După 3 ani, nu te mai poţi întoarce

Vorbeam aseară cu colegii mei la petrecerea de Crăciun (noi toţi fiind străini, doar asistentele-s de-ale lor) despre viitor şi planuri de oameni mari. Toţi dentiştii suntem tineri, în jur de 30, fără copii şi responsabilităţi. Mai puţin o indiancă, ea are deja o fetiţă. Şi vorbeam despre cum nicăieri nu te mai simţi ca acasă, deşi după o vreme şi un copil, noul domiciliu începe să semene cu sentimentul ăla. Zicea ea.

M-au întrebat ce planuri am, dacă mă întorc acasă. Normal că mă întorc! Într-o bună zi. Visez un cabinet în România, am şi idei cum să-l poziţionez pe piaţă. Visez prânzuri la părinţi şi plimbări ale copiilor mei cu bunicii. În proiecţiile de viitor, avioanele au rol de recreaţie, nu de navetă.

De cât timp eşti aici, m-au întrebat.

De-un an, le-am spus fără să număr.

O să vezi, după 3 , e altfel. Nu-ţi mai vine să te-ntorci.

Nu e vorba că dragostea de ţară ar trece după 3 ani, nici cea de limbă, ci că e un soi de ataşament de noile obiceiuri, standarde şi stil.

Să stăm aici e o alegere, le-am spus. Putem oricând să ne întoarcem.

Pe acest “oricând” îl ştiu bine şi de mult, din discuţiile cu iubitul meu, care e convins că ne întoarcem. Şi o spune la un prezent cu iz de “chiar o să se-ntâmple”, de parcă nu aş fi învăţat timpurile verbale într-a doua. Oricând ăsta e duşmanul nostru cel mai mare, că ne dă libertatea aia care nu te mişcă din loc. Ne linişteşte minţile dimineaţa când ne trezim vorbind în limbi străine şi ne alină sufletele seara, când ne ia cu dor de casă. O fi oricând o păcăleală. Dar eu tot vreau să mai cred.

Şi, poate, dacă sunt cuminte, mă vede Moşul într-o zi şi-mi pune sub brad alte adverbe şi nişte prezenturi româneşti.

p.s. Revenind în josnicia realităţii imediate şi ca să nu vă las cu o milă profundă de mine, permiteţi-mi să mărturisesc că nu mi-au trebuit 3 ani, ci doar vreo 2 luni de muncă full-time la Regină, ca să nu-mi mai ardă tălpile să mă întorc. Fiindcă experienţa profesională e mult peste ce-aş fi putut avea în România, banii sunt mai mult decât motivaţionali, iar iubitul e lângă mine. Ordinea după importanţă a celor de mai sus fiind aleatorie.

foto

Articolul anterior

Eu tot pe tine te vreau şi de Crăciunul ăsta

Articolul următor

Când se trag concluziile lui 2012, întrebare

21 Comentarii

  1. Eu fac in februarie 5 ani de cand sunt plecata din Romania. Si parca tot m-as intoarce acasa…

    0
  2. Inca 3 ani departe de Romania! Si da, experienta profesionala e poate incomparabila cu cea pe care as fi avut-o pana la 25 de ani in Romania, si da, am ajuns sa visez in alte limbi decat a mea, insa…tot acasa e mai bine si “oricand” al meu sper sa se transforme in “curand”…

    0
  3. mo

    de notat e ca daca si iubitul vrea sa va intoarceti impreuna, candva, probabil, oricand, poate ca ideea va persista.
    eu nu m-as intoarce – fireste pentru ca mi-e prea bine. dar mai e o treaba – plaiurile mele natale nu sunt si ale domnului mo, dupa cum stii. ergo – eu nu mai am acasa. peste tot e acasa. acasa e la servici sambata 🙂

    0
  4. Roşcato, “m-aş” al tău e ca oricând-ul nostru. Până la acţiune e cale lungă. Deci, de ce nu te întorci?

    Katty, ceva concret? 🙂

    mo, da, atunci e şi mai complicat. Poate atunci când începi să simţi că familia ta nu mai înseamnă numai părinţii, atunci reinventezi un acasă oriunde ai fi.

    0
  5. mo

    spot on! deci oricand devine oriunde 🙂

    0
  6. noi inca nu am plecat ‘de tot’, desi am stat deja aproape 2 ani departe de tara, in ultimii 3 calendaristici. Si-ti spun sincer ca, odata stins dorul de familie, suntem gata sa plecam din nou, daca ni se ofera ocazia. In toate perioadele astea de ‘pribegie’ mi-a fost dor da familie. ATAT. Nu mi-a lipsit orasul meu, nu mi-a lipsit tara, pentru ca aveam ocazia sa vad locuri mai frumoase si sa vorbesc cu oameni mai simpatici. Daca se mai pune una-alta la punct in Ro, vino acasa, daca nu .. acasa este unde ti-e bine 😉

    0
  7. mo, facem şi noi ce putem.

    dojo, “de tot” e o expresie care nu-mi place, fiindcă e o perioadă prea lungă de timp.
    Mie-mi lipsesc străzile, pământul, siguranţa aia, dar îmi trec toate după maxim 2 zile de stat acasă. Cât au fost ai mei aici, am fost cea mai fericită, aşa complet. De tot, cum s-ar zice 😛

    0
  8. Probabil de teama de mai putin, mai rau, mai putin respect, mai putin bun simt si tot asa…

    0
  9. Nu pot sa spun decat mult succes in continuare si sa mearga totul asa cum iti doresti 🙂

    0
  10. adriana

    Sunt plecata de opt ani si in acesti opt ani am revenit de multe ori.Acum nu pot sta mai mult de o saptamina, simt ca nu mai e locul meu acolo.Fiecare are o ocupatie si eu ma simt in plus.

    0
  11. sorana

    Mie mi s-ar parea dramatic sa trebuiasca sa ma intorc in tara. Practic, cred ca trebuie sa ai LA CE sa te intorci. Singurele lucruri care chiar imi lipsesc asa, la o analiza rapida :), sunt fructele si legumele naturale cu gust incorporat de fructe si legume (desi si pentru alea trebuia sa ma tziganesc cu vreo tzatza artzagoasa, ca nu vreau sa-i platesc stricaciunile si fructele crude) si peisajele salbatice. Si asta cu natura e important. Mi se pare ca lucrurile pentru care invidiem Vestul( gen autostrazi si nivel de trai ridicat bazat pe industrializare in masa, agricultura moderna) sunt neajunsuri colosale pentru orice colt de natura. Romania fara autostrazi si industrie se poate macar lauda ca mai are lupi si ursi autentici (nu ca au disparut acum 50 de ani ca in Franta), paduri in care tre sa iti testezi talentele de “ultimate survivor”, etc. Dar revenind la subiect, e doar un motiv sa ma intorc in concedii in tara si sa le spun si strainilor despre asta.

    0
  12. @Miruna, deci ai simtit ca si mine ca Romania inseamna familie in primul rand. Daca as stii ca ii pot lua cu mine oridunde m-as duce, oriunde ala ar fi Romania mea.

    0
  13. Andreea

    Niciodata nu mi-am imaginat ca o sa traiesc departe de familie. Am plecat la studii, au trecut deja 3 ani si nu mai imi vine sa ma intorc! Si asta din mai multe motive: imi place prea mult aici(Viena), imi plac oamenii imi place facultatea etc., dar in acelasi timp imi este dor de ai mei :(…. nu stiu cum o sa fie pe viitor avand in vedere ca in studiul meu m-am orientat foarte mult catre Romania 🙂

    0
  14. Adriana, normal. Noi avem impresia că acasă e mereu cum am lăsat-o noi. Însă şi acolo totul se schimbă. Te întorci şi nu-ţi mai găseşti locul.

    Sorana, e normal că sunt chestii care-ţi lipsesc. Şi vorba ta, ce bine că ştim şi cum e într-o parte şi-n alta! Eu aici am impresia că oricât de idiot ai fi, tot te descurci. La câte semne şi indicatoare şi instrucţiuni există. Iar oamenii ajung să le creadă şi asculte orbeşte, de-s disperaţi dacă nu văd vreo săgeată.

    dojo, în primul rând, da. Mie îmi e foarte dor de limbă, mi-e tare greu să comunic într-o alta, parcă sunt alt om… Apoi, atâtea diferenţe de mentalitate, mai ales în cabinet, unde adesea încerc să îi explic pacientului n işte chestii pentru binele lui şi pe el îl ia cu jignirile şi ofensele şi eu nu mai înţeleg unde începe şi se termină misiunea mea de medic, binele pacientului şi liniştea mea fără procese prin tribunale… eah, din astea.

    Andreea, nu se ştie niciodată ce-ţi rezervă viitorul. Doar că singuri ne pregătim aşternutul… ştii tu 😉

    0
  15. dan28

    Sunt plecat din ro de 9 ani, am fost de multe ori in ro dar parca dupa 2 zile dupa ce ajungi acolo iti vine sa te urci in avion. Dupa primii doi ani inca doream sa plec in ro apoi incet incet nu te mai arde si dupa ce inveti sistemul.

    0
    • Şi te dezveţi de cel de-acasă.
      După nici jumătate de an de UK, mie îmi era creierul atât de spălat, încât n-am mai putut staţiona pe interzis, pe avarii, cum am făcut-o de atâtea alte ori înainte. Mama a zis că-s fiţe.

      0
  16. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa 3 ani, vreau cel mai tare sa ma intorc.

    0
  17. Macar in vacanta ma intorc,ca tot acasa e mai bine.

    0
  18. Asa e, ai mare dreptate

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 127 queries in 0.212 s