Ţara lui Doamne-fereşte!

Părinţii unei prietene bune şi-au cumpărat o casă lângă Bacău acum 2 ani. 45mii de euro, atât i-a costat. După 2 ani, surpriză, centura ocolitoare a Bacăului apare proiectată prin curtea şi dormitorul lor. Statul îi despăgubeşte cu ameţitoarea sumă de, vă rog să trageţi cu gură de aer, 2500 de euro!!! Detalii

aici.

Nu, eu am zis că-s jurnaliştii idioţi că au uitat cel puţin un zero la numărul ăla şi i-am scris Soranei, prietena mea, fiica familiei Păduraru, despre care e vorba în articol. Cică nici vorbă de greşeală, chiar 2500 de euro s-au oferit.

Da, casa a costat 45 000 euro, au trăit în ea 2 ani şi acum statul vrea să facă un drum şi îi expropriază dându-le 2500 euro pentru teren+casă. Casa are vreo 90 mp, iar terenul 400mp, zice Sorana Păduraru.

Explicaţi-mi şi mie cum e posibil aşa ceva. Poţi să paralizezi de supărare. Nici nu-mi pot imagina prin ce trec oamenii ăştia. Ştiţi, când ai un duşman sau ai nervi pe cineva, te poţi duce să-i tragi ăluia un pumn, un glonte, după caz şi nebunie. Dar când eşti supărat pe sistem, pe-o lege şi pe-o ţară, e mult mult mai amar necazul.

Ideea e că legea exproprierii s-a schimbat recent şi trebuie să eliberezi totul în 30 de zile de la notificare şi ei demolează tot. Chiar dacă îi dai

în judecată, procedura de expropriere nu se suspendă, iar tu trebuie să evacuezi… Între timp eşti în aer, fără casă, nu ştiu unde vor pune mobila plus animalele, că au mâţă, câine..

Cu 2500E îţi poţi cumpăra o bicicletă mai grozavă, că de maşină nu-ţi ajung. Eventual o geantă pentru madame Udrea. Grav e că cică proiectul e din 2006, însă autorizaţiile au continuat să curgă şi casele să răsară pe locul viitoarei şosele ocolitoare. Investigaţia continuă, mă rog, agitaţia noastră, că statul n-are insomnii ca soţii Păduraru.

Încă o dată, vă rog, să-mi explice cineva cum e posibil aşa ceva în mileniul trei ori s-a schimbat ceva de ultima oară de când am verificat. Cică sclavia nu mai e la modă, deşi adesea aud designerii vorbind de reinterpretări. Iar statul ăsta român are o strategie foarte isteaţă, descrisă în cele mai banale cărţi de manipulare: iniţial a oferit o sumă atât de ridicolă, încât oamenii să se mulţumească în final cu orice mai mult decât nimic. Deşi într-o ţară civilizată, o despăgubire ar include măcar şi banii de benzină pentru duba care-ţi cară mobila şi de-o îngheţată să-ţi ţină de cald în noua locuinţă. Plus noua locuinţă cel puţin la fel de falnică şi de frumoasă. Fiindcă asta înseamnă DESPĂGUBIRE.

Ceea ce sper să nu uite familia Păduraru şi toate celelalte familii afectate: să nu se mulţumească numai cu ceea ce vrea statul să li se cuvină.

large (5)

 

Am dreptate?

foto

 

 

Articolul anterior

Tips & tricks pentru albirea dinţilor

Articolul următor

România e o inspiraţie

18 Comentarii

  1. Ceva e total gresit aici. Neaparat consultat un avocat. Se dau sume exorbitante pentru construirea oricarui drum nou. Iti dai seama ca au de unde da despagubiri.

  2. Dupa cum spune si Manuel. Avocati, discutii, planuri. Sa dea in judecata pe unde se poate, pana la urma vor reusi probabil ceva. Este absolut socant ce se intampla, dar proprietatea privata nu a fost niciodata o chestie luata in seama in RSR (ca tot pe acolo suntem si acum).

    Gandeste-te doar ca, daca da un hot navala in casa ta si-l iei la pocit, tot tu ai sanse de a sta la bulau doar pentru ca ti-ai aparat casa.

    Ii tin pumnii ei si familiei, sa speram ca reusesc sa rezolve ceva.

  3. Manuel, avocatii lucreaza.

    Dojo, dupa ce initial li s-a spus ca nu au ce face, acum cica s-a schimbat modificarea si li s-a spus ( de fapt, reporterului de la Desteptarea, ca va veni totusi cineva sa negocieze personal.
    Oricum, s-au stresat oamenii

  4. Hai da-o incolo de treaba, e strigator la cer. Proces, clar. Mult succes si rabdare de fier familiei!

  5. Aha, daca nu aparea in presa, mergeau pe burta, da-i dracu’ de apropitari. E pe site o imbecila (Aurica se semneaza), te doare capul ce poate sa gandeasca femeia asta. Si ca ea destui romani.

    Sa negocieze LA SANGE si, daca nu sunt multumiti, sa mearga pana in panzele albe. Statul roman a mai pierdut procese, asa ca nu ar fi o premiera. Si facut tambalau cat se poate, daca lumea tace, baietii aia ‘destepti’ isi fac mendrele cum doresc.

  6. Doamne… nici nu vreau sa imi imaginez prin ce trec bietii oameni .. Cum sa le dea 2500€ cand au platit 45,000€ ? Pacat ca s-au facut magarii de astea si au fost pacaliti oamenii. E clar ca daca proiectul e din 2006, aia care au vandut stiau ce se intampla 🙁

    • Iguanita, nenorociti sunt aia care au dat autorizatia de constructie, caci casele sunt noi. Plus, vecinii familiei Paduraru au luat casa ( casele sunt la fel, construite de aceeasi firma) cu prima casa, banca a evaluat-o la 45000€!!! Doar statul roman e repetent la numaratoare.

  7. Adica pentru nea Jiji Becali şi alţi magnaţi imobiliari dau sume cu multe zerouri, iar omului de rând doar 2500 euro?

    • Andreea, eu tot cred ca e strategie: ei au incercat, ca oricum nu au nimic de pierdut. Iar expropriatii se vor bucura in felul asta de orie peste 2500€!!! Ceea ce sper sa nu se intample

  8. morbo

    pai, nu stiu, dar daca nu accepti sa semnezi nimic, daca nu iei banii, n-au ce sa faca, nu?

  9. Doamne fereste, cand aud cazuri de genul ma gandesc nu doar ca e nedrept ci ca doar in Romanica se pot intampla astfel de situatii.
    Chiar imi pare rau pentru familia Paduraru si sper sa gaseasca o solutie buna pentru ei macar pe moment.

  10. Valeriu

    “Grav e că cică proiectul e din 2006, însă autorizaţiile au continuat să curgă şi casele să răsară pe locul viitoarei şosele ocolitoare.”

    Aici e adevarata problema, ei s-au incantat si nu au verificat bonitatea dezvoltatorului, pozitionarea terenului, PUZ, autorizatii, circuitul spagii in natura, etc.
    Oameni de “buna credinta”. Nu casti ochii, casti punga.
    Daca traiesti in Romania trebuie sa te uiti suspicios si la ceas.

    Tousi, la cat de rapid se misca lucruile in Romania pun pariu ca mai stau inca 10 ani in casa aia. Auzi tu, sosea de centura la Bacau.

    Intr-un fel e nasol, oamenii aia si-au cumparat casa sa se retaga linisti la bratanete “la tara” si uite ce nasulie a iesit.
    De 2500 de euro iti poti cumpara un cort cu pod, beci si imprimeu de vita de vie pe streasina cortului. =))

    Dar in rest, e imbucurator sa vezi cati oameni sunt dispusi sa dea din mana munca de o viata fara sa verifice la sange.

  11. croitoru

    Vinovati sunt cei care au dat autorizatii de constructie, trebuiesc dati in judecata; acest proiect al soselei trebuia afisat pe geamul primariei ca sa fie vazut; chiar si conducerea primariei trebuie sa fie data in judecata pentru lipsa de comunicare si de transparenta.

  12. @Valeriu:

    Tousi, la cat de rapid se misca lucruile in Romania pun pariu ca mai stau inca 10 ani in casa aia. Auzi tu, sosea de centura la Bacau.

    Se mișcă încet doar când vine vorba de construit ceva, la demolat sunt mai sprinteni, deși sper să nu fie cazul acum.

  13. Adrian Bugaciu

    Ma simt nevoit sa raspund la acest articol fiind direct afectat de acest “mare proiect” care se va derula cu o viteza uluitoare 🙂
    Sunt unul dintre cei care vor urma sa fie expropiati si vecin cu familia Paduraru. In primul rand greseala majora a celor care au intocmit aceste tabele in care sunt trecuti toti cei ce vor fi despagubiti cu vestitele sume ar fi trebuit sa faca putin mai mult studiu de caz si sa nu procedeze la fel ca la sedintele de partid de pe vremea marilor proiecte, unde se copia ce a scris cel din urma. In concluzie, cel care a “actualizat” tabelul de fapt a copiat o lista veche din “era marelui” Boc mai exact 2010 si a rescris in 2011. Numai ca in acest an acel teren a fost impartit si au urmat cele 2 constructii. Persoana desemnata pentru aceste identificari (un geniu in viata de altfel) a luat de la oficiul de cadastru numerele de foi cadastrale aferente noilor locuinte si a intocmit vestitul tabel, dar a omis un singur aspect, de altfel fiind si cel mai important, ca acele terenuri doua la numar nu mai sunt terenuri arabile ( 5 euro/mp – cum a trecut geniul din el ) si au fost intabulate si trecute in PUZ ca fiind incluse la “curti, constructii si imprejmuiri” avand utilitati si tot ce implica o locuinta( valoare fiind de 132 euro/mp conform datelor despre zone si preturi aflate la notari).

    Sper ca am fost destul de explicit in legatura cu acest mister de 2500 de euro. O zi buna va doresc

    • Domnule Bugaciu, cred că mi-a spus Sorana de dumneavoastră, dacă sunteţi vecinul părinţilor ei. Vedeţi, întotdeauna există o explicaţie, însă tot ce mai contează acum e să nu se meargă până la capăt cu acţiunea. Din câte am înţeles, urmează să vină cineva de la Bucureşti să negocieze personal cu dumneavoastră.
      Dacă nu aţi paralizat de nervi până acum, eu zic că n-are decât să fie mai bine. Şi oricum ar fi , eu zic să rămâneţi pe poziţii şi să nu acceptaţi doar preţul casei!!!

      Succes şi mulţumesc pentru comentariu.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 166 queries in 0.210 s