E prima dată când înţeleg de ce cursurile alea de şefie, alea care te învaţă cum să fii un leader şi să-ţi înjuri politicos subalternii sunt chiar folositoare. Fiindcă pe mine mama nu m-a certat niciodată cu ţipete, tata nu m-a bătut cât trebuia, iar eu am rămas fără exemple de impus respectul cu lingura de lemn.
“În cabinet, n-ai nevoie de o prietenă, ci de o asistentă” mi-a zis iubitul meu aseară, când am ajuns un pachet de nervi acasă. Asta mică şi obraznică s-a supărat pe mine că i-am atras atenţia de o treabă şi m-a abandonat în cabinet. De aici a ieşit circul de pe lume, încât am uitat şi de invitaţia Monicăi la Geneva. (Apropo, cei care sunteţi mai umblaţi ca mine, merită investiţia?)
Nu vă plictisesc cu detalii despre englezoaice care-şi iau nasul la purtare. Doar vă confirm faptul că lipsa celor 7 ani de-acasă se poartă şi pe la case regale, că s-ar deplasa însăşi Majestatea Sa la faţa locului, de-ar şti ce ruşine păţeşte cu slujitorii netrebnici. Dar nu despre alţii e vorba.
Să te impui într-un cabinet, când toţi vorbesc limba Reginei mai bine decât tine, e greu. Chiar şi când tu eşti singurul care vorbeşte stomatologie. Şi chiar dacă ăsta e motivul pentru care te afli acolo. Suntem oameni şi noi şi suntem la job. Iar eu am crezut întotdeauna în puterea vorbei bune şi a respectului insuflat prin alte căi decât cele violente (fie ele verbale sau fizice).
De astăzi, m-am făcut rea.
Cu o altă asistentă, absolut nevinovată. Fac pe nebuna, îi cer să stea nemişcată, să mute lucruri din stânga în dreapta. De ce? Fiindcă aşa zic eu! Autoritatea trebuie exercitată puţin, dar des, tocmai pentru a nu se uita de partea cui e şi a nu se confunda locurile oamenilor. Probabil şi-n societate e la fel. Iar cei care-şi educă pruncii şi subalternii fără linguri sunt noii mei eroi personali.
La finalul zilei, nu mă interesează DE CE îşi face treaba. Important e să şi-o facă. Tristă sunt însă că m-am făcut rea.
Nu vă mărturisesc decât dumneavoastră. Şi mă înscriu la cursuri de urlat la subalterni. Sau cel puţin la unul 😉