Anti-dor de şcoală

Permiteţi-mi să nu îngroş rândurile nostalgicilor acelui septembrie cu miros de rechizite virgine şi caiete nemâzgălite. Permiteţi-mi să mă bucur ca-n fiecare an că şcoala nu mai începe şi pentru mine şi să mărturisesc la fel cum o fac la orice ocazie că nu, doamnelor şi domnilor, nu mi-e deloc dor de şcoală. Dar nici măcar un pic.

Eu încă mai am coşmaruri cu BACul la mathe şi comentariile la română. Încă visez cu Slavici şi Sadoveanu, probabil de asta nu-s fan filme horror, că-mi amintesc senzaţiile din generală. Sau liceu. Sau amândouă.

Plus că mie silinţa la învăţătură uneori îmi crea mai mari probleme decât soluţii, fiindcă să gândeşti te ajută doar dacă e la modul corect, orice alt mod nu-ţi aduce nota 10. Cel puţin la şcoală, asta-i regula. Aşa că ajungeam să mă bucur de 9-le ăla din oficiul neuronului meu adolescent. Care uneori era şi 10, aveam noroc de nişte profi cu pretenţii rezonabile. Şi ca să nu credeţi că instig la rebeliune, aflaţi că lecţiile de obicei mi le făceam, atunci când nu copiam de la alţii. Matematica după a cincea mă încurca rău, româna îmi plăcea fiindcă mă pricepeam la vorbe şi memoria întotdeauna ţinea cu mine. Astfel încât ţineam minte citate şi versuri întregi şi introduceri pompoase la comentarii, de toţi credeau că-s un fel de isteaţă care merită 10. Când, de fapt, mie-mi plăcea să mă aud vorbind.

Acum cu toate acestea mărturisite, daţi-mi voie să recunosc dorul de oamenii pe care-i întâlneam la şcoală. Nivelul de socializare din anii ăia e unul cu care nu te mai întâlneşti niciodată decât dacă eşti Britney Spears sau Mirabela Dauer. Aşa că, permiteţi-mi să le urez tuturor elevilor de astăzi succes în cariera şcolărească. Să n-o ia prea mult în serios, dar să nici nu-şi îngăduie greşeli repetate. Fiindcă sunt la vârsta la care-şi formează obiceiuri.

Unele proaste. Cum ar fi plăcerea de-a te auzi vorbind. Sau altele…

Sunt curioase ce regrete aveţi din anii de şcoală şi ce sfaturi aţi da tinerilor elevi. Mie-mi pare rău că m-am implicat prea tare. Apoi a venit liceul şi mi-a trecut. 😉

THE-COLLEGE-LIFE

Disclaimer: nu credeţi chiar tot ce citiţi. Că implicarea aia din generală şi notele alea bune m-au dus la un liceu bun, unde am crescut şi m-am format printre copii de calitate. Atât personală cât şi intelectuală. Fără notele alea de la-nceput, fără obiceiul de a şti ce şi cât să fac pentru o notă bună, nu ajungeam acolo. Nu învăţaţi pentru note, dar să ştiţi că şi ele folosesc la ceva. Cum ar fi la a-ţi lua Bacul.

foto

Articolul anterior

Prenume, nume, oameni buni!

Articolul următor

Dragul de pacienţi. Şi nedragul de ei.

2 Comentarii

  1. I-as sfatui pe copii sa incerce sa mai traiasca si in lumea reala, nu numai pe FB si messenger. Si asa nu prea mai stiu sa scrie fara prescurtari…in curand nu vor mai sti nici sa socializeze

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 68 queries in 0.148 s