Luna: October 2012 (Pagina 1 din 2)

O viata de om mare

Eram pe WC si usa de la baie nu statea inchisa. Atata juca in toc, de parca Marea Vijelie ar fi batut la usa. Si atunci mi-a trecut prin cap un gand ca acceleratul in gara la Glamboaca: dac-o fi vreun semn?

Normal ca era. Iar eu, departe de WC si fix langa iubitul meu in pat, cu vezica aproape de Marea Explozie. Bun, deci asta patesc oamenii mari cand sunt obositi…

La fel ca weekend-ul asta, cand mai mult am dormit decat am trait. Amandoi, cot la cot, cuminti in acelasi pat impartit frateste, alteori lacom si fara limite imaginare.

Cand ajungi sa scoti dinti si sa nimeresti niste diagnostice, altfel incepi sa masori realitatile. Si descoperi ca inveti sa respiri altfel in propriul tau corp. Care parca, uneori, cu greu tine pasul cu schimbarile prin care-l treci. Sa-ti dai seama cum mainile tale au o memorie proprie e fenomenal. Sa te trezesti ca schimbi viteza la o masina automata e chiar periculos. Am facut-o de doua ori, de m-am oprit pe loc in mijlocul soselei. Si pe partea cealalta, ca am inceput sa conduc. Dada, o blonda pe soselele inversate ale Reginei.

Invat multe. Mai ales cum sa ma despart de copilarie.

Si s-o admir la altii, de fiecare data cand cate un roscovan de-un metru si-un zambet mi se coboara fericit de pe scaun.

—————–

post scris in pauza de masa, la cabinet. Scuzati lipsa diacriticilor, dar, mai nou, acasa doar visez. zZzz…

Diabetul se trateaza?

Cultura mea medicala si diploma din dosar ar da raspunsul stiut de toata lumea. Astfel incat, nu voi dezvolta subiectul ca si cand as avea 4 clase, desi am cunoscut si vorbit cu medici care pot contrazice stiinta cunoscuta la ora actuala. Si nu o data. Si cu mai multe exemple. Insa cum stabilim unde se intalnesc medicina cu credinta (aceea ca se poate, nu la religie ma refer), stiinta cu realitatea si cunoasterea cu limitele ei. Domnilor, nu avem timp sa asteptam  dupa explicatii! Ieri consultam un pacient de 62 de ani, care alearga 15 mile in fiecare zi. Si acum tocmai se pregateste pentru “niste maratoane”, oh my, cum ar zice in viciile lui Grey. Suntem foarte diferiti, dar putem fi asemanatori in succese. Weekend-ul asta, am vazut scris pe un perete in Londra: Avem prea multe legi si prea putin exemple!  Ce vreau sa spun e ca intotdeauna SE POATE. Nu de multe ori e si usor, asta e important de tinut minte. Si puneti putina disciplina in orice, cu un strop de blandete.

Acesta va fi un guest post scris de cineva patit. Un exemplu, nicidecum o lege. Multumesc lui Ioan Sabadus de la miere de albine. Luati si rumegati:

Traimi vremuri in care alergam pentru supravetuire, pentru  un trai mai bun, pentru  multe lucruri importante, mai putin dupa sanatate.

Aceasta greseala am facut-o eu si mi-am neglijat sanatatea printr-o alimentatie cu multe dulciuri care contin zahar. Langa aceasta greseala, s-a mai alturat  putin stres, nervi si diagnosticul DIABET tip 2, care m-a surprins cand a aparut.  De ce m-a surprins ? Analizele pe care le faceam in fiecare an imi aratau glicemia in limitele normale. Au aparut mici dureri de cap si oboseala si-a facut mai repede aparitia . 
Am cutreierat multe cabinet de stat si particulare pana cand un doctor  m-a trimis sa-mi fac glicemie provocata, in ciuda analizelor care rezultau o glicemie in limitele normale.
Este indicat sa faceti o glicemie provocata deoarece diferenta este mare si am sa va spun si de ce.
Glicemia normala se face printr-o intepatura in varful degetului, iar picatura de sange este  rezultatul testului de glicemie.
span style=”color: #000000;”>Glicemia provocata se face pe nemancate, cu o intepatura in varful  primului deget si se ia prima proba, dupa care se bea un sirop foarte dulce. Dupa ce s-a baut acel sirop dulce  (ceva praf din glucoza cred) se face cate o intepatura in alt deget, la 4-5 degete,  la fiecare 30 de minute.
In urma acestui test, am simtit un gol mare in stomac.
Am inceput tratamentul cu Xiofor si un regim alimentar, dar glicemia refuza sa scada.
Dupa aproximativ 6 luni m-am hotarat sa incerc un tratament cu produse de la Forever Living, pe baza de aloe, dar acum 8 ani cand am auzit suma de 8.500.000 lei (850 ron) pt un tratament, am avut un gol in stomac mai mare decat cel de la glicemie. Purtand discutii cu sotia si persoana care ne-a propus acest tratament, prin care garanta ca o sa-mi scada glicemia in 3 luni, am observat ca este singura sansa sa-mi cobor glicemia. Am analizat propunerea si fiind o suma mare de bani am facut-o pe sotie sa roseasca si sa lase privirea in jos cand a auzit : “ok, ramane tratamentul, dar daca nu-mi scade glicemia in 3 luni, pot sa va dau foc la casa?”  Raspunsul a venit fara sa stea pe ganduri din partea doamnei Varga,  “da !”.
Am renuntat definitiv la zahar, l-am inlocuit cu miere de albine si am inceput tratamentul cu produse de la forever, dar rezultatul nu a venit dupa 3 luni. Dupa 45 de zile am observant cum glicemia incepe sa coboare, iar eu ma simt mult mai bine.
Am repetat tratamentul dupa 6 luni si dupa 1 an, dar mierea de albine nu lipsea din bucatarie.  Consum si acum produse de la forever impreuna cu familia, dar nu urmez tratamentul pt diabet, in schimb nu lipseste din casa mierea de albine NEFALSIFICATA, polenul si tinctura de propolis, produse care sunt din stupina propie, iar glicemia este normala.

Cel mai important lucru in asemenea tratamente am observat ca este calitatea produselor.

Grija la portmoneu, ca eu sunt la lucru!

Asta ne-a sfatuit azi o doamna de etnie rroma in centrul Londrei. Tocmai iesisem la metroul de la Westminster, cand am iesit intr-o seara superba pe malul Tamisei, casele parlamentului luminate, London Eye falnic si albastru, superb, la poze toata lumea. Am vazut niste foarte ciudati purtatori de masti care aminteau de halloween si aratau a niste clovni de groaza. Aveau doar masca, nu si costum. Faceau pe mutii si se bagau in pozele oamenilor. Au intrat si intr-o poza de-a noastra, desi am refuzat. Dupa care a insistat sa-i dam bani, aratand in mod repetat catre £3 pe care le avea in palma. Ca o explicatie muta a costului fotografiei cu Clovnul Groazei.
Mi-a fost rusine sa nu-i dau, am scos doar o lira din portmoneu si i-am zis ca atat am. Mi-a mai aratat o data ca trebuie 3. Am bolborosit ceva in engleza si-am luat-o pe prietena mea de acolo, zicand: Astia-s precis romani.

Am zis-o la plesneala. Doua poze mai tarziu, iar vine Clovnul Groazei. Si o aud pe prietena mea ca-i spune, eliberandu-se din mainile cuiva: Ti-am zis, du-te de-aici! Acelasi Clovn, doar Groaza mai mare. Isi da jos masca si-si dezvaluie o figura si un limbaj bine cunoscute de noi. Proasto, eu lucrez! Ai grija la geanta si la portmoneu, aici se fura!

Mi-am luat prietena de-o aripa, am multumit cuminte (spiritului patriotic si limbii care ne unesc departe de tara si ne pazesc de hoti, macar cand sunt ai nostri) si m-am uitat in geanta.

Cu teama, recunosc.
———————-

Deci sambata seara, romanii lucreaza in Londra. Ma duc foarte trista la culcare si rusinata inca pt momentul ala in care am inteles in ce limba vorbea femeia. Si, mai ales, ce spunea. Stiu ca mafia Londrei nu am inventat-o noi si nici ai nostri, dar mi-e rusine. Si desi nu obisnuiesc sa incurajez cersitul sub nici o forma, mq bucur ca de la mine n-a plecat mai mult de o lira. Si toata cu acordul meu.

Ma scuzati, scriu de pe telefon.

Scurte, de saptamana asta

A fost prima saptamana la noul job, am invatat sa conduc pe partea cealalta, m-am transportat la Londra pt weekend. Si-n Anglia blondele au viata ocupata. Ce bine! 🙂 o sa povestesc tot si despre fiecare cu detalii. Deocamdata scriu de pe telefon, dintr-un double decker din centrul Londrei, care mai mult sta decat merge. In loc de telegrama.
In urechi imi canta o muzica clasica superba, in dreapta am cea mai buna prietena, iar cerul inca ne ingaduie niste raze de soare. Deci nu luati hop on hop off-uri prin Londra, ca sunt prea multe oooooof-uri scoase sub forma de fum pe nas si pe urechi. Macar muzica e buna.
Voiam sa stiti doar ca n-am uitat pe blog. Insa, de cand nu mai am timp sa postez, ma imaginez tastand, ba am si inceput sa visez asta. 
P.s. In doua seri la rand, m-am culcat nedemachiata, fetele inteleg exact ce grad de oboseala inseamna asta!
Multumesc pt atentie 😉

Primul meu an în UK

Weekend-ul ăsta am sărbătorit mai multe lucruri, printre care şi primul meu an în UK. În care

Continuare

Cele 50 de vicii ale domnului Gre(y)şit

Mi se pare o carte genială şi mi-e o ciudă sinceră că n-am fost suficient de deşteaptă şi nebună s-o fi scris eu însămi mai întâi.

Fifty shades of Grey, best seller-ul care a sucit minţile copilelor şi pensionarelor, precum şi tuturor celor care mai mult citesc despre decât practică: sex. E un best seller din ăla de am auzit de la o asistentă de el (în cabinet, între pacienţi!!!), dacă vă interesează date mai exacte, găsiţi aici şi-n New York Times:

“Cele 50 de vicii ale Domnului Grey” marchează o nouă eră în industria cărţii: după ce a devenit un hit mondial ca e-book, acest roman a fost publicat în SUA şi Marea Britanie în format de carte tipărită. Cartea în versiune e-book s-a vândut, în mai puţin de un an, în 250.000 de exemplare.

Drepturile de publicare a trilogiei au fost vândute deja în peste 37 de ţări, dintre care amintim Germania, Franţa, Finlanda, Norvegia, Italia, Spania sau Suedia.

“Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”, primul volum al trilogiei, a beneficiat de articole pe prima pagină în celebrele publicaţii “New York Times” şi “Wall Street Journal”. După doar şase săptămâni de la lansare, cartea s-a vândut numai în SUA în 10.000.000 de copii.

“Hit mondial” şi averea autoarei sunt două motive care-mi justifică suficient invidia sinceră de la ora actuală. Un produs excelent promovat, felicitările mele ciudoase! Şi părerile, mai jos…

Continuare

Pagina 1 din 2

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 105 queries in 0.431 s