Luna: November 2013 (Pagina 1 din 2)

La plajă, la sfârșit de noiembrie

De la câteva grade peste 20, doar cât să nu-i transpire omului mustața, din spatele unui espresso lung, pe o terasă de la malul mării, vă scriu cât să vă spun că-i bine, dar tare bine mai e să te bucuri de soare când tot restul lumii se pregătește de Crăciun. În câtva ore ne urcăm în cel mai mare avion din lume, care ne va transporta direct înapoi la realitate, cu escală prin Paris.

Ieri, atâta am stat în apă, că mi s-au încrețit buricele degetelor ca atunci când eram mică. Mai știți? Din geantă, mi se vede înghesuită geaca de fâș, care în momentul ăsta mi se pare cea mai stupidă invenție. Normal, în nici 24 de ore o să mă răzgândesc urgent. E profund ciudat și tulburător să vezi cum se schimbă vremuri și temperaturi, stări de spirit și odihneli necafelite. Cum îți cumperi lipsa de griji în câteva zile departe de toate și cum le culegi înapoi-pachet, de parcă nici n-ai fi plecat vreodată.

Am fost Încă sunt pe malul Mării Caraibilor, în Cancunul cel tânăr și deloc umbrit.
A fost una dintre cele mai frumoase vacanțe și nu vă imaginați doar stat cu burta la soare și bălăcit leneș, că după prima zi, noi ne-am plictisit ori doi. După care-a început distracția. Și vă povestesc într-un alt articol câte poți face, cât e de orientat spre turism și aventură Mexicul ăsta aici și cât de bine te poți simți chiar și ca blondă care nu bea tequilla!

 

IMG_4813 (640x478)

 

Pentru prima oară, după nu mai știu cât, m-a luat un dor de scris, dar un dor din ăla, de zici că eu aș putea salva lumea amețind niște cuvinte pe un ecran. Iar între noi fie vorba, au fost momente când (mi-)am salvat lumea doar în cuvintele mele. Așa să știe toți cei care se uită și râd fără să-nțeleagă cum alții se bucură pe niște taste. Fără tequilla.

Statul la soare și inconștiența celor din jur

Imaginați-vă 28 grade Celsius. Știu că am greșit sezonul, dar în momentul ăsta scriu din ceea ce se preconizează a fi una dintre cele mai frumoase vacanțe, în Țările Calde. Am făcut baie în mare, ne-am jucat în valuri și ne-am plimbat pe nisip. Am făcut noaptea baie-n piscină și am dormit mai puțin decât credeam omenește posibil, cunoscându-mă bine de niște ani. Suntem în vacanță la mare. Și e primul nostru concediu de genul ăsta, împreună. Prima baie în mare
de mână cu băiatul visurilor mele. Nu vreți să știți câte tablouri din astea a mâzgălit mintea mea nevopsită, în trecut. Realitatea bate filmul, ca să zic așa.

IMG_4800

 

Bun, e romantic și cald, v-ați prins și citind în diagonală.

Că în mileniul 3 mai există oameni care-și lasă pruncii la ora 1 să zburde la soare, nu ați fi crezut! Că în epoca factorului UV, există persoane care-l ignoră, aproape nici nu mă credeți. Că sunt eu exagerată, nu vă contrazic. Dar n-am inventat eu arsurile și nici alunițele!!! Știu că ne place soarele, iubesc bronzul pe obrajii mei, dar nu sunt dispusă să plătesc pentru el mai mult decât costă un tub de cremă. Iar de copiluți mi-e cel mai milă.

Avem nevoie de o lege care să interzică părinților să-și prăjească pruncii la amiaz.

images

foto 1-eu, 2

Acel Crăciun pe care nu-l vom uita niciodată

Nu ştiu dacă v-aţi început/terminat cumpărăturile de Crăciun sau dacă v-aţi gândit măcar o dată că se apropie, dar vreau să vă arăt mult aşteptata reclamă de Crăciun de la John Lewis (un mare lanţ de magazine de lux din UK). Înţelege toată lumea, chiar şi cine nu vorbeşte engleză. E MI NU NA TĂ!

“Oferă-i cuiva acel Crăciun pe care nu-l va uita niciodată”

La mine au fost două până acum, ştiu precis care. Iar după primul, în care moşul mi-a lăsat cea mai frumoasă maşină din lume cântând colinde în curte, am ştiut că va fi tare greu să mai existe un Crăciun măcar la fel de frumos ca ăla.

Iar cadoul de anul asta a fost unul puternic premeditat, cu atentie impachetat si cu emotii asteptat. Mai putin de mine, care habar n-aveam…
Si uite asa, fiecare milimetru cub de aer care imi hraneste plamanii ma umple de bucurie. A fost cel mai frumos Craciun din viata mea. Unul care le eclipseaza pe toate celelalte…trecute si viitoare, ideale sau neimaginate. Si dincolo de simpla emotie care imi cutremura carnea la fiecare utilizare a minunii, sta puternicul sentiment ca e o perioada cum n-am sa mai intalnesc multe.
Pentru ca simt cum nu imi lipseste nimic. Ma rog, putin mai multa minte nu strica niciodata. Mai ales unei blonde ;) Pentru ca ii am pe toti ai mei langa mine. Parinti si bunici. Si prietenele mele. Care inca graviteaza in jurul nucleului reprezentat de copilaria noastra.
Si prietenii noi. Uneori altii, si doar cei constanti autentici.
Si zambetul meu din oglinda. Si chiuitul din spatele volanului. Si lipsa poftei de mancare.

Întreaga poveste e aici.

Câţiva ani mai târziu, a venit anul trecut, când inelul mic cu diamant şi răspunsul monosilabic şi imediat au schimbat tot ce ştiam despre mine până atunci. Despre mine şi despre el, şi, mai ales, despre amândoi împreună. Bine, nu chiar tot, dar cu siguranţă a fost o conştientizare, o afirmare şi o sărbătoare a noastră reciprocă şi împreună. (Neaşteptată, cu siguranţă, fiindcă şmecherul m-a făcut să cred că primesc calculator! Apoi mi-a pus în braţe o cutie mare de la Lush, de mi se scurgea dezamăgirea printre şampoane… Nu că n-aş fi mare fan al brandului, ba dimpotrivă, dar să zicem că preferam un laptop nou-nouţ. Şi după ce m-a întrebat de o sută de ori dacă-mi place, dar sigur îmi place cum miroase fiecare săpunel în parte, mi-a zis că mai are o cutie cu schokorieglen pentru mine. Şi credeţi-mă, doar ciocolată mă mai putea consola în momentul ăla parfumat! Doar că, în loc de bomboane de ciocolată, era un ineluş cu certificat şi multă emoţie. Restul va fi istorie.)

Între timp, abia aşteptăm să vină Momentul şi tot ce urmează după el. Suntem ca doi copii care abia aşteaptă să crească. Împreună.

De aceea vă mai spun încă o dată, oferiţi persoanelor iubite un Crăciun cum nu va mai fi altul. Puterea bucuriilor stă în mâinile noastre. Iar diamantele nu sunt atât de scumpe pe cât vă imaginaţi, iar pentru ACEL INEL valoarea stă în ceea ce reprezintă, nu în cât costă. Cum i-am spus iubitului meu, probabil îmi va mai dărui şi alte inele, poate mai falnice şi mai frumoase, dar nici unul nu va putea fi atât de preţios că ăsta. Pentru mine.

Şi pentru toate iubitele din lume-i tot aşa, deci nu te gândi prea mult la model şi la bani.

original_marry-me-christmas-proposal-card

Sunt unele Crăciunuri care nu se mai pot lăsa aşteptate.

foto

Voi purtaţi centura?

Ştiu oameni care aveau maşinile alea noi care te piuie îngrozitor dacă nu ai centură, aşa că o purtau prinsă în ţâţâni după scaun şi se aşezau pe ea, tocmai ca o şmecherie anti-piuit.

Mai ştiu pe cineva -nu spui cine, că-i ruşine, da’ persoană importantă în lumea blondelor care gândesc- care respectabila conducea o Dacie cu o centură din aia … de Dacie, adică un maţ lung, pe care-l dădea după gât ca pe fular, fără s-o prindă nicăieri, tocmai ca o şmecherie anti-poliţia-română.

Când eram mică, niciodată nu mă lăsau ai mei să merg în maşină pe scaunul din faţă. Mi-au explicat că e periculos şi, gata, am înţeles. Dar tot abia aşteptam să mă fac şi eu mare să încap pe scaunul ăla, tocmai cum îmi vedeam prietenii de-aceeaşi vârstă, pe care – ca o şmecherie- părinţii îi purtau în dreapta de la 4 ani.

buckle-up-kids-so-we-can-go

Când eram mai mare, mai exact destul de recent, şi m-am nimerit pe bancheta din spate, cu un şofer care mâna bine şi cu experienţă, mi-am pus centura singurică, fără să mi-o ceară nimeni. Probabil în UK te fotografiază sau cineva precis te urmăreşte cumva şi te prinde dacă ai greşit, dar în România…mă îndoiesc. Corectaţi-mă dacă greşesc. A fost vreodată cineva amendat că nu a purtat centura pe bancheta din spate? Poate ar trebui să se împartă nişte amenzi mai des. Tocmai ca o şmecherie pentru a salva vieţi şi oase rupte.

Că noi, ăştia respectabilii de mai sus, nu am păţit nimic e un noroc cu caru’, dar e un risc pe care nu mi l-aş mai asuma nici să mă plăteşti. Bine, din era Daciei 1310 şi până acum a trecut multă cunoaştere şi reviste citite. Ce voiam să spun, de fapt, e că pe facebook s-a pornit campania “Pune centura”, care nu are în spate sponsori sau alte interese, ci doar pe Ştefan Stroe, un tătic îngrijorat de statistici. Care statistici arată foarte clar cum pruncii zboară printre scaune şi prin parbrize, cum sunt striviţi pe bancheta din spate de adulţi fără centură. Şi altele.

Deci, cum staţi cu centura? Şi sper că pruncul dv stă întotdeauna, dar întotdeauna în scăunel special şi musai după centură!

P.S. Spuneţi şi altora: Pune centura! Nu-i zice degeaba “de siguranţă” .

foto

Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din străinătate

Sau cum ne-a crescut asigurarea la maşină din vina altcuiva!

Să vă explic pentru mai multă claritate în text şi sens: în UK, îţi iei maşină în funcţie de asigurarea la maşină, fiindcă e foarte-foarte scumpă. Ceva în jurul a 2mii de lire/an. Normal, în funcţie de model, an de fabricaţie, motor, vârsta asiguratului şi (in)experienţa lui, precum şi în funcţie de istoria de incidente/accidente. Se asigură şoferul pe maşină. Adică, nu poţi conduce decât maşina ta, pe a vecinului nu, decât dacă te-a trecut pe poliţă. Femeile dentist -până nu demult- plăteau printre cele mai mici asigurări la maşină, între timp nu mai e chiar aşa. Nici cu femeile, nici cu dentiştii.

În fine, pe noi ne costă asigurarea aia obligatorie pe an cam jumătate din cât am dat în total pe maşină. Deci foarte mult oricum.

Prin vară, s-a nimerit una cu maşina în mine, eu pe stradă principală, stăteam şi-ntr-o coadă la semafor, ea venea de pe o secundară, toţi eram adormiţi de dimineaţă, era urât şi ploua şi ştiţi cum e, sau ba nu, nu ştiţi, că acolo de unde citiţi dv rândurile astea încă e cald şi soare. Femeia nu m-a văzut. Şi s-a oprit în mine. Ne-am speriat amândouă civilizat, am înjurat în gând, iar eu am sperat din suflet să nu ajung târziu la cabinet. Ne-am înţeles la asigurări, fără circ, fără oase rupte. Maşina mea era cam zgârtiată, nu-i nimic, am reparat-o pe asigurarea vinovatului, toate bune. Ba am mai şi primit maşină de înlocuire în cele 2 săptămâni cât a noastră a stat în service!

Nici o problemă până aici. Până când… vine înştiinţare că iar trebuie plătită  asigurarea, care ghici ciupercă, era mai crescută cu 400lire!!! opaaa. Ceva nu-i bine. Undeva e o greşeală.

Ba nu, s-avem pardon cum zice englezul, aici aşa se socoteşte. Carevasăzică nu se pune că eu n-am avut nici o vină că mă găseam la timpul şi momentul nepotrivit în locul cu pricina. Am făcut circ (în stil regal, desigur, adică ne-am exprimat profunda dezamăgire şi nemulţumire faţă de situaţia de faţă), drept pentru care am primit 100 de lire reducere la suprataxă! Uau, ce norocoşi suntem! În loc să extraplătim 400GBP, nu dăm decât 300 în plus. Pe lângă celelalte 15 sute sau cât… În afară de asta, am fost informaţi că foarte puţine alte companii ne-ar mai asigura maşina de acum încolo fiindcă a fost lovită şi reparată. Un pic uşa îndoită. Şi ciocănită îndoiala la loc. Şi vopsită. Un pic.

images

Aş putea scrie o carte: “killed by absurdity”. Musai să fie în engleză, să înţeleagă şi ei.

Aţi văzut filmul Elysium? Ştiţi cum vorbea ăla umanu’ cu ăla robotu-poliţist -degeaba! Exact aşa mă simt eu în ţara asta în mare parte a timpului.

foto

Să vorbeşti limba ţării în care stai- o obligaţie?

Uneori se face că viaţa îţi transmite nişte lecţii pe care le fix leagă cu nişte situaţii între ele, de …oricât ai fi de sceptic …tot nu poţi închide ochii la ele. De exemplu, mă apucasem de un tratament de canal la un molar superior (mi-e cel mai urât de ăştia, fiindcă au şi multe canale, şi rădăcini curbe şi nici nu le văd decât în oglindă, oricum e muncă multă şi bani puţini şi nu aveam nici un chef), când dintele s-a dovedit a fi spart şi, sincer, nu pot spune că m-am întristat. L-am scos cu cea mai mare bucurie. (Îmi place partea chirurgicală a meseriei de nu vă povestesc. Să nu vă îngrozesc ori să vă stric percepţia asupra “copilei blonde”, care nu se teme de puţin sânge pe mânuşă. Ba dimpotrivă.) Oricum, tratamentele de canal nu îmi plac şi punct. Din mai multe motive.

Imediat după ce s-a ridicat tanti aia de pe scaun, vine alta, ghici ce face Mirunica, se apucă de alt tratament de canal, că aşa-i viaţa!!! Neaşteptată. Numa’ cât să nu te bucuri prea tare… Pe mine viaţa m-a învăţat adesea cu forţa nişte lucruri, de apoi au ajuns să-mi placă la nebunie. Unul dintre ele e gramatica. (Noroc cu profa de germană şi cu limba aia frumoasă, că altfel nici acum naş ştii unele chesti 😉 ) Sper ca următorul să fie tratamentul de canal. Fiindcă musai tre’ să prind viteză! Chiar şi în oglindă.

Tot aşa, de curând am cunoscut 2 persoane care locuiau în UK, dar nu rupeau o boabă de engleză. Frate, engleză!!!! Deci chiar aşa???

Dacă locuieşti într-o anumită ţară şi nu eşti vreun important mogul căruia i se rupe de una şi de alta, dar are trei pinguini pe lângă el, dacă eşi un om normal, cu risk de herzattack şi alte grozăvii, e vital să ştii spune cum te cheamă şi că faci alergie la penicilină, de te umfli ca balonul şi faci poc fiindcă nu ştii cum îi zice la că n-ai aer.

breaking-language-barrier1

Dragilor, dacă locuim prin ţări străine, haideţi măcar nişte cuvinte elementare să învăţăm, cât să putem comunica cel puţin în limba gimnastică unii cu alţii. Măcar cuvintele alea de bază, pe care le găseşti în orice ghid turistic de tarabă, măcar ceva, orice. Astăzi, am învăţat eu cum se zice în turcă “închide” şi “deschide” tocmai fiindcă era mai uşor. Decât să învăţ pe altul “oupăn” şi “clouz”.

🙁

Altfel, suntem nişte handicapaţi sociali. Şi Doamne fereşte să avem nevoie de ceva şi să nu avem vreun binevoitor prin preajmă care să ne explice ca la proşti. E un efort, ştiu, tocmai fiindcă locuim în comunităţi minoritare, vorbim des la telefon cu mama şi pe facebook scrie tot în limba noastră, eventual avem un iubit care dă comanda la restaurant, dar totuşi. Să punem mâna să învăţăm nişte vorbe! Nu filozofie. BAZA.

P.S. Sistemul de sănătate în UK e de aşa natură, încât, dacă pacientul nevorbitor de rara limbă engleză nu se prezintă la medic cu translator, spitalul/medicul e obligat să-i găsească un traducător. Şi da, există un loc în care suni şi ăia-ţi trimit pe cineva să traducă. Amazing I tell you!

P.P.S. Înainte de a sări cu injurii la adresa turcilor, aflaţi că celălalt nevorbitor era român. Ce păcat.

foto

Pagina 1 din 2

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.256 s