Cum am tratat un dentofob (I)

Pentru cei care nu ştiu ce-i ăla dentofob, să afle că nu e atunci când ţi-e frică de dentist şi nu-ţi plac injecţiile. Fobia asta e o boală psihică, ce te poate aduce în pragul septicemiei, de la infecţii repetate şi netratate. (Apropo, recent iubitul meu mi-a povestit de un pacient ajuns la ei cu abces cerebral de la o infecţie dentară netratată. Na bravo.) Este o frică ce paralizează şi creşte pe măsură ce persoana vine în contact cu dentistul. Oricum, situaţia e mult mai gravă decât v-o puteţi imagina. Informaţiile mele referitoare la asta erau exclusiv de pe net, la şcoală nu mi-a zis nimeni nimic, ori am lipsit eu de la ora aia.

Povestea e aşa. O fetiţă de 17 ani jumătate a venit săptămâna trecută cu durere la o măsea. Avea o istorie de abcese dentare, vreo trei programări la specialist (aici există departament specializat pentru copiii panicaţi, unde îi sedează pentru orice), la mine nici n-a vrut să se uite. Când m-am ridicat de pe scaun a început să urle. Mi-a zis că-i e foarte frică şi şi-a cerut scuze. Nu am putut să văd ce are, dar mi-a descris o durere încât i-am dat antibiotice şi antiinflamatoare.

O săptămână mai târziu, sună maică-sa de vreo 5 ori la cabinet. Eu lucram. Că pe copilă o doare, dar o doare rău, că nu ştie ce să facă. I-am explicat că am nevoie de radiografie şi de vedere directă în gura ei, că n-am ce-i face dacă nu deschide gura. Am sunat la spital, ăia ziceau că pe ei pacienta i-a costat vreo 2000lire, că şi-a tot făcut programări şi nu s-a prezentat. Iar acum nu o mai primesc decât cu o nouă trimitere de la mine, dar cu radiografie, n-o primesc fără. Şi au mai zis că din cauza dimensiunilor ei (vreo 100kg la 1,70 la 17 ani), trebuie să îi facă anestezie generală etc… Bun, deci asta nu era opţiune.

Ultimul telefon al mamei era o disperare totală, zicea că urlă prunca prin casă, că se dă cu capul de pereţi şi se strânge de gât. Ceea ce puteam crede, având în vedere că o văzusem la faţă cu o săptămână în urmă. Şi ceea ce recepţionista mi-a confirmat, că ea a fost cea care a insistat să o primesc, să-i fac ceva, că ea nu mai poate răspunde la al 7-lea telefon disperat.

Şi-a venit prunca. Ditamai prunca împreună cu mamă-sa. Din secunda în care a călcat în cabinet, a început să urle ca din gură de şarpe. Doar când m-a văzut. Aşa-s de fioroasă! I-am vorbit frumos, calm, i-am spus că vreau să o ajut, dar că-n momentul ăla ea trebuie să se ajute mai întâi. Şi-a cerut din nou scuze şi m-a asigurat că o doare foarte tare, dar că îi e foarte frică de ace. Ce avea ea era pulpită, nu abces, de asta nu reacţiona la antibiotice.

Eram prinsă într-o capcană, credeţi-mă. Mintea acestei fete îmi juca cea mai mare festă. I-am spus aşa: Ştiu exact ce trebuie să-ţi fac, ca să-ţi iau durerea. Dar nu pot, dacă nu mă laşi. Am mai dat nişte telefoane, nimeni nu voia să o primească în urgenţă. Şi am început să mă enervez. O primisem peste programări, aveam deja doi pacienţi cuminţi şi nevinovaţi pe sală, iar în cabinet era spectacol. Atât de mare, încât tot personalul clinicii unde lucrez a venit la mine în cabinet. Deja eram ca la circ.

Una dintre colegele mele dentist, o doamnă cu multă experienţă stomatologică, a luat situaţia de coarne şi a început munca de lămurire. I-a arătat acul, gelul ăla de pus pe mucoasă ca să nu simţi înţepătura, a reuşit să-l şi aplice, dar cu acul era mai greu. De câteva ori, când am crezut că, gata, e convinsă şi puntea trecută, iar începea prunca să urle.

Până când asta, dentista cea drăguţă, s-a enervat, a trântit seringa într-un mod total contraindicat legilor de comunicare cu pacienţii englezi şi a zis aşa:

Nu e posibil aşa ceva. Eu am pacienţi, trebuie să plec. Tu ai 17 ani, nu mai eşti un copil. Învaţă să te porţi mai intai şi apoi ieşi din casă!

Şi uite-aşa m-am trezit singură cu namila urlătoare pe scaun, pacienţii aşteptânzi afară şi cu nici cea mai vagă idee despre ce urma. Tot ce ştiam e că îmi era o milă infinită de copila asta. Era mai singură decât vă pot descrie, întemniţată în propia ei minte. Trebuia să o eliberez cumva! O vedeam că nu face pe nebuna, ci suferă ca o nebună, dar suferă cu tot sufletul şi dintele ăla. Ştiam exact că în momentul în care încep să injectez anestezic, durerea o lasă şi mă pot înţelege cu ea, dar nu ştiam cum să fac să ajung în momentul respectiv.

Mai ales că dentista cealaltă pusese punctul pe i şi spusese ceea ce toţi cam gândeam: cum naiba să te laşi cu atâtea abcese şi aşa o fobie nerezolvate până acum! După care mă abandonase în culmea situaţiei.

Ce s-a întâmplat mai departe vă povestesc mâine, dacă bunul internet binevoieşte să funcţioneze. Tot ce mai zic acum e că episodul ăsta mi-a dat un sentiment de compasiune profundă. Să ţineţi minte că durerea e întotdeauna nevinovată, căci şi atunci, când e închipuită, e resimţită cu fiecare fir de păr.

foto

Articolul anterior

Blondele nu împarte mâncarea

Articolul următor

Cum am tratat un dentofob (II)

12 Comentarii

  1. Na, si eu asteptams a aflu acum ce si cum. Sa vedem maine ce s-a intampla 😀 Ca la telenovele! 😀

    0
  2. Serios? Suspansul e la cote maxime 🙁
    Oricum, pana maine caut ce e aia pulpita, abces si dentofobie 😀
    Ma bucur ca ai parte de asemenea satifactii pe plan profesional!
    >:D<

    0
  3. Offfff, si eram asa curioasa ce se intampla 😀 Nu cred ca am citit vreodata cu mai mult interes ceva despre dentisti :))

    0
  4. theo

    E cu happyend? Fat Frumos ramane cu Ileana Cosanzeana?
    Cu o profesionista desavarsita ca tine povestea nu poate avea decat happyend!

    0
  5. E cu happy end, dar cel mai interesant e procesul psihologic desfasurat pana acolo. E fantastic ce poti face cu mintea oamenilor!

    0
  6. Cand am fost copil am avut 2 tratamente pe canal PE VIU. Am avut o groaza enorma de dentist si vreo 5 ani nu m-am dus, desi faceam carii si vedeam ca-s mari. Apoi un prieten de familie, dentist, m-a convins sa merg la el. Aveam exact 17 ani si stiu ca am tremurat pe scaun ca o piftie, dar mi-a fost rusine sa zic ceva. Partea buna este ca tipul chiar avea mana usoara, asa ca in lunile urmatoare mi-a rezolvat problemele. Si acum merg la o alta clinica, dar fara probleme si isterii.

    Exista un moment in viata cand trebuie sa taci si sa intelegi ca va fi bine. Sunt copii de 5-6 ani care nu fac tambalaul asta la medic, dar face o huiduma de 17 ani. Come on.

    Sper ca ii va fi bine, din mila doctorilor cu care va avea de lucru in viata 😀

    0
  7. brontozaurel

    @dojo: vai, cat ma poate enerva exprimarea asta – “pe viu”! Da ce, ar trebui sa te omoare? Brrr… Logica mea spune ca totul e pe viu daca traiesti sa povestesti dupa…

    0
  8. Eu am mers de atatea ori la dentist incat chiar am invins orice urma de teama agatata pe undeva prin coltisoarele mintii mele.

    0
  9. brontozaurel, voia să spună fără anestezie. Iar treaba aia ce a păţit-o ea atunci, e mega-dureroasă fără anestezie. Dacă nervul e viu, te caci pe tine de durere, când îl scoate.
    Scuzaţi franceza :))

    0
  10. brontozaurel

    M-am prins la ce se refera, dar ma doare pe mine pe creier exprimarea, mi se pare ca are ceva absolut sinistru…

    Iar “treaba aia”… nu stiu din proprie experienta ce-i cu ea si nu cred ca-mi doresc sa aflu vreodata…

    0
  11. Bronto, ‘pe viu’ e o expresie pe care o mai folosesc si doctorii, n-am inventat-o eu 🙂

    Si da, doare de capiezi. Si am stat tot timpul tratamentului cuminte pe scaun, cu lacrimile siroind si FARA sa indraznesc sa scot un sunet macar sa sa ma misc. Asta la 10 si la 12 ani, daca-mi amintesc bine.

    Eram copil si am inteles ca trebuie sa strang din dinti (tot o expresie, ca nu puteam strange din ei cand lucra tanti aia) si sa trec peste. fara tambalau, fara isterii. Intr-un cabinet ‘comunist si post-comunist’ cu dentisti ‘macelari’ pentru care confortul pacientului nu conta.

    Dar am fost educata ca nu e OK sa te dai in spectacol ‘no matter what’ si ca oricum doctorul ala are treaba sa te FACA BINE, nu sa stea sa te si tina de manuta si sa-si ‘arda’ ziua ca tu nu te poti abtine. e si chestie de educatie, cuget

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 95 queries in 0.151 s