Primăvara asta, îmi propun să-ntineresc

Imediat se împlinesc 6 luni de când muncesc cu normă-ntreagă, deci ar cam fi vremea să mă obişnuiesc. Iubitul meu are gărzi şi operează ore-ntregi în picioare, dar tot eu sunt campioana la “cine se plânge mai tare” la noi în casă.

După prima săptămână în care mă culcam înainte de 10, am început să sper că treaba asta cu ora pre-colgate mă va ţine vreo lună. Ştiţi dv, să se obişnuiască şi ceasul meu intern cu noul ritm. Care, între noi fie vorba, nu e tocmai un ritm nebun, că am program fix şi lejer zilnic. Încep la 9 şi la 7 sunt acasă, cel târziu. În fiecare zi. Când eram în Bucureşti, aveam facultate şi job şi blog şi încă un job online. Şi le făceam pe toate, că nici timp să mă plâng nu mai aveam.

Acum am un an în plus în buletin şi nişte pacienţi care m-aşteaptă. Şi la care dimineaţă merg cu drag, dar de la care plec speriată, căci niciodată nu ştiu dacă mai ajung până în pat…

De obicei, martie mă prindea fără excepţie într-o nouă cură de slăbire. Anul ăsta, m-am deşteptat. Vine, vine primăvara şi nici tinereţile n-aşteaptă! Să se obişnuiască blondele cu câmpul muncii.

foto

Articolul anterior

Stop, cadru.

Articolul următor

Învăţături de la pacienţi

9 Comentarii

  1. Hehe, si pentru mine primavara asta va fi una a schimbarilor. (pe langa un trandafir in plus in buchetzoi)
    Cat despre acomodarea cu job-ul, te inteleg perfect. de 4 luni lucrez full time, fac naveta zilnic ploiesti-bucuresti si sunt tot mai obosita cu fiecare zi care trece.
    Inca astept acomodarea.

  2. Există un cerc vicios, dacă nu avem prea mult timp, ne plângem, dacă avem prea mult, ne plictisim. O să te acomodezi cu noul ritm, nu încape îndoială.

  3. mo

    Am in birou niste colegi (asociatii) care vin la 7 si pleaca la 22 si nu casca niciodata. Eu, in schimb, parca m-am nascut obosita si ma tot intreb, cand trec de acel prag de unde incolo nu mai simt ca vreau acasa cand bate ora 19. De cateva luni incoace simt ca ma apropiu de acel prag – pe care ori il depasesc, ori am un burn-out (desi a avea un burn-out e semn ca ai o cariera de succes, se pare). De o saptamana incoace am trecut de pragul de ora 19. Si chestia e, ca sunt mai putin obosita cand plec la 23:30 de la lucru fata de cand plecam la 18:30. Deci nu e vorba e intinerit (desi cum stateam cu 4 ore pe noapte intre bac, admitere si baieti numai mo de la 18 ani stie) ci de trecut praguri. Nici nu imi mai plang de mila, pentru ca asociatii de mai sus au ridicat stacheta ca mi-e si jena sa ma frec la ochi la 9 dimineata. Treci de prag, si asa s-a rezolvat cu intineritu – reversul medaliei fiind ca ritmul asta imbatranesti intr-un an cat altii in 10. Cu garzile si noptile in stres o fi cam la fel, doar ca eu nu imi ingrop pacientii – in cel mai rau caz plantam iedera 😛 Deci doctorii au alt plus… dar nu l-as vrea nici pentru surplusul ala de salarii pe care stiu ca il aveti 😛

  4. Inainte sa ma angajez la actualul loc de munca am stat acasa 6 luni. Dupa ce m-am angajat si lucram 8 ore pe zi (un program relativ normal si destul de lejer), veneam acasa rupta, nu mai aveam energie nici sa stau in picioare, probabil pentru ca ma dezobisnuisem. Dupa ce am inceput sa ma obisnuiesc un pic, mi-am luat tot felul de proiecte si pentru acasa. Cand am inceput sa ma obisnuiesc si cu asta, m-am inscris la sport.

    Azi e prima data cand simt ca mai am un pic de energie dupa toate astea. Problema e ca acum timpul meu e atat de limitat, incat ajung sa selectez cu foarte mare grija orice iesire. In timpul saptamanii e aproape imposibil sa mai fac ceva. Si inca ma trezesc foarte greu dimineata, insa azi am facut un experiment si m-am trezit mai devreme cu o ora si am apucat sa fac o multime de lucruri pentru care dupa-masa nu am energie.

    Cred ca tot secretul e sa-ti gasesti un ritm.

  5. sorin

    Daca ii place ce face nici nu simte efortul creativ, oricine.

  6. si eu imi fac tot felul de planuri cam din ianuarie pt fiecare luna! Dar nu ma tin nicicum de ele:)) Pot doar sa zic ca primavara asta o sa mananc mai multe legume si o sa plimb catelul prin parc:) asa se schimba si silueta mea:))

  7. Asa suntem noi mai plangacioase stii cum e la noi rotile se invart mai greu! Pana ne obisnuim cu un lucru ne plangem de el si ajungem dupa o perioada lunga de timp sa observam ca inca ne plangem desi nimeni nu ne mai asculta!

  8. mo

    mara o – DA : )))

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.471 s