Stop, cadru.

Şi, schimbând registrul, deşi e duminică..

Acel moment în care simţi că pământul te recunoaşte. Acel moment în care şoseaua te întâmpină şi-ţi răspunde, nu numai te acceptă. Acel moment în care copacii nu mai sunt goi, deşi e februarie.

Acel moment în care acasă nu mai e la mama şi la tata. Acel moment când pământul de mai sus nu mai e românesc. Şi nici Oltul nu se vede în vale.

Acel moment când parcă toate vânătorile s-au încheiat în viaţa ta. Şi simţi că ce-i mai bun abia începe.

Acel moment în care te întrebi ce-a mai rămas din copila de la 15 ani. Şi-ajungi să te bucuri că te întrebi asta.

Acel moment în care îţi priveşti bărbatul în ochi şi-ţi vezii copiii pe care-i aştepţi. Acel moment în care te mai îndrăgosteşti o dată, tot de el. Fără să ştii de ce şi fără să-nţelegi cum aşa ceva-i posibil.

Acel moment în care scrii astfel de rânduri pe blog şi-ţi dai seama că şi durerile sunt provocări. Au fost şi vor fi fi. Întotdeauna, fără excepţie.

foto

Articolul anterior

Cât de minunaţi suntem

Articolul următor

Primăvara asta, îmi propun să-ntineresc

10 Comentarii

  1. BOBY

    Acel moment este real, cum reale vor fi si alte momente memorabile care iti doresc sa fie cit mai multe. Si totusi, singurul pamint care te (RE)CUNOASTE este cel romanesc, restul doar te accepta.

    0
  2. mo

    yep, tare frumos spus. eu inca astept sa mi se incheie vanatorile,tumulturile, deruta si zbuciumul… dar pana una alta, posturile astea ale tale imi amintesc ca macar cu domnul mo de partea mea, parca e mai usor drumul prin jungle, cu sulita pe umar.

    0
    • mo, orice suliţă e mai uşoară dacă se poartă pe 2 umeri. Sau, cel puţin, şi dacă unele lucruri le înfrunţi individual, ai un sprijin imaterial care te poartă. Da, pe tine, te.

      0
  3. Acel moment în care citești rânduri sensibile pe blog, și te oprești pentru o clipă să te gândești la propriile gânduri.

    0
  4. Madalina

    Miruna, sunt tare curioasa ce simti acum recitind postul asta http://siblondelegandesc.ro/2008/02/20/pe-tine-eu/. Asta apropo de “ce-a mai ramas din copila de la 15 ani”. Stiu ca nu aveai 15 ani cand l-ai scris, dar uneori mi se pare bine ca visurile sa ramana acolo unde au fost mereu, fara sa se modifice in timp. Doar de-asta e o provocare implinirea..Si vis mai frumos decat ai descris tu in postul la care fac referire aproape ca nu mi-a fost dat sa aud:)

    0
    • Mădălina. Acel post e prea crud, prea stângaci, prea transparent pentru realităţile oamenilor deştepţi. L-am scris într-una din îndrăgostelile mele de 2 săptămâni, când i-aş fi făcut şi de mâncare individului de atâta iubire. L-am scris când doar eu citeam blogul ăsta. E un post simpatic, sunt sigură că găseşti de citit texte mult mai sensibile.
      Eram în perioada în care-mi doream atât de mult aşa o iubire, încât o vedeam în chipul oricărui băiat preţ de 2 săptămâni. După care mă trezeam, că şi blondele se trezesc.

      0
  5. Buna, imi place foarte mult blogul tau si vreau sa stiu daca te intereseaza sa facem schimb de linkuri: http://www.ditoate.com .Eu te-am adaugat deja , si astept raspunsul tau. Multumesc anticipat.

    0
  6. Articolul asta merita un premiu! Nu stiu ce… un Oscar, daca vor fi astfel de premii pentru asa ceva, candva!
    E scurt dar cuprinzator, fara lalaiala si plin de iubire!

    0
  7. bine spus dar acum stam si noi si reflectam la vietile noastre si la toate problemele ce ne tulbura vietile

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 92 queries in 0.179 s