografiezi. Ci pe Miruna. Oricum ar fi ea îmbrăcată şi oricât de nepieptănată. Lângă iubitul ei, va fi întotdeauna mult mai frumoasă decât în filme.

Am încredere în tine,

Miruna

 

————————————————–

imaginea e de aici, iar fotografiile marca David Postatny le găsiţi aici

Lucruri de făcut înainte de a face un copil

  • 6 luni de concediu în jurul lumii. Lui i-ar

    plăcea să vadă America pe motocicletă, mie mi-ar plăcea să meditez vreo lună-n Asia. După care ne-ar mai rămâne încă 4, să citim, să învăţăm, să mirosim locuri noi şi minţi luminate. (deşi asta cu mirositul, după aproape doi ani de jucat de-a dentistul, nu mi se mai pare deloc stilistic.)

  • dormit fără alarme în weekend. Deşi disciplina din câmpul muncii îşi spune cuvântul şi rare sunt dimineţile de sâmbătă în care mă prinde ora unşpe în pat.
  • sărit peste duşul de seară şi spălatul pe dinţi, mâncat conservă de peşte şi ciorbă de burtă dreasă un pic. Fiindcă ieşitul ăsta din rutină -când calci un pic cu stângul pe lângă- poate fi dulce fiindcă e un moft, un răsfăţ, dar când ai un copil poate fi altfel interpretat…drept exemplu.
  • mutat mai aproape de casă, cât să nu mai fie un ocean între mine şi Sibiu.

happy-family-elephants

Tot mai mult ne gândim la asta. La un copil al nostru. Îl pomenim aproape în fiecare dimineaţă devreme şi în fiecare

seară târziu. Ne trimitem iubirea pe calea gândului, să se aştearnă cuminte şi caldă şi să-i spună sufleţelului care va alege să vină în vieţile noastre cât îl aşteptăm. Când o fi el pregătit să apară şi indiferent pe ce continent.

poza

 

Şoc şi groază! Femeile vegane şi lupta cu menstruaţia

Nu ştiu prin ce nefăcută sau neclick-uită, mă trezesc într-un grup din ăsta plin de intelectuale cu preocupări alternative de pe facebook: Raw Vegan. Dada, preocupările de facebook, să mă scuzaţi. Şi nu dau link, poate mai ajunge vreun prunc nevinovat pe-acolo.

Unde

o prietenă de-a mea scrie să întrebe dacă e adevărat că femeile vegane nu mai au ciclu menstrual, exprimându-şi un dubiu legat de cât de sănătoasă e totuşi treaba asta.

Bun. După care, potopul. Link-ul ăsta, de exemplu. Nu trebuie să faceţi click, eu oricum n-am mai rezistat de la ideea că menstruaţia e blestemul femeii. Iar comentariile care urmau erau de-a dreptul halucinante. Terifiante. Şoc şi groază all right. Cică cine-a mai inventat şi chestia asta cu sângerarea menstruală, cine are nevoie de ea! Că şi-aşa numa’ probleme îţi face, te mai doare şi burta, ba unele mai şi leşină pe stradă. (eu le-aş întreba dacă au luat micul dejun. Sau cina aseară. Sau câţi morcovi au ros la ultimul ospăţ.. ) mda, total inutilă menstruaţia asta. Probabil aşa au învăţat ele în cele 2 clase primare absolvite butonând la facebook, mă scuzaţi.

DAR NU MĂ POT ABŢINE.

Într-o vreme, citeam postări din grupuri de anorexice. Pregăteam un articol

sau nu ştiu cu ce scuză eram pe-acolo. Credeţi-mă, nici americancele subnutrite (alea care haleau vată ca să li se umfle-n stomac) nu debitează asemenea cretinităţi.

Mâncaţi, doamnelor, pentru sănătate şi pentru viaţă. Dar aveţi grijă şi mintea cu ce fel de idei o hrăniţi. Există lucruri mai nocive decât carnea.

2011-02-23-lola-lollipop-no-energy-to-be-vegan-vegetarian-comics-150

Ishtenem!

p.s. Am părăsit, de urgenţă, grupul.

foto

Englezul de bună credinţă, consumator TV de meserie

Astăzi am avut o pacientă care m-a întrebat de unde sunt. Şi când i-am zis că din România, ea a zâmbit lung, iar eu i-am spus că ştiu că suntem faimoşi la TV zilele astea. Atunci i s-au umplut ochii de lacrimi – era o bunicuţă- şi

mi-a zis că ei îi e foarte milă de noi. M-a întrebat dacă ce arată la TV (a menţionat ţiganii, dar cu juma’ de gură) e adevărat sau dacă sunt actori. I-am zis că n-am TV, deci habar nu am, dar cred că e adevărat. După care mi-a zis că ei tot îi e milă şi că ne-ar aduce pe toţi în Anglia să ne dea de mâncare.

Poftim?

Să ne dea de mâncare, cu ochii în lacrimi şi inima bună. O, ishtenem, dar ce arată ăştia la TV pe-aici??? Săriţi de-mi cumpăraţi unul, ca măcar opinia publică locală s-o putem salva!

Worth_Watching

foto

Cea mai deprimantă zi a anului

Monica îmi zicea azi la telefon că e oficial. Astăzi Ieri a fost cea mai deprimantă zi a anului. Susţin şi înţeleg acest titlu, fiindcă încă nu ştiu de unde am cules forţa de a mă scoate de sub plapumă azi-dimineaţă.

A fost atât de bine la Sibiu.

  • La volanul celei mai frumoase maşini din lume, încă simt că nimic nu e imposibil şi că mai sunt multe de cucerit. În patul cel de la Sibiu, tot mai dorm somnul cel mai dulce, deşi sincer mărturisesc o teamă că ai mei se pregătesc să renoveze. Adevărul e că-n camera mea încă e cu tweety pe pereţi şi dulapul e galben cu albastru.
  • Mâncarea gătită încă vindecă oamenii, mai ales cea gătită cu drag. Mama mi-a zis că nu-mi iasă tocăniţa fiindcă n-are spirit. Că trebuie să mai pun încă ceva pe lângă ceapa aia urât mirositoare în cratiţă. Doar că mie atâta nu-mi place putoarea care se face în casă şi-mi intră în păr, încât nici să povestesc cu drag despre tocăniţe nu pot. Noroc că iubitul mă iartă şi-şi rabdă dorurile de mâncare tradiţională până ajunge la mama lui acasă.
  • Unele lucruri nu se schimbă niciodată. De fiecare dată când mergem acasă, eu dorm la părinţii mei, el doarme la ai lui. Şi bunica mă ceartă pentru asta. Întâmplarea frumoasă face că în avionul spre Sibiu ne întâlnim cu doi consăteni plecaţi de vreo 16 ani în SUA. (Căsătoriţi de vreo 20, dacă nu greşesc, Liliana. ) Care încă dorm – fiecare la mama lui când vin acasă, la Sibiu.
  • Pentru nuntă n-am rezolvat mare lucru, de revelion am stat mai mult în cameră decât la petrecere (eram cu laringită şi tuse, de nici acum nu ştiu dacă noi chiar am povestit în noaptea aia sau doar mi s-a părut, de la febră), finuţa nu mi-am văzut-o şi cred c-am băut mai multă cafea în oraş decât cu mama. Noroc c-am zăcut beteagă o zi întreagă, că altfel nu m-ar fi prins 24 de ore la domiciliul din buletin. Am redescoperit ciorba de perişoare (printr-o întâmplare, de am ajuns după aia să mănânc toată oala) şi-am schimbat ţinutele mai mult decât le schimb în Sheffield într-un anotimp. Bluzele, mai exact, că-n rest nu vă imaginaţi rochii lungi, cu spatele gol. Nu de alta, dar la cum behăiam pe sec, de şale am avut o grijă deosebită vacanţa asta!

Depressing+day_4cf154_4211773

Singura parte bună a întoarcerii la normalul nostru deprimant e că întotdeauna, când se apropie ora de plecare, ne bucurăm că mergem împreună şi nu separat. Că una e când tu părăseşti şi alta e când eşti cel părăsit. Deşi nu recomand nici o

variantă. Rezoluţia lui 2014 e să fim mai aproape şi mai bogaţi. Dacă rezolvăm geografia, vine şi bogăţia la pachet. Fiindcă tare sărac e omul singur şi deprimat în prima lui zi de lucru.

Spor la treabă! Mâine nu poate fi decât mai bine. Doar cea mai deprimantă zi tocmai s-a terminat 😀

foto 1

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 145 queries in 0.947 s