Luna igienei orale ar trebui să fie de 12 ori pe an

În Anglia, pacienţii mei se încadrează în 2 categorii mari: cei care nu se spală deloc, nici pe dinţi, nici prin alte locuri şi cei care se spală prea mult, prea viguros, prea puternic. Am avut o pacientă care mi-a zis că-şi pune ceasul de 2 ori pe noapte să sune, ca să se spele pe dinţi. Aşadar, cred că igiena orală a devenit o fiţă periculoasă pentru dantura unora dintre noi.

Luna sănătăţii orale e o campanie pe care o îmbrăţişez şi pe care propun să o demarăm de 12 ori pe ani, doar-doar să fim siguri că ajunge la toată lumea. Felicit Colgate pentru iniţiativă şi vă amintesc de articolul meu despre “Cum ne spălăm corect pe dinţi.” Ce nu am zis însă aici e că nici un exces nu e bun şi cum să nu daţi în patima preaspălatului pe dinţi. Igiena orală nu se referă numai la dinţi. Ăştia-s uşor de reparat. Cea mai mare problemă e însă la gingii, vedeţi să nu vi le stricaţi, că nici cu slujbe nu le mai reparaţi.

  • Recomandările ultimelor studii spun că e suficient să ne spălăm pe dinţi de 2 ori pe zi, câte 3 minute.
  • Cel mai important e să ne spălăm pe dinţi ÎNAINTE DE CULCARE, deşi sunt sigură că uneori simţi că ai merita o medalie pentru asta. Doar că noaptea, când gura e închisă, înăuntru e umed şi călduţ, mediul ideal pentru bacterii să “facă sex neprotejat” şi să se înmulţească necontrolat.
  • Fără presiune. Mai bine mai multe repetări. Mai ştiţi reclama cu periuţa de dinţi pe coaja de roşie? Nu-s poveşti. Pe toţi pacienţii mei care suferă de exces de zel îi sfătuiesc să-şi cumpere o periuţă de dinţi cu gât flexibil. E frustrantă, vă spun din proprie experienţă. Dar, folosită CORECT, face mare diferenţă.
  • Nu ciufuliţi periuţa de dinţi. Sper că o schimbaţi la 3 luni din motive de igienă, nu fiindcă arată aşa:
  • Săptămâna trecută am fost la un curs special despre boala parodontală. Evidence based, cum zice englezul. Orice porumbei scoţi pe gură trebuie să aibă susţinere într-un studiu ştiinţific sau ceva deloc fantastic. Şi era aici un superdeştept prof, care a zis că nu există nici o dovadă că elementele astea auxiliare de igienă ar face vreo diferenţă. Adică: aţa dentară, apa de gură, duşurile bucale, periuţe interdentare etc. Părerea mea personală, după nici un an de practicat stomatologie, dar după o viaţă de spălat pe dinţi e în felul următor: aţa dentară doar dacă ai spaţii între dinţi şi o ştii folosi fără să-ţi răneşti gingiile. Apa de gură doar între mese, niciodată imediat după periaj. Duşurile bucale pot fi folosite în loc de aţă dentară. Noi ne-am cumpărat unul recent, încă nu m-am hotărât dacă îmi place. Iar periuţele interdentare le-aş recomanda la spaţieri mari între dinţi, dar nu sunt fan.
  • Am o colegă la cabinet şi un tată acasă care, amândoi, spun aşa: dacă te speli corect pe dinţi, AJUNGE.

De luna sănătăţii orale am citit prima dată la Make pe blog. Clipul cu Andreea Berecleanu e cel puţin penibil, cred că a avut Colgate străluciri mai sănătoase în campaniile sale. De data asta cel puţin, mai bine se rezuma la transmis un mesaj simplu şi clar: Colgate Total! Care, între noi fie vorba, e o pastă de dinţi grozavă. Căutaţi-o pe cea clasică, neapărat să scrie triclosan la ingrediente. Face bine la smalţ, pe cuvânt de blondă cunoscătoare şi “evidence based”.

p.s. Iar ca să vezi şi să nu crezi… până unde merge luna igienei orale în Anglia, azi am avut o pacientă care mi-a zis că nu-şi permite o plombă, fiindcă tocmai şi-a dus mâţele la dentist: pe una pentru detartraj şi pe cealaltă pentru o extracţie. A costat-o 250 de lire.

foto

Articolul anterior

Ce (bine că) trece timpul

Articolul următor

Cum ar fi arătat viaţa mea dacă nu aş fi mers la şcoală

24 Comentarii

  1. Interesant articol, întreb și eu, nu dați cu parul, de ce apa de gură nu se folosește după periaj?
    Am tot zis că ar trebui să fie în grădinițe, școli cursuri de igienă, foarte puțini știu să se spele, nu au învățat încă importanța apei și săpunului.

    • Eu asa am invatat sa ma spal pe dinti, dintr-o campanie cu iepurasul Maseluta. Cred ca eram in clasa intai!

      Daca citesti eticheta, pe majoritatea apelor de gura ar trebui sa scrie ca nu se foloseste imediat dupa periaj. Se recomanda cel putin 5 min dupa. Sau mai mult. Cica ingredientele din pasta de dinti inactiveaza apa.

  2. Mulțumesc, o să mă uit.

  3. Și eu tot de la Iepurașul Colgate! Încă mai știu și cântecelul!

  4. Adriana

    Interesant 🙂 Eu chiar asa fac, cum spui tu aici, ma spal de-o viata mereu inainte de culcare, e mai important ca orice 😀 Si am dintii albi si rezistenti desi nu stiu dupa ce termin cu alaptarea daca o sa mai fie asa. Tot aud ca n-o sa mai fie la fel de buni…asa e? Sau sunt fabulatii?

    • Adriana, teoretic am învăţat că sarcina nu afectează deloc dinţii, pot apărea nişte probleme cu gingiile, dar trecătoare. Teoretic, motivul pentru care multe femei însărcinate se plâng de probleme e că îşi neglijează ele dinţii. Practic, am văzut câteva paciente cu igienă bună, care au păţit nişte resorbţii osoase după sarcină.
      Explicaţia pe care mi-o dau eu, fără o bază ştiinţifică însă, e că atunci când organismul nu primeşte destul calciu din alimentaţie, dar are nevoie de el, şi-l face rost de unde poate… dar, repet, nu te baza pe această logică blondă a mea. Cartea zice că n-are treabă, deci cred că tu ai scăpat! 😉

  5. Cântecel??? Shoot! Eu nu-mi amintesc decât esenţialul :p ori pe vremea mea nu se inventase cântecelul încă

  6. Dinții de sus se perie în jos, dinții de jos se perie în sus, doar a-șaaa vom a-veaaa, diiinți frumoși și sănătoși!
    I have the tune in my head, I really, really do 🙂

  7. Ana

    Eu am inteles de la un chirurg BMF ca e in regula sa folosesti apa de gura imediat dupa periaj cu o mentiune: pasta de dinti de la firma gsk (sensodyne, parodontax) doar cu apa de gura tot de la firma respectiva iar restul cu restul nu au nici o treaba. Sa fie adevarat ca doar pasta de dinti de la compania respectiva inactiveaza apa de gura de la alte companii, sau sa fie doar o incercare de antireclama? Iar ideea lui era ca nu conteaza pasta de dinti pe care o folosesti si e chiar mai bine sa le alternezi ca sa nu iti obisnuiesti bacteriile cu aceeasi cantitate de substante antibacteriene. 🙂

  8. Primo: Si eu îmi amintesc de cursurile de la școală, clasa a 2-a 1991-2. Atunci am învățat și eu să mă spăl pe dinți, deși, când mi-e maximă lene nu o fac cu trebe.
    Secundo: Șiiiiiiiiii eu l-am dus pe canish la detartraj 😀 100 lei

  9. Interesant articolul….o intrebare am si eu, poti sa mi spui te rog daca periuta electrica este mai eficienta decat cea clasica?
    Iar despre doamna care si-a dus pisicutele la stomatolog…tot respectul!

  10. Adriana

    Multumesc! Logica ta blonda o am si eu desi sunt bruneta 🙂 Logica insuflata de mama, mi-am dat eu seama!

  11. Ana, cred că e important să citeşti eticheta şi să asculţi de indicaţiile producătorului. Eu nu am văzut să scrie încă pe vreuna că e ok imediat după periaj, dar asta nu înseamnă că nu există aşa ceva. La câte produse sunt pe piaţă…

    idaho, nu există lene când e vorba de spălat pe dinţi! 😀 De canişul tău, nu comentez… deşi abia mă abţin :))

    Andreea, eu nu sunt fanul periuţelor electrice. Cred că şi una manuală folosită corect face aceeaşi treabă. Şi cred că la fel trebuie să faci mişcare de la roşu la alb şi cu cea electrică, altfel nu prea văd cum ar curăţa eficient,dacă mişcarea e doar circulară şi pe loc. O treabă deşteaptă pe care o au însă unele periuţe electrice e senzorul de presiune. Ca să ştii când să te opreşti.

    Adriana, suntem copiile lor fidele, că şi mama mea tot aşa zice cu logica ei brunetă.

  12. 250 de lire? De banii aia ii trageam eu dintele afara cu ata, ca atunci cand eram noi copii si ne scoteau dintii parintii acasa si ni-i varau sub perna sa ni-i fure zana maseluta, care daca parintii erau prea obositi sau prea uituci, nu mai venea.
    O sa tin minte ingredientul din pasta de dinti (cum se numea, hai ca-mi notez pe telefon, ca memoria mea oh vai)
    Multumim de sfaturi, miruno cunoscatoare de dinti, danturi, gingii si alte limbi ascutite.

  13. Ce fals suna ambii din reclama – atat Andreea, cat si medicul. Mai ales medicul. Sau Andreea? :)) Nu ma pot hotari!

  14. Cu gândul la tine, m-am uitat pe sticla de apă de gură de la Colgate şi nu scrie cum se foloseşte, adică după cât timp de la periaj. Poate ar fi bine să specifice acest detaliu important.

  15. liana

    Eu folosesc apa de gura imediat dupa periaj ,si dimineata si seara,uneori si la prinz cand sunt intre 2 job-uri si tre sa mananc un sendvis si apoi sa fug dintr-o parte in alta.
    Sper sa nu fac exces, m-am speriat un pic cand ai scris ca nu e bine imediat dupa periaj, dar sincer eu am o senzatie foarte buna si persistenta a prospetimii dupa ce folosesc apa de gura.Apoi , e o diferenta foarte mare intre diminetile post”spalat + apa de gura seara” decat “numai spalat”…Ata dentara o folosesc, intotdeauna se dovedeste “utila”, adica mai exista cate ceva printre anumiti dinti.Iar din pct meu de vedere/simtire ,cea mai buna apa de gura e Listerine.

  16. blondo, si cu fluorul cum sta treaba? ca unii zic sa fugi de el cat te tin picioarele, altii ca fara el nu poti trai. pan’ la urma, trebuie sa contina pasta de dinti fluor? si daca da, cat?
    thanks! 🙂

  17. Liana, depinde ce foloseşti de la Listerine şi cât timp. E bine să fie fără alcool şi să le alternezi. Să nu foloseşti o apă de gură anti-tartru tot timpul. Într-adevăr distruge tartrul, dar nici de gingii nu-i e milă. Deci, cu moderaţie.
    A, şi aţa dentară întotdeauna înainte de periaj. 😉

    Johanna. Răspunsul e NU ŞTIU. Fluroul pentru dinţi e minunat, dar pt organism e o otravă, dacă e în canitităţi prea mari. Problema e că orice administrare de fluor pe dinţi se absoarbe şi în organism.
    Eu am folosit mulţi ani de zile o pastă fără fluor. Fără probleme, fiindcă AM FOLOSIT-O.
    Aici însă, strategia de tratament e alta. Am fost la cursuri unde ne-au fos tprezentate studii despre fluorizare şi efectele ei asupra danturii. Impresionant.
    Ce pot să zic e că efectul e mai bun pe dinţii tineri, sunt mult mai receptivi. Adică, la 60 de ani nu prea mai are rost să aplici fluor.
    În rest, în războiul fluorului, eu rămân neutră.
    Nu ţi-am fost de nici un folos! 😛

  18. Hait, cred ca fac ceva gresit. Please, lamureste-ma:
    seara, dupa periaj, folosesc apa de gura. E corect? Spui, deci, ca trebuie folosita intre mese si nu dupa periaj?
    Shit, se numeste ca de mai bine de-un an fac pe dos.
    Thanks anticipat! 🙂

  19. Ina

    Mare inventie spalatul pe dinti! Eu cred ca risc o preaspalare, o prea folosire a atei dentare, mi-am zapacit ginigiile.. Dar nu omorati bre omul ca a dus pisicile la dentist, asta e un lucru bun! Zau… Acuma ca in rest era cam nebuna..deh. 🙂

  20. alex

    Hello.Intrebare(ca tot esti in UK si stomato): cat costa acolo un aparat dentar.Zana maseluta a aruncat cu prastia dintii mei de jos si pare-se ca daca nu o sa-i corectez o sa raman fara ei.A!si cat costa consultatiile de dupa?
    Multumesc!

    • Alex, nu ştiu să îţi spun exact, asta o poate ştii doar specialistul. E în funcţie de fiecare caz în parte. Copiii sunt trataţi gratis, în rest cred că e în jur de o mie, două de lire. repet, depinde de la caz la caz

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 178 queries in 0.484 s