Profesori am avut cu toţii, însă mentori doar cei mai norocoşi. Diferenţa e colosală, profesori fiind toţi acei indivizi care ţi-au strigat numele într-un an, ca să-l uite şi înlocuiască rapid, în următorul. Mentorul în schimb e acel profesor care îţi va ţine minte numele oricâţi ani şi oricâte generaţii ar mai trece de atunci.

Învăţătoarea din clasa întâi mi-a fost dragă, dar mi-a fost departe. O admiram că era tare frumoasă, dar niciodată nu m-a cucerit cu inima. Ştiţi, nu cred că îţi poţi alege un mentor la fel cum nu poţi hotărî de cine te îndrăgosteşti. Pe un nivel cu totul paralel, şi cu mentorul e necesară o chimie, una intelectuală, care să aprindă scântei şi să paveze drumul spre suflet. De ambele părţi.

Mai departe în generală, însă, tot la şcoală am cunoscut-o pe cea care a râs de mine când i-am zis că „vreau să mă fac vedetă” şi mi-a zis: Tu tot doctoriţă o să te faci. Şi de atunci nu mai suport cuvântul ăsta, doctoriţă. Avea femeia o eleganţă şi un stil, care mi-au bântuit multă vreme nopţile. Mi-a descoperit valoarea ascunsă în simplitate şi mi-a aprins iubirea faţă de cuvânt. Mi-a arătat prin gesturi mici cum adevărata clasă nu se învaţă la şcoală, ci se are. Într-un cap. Într-o ţinută. Într-o privire. Era profa de română, de care la început mi-a fost o frică de moarte, apoi un respect nemăsurat şi ulterior o iubire veşnică de elevă ne-uitătoare. M-a lăsat să mă lipesc de sufletul ei de doamnă şi mi-a modelat tânăra minte fără măcar să ştie ce face. Iar cel mai important lucru pe care mi l-a putut dărui, în afară de cărţile lui Noica şi olimpiada dintr-a şaptea, a fost încrederea în capul meu. Nu ştiu dacă a fost ea ori momentul în care-a apărut în viaţa mea, dar de atunci lucrurile au început să capete sens. Şi s-au născut nişte întrebări fără sfârşit. Şi câteva succese cu ecou.

Cam tot pe vremea aia, îl cunoşteam pe Narcis, singurul adult suficient de copil încât să nu râdă de noi. De noi, cei mici. Narcis avea o minte care te obliga să te ridici pe vârfuri, ca atunci când ceva se întâmplă peste gard, iar tu eşti prea mic să vezi. Iar eu curioasă mi-s dintotdeauna. Întâlnirea cu el a fost trecătoare, dar nu lipsită de însemnătate. Fiindcă îmi alimenta visele, dar îmi spunea şi că matematica e importantă. Şi atunci mi-am dat seama că cei mai valoroşi oameni ai existenţei noastre nu ne vor spune doar ceea ce vrem să auzim. Vedeţi dumneavoastră, relaţia mea cu ecuaţia de gradul trei era complicată încă de la gradu-ntâi. Nici acum nu înţeleg de ce i-a plăcut de mine, dar îi sunt recunoscătoare că mi-a arătat ce a văzut. Căci nu ştiu cât timp ar fi trebuit să treacă până să deschid singură ochii-n oglindă. Narcis a citit lucruri în sufletul meu. Şi mi-a scris mailuri pe care încă le citesc. În felul său, mi-a făcut un mare bine deşi mi-a dat sfaturi pe care rar le-am ascultat. Pe Narcis o să-l chem la nunta mea ca o promisiune făcută de o fetiţă celui mai nebun şi frumos străin pe care şi l-a făcut prieten din cele mai neînţelese motive. El avea vreo patruzeci, eu treisprezece ani.

Apoi au urmat liceul şi facultatea, perioadele mele de întrebări şi răzvrătiri, diferitele faze de necunoaşteri şi alter ego-uri părăsite fără regret. Am cunoscut profesori adevăraţi, dascăli onorabili, ale căror nume nu le-am uitat, dar care nu s-au lipit decât de foaia mea de examen. Cale luuungă până la inima mea de copilă debusolată, vă spun. Fiindcă exact asta caută un tânăr la un mentor. Încrederea. Siguranţa de a pune cele mai tâmpite întrebări. Bucuria de a primi cele mai evidente răspunsuri. Convingerea că greul e normal. Şi c-o să treacă. Şi că nu-i nici un păcat să nu ştii. Şi că singura prostie de care poţi fi acuzat e să-ţi camuflezi nepriceperea. Să nu pui întrebarea la timp. Şi să taci când ai greşit. Atunci ai cea mai mare nevoie de-un mentor. Să te ridice, să-ţi dea curaj ca atunci când mai iubeşti o dată, chiar dacă ştii că uneori doare.

În Anglia, am cunoscut anul trecut pe grecoaica Giasemi, dentista care aş vrea şi eu să fiu. Într-o zi. Ea –aproape 50, eu- abia 26. „Heart emmigrants” amândouă, aduse împreună de circumstanţe şi destin, deşi eu nu cred în aşa ceva. A fost ceea ce aveam eu nevoie ca să mă îndrăgostesc de stomatologie. Cochetă şi deşteaptă, femeia asta şi-a luat viaţa de coarne şi a reînceput să trăiască după ce-a avut doi copii şi o carieră măiastră. Aveam mulţi bani în Grecia, mi-a zis odată. Dar eu îmi dădusem seama după cum se îmbrăca şi ce marcă îi scria chiar şi pe umbrelă. Noua mea prietenă era o grecoaică fină, cu clasă şi 5 stele. Fostă nevastă de grec bogătoi, cu acces la spuma intelectualităţii. O doamnă. Şi o dentistă mi-nu-na-tă.  Ne-am cunoscut chiar înainte ca eu să încept să lucrez, fiind colege la acelaşi cabinet. Felul în care a stat lângă mine şi mi-a explicat cele mai simple chestii la pacient nu vă pot povesti, fiindcă mi-e ruşine. N-a obligat-o nimeni, nici măcar n-a rugat-o. Mi-a zis că oricând să o întreb orice. Mi-a făcut desene cu dinţi şi mi-a ţinut mâna pe turbină ca să-mi arate cum să şlefuiesc. În cursa de „impresionat şeful” a fost un exemplu de fairplay.  Şi mi-a spus că a învăţat multe de la mine. Poftim? Nu mi-a venit să cred. Giasemi era mentorul pe care mi l-am dorit toată facultatea şi pe care nu l-am meritat nici o clipă. Iar când, în sfârşit am găsit-o, noi ne-am mutat în alt oraş…

De profa de română nu mai ştiu nimic, lui Narcis îi am adresa de mail şi telefonul, iar cu Giasemi mă văd weekend-ul viitor. Să vorbim de stomatologie, de cum ne e dor de casă şi de prieteni, mie de mama, ei de copii, să ne povestim trecutul, prezentul şi să ne imaginăm viitorul. La 50 ca la 26. De ani. De asta avem nevoie de mentori. Ca să vedem că se poate.

——————————–

– Un articol scris în calitate de ambasadoare a educaţiei pentru generaţia aflată la început de drum. O campanie Always:

Din convingerea că tinerii au nevoie de susținere pentru a avea acces la o educație completă, Always, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, dă o mână de ajutor la creșterea calității procesului de învățare în patru școli cu acces redus la resurse materiale, aflate în localităţile Ocolna (jud. Dolj), Moroieni (jud. Dâmboviţa), Valea Măcrişului (jud. Ialomiţa) şi Turda (jud. Tulcea). Materiale didactice, o bibliotecă şi rechizite, calculatoare şi un laborator de ştiinţe vor ajuta la construirea unui sistem care  le oferă elevilor acces la nenumăratele posibilităţi pe care le deschide un sistem educaţional de înaltă calitate.

o bibliotecă nouă pentru elevi