Plăcerile noastre vinovate, varianta “all inclusive”

Sper să vă mai placă de mine şi după articolul ăsta -listă.

  • Fiindcă îmi place uneori să sar peste duşul de seară, ca un gest de rebeliune în faţa rutinii de care m-aţi bănui. Şi ca un omagiu suprem adus somnului cel dulce.
  • Fiindcă nu port cremă de protecţie solară pe faţă niciodată, nici iarnă, nici vară, deşi vă bat pe dumneavoastră la cap s-o faceţi. S-o aplicaţi şi să transpiraţi dumneavoastră sub ea, că eu urăsc să port o saună pe piele.
  • Fiindcă cel mai mare păcat al meu e ciocolata si tot ce intră în câmpul ei lexical. De fapt, cel mai mare păcat e cantitatea de ciocolată, că ea săraca n-are nici o vină.
  • Fiindcă să ronţăi ceva la un film mă relaxează ruşinos de tare. Şi cu cât mai târziu şi fără martori, cu atât mai bine parcă! Iar ăsta mi se pare cel mai lipsit de intelect mod de a te relaxa. E accesibil oricărei pensionare cu bună conexiune la acasă TV şi slabă conexiune neuronală.
  • Apoi, mă simt vinovată fiindcă n-am nici un fel de mustrare să comand un tiramisu generos la desert, deşi înainte-am ciugulit dintr-o salată fără sare.
  • Şi spuma de la cafea. Sunt conştientă că practic înghit aer maro, dar îmi place teribil de mult.
  • Supa cremă de ciuperci din plic, cu gustul ei inconfundabil de chimicale.
  • Mămăliguţa cu brânză şi smântână, deşi e probabil (după caramele pe dinţi) cea mai proastă combinaţie dintotdeauna.
  • Brânza şi iar brânza, deşi e sărată, grasă şi m-am găsit intolerantă la ea. Plăcerea gustului care bate confortul omului e alt semn de IQ distorsionat. În direcţia greşită.
  • Gheorghe Gheorghiu şi Mădălina Manole…
  • În sesiune, plăcerile mele vinovate aveau coperţi şi multe pagini între ele, dar titlurile nu erau niciodată cele din bibliografia medicală. Înainte de cele mai grele examene, am citit cele mai interesante cărţi. În baie.
  • Nu fac sport şi nici măcar nu îmi propun. Fiindcă transpiraţia aia care-ţi curge pe şirea spinării şi felul cum ţi se lipeşte părul de cap şi roşul care-ţi creşte în obraji şi pulsul care-o ia la sănătoasa sunt realităţi crude în lumea mea, nu prejudecăţi după cum aţi crede.
  • Ok, uneori şi Laura Stoica şi Monica Anghel.

Niciodată nu voi fi perfectă şi fără de păcat. De E-uri nu ne putem feri şi nici de poluarea de afară. Tot ce putem face e să ne străduim să compensăm. Când nu fac duş seara, dimineaţa mi-l doresc. Nu folosesc cremă anti-soare, dar am fond de ten cu SPF. Nu mănânc spanac în stil Popeye marinarul, dar îmi iau suplimentele în fiecare zi. Plăcerile vinovate sunt parte din viaţa noastră, dar şi gesturile de ajutor trebuie integrate. Mi se pare absurd să te laşi de fumat şi să te apuci de nefericire. Cred că cea din urmă are efecte negative mai ştiinţific dovedite asupra ta. Şi nu, n-a vorbit o fumătoare.

* Acest articol a fost scris ca un răspuns “desfrânat”, la invitaţia Revidox de a vorbi despre #placerivinovate. Iar cea mai originală vinovată plăcere de-a dumneavoastră primeşte terapia de anulare a daunelor pentru 30 de zile: suplimentul natural Revidox bogat în antioxidanţi! Trebuie să ştiţi că acesta este un supliment fără efecte adverse sau interacţiuni medicamentoase. Revidox este un supliment alimentar natural, din extract vegetal Stilvid 84% compus din strugure, rodie şi seleniu, obţinut printr-o formulă originală brevetată şi dezvoltată în Spania. Detalii:

Acuma-i atunci. Să vă văd, cât de sinceri şi “vinovaţi”! 😉 până luni dimineaţa.

 LATER EDIT: Revidoxul merge către LAVINIA. Să-ţi fie de bine! 🙂

Articolul anterior

Dezastrul de la BAC, jumătatea plină

Articolul următor

Cel mai frumos compliment de când mă ocup de dinţi

27 Comentarii

  1. Mariana

    Cred ca una din cele mai mari placeri vinovate ale mele este faptul ca nu ma pot abtine de la rahat. La prima vedere, afirmatia mea se plaseaza undeva intre ridicol de amuzant si teribil de ciudat.
    Da, rahatul face parte din placerile mele distrugatoare. Fata mea imi spune ca trebuie sa renuntam la dulciuri fiindca distrug nu numai corpul si dintii, dar si creierul. Si o cred, o inteleg, stiu ca e constienta de ceea ce spune, dar obisnuinta este un dusman teribil. Ispita este mare, cu atat mai mult daca ai trait foarte mult timp practicand un obicei.

    Si renuntand la placerile culinare, ma indrept si spre o alta sfera si pot spune ca, asemenea multor oameni, desi am patit-o de multe ori, nu pot renunta la oameni, la toti acei oameni frumusi din jurul meu cu care simt nevoia sa iau contact oricat pot de des. Stiu ca suntem din ce in ce mai rai si mai periculosi, dar relatiile interumane sunt drogul meu de cand lumea si pamantul, si oricat de trecuta as fi prin situatii mai mult sau mai putin placute, nu voi putea renunta la cei din jurul meu.

  2. Este subiectul meu preferat! Ai ceva placeri vinovate, nu gluma, dar nici cu mine nu mi-e rusine. Eu ma declar vinovata de următoarele:
    -imi place să mănânc în pat, în poziţie de semi-culcat, în timp ce citesc sau mă uit la vreun sitcom (altă plăcere vinovată)
    -dimineaţa când ajung la serviciu, deschid Facebook şi Cancan şi abia după ce termin cu astea două, mă apuc efectiv de muncă
    -Enrique Iglesias, îi ştiu repertoriul pe de rost
    -muzica latino; în playlistul de pe telefon Shakira, Julieta Venegas, Carlos Vives şi ca să dreg busuiocul, nişte best of Pink Floyd
    – vinerea seara nu mă demachiez înainte de culcare, de fericire că a doua zi pot să dorm până la prânz (nu are legătura una cu alta, dar toată treaba face sens în mintea mea în fiecare seară de vineri)
    -leneveala: sunt foarte bună la pat, aş putea să stau în pat zile întregi
    -de fapt, tot ce fac, fac în pat: mâncat, dormit, citit, scris, privit filme; dacă mă dau jos din pat înseamnă că trebuie să plec undeva;
    -îmi place să mănânc cartofi prăjiţi cu mujdei de usturoi şi cu pâine şi să beau bere; n-o fac des că deh…mirosul, dar când o fac, aproape că am orgasm culinar.

    Mai am! Mai vrei? :)))))

  3. Fiecare cu ale lui, iti dai seama :))

  4. Mariana, întotdeauna am spus că părinţii ar trebui să asculte de copii! 😉

    Lavinia, cu siguranţă! Ne întrecem în vinovăţii?? :))

    Andrei, deci tu eşti doar vinovat, nu şi sincer 😛

  5. Ina

    Hmmmmm, da, ciocolata, multa si minunata. Da, merg la restaurant, comand delicat o salata mare, fara maioneza, cu apa plata, cu lamaie, si cu cea mai mare portie de tort pe care o au! Si in fond e normal, pentru ca asa mai compensez…
    Am alergie la pisici si cu toate astea am 3 minunate pe care le pup in bot -si mi se umfla buzele, din cauza carora iau bronhodilatatoare pentru ca altfel nu pot sa respir, avem cam 10 ani impreuna si le-as pupa sub coada, na, am zis-o! Ce sa fac mai, daca le iubesc.. Si de fapt nu ma simt vinovata, poate doar asa un pic, fata de propriul corp, caruia tre’ sa ii dau si niste chimicale pentru a putea convietui cu miau miau…

  6. Liviu

    Placere vinovata: Sa citesc acest blog! 🙂 Dar nu-i chiar vinovata …

  7. Ina, mama ta ştie ce faci? Şi nu mă refer la ciocolată 😛

  8. Liviu!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!??!?!?
    adică, eu sunt un fel de Gheorghe Gheorghiu, echivalentul la tine!

    :))))

  9. Ina

    Stie stie… ca sunt femeie batrana cu braul de lana! Dar e foaaaaaaaaaaarte suparata pe tema asta….

  10. Liviu

    Eh, nuuu :)) Dar cand se vorbeste de riduri si terapii ma incearca si vina.

    Si daca ai canta sunt sigur ca te-as asculta cu placere! 🙂

  11. Ina, Acum, noi râdem, dar nu e de râs. Că alergiile fac doar glume proaste.
    Cred că pisicile tale, dacă ar şti cât suferi pentru ele, nu ar fi de acord. Tocmai fiindcă şi ele te iubesc pe tine. Ori, după atâţia ani, s-au obişnuit 😛
    glumesc :))

    Liviu, eu nici în duş nu cânt, pe asta întotdeauna i-am lăsat pe alţii să o facă mai bine. Cântatul, nu duşul 😛

  12. ADDA

    cred ca despre ” placerile vinovate ” as putea vorbi toata ziua , desi sunt profund criticate de toti din jurul meu … iubesc sa ajung de la munca seara si dupa un dush rece sa mananc in pat , cu laptop-ul in brate , imi place la nebunie sa mananc cartofi prajiti ( congelati ) cu inghetata , este una din combinatiile de vis ( bine ce e drept asta de intampla undeva pe la 3 dimi ) … imi place la nebunie sa beau bere cu tequila seara tarziu pe plaja … e o chestie care ma relaxeaza maxim … imi place la nebunie sa stau doar eu cu mine si sa nu fac nimic ( chiar daca sunt un morman de lucruri de calcat si de spalat sau trebuie sa fac curat ) cred ca cel mai ok lucru este sa faci atunci cand consideri tu ca e cazul si esti capabil … ( de obicei ma apuca cheful pe la 12 noaptea … chestia cu demachiatul despre care vb lavinia mai sus … e atat de adevarata … :))) :))) eu muncesc si sambata …dar sambata seara e ca raiul pe pamant stiind ca a 2 a zi dorm cat vreau … iubesc sa mananc picant desi imi face mult rau … dar de fiecare data cand incep sa mananc ceva picant ….ma gandesc ca o sa inebuneasca durerea …gustul ala demntioal picant …face toti banii …

  13. Îmi aminteşti de Fornetti. De fiecare dată mi se făcea rău după ce mâncam (şi nici nu mâncam multe măcar). Dar atât de mult îmi plăceau, că îmi asumam riscul! 😛

  14. ADDA

    ORICUM OBSERV CA MAI LA TOATA LUMEA … ” PLACERIE VINOVATE ” SE REZUMA LA MANCARE …. MA ENERVEAZA FAZA ASTA… CA TREBUIE SA NE SIMTIM VINOVATI CA MANCAM CEVA CARE NUSH … SE PRODUCE UN SENTIMENT PLACUT …. .

  15. mda, destul de trist.

  16. 🙂 fain de tine. vinovato fara de vina care esti! 🙂

  17. laCiovique

    dupa fiecare vizita la nutritionist lasata cu veselie ca s-a facut progres, ma infig intr-un macaron cu ciocolata. MARE. si ma simt bine. si deci …nu e vinovata 😛 nici persoana nici placerea si evident nici macaronul!

  18. laCiovique, măcar e bun şi nutriţionistul la ceva! 😛

  19. mo

    blogul asta e placerea mea vinovata. sunt sau nu sunt de acord cu ce scrii uneori, dar ma intorc la el ca la apa cea buna 😀 x

  20. şi tu, Mo?! :)) lucky me!

  21. p.s. sunt mai bună decât ciocolata 😀

  22. Mmmm, supa la plic! Ce pofta mi-ai facut! 🙂

  23. mo

    fara ciocoalata mai rezist cate o zi-doua, blondo, fara blogul asta in bookmark nu prea. inainte de spiegel si cnn. ti-am trimis screenshot candva, remember? 😛

  24. mi se pare normal, cu CNN nu îţi trimiteai bileţele în orele de Physik :*

  25. Ar fi scris romane politiste intr-un comentariu :)). Probabil voi detalia pe blog sometimes…cred ca am mai facut-o :). Nu e rau sa mai fac un update din cand in cand !

  26. Acum că zici, asta mergea de leapşă!

  27. Geo

    “Tanar si nelinistit”, de acum mai bine de 15 ani de cand s-a uitat mama prima data. Si ramane vinovata, pentru ca, desi pot urmari firul serialului fara sa vad episoade succesive, e mai placut atunci cand o fac cat mai des, in limita timpului. Guilty as charged :p

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 177 queries in 0.433 s