M-am tăiat. Eram în gura unui pacient şi am văzut că apare sânge de undeva şi nu era voie să fie de la pacient. M-am uitat în jur şi am văzut că mă doare. Venea de la dentist.
S-a dus prin mănuşă, prin piele. Lama ascuţită de la matrice, o formă pentru pus plombele în ea, ca să vorbesc cât mai neprofesional. ( din capitolul limbaj civil în cabinet: alt pacient a râs azi de mine când i-am spus că aş aprecia dacă m-ar ajuta un pic cu limba, el m-a luat prea în serios, eu l-am luat prea dentistic. Vă zic, au unii o limbă de numa’!
Nu m-am speriat decât că n-am simţit durerea. Atât de concentrată sunt când sunt acolo: la ei în gură. În rest, ce să zic, speram să nu păţesc din astea înainte de a face un copil. Niciodată nu pun capacul pe ac şi întotdeauna testez întâi turbina spre chiuvetă, ca să nu-mi zboare freza prin pacient. Sau prin faţă. Schimb cele mai multe perechi de mănuşi, iar la mine săpunul ţine
cel mai puţin. Da, chiar şi atunci când purtăm alt latex la fiecare pacient, trebuie să ne spălăm după fiecare, pe mâini!
M-am speriat apoi când mi-am văzut celelalte urme de tăieturi de pe degete, pe care le credeam achiziţionate-n bucătărie. Doar că n-am mai curăţat o legumă de-un secol şi-o zi… Felul în care te transformă actul medical e uimitor. Şi mă gândesc la ce simte ăla care clipează un anevrism cerebral. Dacă eu mă tai la deget – întâmplarea face să fie la cineva-n gură – şi mi se pare filozofic!
Mihaela Dămăceanu
Da, nu-mi pot da seama ce simte un medic, dar pot să-ţi spun ce simte pacientul. De cele mai multe ori teamă, uneori admiraţie, uneori revoltă. A propos, de anevrism, m-am gândit şi eu cum o fi pentru oamenii aceia(adică medicii) dar într-o altă specialitate. Am stat de prea multe ori, aşteptându-mi soţul să iasă din operaţii pe ochi. Prima dată, era la dr. Moraru, care i-a rezolvat miopia cumplită, aducându-l de la -14 la -1. Ca orice aparţinător care tremură pe holuri, omul acela îmi părea un zeu. Din păcate, au urmat apoi, prea multe dezlipiri de retină, şi am tremurat mult mai rău, pe holurile spitalului Lahovary. Acolo mi-a venit de zeci de ori să iau nişte asistente la bătaie, dar nu am putut să nu admir medicii, ce intrau în sala de operaţii, pe la 10 dimineaţa, ca să mai termine, pe la 12 noaptea. La momentul acela, în ţară erau doar trei medici ce efectuau operaţii pentru dezlipire de retină, şi îţi dai seama câţi pacienţi puteau fi. Aşteptau săracii, internaţi cu zilele, să fie luaţi la operaţie. Referitor la medici, deşi la noi finalul a fost unul tare trist, m-am trezit de nu ştiu câte ori, întrebându-mă cum or rezista în ritmul ăsta. Doctoriţa O prina îşi aducea pe-acolo copilul, ce adormea pe la asistente, aşteptându-şi mama să iasă din sală. Da, oricum, grea meserie şi puternici oameni.
copila blondă
Mihaela, îmi pare tare rău să aud de finalul trist…
Mada
Uf…Chiar acum cateva zile citeam pentru preventie despre accindetele la locul de munca si cum trebuie sa duci pacientul de manuta sa fie testat si tu la fel si cum asteptarea pana ce vin rezultatele e grea:-<.Fiecare spera ca nu i se va intampla si totusi e inevitabil.
O fată
Pe voi stomatologii mai toata lumea va crede de piatra la propriu, iata si dovada contrariului.
Goean Andrei
Imi place ca faci haz de necaz. Bine, cam mult sange a curs cand erai in gura pacientului. Poate din cauza ca nu prea te-a ajutat cu limba.
copila blondă
:))) n-a curs decat un strop.
Hapi
Hai c-a fost draguta asta “ajuta-ma cu limba” :))) Mai ales daca avea si o tronculara la activ, cred ca nu stia daca mai are limba :)))
Cristian
Accidentul ăsta nu trebuia să se lase cu niște teste de hepatită și HIV?