Prieteni cu UNICEF

Nu ştiu cum Ligia poate lucra cu astfel de poveşti, cum le poate scrie şi spune mai departe. Acum e implicată în campanie “Nici un copil invizibil”, în care e vorba despre părinţi care se străduiesc să-şi păstreze copiii lângă ei, nu în orfelinate.

Ştiţi, sunt unele subiecte atât de sensibile, încât nu-mi place să le despic în patru. Credinţele proprii nu se transferă altora, precum nici regulile de viaţă valabile în sisteme diferite. Înţeleg asta. Însă cred că numitorul comun al lumii fiecăruia dintre noi spune că cei mai nevinovaţi sunt copiii.

Dragilor, maternitatea nu e o capacitate, ci o misiune. Iar eu scriu, judec şi simt ca o copilă care s-a bucurat de doi părinţi frumoşi şi deştepţi, dar mai ales iubitori. Şi deştepţi. Iar uneori îmi amintesc cum mirosea a mama dimineaţa sau cum mă pupa tata până-mi luau foc obrajii de la barba lui. Sau cum plângeam când pleca mama la serviciu, deşi ştiam că se întoarce mai târziu. Cum mă jucam  “luptele” cu tata, deşi ştiam că n-am nici o şansă de a câştiga. Nici acum n-aş avea. Îmi amintesc cele două agrafe pe care mi le prindea mama în păr şi cum umflam cu tata baloane. Sau cum se străduiau să-l ascundă pe Moş Crăciun când cobora pe horn şi mereu mă trimiteau la culcare. Prima Barbie cu al ei Ken. Fiecare serbare la grădiniţă. Apoi, prima coroniţă. În clasa a 2a, c-aşa-i la viitoarele blonde. Ştiu cum nu m-au certat când am luat primul 7, de şi astăzi se distrează de necazul meu. De CÂTE ori mi-a explicat mama problema “Maria şi Simona”, banala ecuaţie de gradu-ntâi. De câte! Tot în clasa a doua, când nu ştiam ce-i ăla “x”. Apoi, când m-a convins tata că nu-i păcat să merg la revelion la primul meu iubit. Acasă. Aveam 15 ani. Şi cum m-au dus amândoi cu maşina acolo (relaţiile la distanţă au fost pasiunea mea de mică). M-au adus şi înapoi în următorul an, că n-au vrut ăia să mă ţină.

Apoi, ţin minte tortul de bezea, nelipsit la ziua mea. De-ncepea mama să coace la ele foi cu vreo săptămână înainte. Sau petrecerile cu mulţi copii, majoratul cu prieteni şi valsul cu tata, înscrierea la facultate şi chinurile de la biochimie. Absolvirea. Şi povestea merge mai departe.

Toţi copiii ar merita să aibă parte de aşa ceva. Unii chiar mai mult decât mine.

Acum v-am spus o poveste fericită, pe a mea. Dar există şi alţi copii pe lumea asta. De ce există habar n-am şi nici nu cred că are sens să ne-ntrebăm în discuţia de faţă. Cert e că UNICEF se străduieşte să facă ceva pentru câţiva dintre acei alţi copii decât mine. Şi toţi cei care au sau au avut părinţi frumoşi, deştepţi şi aproape.

————————

Deseară la 8 începe un social media blitz sau online flashmob, cum i-a zis Ligia, deci fiţi pe fază! Iar la 9, pe Realitatea TV, va avea loc un teledon live în cadrul unui ediții speciale a emisiunii Trezește România, găzduită de Andreea Marin Bănică.

Cum putem ajuta, în mod real?

  • SMS la 8848, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone;
  • apel la  0900 900 230, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziție de Romtelecom;
  • donații online pe www.unicef.ro, plus posibilitatea de a face donații lunare automate (cu sumă minimă de 10 lei/lună), opțiune pusă la dispoziție de payU.

 *Toată admiraţia mea pentru toţi cei care se implică activ şi organizează astfel de campanii.

Articolul anterior

Cel mai frumos compliment de când mă ocup de dinţi

Articolul următor

Sfaturi pentru cine vrea să dea la stomatologie

4 Comentarii

  1. ce fain ai descris! lucky you!
    weekend linistit, dintisor!

    0
  2. mulţumesc, la fel şi ţie! 😉

    0
  3. adriana

    Ce noroc ai avut! Si,scuze,te invidiez!
    Mama,D-zeu sa o odihneasca fura citeodata bani de la tata ca sa ne cumparam cite ceva. Eram la liceu si aveam dresurile pline de cirpituri ,iar de nevoile noastre nu prea il interesa.Tata nu ne-a pupat niciodata era mereu nervos si ce o mai cirpea pe biata mama,citeodata chiar degeaba.Am plecat de acasa sa scapam de el.Nu ne-a incurajat niciodata la studii,ba din contra sorei mele nu a mai vrut sa-i plateasca gazda in ultimul an de liceu.Mai nou acum,zice ca sora mea nu e fata lui, ca mama era curva.Deci,de asta te invidiez!

    0
  4. Adriana, îmi pare foarte rău că aşa au fost lucrurile pentru voi, nu îmi pot imagina prin ce-ai trecut.
    Comentariul tău e emoţionant şi foarte impresionant. Şi tocmai fiindcă aceste poveşti sunt reale şi copii neglijaţi există şi în mileniul 3, e musai să facem ceva în sensul ăsta. Cât putem de la distanţă…

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 72 queries in 0.130 s