Regatul regulilor extreme

Ne-am luat amendă la maşină ca-n vorba aia “cel mai tare din parcare când parcarea-i goală”. Motivul? Că n-am parcat între dungile marcate, ci am călărit două locuri dintr-o staţionare.

Era în parcarea unui supermarket, dar asta mai puţin contează.. Ideea e că, într-adevăr ne-am parcat strâmb, dar parcarea era goală, probabil noi şi încă vreo 3 rătăciţi. Nu vă imaginaţi un pişatu’ boului, ci locul vecin pişcat cu lăţimea unui cauciuc, da? Cert e că ne-am găsit ameninţare în parbriz, vorba ceea: dacă există o regulă, oricât de tâmpită, şi se găseşte cineva s-o aplice, ăla precis e englez! (În fine, amenda noastră se pare că e dată de o firmă din aia fantomă, care n-are nici un drept să-ţi dea amenzi, dar merită să-ncerce. Dacă ar fi fost primăria, ar fi fost altceva. Dar oricum…ne-am enervat.) Plus, mai întreb eu ca o blondă: dacă tot îs ei aşa isteţi, cum determină într-o parcare, cine s-a pus primul strâmb şi-a stricat regula locurilor marcate???? De câte ori nu am fost forţată să parchez ca o femeie, doar fiindcă o alta nu înţelegea paralelismul de la volan.

Mă rog.

Cu ocazia asta, vă mai povestesc din tolba extremelor britanice, cum într-o altă ploioasă zi, un mărinimos englez se oferă să ne ducă rapid cu maşina lui până la gară, noi eram deja în întârziere. În faţa gării, tot parcare goală, tipul trage în primul loc din faţă, opreşte maşina, nu şi motorul, noi coborâm, când vedem un stupid cu vestă fosforescentă făcându-ne poze de zici că io eram Gina Pistol ieşită de la coafor.. Urgent, a scos un carneţel, că gata, amendă, fiindcă omul oprise pe loc de handicapat. Parcarea mai avea încă vreo trei locuri de handicapaţi libere alături, că tot aţi întrebat, deci fosforescentul nu era tocmai Toma Alimoş al celor mai puţin norocoşi, ci doar exponentul celor mai puţin înzestraţi. Cu o inteligenţi minimă, dincolo de bifat căsuţe. Nu mai ştim ce s-a întâmplat la final, că nouă ne pleca trenul. Dar tare mi-ar părea rău pentru omul respectiv să-şi fi luat amendă, cu parcarea de handicapaţi goală. Sau plină, depinde la ce handicap ne referim.

——————–

Şi da, sâmbătă mi-au plecat părinţii, încă sunt tristă şi părăsită, pentru mine A FOST Crăciunul, de sărbătorile astea mi-e frică, dar, în articolul ăsta, am nervi şi nu mai am loc şi pentru altceva.

foto

Articolul anterior

Harrods e o experienta

Articolul următor

O nouă revistă de beauty: MADISON

10 Comentarii

  1. Îmi amintesc când am fost eu în Anglia, dacă treceai de pe un peron pe celălalt peste șine și nu peste pod,amenda era de 200 lire.
    Poate că toate aceste reguli stricte, adică cele fondate, au dus la respectarea regulilor și la o lume civilizată. Interesant e că în alte țări, românii respectă aceste reguli, de frica amenzilor, în România uită de tot, poate pentru că știu că aici nu sunt amendați.

    • Mihaela, întotdeauna am spus că singurul motiv pentru care oamenii respectă regulile e frica. Sau, na, poate primul motiv. Regulile sunt bune, dar nu atunci când sunt aplicate stupid. Ca noi parcaţi strâmb într-o parcare goală ori omul ăla care doar a oprit cât să ne lase pe noi.

      Ana, E ca la noi cu frimele alea de ridicat maşini, doar că acolo îţi trebuie maşina înapoi, legal nelegal, le dai banii.

  2. Noh, asta e ciudat ca sunt firme private care pot aplica amenzi.

  3. Aceleasi reguli si in Danemarca. Si e bine sa le respecti. Si eu m-am infuriat de exemplu cand mi-am luat amenda pentru ca nu aveam ceas de parcare, desi masina era inmatriculata in RO, deci nu era prevazuta obligatoriu cu asa ceva. Dar mi-a trecut si am platit-o. Cum zicea cineva mai sus doar un set de reguli stricte conduce la disciplina.

  4. In U.K. (si din ce in ce mai des si in alte zone aflate sub (sau ramase cu) influenta asa-zisei mentalitati britanice (gen Singapore, U.A.E.,etc)legea se aplica tot mai putin rational alftel spus mai mult se aplica litera legii si nu perechea formata din spiritul si litera legii. Aceasta este una din cauzele pentru care se ajunge la aplicari extreme (care de multe ori frizeaza absurdul pentru un om cat de cat eligibil in a termina liceul,asta ca sa nu vorbim de o vietate capabila de lucruri ceva mai complexe ).
    Unul din exemplele pe care pot sa vi le evidentiez : prin 2004 povesteam cu un britanic (tipul de felul lui inginer de meserie ) pe o plaja destul de aglomerata. O multime de copii in apa. Dintr-una intr-alta (il mai intrebam ce mai e nou prin U.K. printre altele si de aici pana la exemplu ce vi-l spun e doar un pas ) imi zice la un moment dat ca daca ar vedea un copil ca se ineaca ar sta si s-ar gandi de 2-3 ori daca sa-l salveze sau nu,inainte de a o face, totusi. Si asta din cauza repercusiunilor care le-ar putea avea si in cazul unui succes si in cazul unui insucces. Adica, poate din greseala ,din efort , din repezeala , din orice motiv il raneste usor ,zgarie ,etc pe copil ,englezoiul nostru va trebui sa dea o sumedenie de explicatii, poate chiar a raspunde un acuzatii de genul ” oare nu ai vrut sa molestezi copilul?” sau ” daca nu ai curs de salvamar, deci nu esti calificat, de ce ai sarit dupa copil sa-l salvezi si nu ai anuntat pe cineva competent sa o faca” ,etc. Deci din cauza prea multor reglementari ,a aplicarii extreme ale legii venite din partea organelor competente sau incompetente gen tot felul de asociatii,firme sau organizatii pentru protectia a nu stiu ce furnica sau pasare ,a nu stiu cui handicapat sau etc,omul ezita sa mai faca lucruri de un minim bun simt civic. La fel si in cazul pataniei cu masina in parcare din cauza aplicarii prea stricte ,absurde chiar, a unei oarecare legi in loc de corectie se obtine o adversitate din partea ”sanctionatului”, deci putin probabil sa respecte pe viitor aceeasi lege .

    Evident motivarea unei constrangeri prea mari nu trebuie sa dea nastere la abuzuri nici din partea celor care realizeaza absurditatea sau extremismul unei legi (prin prisma bunului simt civic ),adica nici chiar fara reguli.Nu ca-mi plac regulile,dearte de mine gandul acesta,dar cred c-ar fi destul de haotica actitatea (interactiunea) fiecaruia dintre noi.

  5. Eu n-am înțeles… adică pentru tine e ok să parchezi în parcarea pentru handicapați dacă e goală, sau peste marcajele din parcare, dacă și altcineva a parcat prost?

    • Chiar n-ai înţeles. Să îţi explic: la handicapaţi nu s-a parcat nimeni, doar a tras maşina ca să nu încurce circulaţia, câtă vreme noi am coborât. Nici măcar nu a oprit motorul. Cred e sub staţionare. Cât despre marcaje, fii convins că o las peste linii, dacă e parcarea plină şi toţi au făcut aşa. Propunerea ta cam care ar fi, că n-am înţeles eu. Probabil tu te-ai duce la supermarketul din celălalt capăt al oraşului, unde liniile-s la fel de “paralele” pentru toată lumea. Hai să râdem.

  6. mo

    lol, de-aia se cheama politia “the filth” ihihi

  7. Cu parcarea pentru handicapați ai dreptate, a fost doar oprire, n-avea de ce să primească amendă.
    Cât despre parcarea de la supermarket, dacă la noi s-ar da amenzi pentru că nu parchezi între marcaje …. apoi da, m-aș duce și-n celălalt capăt al orașului, sau mi-aș asuma vina și aș plăti amenda fără să comentez.
    PS. Dacă te-am enervat cu comentariul de mai sus, scuze, nu asta a fost intenția. 🙂

    • Tot respectul, dfacă te-ai chiar duce. Io recunosc că nici nu mi-aş pune problema. Probabil, dacă aş şti că se dau amendă, m-aş mai gândi o dată. Stai să vezi că ăsta e doar începutul. O să mai plătim pt lecţii din astea. M-ai enervat, dar mi-a trecut 😛

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 150 queries in 0.435 s