Replică la durerea în călcâi

Ştiu că poveştile cu medici şi pacienţi nemulţumiţi sunt un izvor de dezbateri, like-uri şi comentarii, fiindcă tot românul s-a născut poet, medic şi mai deştept decât prevede legea.

Acestea fiind spuse, vă invit să citiţi mailul primit de Simona de la o cititoare pe care o durea-n călcâi. Asta ca asta, dar urmează tona de comentarii, de te iei cu mâinile de neuroni, asta…cine mai prinde vreunul de coadă.

Oamenii se duc la medici cu probleme de sănătate şi fiindcă vor o rezolvare. De fapt, ei caută o vorbă bună şi un prilej de socializare amabilă. La fiecare curs (şi m-am dus la toate!) despre comunicare şi posibile riscuri profesionale ni se aminteşte că pacientul nu apreciază medicul după calităţile sale profesionale, ci după cum se poartă, cum zâmbeşte, cum vorbeşte. De asta-s eu aşa iubită de pacienţi, iar dv credeaţi că-s mare medic! 😉 Iar eu credeam că-s bullshit-uri regale, că cum, domn’e, să fii mai vrăjit de-un rânjet decât de-un tratament. Că cum, domn’e, să conteze mai mult forma decât fondul. Uite-aşa, şi-am încălecat pe-o şa. Contează. AMBALAJUL.

hyp

Mergem la mari profesori şi aşteptăm să ne servească şi ceai pe lângă lecţia de medicină, normal. Pe care oricum am repetat-o cu Sf. Google înainte, cel atotştiutor şi atotvindecător.

Vreau să vă povestesc 2 chestii care mi s-au întâmplat mie, personal. Care m-au uimit pe mine, în deplinătatea neuronului blond, singurul din dotare, pe cuvânt de-onoare.

Era o vreme în care sufeream cumplit de o problemă, nu contează care, mie-mi părea a alergie. Se manifesta ciudat, anapoda, nu o puteam lega de absolut nimic, aşa că- după ce-am epuizat toate variantele filozofice de tratament ale maică-mii, am zis, hai la specialist, Miruno, că n-ai inventat tu apa caldă. Ba s-au trezit şi nişte neamuri binevoitoare şi motivat îngrijorate, de mi-au făcut programare la unul dintre cei mai de încredere medici din Bucureşti. Tipa era drăguţă, puţin nepieptănată şi foarte zăpăcită, deci…cum ziceam. Pacientul judecă după cum ţi-ai tras cărarea, nu după altceva. S-a uitat la mine, cu răbdare, nu zic. După care şi-a scos o carte mare din bibliotecă, a răsfoit vreo 2 minute de ziceai că ştie unde să caute, în fine, n-a găsit. M-a trimis acasă, convinsă fiind că toată treaba e doar în capul meu. Şi că, oricum, ea nu ştie ce să-mi facă.

hypochondriac

Pe cuvântul meu de onoare, am avut tot respectul pentru această doamnă doctor nepieptănată. Brusc şi cărarea parcă i s-a aşezat! Fiindcă e mult mai uşor să faci o reţetă, să te faci că pricepi care-i ideea-n propoziţie. E mult mai greu să accepţi că te depăşeşte situaţia sau că pur şi simplu e greu de pus un diagnostic.

Nici un medic, oricât de profesor-doctor ar fi el, nu le ştie pe toate! Oricine merge la el cu aceste aşteptări va pleca profund dezamăgit şi va merge direct la Simona şi la google să-şi toarne oful.

Altă fază: Ne pregăteam să plecăm în excursie la Paris, eram în Bucureşti pe vremea aia. M-a luat brusc ameţeala. Prima dată, am crezut că mi s-a părut, deşi m-am cam proptit în garduri. A doua oară, am crezut că-s nemâncată, deşi rar mi se întâmplă asta. A treia oară, deja am zis să cer ajutor, pentru că mi s-a întâmplat stând în patul meu de-acasă, cu burta plină şi perfect conştientă. Gravidă n-aveam cum să fiu, deşi mulţi m-au bănuit atunci. Mama mi-a zis că-i de la spondiloza cervicală, să pun mâna să fac puţină mişcare şi m-am enervat aşa cum mă enervez de fiecare dată când cineva mă trimite la sport! Iubitul meu, specialist în domeniu, care vede doar tumori pe creier când îi ziceam de ameţeală, m-a trimis direct la neurochirurgie pe secţie, la investigaţii. (Noi eram la distanţă pe vremea aia, că altfel… era altfel.) Ăia acolo, panică mare, ce-are fata, aşa tânără, săraca. Na bine, sări cu CT-urile pe ea. Să prăjim creierii că oricum nu îi prea folosesc la mare lucru. Cică-i blondă şi scrie pe blog. Iar după vreo 2 ore în care mi-am văzut viaţa prin tunelul tomografului, îmi vine omul ăla cu filmul în braţe şi-mi zice, să ştii că ne-am uitat mai mulţi la el. Şi n-ai nimic. Îmi pare rău.

hypochondria-jpg

ÎŢI PARE RĂU???? Ce rău mi-a părut mie că n-am ascultat de mama nici nu vă pot explica. Ce m-a certat tata că înghit iradieri în timpul liber, nu am cuvinte. Dar na, aşa suntem noi, pacienţii. Ne place drama. Şi nu ne pare rău.

———————

Prima problemă (nu) mi-a trecut după multe tratamente, de nici nu mai ştiu care-a funcţionat. Cert e că pe ultimul l-am făcut tot după capul mamei, care m-a convins că oricum nu mai am nimic de pierdut dacă-i fac şi ei un moft…şi-a funcţionat. Oricum luasem hotărârea c-o să-mi treacă şi că eu la medic mai mult nu mai merg. Noroc că n-a mai fost nevoie.

Cât despre ameţeală, mi-am făcut apoi o radiografie de coloană cervicală, s-au crucit toţi medicii, asistentele pe-acolo. De data asta chiar, săraca fată tânără. Coloana bunicului meu de 86 de ani cred că arată mai bine decât a mea. Normal, el n-a avut blog la 20! 😀 Ameţeala mi-a trecut după ce mi-a repoziţionat un nene tare şmecher oasele în corp (m-am dus undeva pe Berthlot la el, m-a trosnit de câteva ori, mi-a zis să mă mai trosnesc şi eu acasă, i-am dat 50 lei şi mi-a zis că nu-i nevoie să mai merg. că data aia va fi de ajuns. şi a fost.) Acum, între noi fie vorba, mă mai ia ameţeala aşa din când în când… uneori de la mirosurile de guri nespălate, alteori de la prea mult exerciţiu pe taste. Noroc că acum ştiu de unde mi se trage. Şi sper c-am încheiat cu CT-urile la căpşorul ăsta blond. Nu de alta, da’ data viitoare cred c-o să iau bătaie. De la părinţi.

————————-

O să se ajungă şi acolo, în România, unde o să primiţi şi ceai când mergeţi la medic. Pe lângă o lecţie de medicină copiată cu handsfree-ul în examen. Şi-o să fiţi mulţumiţi. Ba deja şi sunteţi fără să ştiţi.

Şi-or să fie tot mai mulţi. Pe principiul, dă-i clientului ce-ţi cere. Un ceai şi puţină medicină. Să-l ungă pe suflet, că rănile trec. Halal.

foto 1, 2, 3

Articolul anterior

Cum a fost la Andre Rieu la concert

Articolul următor

Boala sprâncenelor, la femei

11 Comentarii

  1. Claudia

    Ai dreptate(imi cer scuze daca jignesc prin vorbirea la “pertu”)!Nu de putine ori m-am trezit in postura in care spui tu,sa caut amabilitate si zambete si tot tacamul,la un doctor,insa…prefer doctorul “uman” care recunoaste ca e depasit,care poate sa-mi raspunda la intrebari(caci da “Google” ne face doctori pe multi :),care nu ma repede fiindca intreb,ci-mi raspunde cu zambetul pe buze ca gresesc sau nu(fiindca totusi “google” nu ne face doctori).Ca o paranteza,doctorul copiilor mei este unul dintre cei care nu se supara daca intreb,nu se ofenseaza si intelege ca toate sunt legate de faptul ca vrem sa luam cele mai bune hotarari legate de sanatatea noastra.

    0
  2. Claudia, un zambet cald si o vorba buna fac mare diferenta, stiu asta si vad cum pacientii mei se transforma pur si simplu, doar fiindca se intampla cu unii sa ma potrivesc. Dar adevarul e ca nu putem aprecia oamenii dupa valoarea lor decat dupa chestii la care ne pricepem noi… uite, mi-am dus masina in service. Eu habar nu am daca ea chiar avea nevoie de cate a zis ala, dar a fost asa de dragut ca nici nu m-am indoit prea tare… despre asta e vorba. Ca nu ne putem pricepe la toate. La un moment dat, trebuie sa incepem sa avem incredere.
    Ma bucur ca ai gasit un medic exact asa cum iti doreai, mai ales pentru copiii tai. Sper doar sa nu ai prea des nevoie de el 😉

    0
  3. Adriana

    Am citit postarea Simonei si-am scris si eu experienta mea( sunt una din acelea careia la problema pe care o am, i s-a spus de catre doctor sa ramana insarcinata). Apoi m-am gandit la tine(noaptea trecuta, ca deh, n-am somn pana ii ies caninii bebelusei mele) daca o sa scrii si tu ceva din perspectiva medicului…Si ai mare dreptate, cautam de cele mai multe ori o vorba buna la doctor si privirea aia care spune ca te intelege, nu ca esti prost si nemultumit de starea ta de sanatate cand altii au cancer, alergii din alea cumplite la tot ce exista sau, Doamne-fereste, sunt morti deja, si tu te plangi de ceva pentru care nici el, medicul, zeul, n-are rezolvare? Pentru mine, medicul chiar e un zeu, ma gandesc mereu ca a facut o facultate, a invatat de i-au sarit capacele etc…E si el om, e adevarat, dar sa nu-mi spuna sa raman insarcinata sau de copilul meu ca asa l-am obisnuit, in loc sa-mi ofere macar o alinare daca tratament nu exista!
    PS :
    Doamne, cat curaj ai in fiecare zi, sa infrunti guri nespalate 😀

    0
  4. Zany

    Nu e curaj, e pasiune nebuna 🙂

    0
  5. liana

    La romani e mare moda cu CT-ul asta, toti vor tomografii, am vazut elevi de scoala primara duci la CT pe motiv ca s-au lovit la scoala cu/de un coleg, am vazut o fata de a 12-a dusa de mama-sa la psihiatru, apoi la ct pe motiv de dureri de cap.Aia nu invatase nimic in viata ei iar intr-a doispea aflase ca se poate pica la bac si nu mai stia de ea de frica.In concluzie invata 1-2 ore pe zi, ceea ce pt un creier care se ocupase cu asta cate o ora pe trimestru evident ca s-a lasat cu reactii adverse…sunt curioasa cam care-o sa fie procentul de tumori cerebrale peste vreo 10 ani la toti iradiatii astia in nestire.

    0
  6. Mulțumesc Miruna, ca-mi luminezi după-amiezile cu scrieri faine.

    0
  7. Inka

    Pe zi ce trece, imi placi tot mai tare, zau asa! Cu blonde ca tine, nu mai avem nevoie de brunete 🙂

    0
  8. Hari

    Intelept grait-ai!
    E greu de inteles, pentru unii, de ce tot multi ani de studiu sunt necesari si la medicina si stomatologie chiar si in era post-Google! 🙂 Nu ar trebui la facultatile alea sa se invete doar cum se cauta eficient informatia pe internet?

    0
  9. Iulia

    Ca tot veni vorba! Nu astept ca medicii sa faca plecaciuni in fata mea, dar am cel putin asteptarea sa-si faca treaba bine. Si imi doresc tare tare sapovestesc o intamplare(na, tot cu dentisti) de aici de la noi din Germanica.
    Sa incept cu inceputul, vorba aia. Cand mai eram inca in Romania, ultimul meu dentist a fost ( pam pam pam), Dl. Doctor Siminel ( 😉 cred ca-l cunosti). Merg la dumnealui pentru o consultatie de rutina, aveam (si inca am) ceva plombe mai vechi, plus ca o maseluta imi era cariata. reparam maseluta, frumos, facem detartraj ( era si un “ucenic” acolo, fiul unui fost sef de unde am lucrat eu – nu dam nume 😉 ). Pt ca am doua plombe vechi de cand lumea (una chiar din amalgam la o masea) plus una la dintisorul din fata (unul dintre incisivi), il intreb daca ar trebui sa imi schimb plombele. ma trimite dumnealui sa-mi fac un film, se uita si spune sa nu e necesar, pot sa o fac daca vreau sa cheltuiesc banii,dar nu-i necesar. Acestea fiind zise, cu totul in ordine, plec.
    La cateva luni dupa asta ma mut in Germania, Si peste alte catevaa luni, ma gandesc si eu, ca omul, sa ma duc la un control la dentist. Imi recomanda cineva o doamna doctor, imi fac programare si here i go. Femeia aia a gasit absolut tot din gura mea gresit facut. Ca aia e asa,ca aia e altcumva. Si sa nu uit, de cand am ajuns pe scaunul ala nu a vorbit de cat costa si aia si aia si aia. Eu am asigurare medicala, asigurarea mea acopera si o parte din lucrarile dentare. Mai ales la dintii din fata. Asa ca sa apuca doamna sa-mi spuna, ca tot imi plateste asigurarea, ce ar fi sa-mi refac plomba la dintele din fata? Ca este si o carei inferioara acolo si etc. Plus ca sa scot cat mai rapid plomba aia de amalgam ca o sa mor de la ea ( bine, nu chiar atat de drastic, insa tot a bagat cat de cat panica in mine). eu. naiva, zic, hai sa facem plomba aia din fata ( cu toate ca NU ma deranja si NU am observat nici o diferenta majora in toti anii astia de cand o aveam si cu toate ca dl. Dr. Siminel a spus ca NU e necesar). Si se apuca madama sa-mi lucreze acolo. Buun, terminam si ma trimite acasa cu o programare peste 3 saptamani sa-mi scoata amalgamul din gura, cu o factura de 80 euro dupa mine plus inca una (vorbita pt repararea dintelui cu amalgam – un perete trebuia reconstruit) de vreo 350 euro. Dar iata ca, se intampla la cateva zile ( nu mai stiu cate) sa incep sa am o extra sensibilitate la dintele din fata. Nu mai puteam sa beau nimic cald ( nu fierbinte) sau rece. Ma intreb eu, oare ce sa fie. Nu mi-a pus aia plomba bine? Am facut eu ceva gresit dupa ce mi-a pus aia plomba… Buun, vreu sa ma duc iar la ea, insa ceva imi spune sa nu. Asa ca imi rog seful ( super maare domn) sa-mi faca o programare la dentistul lui, care are o reputatie incredibila. Dupa indelungi incercari ( si baut apa numai cu paiul) ajung si la el. Un om asa bland, simplu, nici nu chiceam ca e mare si tare in breasla lui. Ma ia frumusel, ma aseaza pe scaunel si-mi spune ca o sa-mi puna un tampun de vata cu o solutie pe dinte, ca nu doare, sa stau linistita. Incepe el cu dintii de sus, intrebandu-ma daca simt ceva. Pana atunci,nimic. Dar, of of of, ajunge la dintisorul cu pricina, si, credeti sau nu, am sarit un sus de durere dupa ce mi-a pus tamplonelul ala pe dinte. Se uita omul gales la mine si imi spune ca, am nervul kaput( sa zic asa). Am inceput sa plang, sincer va spun. Cu lacrimi din alea mari de copil nefericit ca nu i-a adus Mosul nimic. Imi spune sa ma calmez ca se rezolva, si se apuca onul de treaba. Dureri groaznice ( chiar daca am primit anestezie) pt ca totul acolo era deja infectat. Si am intrebat si eu, ca omul prost, de ce? De ce am nervul ala ternimat? Omul mi-a spus ca cine mi-a facut ultima lucrare a lucrat ca un amator. Mai mult nu s-a exprimat. Nici nu m-a intrebat cine si cum. O atitudine super, dupa parerea mea, cu toate ca eu imi doream din rasputeri sa o fac pe doama respectiva cu ou si cu otet.
    Am tras mult cu dintele ala, pt ca, eu nu pot fi ca toti oamenii. Mi-a facut pivotul ( sau cum se numeste) de doua ori. luni de zile am mers la el numai sa scap de infectia de acolo. Am scapata ca prin urechile acului de operatie. Plus ca, am aflat, canalul meu este unul foooarte lung ( el zicea ca normele sunt undeva intre 22-25 mm, eu am, ufff, vai mie 28 mm).
    A, si sa nu uit, l-am intrebat si de chestia cu amalgam, si mi-a spus sa olas acolo ca nu are nimic, e solida si nu e necesar sa o schimb ( parca am mai auzit asta undeva, nu?). Acum dintele incepe incet incet sa se inegreasca, disperata l-am sunat, si mi-am facut o programare. Cica nu-i problema, ca o sa-l faca el alb, important e sa tina pivotul ala de pe canal.

    Concluzia, clar, si medicii sunt oameni, dar eu ma duc la ei sa ma repare, nu sa ma strice. Asa ca imi pare rau daca nu pot avea nici un pic de compasiune fata de cei care-si trateaza pacientii cu indiferenta. Sau ii vede ca pe niste cecuri ;). Eu daca ma duc sa-mi repar masina, si astia nu fac treaba buna, nu platesc sau imi refac lucrarea pe banii lor. Dar in cazul medicilor cum se procedeaza?

    0
  10. Vechea poveste. Vai, medicul are voie să fie bădăran, numai să-şi facă meseria. Am mai citit asta la tine, când cu nu mai ştiu ce mare neurochirurg care-şi trata pacienţii cu flit.
    Breaking news, un medic bun e şi OM, ştie şi să se poarte cu un pacient, asta evident pe lângă faptul că ştie meserie şi redă bolnavilor sănătatea.

    Am cunoscut mai mulţi din aceştia. Şi am cunoscut şi neoameni, care-şi închipuiau că halatul alb le dă dreptul să urle la pacienţi şi să le vorbească de parcă ar fi vite. Diferenţa e enormă.

    Şi da, medicii amabili, care vorbeau frumos şi aveau răbdare să răspundă la întrebări, aveau vreo 12 ore de serviciu în spate pe ziua respectivă – din care vreo 7-8 ore petrecute în sala de operaţie. Şi tot nu se purtau ca nişte cretini cu pacienţii. Asta NU este o scuză, fapt pe care e evident că nu-l înţelegi.

    0
  11. Oana B

    Buna,

    Si eu ma chinui de vreun an cu ameteli si cu dureri cervicale de nu pot intoarce capul nici daca trece George Clooney :)) Imi poti spune, te rog, cum ajung la nenele cel smecher din Berthlot?
    Thanks a million!

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 93 queries in 0.152 s